La nivel european oamenii așteaptă să vadă o consecvență a deciziilor care au determinat anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputatul USR Dan Barna, despre respingerea de către BEC a înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu, transmite corespondentul Agerpres.
Întrebat dacă a avut discuții la nivelul Parlamentului European cu colegii din grupul Renew Europe sau din alte grupuri politice despre situația creată în România ca urmare a respingerii înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC, Dan Barna a confirmat că a avut o serie de contacte pe această temă.
‘Este o decizie care era cumva așteptată și previzibilă tocmai prin faptul că, de la nivel european, cumva având o perspectivă mai puțin emoțională față de situația de acasă, de la București, oamenii așteaptă să vadă o consecvență a deciziilor care au determinat anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Toți cei cu care am vorbit, exceptând poate câteva voci din zona conservatoare, așteptau ca această decizie a BEC, și se anticipează și a Curții Constituționale, să fie cumva în această direcție, de menținere a unei decizii pentru care au existat niște premise, nu neapărat foarte transparente la momentul inițial, dar care am văzut că în ultima perioadă – prin descinderi, prin descoperirile acelea de armament, mitraliere, planuri și toate lucrurile acestea – arată cumva că era mai mult decât o campanie aparent făcută cu zero lei de către domnul Georgescu’, a declarat Barna într-un briefing pentru jurnaliști români.
Dan Barna, care este vicepreședinte al grupului Renew din PE, a spus că în cazul lui Călin Georgescu a fost vorba despre o campanie ‘în care interferențele din afara spațiului democratic sunt evidente și confirmate din ce în ce mai mult’. ‘Din această perspectivă, în Parlamentul European nu a fost niciun fel de emoție, pentru că decizia era așteptată’, a mai spus Barna.
El a mai afirmat că ceea ce s-a întâmplat duminică seară la BEC ‘arată că în sfârșit instituțiile încep că funcționeze când democrația este sub un asalt dramatic’.
‘Decizia de ieri (duminică – n.r.) a avut acele neclarități care au determinat o discuție pe componenta de fond și pe componenta de formă. Motivarea care a venit ulterior a lămurit lucrul acesta. Este o decizie care, repet, pe actualul context politic din România era necesară și firească’, a spus eurodeputatul USR.
Întrebat de ce reprezentantul USR în BEC a votat pentru înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu, el a răspuns că ‘a fost mai degrabă o poziționare neinspirată, justificată de componenta strict formal juridică a discuției care a avut loc în cadrul în cadrul BEC, lucrurile lămurindu-se apoi în momentul în care a apărut și motivarea.’
Dan Barna a mai spus că, din ce a aflat de la colegii din USR, ‘a fost o decizie mai degrabă de moment, n-a fost o decizie în cadrul unui for de conducere’ al formațiunii pe care o reprezintă.
BEC a anunțat, duminică seară, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii în alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu. Decizia poate fi contestată la CCR în termen de 24 de ore.
Ha, ha! Să nghiră cineva că Șparlamientu’ Ioropian jeme dân toț’ rărunchii a “domocrațâie” ș’ dreptur’le omul’i?… Io, nu!