Koveși contra României

Pentru mine credibilitatea CEDO s-a prăbușit odată cu implicarea partizană în cazul Timoșenko (fostul prim-ministru al Ucrainei)

Pe atunci, eram adâncit până peste urechi în problema ucraineană” și de aceea nu puteam vorbi public, dar în spatele ușilor închise am spus ceea ce era de spus. Aceasta a fost picătura care a revărsat paharul răbdării celor pe care îi deranjam de mult și cu multe, determinându-iașa cum a aflat un anumit serviciu secret străin, care a avertizat, fără folos, și Bruxelles-ul și Bucureștiul să decidă eliminarea mea printr-o înscenare menită a mă compromite și a mă arunca în închisoare.

Prin 2013 (cred), am organizat o audiere publică în Parlamentul european, transmisă live în toate țările membre, în care au fost analizate în oglindă tratamentul diferit oferit de Europa” Iuliei Timoșenko și lui Adrian Năstase. (PSD a refuzat orice sprijin, trădându-l încă o dată pe Năstase.) La finele audierii concluzia a fost că astfel de discriminări sunt una dintre cauzele euroscepticismului în creștere. 

România, lovită de trenul ticăloșilor

Presa bruxelleză a fost contrariată de această conexiune, iar unii colegi vest europeni m-au întrebat cu vădită iritare: Tu chiar crezi că abuzurile justiției din România îi îndepărtează pe oameni de UE?” Replica mea a fost: Abuzurile justiției din România îi fac pe români să nu mai respecte ceea ce ipocrit numim «stat de drept». Ceea ce îi îndepărtează pe oameni de UE este dubla măsură cu care UE tratează justiția din România și din alte state. Iar acest euroscepticism nu îi privește numai pe români, ci pe toți oamenii onești din Europa care, sesizând fenomenul, nu pot să nu simtă instinctiv că nedreptatea făcută unuia pune în pericol dreptatea tuturor.

Mai exact, în timp ce la Strasbourg și Bruxelles se făcuseră și se făceau presiuni pentru condamnarea lui Năstase fără probe, se făcuseră și se făceau presiuni pentru eliberarea lui Timoșenko, condamnată cu probe. Pentru România, criteriul independenței justiției era condamnarea exemplară” a lui Năstase, fără probe, ci doar prin speculații logico-juridice”, în timp ce în cazul Ucrainei, era intervenția președintelui ucrainean nu pentru grațierea lui Timoșenko, ci pentru schimbarea / revizuirea deciziei de condamnare, în ciuda probelor existente.

Și pentru ca această mizerie să aibă o acoperire și să existe dovada” că Iulia Timoșenko nu a avut parte de un proces echitabil, asta însemnând că Ucraina este un stat opresiv, s-a intervenit la CEDO. Care s-a și executat. A făcut-o șmecherește, ca și în cazul Koveși, printr-o hotărâre rapidă, provizorie” și bazată pe interpretări forțate pline de sofisme; nu suficientă ca să o elibereze din închisoare, dar numai bună ca să justifice sancționarea politică a Ucrainei și a conducătorilor ei de atunci. Astfel aceștia au fost împinși în brațele Rusiei, iar asta a fost scuza publică pentru intervenția externă care a organizat și declanșat revolta din piața Maidan. Un eveniment de natura loviturii de stat, care a dus în cele din urmă la dorita împărțire teritorială de fapt a Ucrainei între Rusia și Germania. (SUA a ieșit păcălită din afacere, în ciuda faptului că, în aparență, ea fusese, prin Subsecretarul de Stat, Victoria Neuland, ideologul principal și vârful de lance în acțiune.)

Păstrez în memorie o discuție purtată la Bruxelles pe tema justiției selective” a Ucrainei, căreia îi căzuse victimă, vezi Doamne, Iulia Timoșenko. Erau de față și fostul președinte al Poloniei, Aleksander Kwaszniewski, și fostul președinte al PE, Pat Cox. După ce s-a constat că nu găsim nici un motiv pentru a spune că procesul fostului premier ucrainean fusese inechitabil și am afirmat că, în orice caz, politizarea CEDO este o crimă împotriva întregii ordini europene și a siguranței europenilor, un cunoscut om politic german, apropiat al Angelei Merkel, a exclamat cu un cinism ce ne-a tăiat respirația: Voi nu înțelegeți că ea este prietenul nostru și de aceea trebuie să o scoatem de acolo? (Se referea, evident, la prietenul Germaniei.) Dacă ar fi fost prietenul vostru, voi cum ați fi procedat?!

Ajuns în acest punct, mă simt obligat să spun că în piața Maidan au fost mulți patrioți ucraineni cinstiți care credeau că se află acolo ca să lupte pentru libertate. M-am întâlnit cu ei pe un ger cumplit, printre baricade înghețate, la doar câteva săptămâni după ce suferisem o grea operație de cancer. Le-am vizitat corturile. Am stat cu ei la masă. Și cu autoritatea morală nu a unui cunoscut trimis al Europei, ci a unuia trecut prin focul legendarei revoluții românești din 1989, am încercat, atât cât mi-o permitea statutul oficial și fără a-i deprima cu totul, să le deschid ochii asupra pericolelor manipulării la care sunt supuși și riscului de a fi folosiți în interese care nu sunt ale lor.

De atunci s-au adunat probe destule care să confirme ceea ce am spus din primul moment, în conclavurile politice internaționale la care am participat, și anume că lunetiștii care trăseseră în mulțime de pe acoperișurile blocurilor ce încadrau locul, nu erau ucraineni și nu făceau parte din forțele de ordine guvernamentale, ajunse în piață cu minute bune după deschiderea focului. (Recent, foști colegi din PE mi-au trimis noi informații în acest sens.)

Eu deranjam întrucât, în concepția mea, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei reprezentau garanții pentru securitatea Europei (și a României, desigur) și, cu resursele limitate, dar nu chiar nesemnificative, pe care le aveam, mă luptam, și nu chiar ineficient, pentru a evita dominarea externă și partajul Ucrainei de către și între puterile estice și cele vestice. De aceea s-a decis în anumite cabinete occidentale: nu îl putem opri, trebuie să îl compromitem”. Un fost ministru de externe ucrainean, care știu că ar fi informat și Washingtonul despre cazul meu, era gata să depună mărturie în procesul meu de la București, dar, evident, judecătorii ÎCCJ nici n-au vrut să audă despre asta.

Îmi amintesc conversația informală purtată pe la începutul lui 2011, cu un înalt diplomat ucrainean, în biroul meu din PE. Acesta mi-a spus cam așa: Noi la Kiev, ne întrebăm de ce luptați atâta pentru Ucraina și ne apărați atâta. Nu aveți nici o afacere în Ucraina, nu aveți nici o proprietate, nu aveți rude sau prieteni personali. I-am mituit pe mulți ca să ne ajute și nu ne-au ajutat atât. Dvs nu v-am oferit nimic și chiar nu v-am cerut nimic. De ce o faceți?” I-am răspuns: Pentru că sunt un european onest, pentru că urăsc nedreptatea și oprimarea celor mici de către cei mari, și pentru că îmi iubesc țara.”

LCK nu își iubește țara, nu îi pasă de nedreptatea făcută altora și nu este onestă nici ca european nici ca român. De aceea este răsplătită și apărată așa cum o vedem.

Ironia sorții face ca numele oficial dat speței sale pe rolul CEDO să fie “Koveși contra României”. Așa va rămâne cazul în istorie. Și numele acesta reflectă, involuntar dar la modul absolut, esența raporturilor lui LCK cu România.

sursa foto https://www.euractiv.com 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15

17 Comentarii

  1. Nu doar acest personaj funest al epocii Basescu -Petrov ( LCK) ” nu își iubește țara, nu îi pasă de nedreptatea făcută altora și nu este onestă nici ca european nici ca român”. Daca se fac verificari la varful institutiilor statului România constatam ca de 3 decenii s-a inscaunat o guvernanta a celor mai periculosi birocrati, iresponsabili executanti si ticalosi indivizi, selectati in mare de Scolile securitatii ante- si post-comuniste, de stat sau private. Mai grav, implicarea serviciilor si a ambasadelor Puterilor globale care sprijina acest status-quo este evidenta.Cei mai antinationali actori, cei mai tradatori regizori sa fie alesi in Parlament, guverne,presedintie, europarlament… “Koveși & reteaua mafiota a Basescului contra României”. Așa se intelege cazul .

  2. Propovaduiti in desert. Oamenii in majoritatea lor sunt slabi si se agata de speranta ca viata lor va fi mai buna si viseaza la occidentul anilor 70-80. Habar nu au ca lucrurile au involuat si ne indreptam cu pasi mari spre un nou tip de totalitarism, perfid si subtil. Oile nu vor sa vada ca cei care intorc acum turma nu mai sunt caini ci lupi. Dar Dumnezeu e mare si intr-o zi adevarul va iesi la lumina.

  3. Nu pot sa nu observ ceva ce oripileaza tefeleii de azi: Severin fiind mai inaintat in varsta a putut discuta cu oamenii in Ucraina pentru ca a invatat limba rusa in scoala. Trecand peste asta, e ingrozitor sa vezi amarasteni care nu castiga nimic din aceste nelegiuiri, cum sustin pe cei care nedreptatesc oameni asemenea lor. Ei sunt precum cainele care pazeste casa bogatului desi totdeauna va fi lasat afara. Naivi care cred ca un hot isi va imparti prada cu victimele lui. Daca dorea sa imparta prada nu muncea sa o ia. Oricate dovezi de slugarnicie aduceti, prada nu veti primi. Cel mult primiti „capul lui Motoc”. Dar furati o sa fiti.

  4. Ce păcat că astfel de destăinuiri au loc atât de târziu, dar date fiind repercursiunile ce urmează lor sunt atât de inumane şi nedrepte având drept urmare scoaterea din joc a celor care îndrăznesc să facă acest pas, nu pot decât să apreciez astfel de atitudini demne şi curajoase.
    Mă bucur că personal şi fără a avea cunoştinţele lui Adrian Severin şi a altora binenţeles, dar care tac chitic, mi-am dat seama de-atunci de originea puturoasă a Maidanului , la fel ca de miasmele şi duhoarea @rezistenţei de la noi, care iată acum, când ar avea cu adevărat motive să-şi mişte hoitul prin nişte pieţe bucureştene, şi nu vorbesc de când e starea asta de urgenţă, ci cu mult mai înainte, s-a baricadat în case (conspirative?), cu mult înainte ! Ceea ce fac acum cei care conduc , nealeşi de nimeni, la fel ca şi la noi, cei numiţi, mai mult sau mai puţin discreţionar, abscons şi ilegal, fără a mai respecta legi sau principii denotă că se simt deacum stăpâni pe dpmeniu şi-şi permit să facă tot ce vor !
    Era o vorbă pe vremea lui Dej, că dacă vor îţi pun un căkt la prezidiu şi trebuie să-l ovaţionezi aplaudând în picioare !
    Ce altceva sunt majoritatea dintre „elitele” ce apar , ca boschetarii din haznale, cu drept de viaţă şi de moarte asupra popoarelor ce se dezmeticesc prea târziu, sau deloc ?!
    Numai că de cele mai multe ori în Istorie, lucrurile au fost reaşezate la locul lor, atunci când mai marii zilei se aşteptau cel mai puţin ! Ba chiar deloc !
    P.S.
    Respect, domnule Adrian Severin !

  5. E de-a dreptul inexplicabil cum un om inteligent, experientat geopolitic nu reuseste sa se rupa de reflexe si sa vada astfel realitatea cu claritatea argumentelor prezentate de sine insusi. Culmea, dupa trista experienta a sacrificarii sale asa cum am mai afirmat! Daca tot e obsedat de paralelismul Ucraina-Romania: Cum, in 1989 a avut loc o „legendara LOVITURA DE STAT GRU/KGB”? Cu lunetistii complotului cocotati tot pe cladiri si asasinand LA INTAMPLARE, ca in toate „revolutiile” bolsevice, inclusiv cu 100 de ani in urma cand inca pustile nu erau inzestrate cu lunete? Sa nu realizeze cine e ENGIE, rasputinista care printre alte crime i-a pus pe tava Crimeea si teritorii din estul Ucrainei sefului Comintern? Sau ca ILEGALA Nuland a actionat in acelasi sens, in „prejudiciul” SUA. Ce nu prea am inteles ar fi cu ce investitura i-a vizitat pe „maidanezi” si daca era imputernicit sa convinga „manipulatii” sa renunte? Pt ca nu a avut aceeasi forta persuasiva in Romania, in 1989, sa-l convinga pe Pedro sa se dezica de Ilici Genocid si nici cu ocazia inscenarii Secu din Piata Univ, ca tot a fost vorba si de niste corturi, ger, iarna, iar cancerul politic bolsevic inoperabil, dar prezent si astazi… Uniunea Sovietelor de Capitalisti kgb-isti nu-si putea permite sa comita atatea crime de incalcare a dreptului international daca nu conta pe ENGIE si consilierii STASI/KGB si pe comisarii bolsevici europeni si reprezentantii Filialei Comintern Langlex-Dep. de stat! Stie autorul de activitatile din Ucraina anilor 1917/1918 ale bolsevicului multiagent legendat in mai multe tari europene, printre care si Romania, cu nume de cod Rakowski? Dar de Manuilski? Amandoi din gruparea terorista a lui Lenin si ulterior din Comintern? Daca pt o bagatela a fost distrus politic si uman e clar ce-ar fi patit daca vorbea in clar de „Lovitura de Stat in… valuri”! Cand a scris acel articol si-a semnat sentinta!Pacat ca realitatea demascata cere un asa pret, riscul vietii!

  6. nimic surprinzator in titlu. a fost impotriva Romaniei de la prima numire in functie de conducere.

  7. O pluriagenta nenorocita CIA, BND si poate chiar AVO, prin care USA si popularii europeni subjuga Romania! Rusinea ce a facut-o CEDO ne va costa mult! Acum se vad patriotii si agentii strainilor! Adrian Severin este victima serviciilor straine, in special a MI6 ( ziaristii englezi provocatori sunt ofiteri acoperiti)! Pina si sluga lui Basel Scaraoschi, „juristconsultul” Zegrean, a desfintat decizia CEDO!NN. Inainte de inscenare A Severin era pe cai mari in PE si in conducerea social democratilor europeni!

  8. ” Koveși contra României ” La ce te-ai putea astepta de la severin, o umbra-n vant / nociva chiar ?!

  9. Adrian Severin

    Am apreciat informatiile.
    V-ati destainuit tarziu…
    Evenimentele din decembrie 1989 nu au fost Revolutie. Cu tonul de sinceritate cu care va confesati ati putea demonstra contrariul?
    Da, Kovesi c. Romania este pura ironie poetica.Un semn…
    Cu sinceritate.

  10. Kovesi a construit Republica procurorilor care arestează abuziv în Romînia, ajutată cu slugi Soros. Ce exemplu să ia tînăra generație de la ea?

  11. La CEDO se dă în judecată statul, nu instituția. Dacă Severin nu știe njci măcar atâta…

  12. Sa nu uitam ca au existat romani care au iesit la miting de sustinere a lui Kovesi. Deci, e corect KOVESI-CONTRA ROMANIEI.Pentru ca, INTOTDEAUNA, impotriva Romaniei, cei mai inversunati luptatori au fost romani.Probabil, in subconstientul lor se regaseste ideea ca Romania trebuie sa dispara. Nu de alta, dar ca sa dispara romanii, ca dealurile, iarba, muntii, furnicile, gropile, copacii si celelalte lasate de Dumnezeu aici, nu au cum sa dispara. Romanii, insa, da.

  13. „justinianus”, te-am lasat in necazul tau in ultima vreme, dar noua confuzie atat de uriasa, incat nu mai poate fi tratata drept involuntara, ma obliga sa intervin din nou!!!Serviciile de care vorbesti sunt conduse de bolsevici, de aceea agentii
    lor ii apara pe bolsevicii romani, de data asta pe Infractoarea Internationala KoeveSSy! Problema ta care se regaseste la toti dogmaticii anticapitalisti, antiamericani si nu zic mai mult ca sa nu-ti stric sfarsitul de saptamana, e ca nu dati niciun suport argumentativ interesului ca „serviciile capitaliste” sa sprijine SERVICIILE BOLSEVICE alogene-romanesti!!!
    Te stiu unul dintre aceia care sustin ca Securitatea nici nu a existat sau daca a existat ar fi disparut in 1989, fara sa explicati ce s-a intamplat cu flacaii. Sunteti captivi propriilor neputinte dictate de dogma, preferand sa va scufundati cu ea de gat pe post de colac de salvare…MI6 a fost penetrat de un secol de bolsevici, CIA a fost creata, ca si FNI ceva
    mai tarziu tot de bolsevici. Te rog, nu mai face acest gen de comentarii pana nu studiezi serios istoria macar de dupa anul 1900 si cum s-au creat serviciile secrete capitaliste…

  14. Rominia este tara procurorilor si a magistratilor.Sunt Romamin cu drepturi depline nu am incredere in aceste doua instituti.Cazul meu . In anul 1974 cunpar cu sotiea o casa si 800mp in jurul casei avea 2157mp schite planuri martori raporte expertiza legea nu permitea sa cunperi mai mult la acea data, la legia 18/91 vinzatoru solicita 2200mp art 23 mai mult teren de cit am eu in posesie la acesta data. De 14 ani solicit institutile statului sa calculeze cit teren a mai ramas eu in posesie la legia 18/ 91 .Solict pe acesta cale un raspuns. De asemeni solicit o ancheta jurnalistica .

  15. Nu mor caii cand vor cainii!!
    Nu-i ajuta Dumnezeu!
    Mai devreme sau mai tarziu se vor lamuri romanasii cum a fost cu luluta slujirii!

  16. “Koveși contra României” rame un caz de POLITIE POLITICA, ffacut de Laura Codruta Kovesi impotriva Romaniei in tara, ajuns sa fie confirmat(a)POLITIA POLITICA INTERNA prin asa zisa decizie a unui for international pus sa apere drepturi si libertati in cazul persoanelor FIZICE neindreptatire,dar nu in cazul UNOR PROCURORI POLITICI care vin si MINT ,FARA VREUN PROCES IN TARA ,incalcand deci conditia de a fi judecat intai in tara,ceea ce SLIJIREA MINCINOASA,nu a facut!
    Mai degraba ea a siluit JUstitia Romaneasca.Ceea ce pare ciudat este faptul ca NICI-O VICTIMA de-a lui Kovesi nu s-a plans ca este DETINUT POLITIC, desi ea a facut POLITIE POLITICA,impreuna cu Securitatea erijata in organ de cercetare penala,in baza unei hot.CSAT ilegala data de BAsescu Petrov si a unor „protocoale”ilegale .Aceasta a permis cercetarea,condamnarea OPOZANTILOR POLITICI printre care se numara si dl.Adrian Severin, Adrian NAstase,dl.T.D.Remes,-decedat din cauza stalinistei,jud.Mustata si altii .Pe punctul de a fi condamnati politic au fost dna Barsan judec.ICCCJ.Kovesi a terorizat,sub masca anticoruptiei oamenii care s-au exprimat imp.regimului Basescu Petrov,si a politicii sale de imixtiune americana si UE in justitia din Ro,deci a facut politica pro regimul sau abuziv ,dosarele fiind politice.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.