La Dragnea rămâne cum am stabilit

Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, ca nefondată, solicitarea lui Liviu Dragnea de mutare la o instanţă din provincie a dosarului în care este judecat în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump.

Decizia instanţei este definitivă.

În luna mai anul acesta, DNA l-a trimis în judecată pe Liviu Dragnea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PSD, pentru trafic de influenţă (două fapte) şi folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

Cinci magistraţi de la această instanţă au refuzat pe rând să soluţioneze dosarul lui Dragnea, după ce au făcut cereri de abţinere.

În replică, avocaţii lui Dragnea au deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care au solicitat ca dosarul să fie mutat de la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că judecătorii de la această instanţă nu ar fi imparţiali, deoarece au semnat un memoriu faţă de modificarea legilor justiţiei pe vremea guvernării PSD.

Avocata Flavia Teodosiu a susţinut, la Curtea de Apel Bucureşti, că un număr foarte mare de magistraţi de la Tribunalul Bucureşti au semnat un memoriu împotriva susţinerilor lui Dragnea pe tema legilor justiţiei, existând o suspiciune privind lipsa de imparţialitate a judecătorilor de la această instanţă.

Avocaţii lui Dragnea au folosit formula mutării dosarului din Capitală şi atunci când au obţinut eliberarea condiţionată, fiind invocată lipsa de imparţialitate a judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti care au semnat memoriul în legătură cu legile justiţiei.

Astfel, în luna aprilie, Tribunalul Giurgiu a dispus eliberarea lui Dragnea mai devreme din Penitenciarul Rahova, unde executa o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, după ce două instanţe din Bucureşti refuzaseră acest lucru.

Pe 17 mai, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată Gheorghe Dimitrescu, la data faptei consilier parlamentar al lui Florin Iordache, pe vremea când acesta era deputat PSD, dar şi fost consul al României la Bonn, pentru cumpărare de influenţă; precum şi trei oameni de afaceri – Cristian Burci (patronul ziarului ‘Adevărul’), Carlo Robert Burci (fiul lui Cristian Burci) şi Dan Valentin Belcea, acuzaţi de cumpărare de influenţă sau complicitate la cumpărare de influenţă.

Conform DNA, în perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfăşurate la Washington DC (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 de dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare, şi asigurarea, cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 de dolari în favoarea partidului din care făcea parte.

„Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru, (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri)”, arată DNA.

De asemenea, spun anchetatorii, Dragnea ar mai fi acceptat de la acelaşi om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constând în participarea, în perioada mai – iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalţi oficiali din SUA.

„În acest context, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, influenţa reală pe care o avea faţă de prim-ministru şi alţi membri ai Guvernului României, promiţându-i că îi va determina pe aceştia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar şi al intelligence, pe care respectivul le avea în România”, precizează DNA.

Procurorii mai susţin că, în perioada mai – octombrie 2017, Liviu Dragnea şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa ce decurg din calitatea de preşedinte al PSD faţă de Gheorghe Dimitrescu, precum şi faţă de alte două persoane, în scopul de a obţine, în aceeaşi perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, cu încălcarea dispoziţiilor Legii 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 de dolari (din care 45.000 de euro ar fi fost achitaţi de Gheorghe Dimitrescu). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea şi perfectarea unor vizite ale lui Liviu Dragnea cu înalţi oficiali americani.

„În schimbul foloaselor primite de la Gheorghe Dimitrescu, în perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia influenţa reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promiţând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcţia de consul general al României la Bonn, lucru care s-a şi întâmplat”, afirmă DNA.

Totodată, CEDO a respins joi plângerea lui Dragnea în legătură cu „Dosarul referendumului”, în care în 2015 a fost condamnat. Dragnea reclama că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Dragnea a contestat faptul că motivarea deciziei din 2016 a completului de 5 judecători ICCJ, publicată în februarie 2017, nu a fost semnată de două dintre judecătoare: Livia Stanciu și Luminița Zglimbea, care s-au pensionat înainte de redactarea motivării. Este vorba de motivarea deciziei, nu de decizie în sine, care a fost luată de toate cele 5 judecătoare, iar minuta acestei decizii a fost semnată de toate cele 5, în 2016.
„Reclamantul invocă încălcarea normelor legale din dreptul intern, încălcarea prevederilor art. 6 CEDO și sfidarea jurisprudenței CEDO în materie de către judecătorii români ce au compus completul de judecată ce a judecat contestația la executare” – se arată în plângerea lui Dragnea la CEDO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. Tare fricã vã mai e de Dragnea!! Dar sunteti atat de incuiati la minte incât nu realizati cã tot inventându-i dosare o sa faceti din el un martir?!

    • ba tatarilor de ilfov si teleorman, poporul sa prins deja ca tara merge tangential mai bine si fara voi, scursuri subhumane, astia din politica. Imagineaza de va taia salariile si veniturile, cata bunatate de bani de mai face. Destul de manca, apa, caldura, hidrocentrale, autostrazi etc etc.

      izolati teleormanu, taica, ceretile pasaport de incearca sa iasa din groapa aia de sobolani si chachat a europei. Asa e portetrat teleormanu de pressa straina „roma-nia, groapa de sobolani si chachat a europei”.

      aleagasar cenusa de voi si neamu vostru de tatari nespalati cu gropi in fatza. Nu ma e niciunu cu creer pacolo sa vaza caveti gropi in fatza??

  2. Ce desteapta e Irina, are mult bun gust : a ales un barbat Batran,Bolnav si Bogat ,cei 3 B, atribute esentiale la un barbat cuplat cu sugative..Acum are si un C de la Condamnat,ca vine si urmatoarea sezatoare

  3. Astia il victimizeaza pe tele-or-man ca pe Dinamo Bucuresti (singuri impotriva tuturor).

    Poate ungurul Biro, care locuieste la Budapesta de frica sa nu fie saltat, ne da adresa hotelului din Brazilia al „coruptului”. Si codul postal.

  4. pi di ce nul aresteaza si pa iohannu, ca se plimba pan Egipt, Austria etc, pa banii poporului, in interes personal etc etc. Ba tampitilor. Nu va uita poporul, nu va iarta.

    voi kiar credeti ca scapati, can sa skimba mintenas regimu?? Vi se scoate capitalismu DNA si MCV din cap, extrem de usor.

  5. Ce a crezut Dragnea, ca-i prosteste pe aia ? O fi el despteptul Teleormanului si desteptul prostilor ce il voteaza. Insa in afara se joaca la alt nivel. Nu poti prosti. Dragnea va ramane ca cel mai prost politician. Care s-a crezut invincibil si a ajuns un gunoi. Dar un gunoi bogat . Imbogatit pe spinarea altor gunoaie ce i-au dat votul.

  6. mesaj pentru alde dragnea :””drac nea liviu te iubim , ca ca tine nu gasim ” si „drac nea liviu te iubim ot ca tine nu gasim”. il asteapta „colegii ” pa Rahova , cazare ,masa , paza – gratuite Q!! SUCCESURI SI LA MULTI ANI…CU EXECUTARE !!

  7. Lara Kroft Ce ai baut ? Te-ai uitat la data de expirare, nu de alta dar se vad efectele secundare.

  8. Am ziz si repet: daca Dragnea mai apare la TV, din nou va avea viza da flotant la Rahova.

  9. Mă uit la poză și întreb și eu,da Grindeanu si restul delegației de ce nu e la DNA ? Trump o sa fie chemat ca martor ? Sau acum face Codruța demersurile…

  10. SISTEMUL care tradeaza interesele romaniei inca tremura de frica lui Dragnea ! Gunoiul care conduce din umbra acest sistem ii dikteaza cu punct si virgula chiriasului de la Cotroceni ce trebuie sa transmita procurorilor si judecatorilor incat acestia sa execute intocmai „directivele” venite din exterior.Lui Dragnea i se fabrica dosare la comanda pe banda rulanta,si numai dobitocii si tradatorii de tara il vor neaparat in puscarie !Din cauza acestor tradatori Romania va fi inca multi ani inainte colonie iar romanii sclavi in tara lor !

  11. In tot articolul n-am găsit vreo referire la folsirea banului public în interes personal sau al familiei. Nici vreo referire la închirierea din banul public a vreunui avion privat, de lux, pentru sine și familia personală.
    Dar înțeleg că babuinii trebuie să mai bată din palme fericiți și să dea intelectual din coadă, și de aceea li se mai aruncă niște banane gata decojite. Îmi permiteți, vă rog, să le dau un sfat. Să-și cumpere mai multă hârtie igienică, fiindcă bananele s-ar putea să fie cu termen de garanție expirat. Și trebuie să le mai rămână destulă, ca să arunce cu ea după Dragnia cel rău.

  12. Cum, n-ati inteles? Dragnea trebuie sa se intoarca in puscarie, sa nu incurce afacerile multinationalelor! Sau mai nou, minioreactoarele lui Klaunus!

  13. C.E.D.O. ‘lii… Dragnea = DEȚINUT POLITIC !
    …de Tribunalul De Slugi de la Bucale nici nu merită să mai amintim, eu am cerut acum 20 de ani desființarea lui.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.