Kelemen Hunor: Pentru obţinerea autonomiei avem nevoie de sprijinul Budapestei

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că pentru obţinerea autonomiei este necesar sprijinul Budapestei, precizând că acest lucru le-ar permite oamenilor din Transilvania să trăiască liber şi în siguranţă pe plaiul lor natal.

„Avem nevoie de sprijinul Budapestei”, a menţionat liderul UDMR, exprimându-şi părerea că introducerea temei autonomiei pe ordinea de zi la Bruxelles se datorează în primul rând prezenţei maghiarilor, transmite corespondentul NewsIn. Preşedintele UDMR a precizat, însă, că maghiarimea nu trebuie să-şi facă iluzii că Bruxellesul îi va rezolva situaţia.

Kelemen Hunor a făcut aceste declaraţii la o dezbatere intitulată „Condiţiile schimbătoare ale autonomiei – masă rotundă de politică naţională”, organizaă vineri în cadrul celei de a 22-a ediţie a Universităţii de Vară.

Preşedintele UDMR a mai afirmat că autodeterminarea maghiarilor se poate obţine în secolul XXI în Bazinul Carpatic doar cu paşi mici şi cu construire în mod continuu. Kelemen a afirmat că, pentru hotărârile importante, maghiarimea trebuie să găsească parteneri.

În opinia lui Kelemen Hunor, obţinerea autonomiei în Transilvania este în primul rând un instrument pentru ca oamenii de acolo să poată trăi liber, în siguranţă, păstrându-şi identitatea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.