La fotbal, ca la Operă

Meciurile mari sunt ca o capodoperă. Au ritm, armonie, mesaj și final eroic. Fotbalul mare are personaje, regi, cronicari și teoreticieni, școli și profesori, hoteluri și maeștri. Fotbalul adevărat este industrie, bursă, subiect palpitant de viață și vehicul publicitar ce nu poate fi întrecut de nimic altceva, nici măcar de filmele americane.

Marți seară, la Manchester a fost interpretată o asemenea minunăție. Două echipe, City și Monaco, au aruncat în scenă o distribuție de aproape un miliard de euro. City, proprietate a unui grup arab din Abu Dhabi, a jucat un sfert de finală în Liga Campionilor contra celor de la Monaco. Regal este puțin spus. Cu 45.000 de spectatori, s-a jucat, după răsturnările de scor, o adevărată dramă sportivă, o piesă de teatru cu final palpitant. Vorba unui prieten,uimit și el de spectacol: „O seară ca la Operă, la care trebuie să te îmbraci la costum și la papion și să-ți inviți soția la o sărbătoare de vis“.

Știu că mulți oameni, mai ales în România, nu iubesc fotbalul. Unii chiar se tem cînd aud de pasiunea pentru fotbal a copilului lor. Iar fetele le spun deseori băieților că „gîndesc ca niște fotbaliști“. În România, fotbal însemna, în comunism, păcălirea sistemului, iar după, o afacere în stil Mitică Dragomir, Gigi Nețoiu, Gigi Becali și verii săi, Cristi Borcea și Ștefan-Pinalti. Puțini dintre cei cunoscuți și vînturați prin lumea fotbalului românesc s-au ridicat deasupra mediocrității. I-am cunoscut mai bine pe cei de la Sportul Studențesc, de pe vremea regretatului Aurică Rădulescu, atunci cînd în Regie, sub bagheta lui Angelo Niculescu sau a lui Mircea Rădulescu, jucau Mircea Sandu, Chihaia, Tănăsescu, mai apoi Hagi și Munteanu II și mulți alții. Ei și cei de la Universitatea Craiova, plus cîțiva de la Steaua (cîștigătoarea Cupei Campionilor), erau niște sportivi mai domni, mai stilați și mai de bun-simț. Nici succesul lui Mircea Lucescu și nici carierele de excepție ale lui Hagi, Gică Popescu, Răducioiu sau Dorinel Munteanu nu au schimbat percepția negativă a campionatului și a spectacolului fotbalistic din România. A rămas tot ceva neserios, semănînd cu o glumă pe gazon, tot o chinuială, tot o cîrpeală de neputincioși și de neajutorați, obsedați numai de bani și de rezultate trîntite.

Artă, cum se poate vedea pe alte mari stadioane, fotbalul românesc nu a fost niciodată. Poate arată frumos numai în visele copiilor. România, deși e plină de tineri talentați, nu a putut pune la cale nici măcar un sistem de pregătire serioasă a copiilor și juniorilor. Fotbalul european este o mare afacere. Fotbalul românesc, doar o mare de lacrimi și regrete.

Sunt fericit că am avut norocul să urmăresc marele spectacol Manchester City – Monaco. A fost un fel de turnir pe iarbă cum Europa n-a mai văzut de mult.

(”Manchester City a luat ființă în anul 1880, sub numele St. Mark’s West Gorton, la inițiativa membrilor Bisericii St. Mark’s Church of England, West Gorton, Manchester. Pe fondul unui șomaj ridicat, au apărut probleme sociale foarte mari, ca alcoolismul și violența între anumite bande. Arthur Connell (rectorul Bisericii St. Mark) și fiica acestuia, Anne Connel, s-au implicat în reducerea acestor probleme și, prin urmare, au creat un club de cricket în 1875. În 1880, doi paznici ai Bisericii St Mark – William Beastow și Thomas Goodbehere – au creat și o echipă de fotbal numită St. Mark’s West Gorton.” -Wikipedia)

FC Monaco (echipă înființată în 1919), pasiunea din tinerețe a prinţului Albert, devenit regele principatului monegasc, a fost preluată în ultima vreme de un magnat rus, pe numele său Dmitry Rybolovlev. După această schimbare de proprietate au început investițiile, ca la Chelsea. Și, astfel, fosta echipă a lui Ștefan Kovács, Arsene Wenger sau Didier Dechamps a început să „zboare“ cu adevărat. În urmă cu doi ani, Monaco a făcut pulbere la Londra un Arsenal copleşit. Marți seară, pe Manchester City Stadium, Monaco, o echipă nu de prim rang în ierarhia europeană, a făcut un spectacol cum puțini își puteau imagina. Marți seară, la Manchester s-a jucat cel mai frumos meci de fotbal din ultimele decenii. A fost ca o luptă între două lumi. Sau între două moduri de a gîndi și de a face bani. De o parte, lumea rusească, refugiată cu banii în Principat, de partea cealaltă, lumea americană, pusă pe investiții fotbalistice în Europa. Și o selecție de campioni care nu se văd decît la marile meciuri jucate de Real Madrid, Barcelona, Bayern sau Manchester United.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau digitală

Recomanda