Biografia Elenei Ceaușescu: Tovarășa (Editura Corint, București, 2021)
Lavinia Betea, un tenace, riguros și priceput cercetător, a dobândit calități de intelectual harnic, exigent, corect și nepărtinitor, în urma unui exercițiu didactic universitar de înaltă ținută morală și corectitudine profesorală. Ceea ce exprimă în relațiile cu studenții, dezvoltă în atitudinea obiectivă, nesentimentală față de personajele ale căror existențe au intrat în atenția cercetării sale. Biografiile scrise (cum este și aceasta inspirată din activitatea Tovarășei în 394 pagini) se citesc cu plăcerea lecturării unui roman dintre cele mai ademenitoare. Deși textul se bazează pe cercetări de arhivă, documente edite, articole, memorii, jurnale, volume de specialitate, resurse on-line, arhitectura discursului este dantelată cu elemente narative și informaționale, care aureolează un text seducător, grație rânduielii cumpănite în cuvinte, și o scriere croită cu detașare, rigoare și exigență științifică.
De ce am scris această carte, se întreabă Lavinia Betea, profesor dr., jurnalist, scriitor, psiholog și filosof. Și-a creat o pasiune intelectuală pentru studiul comportamentului liderilor comuniști din România, valorificând documente, mărturisiri, dialoguri, povești din Cartierul Primăverii, ca un exercițiu de psihologie politică și de restituire a unor adevăruri, care zăceau sub crusta fabulațiilor. Previne astfel falsificarea (sau mitologizarea) unor evenimentele contemporane, cu personaje din nomenclatura comunistă: Pătrășcanu, Maurer, Mănescu, Andrei, Ceaușescu și Tovarășa lui, Elena.
Răspunsul la întrebare, dublată de alta De ce această biografie își găsește temeiul în eseul său Bărbați și femei. Întâlniri cu Serge Moscovici (2007) (S. Moscovici a fost renumit sociolog francez, autorul volumului Psihologia socială sau Mașina de fabricat zei (1997). În opinia francezului, Zei simbolizează putere, pasiune pătimașă, iar ”Secolul XX a fost și secolul femeilor”, soții din umbră care au determinat schimbări fundamentale în ”cotidianul contemporanilor și în evoluția umanității”, susține L. Betea. Tovarășa a fost o astfel de femeie puternică, fără scrupule, împătimită de putere și orgoliu, reprezentând, ca și altele, potențialitățile femininismului. Elena din Petrești, „o semianalfabetă trecând drept savantă de renume mondial”, a ajuns să banalizeze răul (Arendt), folosindu-și ambițiile pentru a dobândi, ca nevastă de conducător, ascensiunea spre puterea absolută și spre autoritate dominantă. În istorie, a rămas fantoșa falsă a unei ”vieți clădite pe compromisuri și duplicități”, după cum se constată la politicienii actuali, amăgiți de ”toxicitatea puterii, de sindromul hybris” (D. Owen) și de patologia dominării. Mai spune psihologul politic L. Betea, punându-și pe umeri toga scriitorului: ”Legenda Ceaușeștilor trimite la basmul Cenușăresei, dar cu final horror” (p. 8). Răspunsul la ipotezele textului se desenează într-o nuanță subtilă: actuala clasă politică utilizează aceleași proceduri de a-și crea identitate poleită, prin doctorate perfide, prin debarasarea de adversari cu dosare compromițătoare și prin ascensiunea spre treptele înalte ale puterii folosind șantajul și chiar trădările.
Textul, compartimentat în 19 capitole, începe cu o formulă narativă păstrătoare de arome literare: ”Îmbrăcați ca pentru călătorii friguroase, bătrânii urmăreau foiala dimprejur. Încă nu se știau căzuți din cuibul puterii” (p. 15). Documentele de arhivă folosite sugerează idei constructive și sunt integrate cu artă și pricepere jurnalieră în textul cărții. Portretizarea întreține farmecul narațiunii istorice. ”Cert este că Elena Petrescu a finalizat clasele primare”. Până la 17 ani a trăit în satul natal. Puținele urme din memoria colectivă conturează umbra unei ”fete frumoase și la locul ei: cu talie suplă, ten măsliniu, ochi deschiși la culoare, păr arămiu și bogat”. În același stil, literatura completează peisajul social pe care îl traversează personajul: ”Lenuța petrecea cu ofițerii nemți împreună cu cumnata sa Rașela. Se dedulciseră amândouă cu băuturi fine și gustări rafinate.” Dar, opinează Lavinia, ”fotografiile ei din acea vreme nu prea îndeamnă la crezare. Slabă și uscată, semănând mai curând a băiețandru decât a femeie, printre ”nimfele” brune sau blonde, ”cu pulpe rotunde” din București, Lenuța ar fi avut puține șanse să-i ispitească pe trufașii arieni” (p. 66)
Istoria instalării socialismului în România și a dezvoltării acestuia spre un comunism atroce și puternic sovietizat este reconfigurată în același mod de elegant spectacol stilistic. E o plăcere să lecturezi atâtea picanterii despre Ceaușescu și epoca sa și despre Biografia Elenei Ceaușescu. Alcătuirea mitului de ”savantă cu renume mondial”, de ”om politic și soție ideală”, de ”personalitate multilateral dezvoltată” etc. s-a coagulat progresiv prin metaforizări și omagii, prin simbolizări artistice și dedicații oportuniste, grație unor umilințe tipic mioritice. Versuri omagiale, statui, basoreliefuri, montaje fotografice, laude deșarte, cadouri pentru ”tovarășa” au alimentat și întreținut istovirea laudelor poporului, stimulând entuziasmul omagiatei în cuvinte umflate și creând chiar o hipnoză de imagine ideală. Beția puterii s-a alcătuit prin complicitate și lingușeală.
Viața personală și familială a cuplului Nicu și Lenuța se împletește cu ambițiile de încoronare a autorității politice în urma acordării ”doctoratului prin decret de stat”, a vizitelor de stat la ”curțile” marilor puteri, făcând față protocolului specific înaltelor doamne: Jian Quing, Patricia Nixon, Împărăteasa Farah, Regina Marii Britanii etc. În plus, savanta ”Lenuța” a fost amăgită cu titluri științifice, doctor honoris causa, demnități academice etc. Entuziasmele altora și laudele afișate au creat convingerea ”omnipotenței sale” și a ”înclinației narcisiste” pentru sporirea faimei și a dependenței de putere și supremație. Lenuța a dominat trei decenii de trecut comunist și a fost fericită, fiind convinsă că poporul român a binemeritat-o, ca influencer al deciziilor directive politice și statale.
De la extaz la agonie! ”Liniștește-te, Nicule, se va rezolva într-un fel”, rostește Tovarășa la procesul regizat de ”revoluționari” în Unitatea militară din Târgoviște. Elena și Nicolae Ceaușescu sunt ciuruiți de parașutiștii din Boteni, în urma condamnării lor la moarte ”din rațiuni revoluționare” de către un Tribunal militar, constituit ad-hoc. Concluziile devin sursă de prelungire a gândurilor istorice: ”Elena Ceaușescu a fost singura femeie condamnată și executată din istoria României” (p. 27). ”În acea seară, încheie autoarea, înaintea petrecerii Clubului ”Steaua”, de toate aceste decizii, gânduri și munci, Stănculescu se va spăla pe mâini cu whisky” (p. 379). Cinic. ”Ei, revoluționarii, ”vor rescrie trecutul și vor plănui viitorul. În numele poporului…”. Alte măști aceeași piesă.
Volumul ”Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu” propune un text istoric, foarte riguros documentat, utilizând citări multiple ca justificări științifice. Fiecare opinie și moment al relatării are ca temei documentele. Liantul dintre acestea se realizează printr-un fermecător gest de metaforizare, care dă textului savoare, întreținând plăcerea lecturării unei biografii de o remarcabilă coerență științifică. N-aș putea avansa certitudinea că e vorba de o biografie romanțată, dar irizările literare dau textului farmecul lecturii ademenitoare. Unii cititori vor regăsi în textul biografic uimire, iar alții emoție ori entuziasm. Istoricul, biograful, scriitorul, profesorul ori sociologul Lavinia Betea întemeiază, prin limbaj, o lume în care personajele s-au jucat cu puterea politică și au clădit un instrumentar mincinos, lăsând moștenire ”compromisuri și duplicități”; au rezultat politicieni ahtiați de glorie și hămesiți de averi abuzive, prin furt, minciună, corupție și fățărnicii financiare. Numeroase compromisuri politice au fost preluate și folosite ca instrumente machiavelice pentru ascensiunea spre putere, fiind moșteniri ale comunismului transmise decidenților contemporani, politicieni goi de moralitate și de voința devotamentului pentru binelui public.
O savanta (prof.univ.dr) pe stil nou vorbeste despre o savanta pe stil vechi. Asteptam si o carte (laudativa) despre colegul prof. univ.dr in religie baptista Benoni Ardelean. S-a umplut tara cu profesori universitari doctori. Ii gasesti in toate cotloanele.
Multumesc, Anonim, pentru recomandare. Mi-a placut Amza Pellea.
Pana la urma, poate ar trebui sa citim cartea si sa vedem ce regasim in ea din ideile comentariilor noastre. O zi buna!
@istorie: Asa este. Vezi in acest sens filmul Imposibila iubire, aparut in 1983. A fost, cred, ultimul rol al lui Amza Pellea. Vezi dialogul dintre inginerul interpretat de acesta si doamna care ii era partenera. retine ca filmul a fost facut in 1983.
Anonim, sunt convinsa ca inegalitatile, inechitatile din societate au condus la acea criza care a determinat schimbarile brutale. „sa nu dea Dzeu cel sfant, sa vrem noi sange, nu pamant!” vorbeste despre niste dureri ajunse la limita suportabilitatii si atunci cineva se gandeste sa aduca dreptatea in societate „ca toti sa aiba parte dreapta, egala fiecare si sa traim ca frati”. Lozincile acelea de inceput erau foarte generoase. Sa dam tuturor posibilitatea sa traiasca omeneste. Dar… s-a gresit profund undeva, a fost ca atunci cand un nepriceput vrea sa incalece un cal si cade pe partea cealalta. Copii din familii sarmane au fost ajutati, au primit burse, internat, tratamente medicale gratuite, foarte bine! Dar au ajuns alti copii sarmani carora li s-au inchis usile. Civilizatia castigata in zeci,sute de ani a fost stearsa dintr’o data. S-a pierdut acel „e rusine mama!” S-au pierdut multe, a fost o dreptate creata pe o nedreptate. Pana la urma, se ajunsese asa cum spui tu intr-un comentariu la institute de cercetare valoroase, o industrie competitiva, constructii solide dar omul, omul cel nou ce a facut dupa ’89? A vandut totul pe nimic pentru marunte avantaje personale. De aceea spuneam eu ca nu a fost de ajuns ca Ceausescu a avut inteligenta nativa daca a avut goluri in educatie…
@istorie:
Nu a fost deloc o provocare si nu a fost deloc ironica. Ce spuneai tu seamana leit cu scuza comunistilor ‘greaua mostenire lasata de regimul burghezo-mosieresc’.
Ce spui tu despre rasturnarea lumii vechi este, in mare, adevarat. Dar numai aceasta e de vazut la regimul comunist? Pina una, alta, se cam traieste tot pe ruinele sale.
Anonim, accept provocarea oarecum ironica si incerc un raspuns, in ideea dialogului, cu logica mea de traitor in acele vremuri, fara a avea studiile care sa-mi permita o viziune larga.
In anii aceia, sa zicem ’48, s-a rasturnat o lume cu regulile, capacitatile, relatiile sociale, modul de viata…Elita romaneasca politica si nu numai a fost anihilata. S-a instaurat teroarea. Oamenii se asteptau sa fie ridicati din paturile lor oricand. Intreprinderile, bancile, toata structura a fost nationalizata, taranii au fost deposedati de pamanturile lor, proprietatile de orice fel, au fost confiscate, proprietarii au fost alungati din casele lor in care a fost adusa noua nomenclatura si s-a creat o lume noua. A fost o stabilizare in care oamenii si-au pierdut toate economiile.
Dupa’ 89, toti activistii, privilegiatii acelei lumi nou create, s-au orientat avand cunostintele si relatiile necesare.
Nu pot spune ce va fi in timp pentru ca nu pot anticipa ce rasturnari ar putea aparea.
Dupa mine, s-au schimbat moravurile, s-a schimbat modul de gandire, obiceiurile, fibra nationala si lumea romaneasca de dinainte de ’48, s-a pierdut pentru totdeauna.
@istorie: Si peste alti 10, 20, chiar 30 de ani, bazele vor fi tot in acel trecut? Intrevezi cumva o schimbare in viitorul previzibil? Daca da, explica te rog cum.
Anonim, ceea ce se intampla astazi, isi are bazele in acel trecut.
Cineva se intreba ce putea spune autoarea in 480 de pagini? Sunt convinsa ca a facut acea analiza care sa duca spre prezent.
Tu ca istoric (asa cred eu) poti analiza la alt nivel.
Eu presupun ca acei activisti, favorizati ai regimului trecut si-au dorit putere si avere (pentru rima).
Nu-mi dau seama ce am trait noi. Un experiment? Oricum, nu-mi doresc sa mai supar pe cineva cu insistentele mele. Ultimul comentariu a avut un rol justificativ.
@istorie: In loc sa bati aceeasi apa in aceeasi piua, daca tot ai nelinistea gindirii (mie unuia, nu mi se pare a fi chiar gindire ci doar un stereotip), schimba planul spre prezent. Mult mai semnificative sint neajunsurile de azi, chiar cind sint comparate cu cele din trecut.
Este greu sa pui stop gandirii atunci cand ai impresia ca mai este ceva semnificativ.
Si faptul ca „in 1980, devine prim-viceprim ministru al Consiliului de Miniştri, aşadar, ea putea să stopeze sau să promoveze orice decizie care ţinea de economia naţională” mi s-a parut o coincidenta relevanta cu degradarea vietii.
Oricum, dupa cum spunea „dusu 06/11/2011 At 13:06” favoritii regimului au de doua ori motive sa le fie datori morali celor doi, o data pentru ca au fost feriti de disperarile vietii de atunci si a doua oara pentru ca s-au simtit privilegiati in raport cu „ii numea cumva savanta pe cei care faceau cozi de cu noapte pentru ceva de mancare).
Un episod: sotul bolnav in spital, copilul singur in casa, eu la coada la carne, se dadea cate un kilogram, am ajuns la ultimul pachet pe care i l-a dat vanzatoarea unei cunostinte. Ce puteam face?
@CM: Acest dialog eu unul l-am considerat inchis, si cred ca trebuia inchis, dupa mesajul postat de ‘istorie’ pe 9 februarie la 13:52, drept care nici nu am mai raspuns. Insistenta insa inseamna provocare, chiar necavalereasca in acest caz, dat fiind continutul mesajului respectiv. Perspectiva realista trebuia sa existe demult, poate chiar a doua zi dupa rasturnarea lui Ceausescu. Spun asta din perspectiva epilogului, perspectiva pe care o prezentati si dumneavoastra in ultimul paragraf: ‘Dar a venit timpul […]’. Din pacate, dupa cum se prea vede, nu a venit inca.
Am o modesta propunere, tocmai fiindca am ajuns in subsolul acestui articol la „spartul targului”, acest dialog sa fie continuat in viitor. Cum se stie, cred, adevarul/clarificarile se „mosesc” (maieutic) socratic, in dialogul cu sens dintre mai multi, civilizat, necontondent. Fiindca ar fi inca multe de spus pe subiectele discutate. Rostul unui asemenea dialog – care altminteri ar fi fost obligatoriu, demult!, sa fie public, in media mainstream adica – este catartic pt noi, ca natie, prin clarificari care poate ne vor salva in al 12-lea ceas de la repetarea greselilor ad nauseam. Poate e prea tarziu, dar, cum am mai spus, speranta moare ultima. Trebuie sa ne asumam trecutul, asa cum a fost, si sa ne mobilizam pt viitor. Un viitor diferit!
Cu empatie si in apararea celor care au suferit, sau au platit cu viata in trecut – abuzuri abominabile nemeritate, persecutii si hartuiala – memoria lor trebuie recunoscuta si cinstita. Poate si ca un act un act de exorcizare a onstiintei noastre colective. Si aici, avem un singur istoric, de care am eu stiinta, care a muncit fara sa se crute, la epuizare, fara recompense personale – Marius Oprea.
Dar a venit timpul sa punem lucrurile si intr-o perspectiva realista. Fara a glosa peste pretul platit de cei mutilati sau masacrati fizic, sa intelegem ce am realizat in conditii de presiune externa si interna, aproape imposibile, sub asa-zisul regim comunist. Si apoi, ca prostii utili, literalmente, am risipit nesabuit, cu un etuziasm infantil, printre degete. Cred ca, sub acest aspect, suntem unici nu doar in fostul „lagar” estic, ci pe mapamond…
@istorie: Concluzii corecte nu se pot trage numai dintr-un singur fel de exemple. Nici istoria nu se poate cunoaste corect.
Un dialog contradictoriu purtat într-un limbaj decent, pe alocuri elevat, din care poți afla probabil mai mult decât din opera „Bietei” autoare, care din cât înțeleg, nu și-a propus să fie și obiectivă pentru că nu ăsta a fost scopul ei, ci unul mai mult politic și literar .
Peste ani se pot înlocui doar numele personajelor (în loc de Nicolae, Traian, că Elena rămâne) și firul epic rămâne la fel de controversat și condamnabil, ceea ce dovedește că mai nimic nu s-a schimbat în ce ne privește pe noi muritorii de rând, de cei peste rând cum au fost cei doi C și cum ar trebui să fie și ceilați doi pomeniți mai sus și că am repetat și încă suntem pe cale de a repeta din nou greșeli care fac subiectul cărții, dar mai ales al articolului.
Salutară lipsa de la comentarii a unor postaci de meserie și regretabilă încăpățânarea de a nu oferi posibilitatea măcar a aprecierii unor comentarii, dacă nu a dezavuării altora.
Cineva de aici cunoaște multe din istorisirile mele personale, făcute la alte articole , dar mă voi folosi de câteva pentru a „arbitra” într-un fel , neutru zic eu, interesanta polemică de nivel înalt.
Nu pun în ” ” pentru că a fost la înălțime social politică și eroina cărții, dar tot acolo se situează majoritatea celor care au comentat în principaL @C.. istorie și @ Anonim luați în ordine cavalerească și nu alfabetică 😉 .
Deoarece am ajuns la ”spartul târgului” nu știu dacă acest comentariu va mai fi citit, așa că deocamdată nu insist cu comentariile mele, dar mă bucur că v-am cunoscut, chiar…recunoscut ! 😉
Anonim, este clar ca insistenta mea a agasat. Mi-am asumat. Daca din toate comentariile, cineva poate trage niste concluzii, chiar si numai aceea ca este necesara cunoasterea istoriei si tot ar fi bine.
Imi cer scuze fata de tine. Am convingerea ca ai cunostinte de istorie cu mult peste ce am cules eu de ici de colo, si-ti inteleg iritarea.
@istorie: Te repeti si devii nu obiectiv ci agasant. I-a luat cineva aici apararea Elenei Ceausescu?
Comunist Anti
2.03.2019, 18:15:52
… In seara de 4 decembrie 1957, Nicolae Ceausescu, pe atunci ministru adjunct la Agricultura si la MApN, trecea printre cadavrele satenilor din Vadu Rosca, jud.Vrancea, cazuti victime colectivizarii fortate. Satenii s-au rasculat impotriva celor care doreau sa le ia pamantul. Noua dintre ei au fost ucisi si mai multi au indurat inchisorile comuniste ! Insusi Ceausescu a coordonat asasinarea taranilor ! 18 dintre participantii la rascoala din Vadu Rosca au fost condamnati la inchisoare pe 16 ianuarie 1958. Participantii la revolta au fost eliberati cu conditia sa se inscrie in CAP. In 1990, taranii supravietuitori au ridicat un monument modest pe care au fost scrijelite numele eroilor care au murit in decembrie 1957: Aurel Dimofte (29 de ani), Ionut Cristea (22 de ani), Ion Arcan (14 ani), Dumitru Craciun (29 de ani), Toader Craciun (49 de ani), Stroie Craciun (31 de ani), Dumitru Marin (29 de ani), Marin Mihai (42 de ani), Dana Radu (28 de ani).Si cand vezi in ziua de azi, ca niste copii prosti, nascuti dupa 1989 ii ridica „osanale” lui Ceasuescu, ca a fost un mare patriot, iti vine sa le crapi capatana cu o bata !!!
Asa s-a scris istoria.
Printre alte multe rele:
„… metoda ei este, din păcate, copiată în continuare în România. Această colecţie de fapte, începând cu statutul ei de „mare revoluţionară“, cum a ajuns la statutul de academician şi de doctor în chimie, se reflecta după ’90, in ambiţiile politicienilor de acum de a-şi fabrica doctorate, de a poza în nişte „personalităţi multilateral dezvoltate“, de a-şi croi reţele de sprijin şi de influenţă în care ei se comportă ca nişte dictatori, de a uza de toate mijloacele în folosul propriu şi al propriului partid, ca şi Ceauşeştii.” Lavinia Betea
„din ’76, era şefa cadrelor din România, adică nu se putea face o promovare sau o eliberare din funcţie, cum se spunea atunci, fără acordul ei. De ea depindeau toţi din segmentul de vârf al puterii”
În ’77, Elena Ceauşescu intră în prezidiul permanent al CC al PCR, adică în nucleul puterii, acolo unde se iau deciziile.
În 1980, devine prim-viceprim ministru al Consiliului de Miniştri, aşadar, ea putea să stopeze sau să promoveze orice decizie care ţinea de economia naţională.
Apoi, în subordinea ei directă, mai era Consiliul Culturii Socialiste.
Ea dirija cultura, artele şi toată producţia editorială şi cinematografică. Îi mai era subordonate ministerul Învăţământului, Academia şi toate institutele de cercetare din România.” Lavinia Betea
@ai CM: ‘nu contest doar judecata unilaterala’. Rog eliminati acel ‘nu’. Cititi deci ‘contest doar judecata unilaterala’.
@istorie:
Repetitia nu este convingatoare intotdeauna. Sint la curent cu ultimul exemplu, care nici macar nu este unic.
Te indepartezi din ce in ce mai mult de subiectul articolului. Ca Romania sa fi avut o evolutie naturala, imprejurarile trebuiau sa fi fost altele. Eschiva ta este puerila. Nu merita deci sa dezvolt subiectul.
Astept deci lucruri de fond, nu divagatii, excursii prin toate cotloanele istoriei.
@ ai CM:
Desigur, orice lectura de calitate e un plus pentru orice existenta, cu conditia sa incapa intre grauntele de nisip care curg firul vietii.
Este arhicunoscut ca ‘savanta’ a fost o piaza rea. Dupa cum am spus si celuilalt preopinent, foarte persuasiv, nu contest doar judecata unilaterala. Or, cartea, cel putin dupa cum rezulta din articol, asta face, odata ce se invita la ‘demitizare’. Stim bine ce a insemnat ‘demitizarea istoriei’ in aceasta perioada de, acum, peste 30 de ani. ‘Demitizarea istoriei’, ceruta foarte vocal imediat dupa 1989, uneori de persoane care habar nu aveau de istorie, a insemnat distrugerea istoriei, asalt asupra societatii cu asemanare doar in perioada cominternista de imediat de dupa razboi.
Nu as vrea sa ma repet, dar cite institute de cercetare mai exista azi, cind abunda de titluri universitare? De ce pe o autoare o preocupa insistent persoana ‘savantei’ si nu evolutia complet negativa, dezamagind sperantele tuturor?
Nu se doreste un raspuns matematic, doar unul de bun simt.
@istorie:
Persisti in a exhiba doar aspectele negative. Persisti a-ti colecta acele exemplificari in mod special dintr-o perioada anume, care nu are nimic de a face cu Ceausestii, cu subiectul cartii. Prin aceasta, demonstrezi un partizanat prin excelenta destructiv, departe de obiectivitatea pe care ai declamat-o cu stridenta insistenta. A nega vehement o perioada extinsa pe decenii, inseamna a nega existenta a milioane de oameni, cu sau fara carnet de partid, comunisti din convingere sau nu, care au invatat, lucrat, iubit, intemeiat familii, pe scurt, ridicat o tara din ruina unui razboi nedorit dar pierdut. Desi ocaziona prestatia ta atinge puerilul, nu pari a fi la virsta juvenila. Nu cumva te negi chiar pe tine?
Programul de dezvoltare, de la Cuza incoace, a insemnat industrializare, la fel ca in toate tarile lumii, mai putin societatile tribale. Aceasta a presupus in mod inevitabil distrugerea societatilor traditionale. La fel s-au petrecut lucrurile peste tot. Exemplul care imi vine in minte acum este Clearances-ul din Marea Britanie, cauzind emigrarea masiva a taranilor deposedati de fermele lor.
Clasele de jos nu au fost tratate cu blindete de cei rasturnati de la putere. Da, acele lucruri nu trebuiau sa se intimple dar la razboi ca la razboi. S-a recunoscut asta, ma rog, cam cu jumatate de gura, adica neoficial. Insusi profesorul de socialism stiintific a spus asta in plin curs, intr-un centru universitar de frunte. Accepta, daca totusi esti onest, ca, in particular, se discuta chiar neasteptat de liber, asta cind si azi exista tabuuri.
A vorbi de inversarea valorilor este de-a dreptul o prostie. Desi regimul comunist se voia, in teorie, unul al muncitorilor si taranilor, puterea efectiva si statutul cel mai respectabil il aveau intelectualii. Era ceva a fi inginer, profesor, avocat, medic, ofiter, ceea ce, in principiu, era accesibil oricui doritor de a invata carte. Azi este exact invers.
O pasienta asupra careia insisti cu obstinatie.
legea nr 119/1948 pentru nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi …
este putin cunoscut faptul ca majoritatea vilisoarelor din zona Primaverii apartineau inainte de nationalizare muncitorilor si functionarilor Companiei de Gaze si Electricitate. De asemenea, Cartierul Domenii situat intre bulevardul 1 Mai si Arcul de Triumf , era considerat un cartier muncitoresc ieftin… Majoritatea lor au fost preluate abuziv… (A cui este casa mea? Preliminarii la o etica a restitutiei Emanuel-Mihail Socaciu. Editura ALL))
Ce rezulta din fragment?
Se pune intrebarea cum ar fi fost Romania astazi daca ar fi avut o evolutie intr-un ritm natural?
P.S. Pentru ca am reusit sa atrag cele mai urate comentarii la adresa nickului meu…
dusu 06/11/2011 At 13:06
sint un om din clasa de jos.prin 85,fara carnet rosu,am fost trimis in delegatie la deva.institutia la care lucram probabil avea legaturi cu conducerea pcr din deva si am fost trimis la hotelul partidului.era o cladire aflata in spatele comitetului de partid.restaurantul hotelului avea un mic punct de desfacere,unde cei cazati sau cei care lucrau in cladirea alaturata,putea sa faca cumparaturi ptr acasa.puteai cumpara cit doreai:fructe exotice,dulciuri vietnameze,conserve albaneze,carne si mezeluri a caror gust il uitasem.
seara,la o plimbare in oras,la mai putin de 50m de aceasta adevarata pestera a lui alibaba,o coada imensa se forma ptr ca dimineata se asteapta portocale.era decembrie.
si in orasul meu,pe strada pe care statea secretarul pcr,circulatia vehicolelor era interzisa.strada era doar ptr ei.
Se stie ca dupa ’44, proprietarii din ce s-a numit Cartierul Primaverii, au fost deposedati de casele lor si mutati acolo oamenii de partid.
Ce s-a intamplat dupa ’44? Taranii au fost adusi in orase, s-a produs o dezradacinare a oamenilor cu toate consecintele care se vad si astazi, sate depopulate… ” Anonim spune:
„regimul comunist a fost singurul regim, cu exceptia efemerei domnii a lui Cuza, care a avut un program consistent si consecvent de dezvoltare a tarii” A fost o dezvoltare sau o rasturnare a valorilor societatii? Oameni care de generatii muncisera la un rost al lor, au fost alungati, deposedati si in locul lor au fost adusi altii…
Multumesc pt raspuns, comentarii!
Apreciez si eu obsevatiile dumitale.
Asemenea si pt Istorie.
De acorrd caracterul distructiv al demonizarii indiscriminate, uzata pana la suprasaturatie, care falsifica istoria, perceptia tabloului complex de ansamblu. In deceniile de dupa ’89, tara a fost adusa in sapa de lemn, intoarsa inapoi la mizeria de masa, prin contrast cu o „elita” a hotilor slugarnici, neputinciosi si nesatui, inrobita, pe cale de a disparea. Ofensa este cu atat mai mare stiind ca si-au batut joc de munca si sacrificiile constructorilor (industriei, agriculturii, invatamantului samd) generatiilor anterioare pe seama carora s-a achitat o datoria publica uriasa, lasand tara libera sa faca pasii urmatori spre dezvoltare. Dar n-a fost sa fie! Au ras tot prostocratii noii epoci – neoliberalii globalisti ai societatii larg deschise violului oricui.
In alta ordine, zic ar fi bine sa citim totusi cartea in discutie si sa ne pronuntam apoi, mai ales ca „Savanta de renume” este notoriu ca a cam fost o piaza rea, chiar si pt familia sa. Alti cercetatori pot sa contribuie cu cercetarile lor, daca vor gasi ca aceasta carte falseaza. La urma urmei, istoria nu e matematica si nici nu trebuie sa fie! E o suma complexa de perceptii diverse asupra evenimentelor din care reconstruim imaginea trecutului pe cat posibil mai fidel si pe intelesul noilor generatii care traiesc sub paradigme schimbate. Noi descoperiri schimba adeseori aceste perceptii ori le intregesc, intarindu-le.
Toate cele bune!
Daca am interpretat gresit afirmatia: „Nu conta insa excesiv pe concesivitatea mea”, imi cer scuze.
Am incredere in parerile tale.
Am comentat o idee conexa. Marturisesc ca subiectiv, personajul cartii nu ma intereseaza iar autoarea imi este total necunoscuta si, conform personalitatii mele, am fata de ea, o deschidere amabila.
@istorie:
Se poate si fara aroganta, ca sa raminem inca in stima reciproca?
Citatele au fost selective, sustinind partizan un anume punct de vedere. Au fost asumate inca sub deghizament. Deghizamentul este acceptat in faza de manevra, nu si in cea de angajare. Buna credinta este deci indoielnica. Asta pentru ca ai amintit de educatie.
In aceeasi ordine de idei, ma indoiesc de buna credinta a autoarei, chestionabila si in alte lucrari.
Anonim, nu am intentionat sa te conving de ceva. Am apelat la citate si mi-am exprimat parerile prin intermediul lor. A fost un schimb de idei.
Am incredere in experti care pot avea un orizont mai larg cu multe conexiuni in istorie, drept, sociologie, psihologie… in comparatie cu cineva inteligent nativ, cu instincte bune dar si cu goluri mari in educatie.
Raman la convingerea ca o biografie, scrisa cu obiectivitatea unui cercetator este un castig pentru istorie.
@istorie: Ai remarcat bine linia concesiva, mai exact neabsolutista. Nu conta insa excesiv pe concesivitatea mea. Se pare insa ca tu preferi aproape (inca o concesie!) exclusiv o busola negativista. Idem autoarea. Ce spune Eugen Serbanescu e in ton cu ce spune(a) Alain Delon, dar si istoricul Florin Constantiniu despre lumea de azi.
Nu mi-am asumat un nick? Hm! Oare de ce?
Oricum, Anonim, multumesc pentru dialog!
Anonim, am observat ca folosesti de mai multe ori, un „totusi” concesiv.
Daca ar trebui sa intru intr-o padure, ce m-ai sfatui? Sa apelez la padurar sau la un cercetator cu busola si toate cunostintele de orientare si supravietuire?
Inteleg ca Ceausescu a avut intelepciunea sa-si ia consilieri scoliti dar a avut si ghinionul sa aiba o sotie cu puternice ambitii de parvenire si dominare. Acest fapt l-a ajutat sau l-a deviat? De aceea era necesara aceasta carte, pentru a putea raspunde la o astfel de intrebare. Si, fara indoiala, o astfel de carte nu se scrie dupa ureche ci implica multa munca de cercetare. Nu-i inteleg pe cei care se ridica impotriva autoarei.
Despre ce am trait noi, despre ce traim, despre ce pare un viitor, cum spunea CM, intelegerea depinde de experientele personale. L-am auzit pe Eugen Serbanescu spunand ceva de genul, bine ca nu mai sunt tanar (nu mai am mult timp sa vad) si mi s-a parut atata tristete constienta!
Daca schimbi virgula cu punctul iese un alt titlu: „Lavinia Betea. Despre „savanta de renume mondial””. Pare perfect credibil.
In state exista o piesa legislativa, cunoscuta sub numele de „Affirmative Action”, menita sa incurajeze promovarea diversitatii si incluziunea „minoritatilor”. Initial, era vorba de minoritatile rasiale, azi, este un spectru mai larg referitor la comunitatea lgbtq, la feminism. Pe fondul acestei legislatii, s-au nascut discriminari inverse, ale albilor, „discriminarea pozitiva”, cum i se zice. Albi care nu au fost admisi in universitatii pe criterii stricte de merit, in schimb, minoritari rasial au fost acceptati cu un dosar mai sarac in merite pt a satisface cerintele procentuale de admitere de persoane de culoare sau alte minoritati. Ceea ce functioneaza si la cocursul pt joburi. Si in multe alte instante. Deci, exista si in capitalism, un sistem de selectie pe baze politice, in America fiind menit sa ofere chipurile un fel de reparatii celor care au suferit grele, chiar sangeroase persecutii. Si o sansa celor ce provin din medii defavorizate, dar dovedesc potential si abilitati. Este si un mecanisc democratic de mentinere a pacii sociale. Cat este de just, ramane in continuare o controversa.
In cazul cunostintei tale, cine stie cu cine a concurat fata. Ghinion…
2.
Si o precizare care poate ne ajuta sa vedem un fapt real, altminteri neglijat – caracterul, psihologia romanilor.
Caci ceea ce vedem ca se intampla azi, slugarnicia, linguselile si guduraturile pe langa cei tari, corectitudinea politica ipocrita, cu dubla masura, arivismul peste cadavre, delatiunile, micile si marile furtisaguri, sistemul „pcr-ist” (pile-cunostinte-relatii), ele sunt groparul nostru dintotdeauna, ceea ce a facut mai mult rau decat orice regim politic. Si mai tragic, ne-a facut vulnerabili, prada usoara in fata intereselor si profitorilorlocali si straini. La fel, lipsa unui factor solid de coeziune sociala, un nucleu al interesului national comun, o constiinta si o demnitate a propriei identitati solida, care merita aparata cu orice pret.
Sper sa vina o zi, cand se va recunoaste, cu toate umbrele, crimele si greselile, ca de fapt domnitorul Cuza si oamenii inteligenti din perioada ceausista au contribuit major la modernizarea si ridicarea din noroi, literalmente, din mizerie, inapoiere, analfabetism, a maselor, a tarii.
Si inca ceva, subscriu la analogia facuta de Anonim, aceea ca Ceausescu a fost lichidat de propriiii „generali”, recte nomenclatura securista pe care el o pusese pe picioare, si cu sprijin vestic. Itzele incurcate ale acestei istorii nu stiu daca vor fi vreodata complet elucidate, avand in vedere caracterul secret care ar putea afecta niste interese mari, doar mai sper…
1.
Cateva observatii la disputa dintre comentatorii „Istorie” si „Anonim”.
Cum se intampla cu subiectele privind mai ales trecutul, istoria, evitarea absoluta a subiectivismului si a chiar a exagerarilor este aproape imposibila. Experientele individuale, personale coloreaza/filtreaza perceptia si memoria, modeleaza analiza. Metodologic, istoria, in incercarea de a-si pastra obiectivitatea recurge la o varietate de surse si izvoare, cele in principiu recunoscute ca sigure de comunitatea cercetatorilor. In fine, ceea ce vreau sa subliniez este un lucru simplu, anume ca intre cele doua perspective, relativ contrare, privind perioada regimului trecut din Romania, adevarul este pe undeva pe la mijloc. Sunt oameni care au suferit enorm, destine zdrobite cu sadism. Sunt altii care s-au ridicat din mizerie prin merit personal, talent, munca doar fiindca sistemul a creat oportunitati.
Am avut o etapa stalinista neagra, a asa-zisei dictaturi proletare, a ocupatiei sovietice, cu fel de fel de comisari supraveghetori si consilieri, urmata, dupa moartea lui Stalin si alegerea lui Ceausescu, de o perioada de relaxare progresiva si distantare de Moscova, anii dezvoltarii industriale si urbane masive si de reconstructie si modernizare din temelii a aparatului de securitate, in acelai scop – distantarea de Moscova, afirmarea suveranitatii nationale. Sunt multe de explicat privind acei ani , 60-’70, cand Romania a fost aplaudata si promovata in diferite feluri de catre Vest, incluzand America (vezi „Clauza natiunii celei mai favorizate”).
Perioada intunecata iar, anii ’80, merita o cercetare serioasa aparte.
Vreau sa cred ca in viitor, candva, daca supravietuim ca natie, cineva va rescrie istoria acelei perioade, pe cat posibil fara impatimire si partizanate, fiindca asa cum e azi prezentata dominant este plina de falsuri si exagerari, si intr-un sens si in altul.
@DAN: Din curiozitate am vrut sa stiu cine este aceasta universitara de „Arad” care vrea sa-si depaseasca conditia ocupandu-se stiintific (zice ea) de Elena Ceausescu. Si vrand nevrand ajungi la grupul „telectualilor” de la Cluj dupa care probabil ca doamna universitar pe atunci student ambitios a baut in timpul maretelor studii. In concluzie nu avem ce discuta. Iar cel care o lauda complice este tot un universitar de „Arad”. Il asteptam cu opere si pe viitorul lor coleg Branconieru’.
Celor care pupă urmele ceaușeștilor, fiți gata! Urmașii lor s-au întors bine-mersi, fiți pregătiți! Că doar de asta au murit ei la revoluție!
Lavinia Betea? Chiar ea, absolventa ca-cademiei ”Șetfan Gheorghiu”? Huooooooooooooooo, mătrăgună!
Pentru cei care repetă că erau favorizați la intrare copii de muncitori și țărani. Este adevărat până prin 1960, dar numai la anumite facultăți. La fizică, matematică, chimie au intrat dacă au trecut examenul de admitere și copii de medici sau avocați. Același lucru se petrece în zile noastre în USA. Am prieten evreu, emigrat în USA în 1965 a cărui părinții au trăit perioada limitării la facutățile din România interbelică de de “numerus clausus”. Fiica lui eminentă la liceu nu a fost primită în 1996 la Princeton University, deși avea medie mai bună, ca să intre zicea metaforic, Obama. Așa că nimic nou sub soare.
@istorie: Ironia poate insemna si altceva decit inteligenta. Din respect pentru un interlocutor totusi decent, nu numesc aceasta.
Perceptia umana este inerent subiectiva. Ma tem ca tot tu ai produs acele citate. Am cautat respectivele texte si am gasit si alte relatari. Cred ca sint si mai multi oameni care nu au rutina scrisului.
Imi pun totusi citeva intrebari de fond: de ce se evoca aproape exclusiv perioada anilor ’80, ani de austeritate dusa dincolo de absurd, in special dupa 1987? De ce nu se compara aceasta perioada cu alta de austeritate, cea din anii ’50? In fine, de ce se face abstractie de perioada de inflorire, respectiv anii ’60-’70?
In esenta, de ce se evoca (aproape) exclusiv doar aspectele negative ale regimului comunist? Au fost totusi 41 de ani in care milioane de oameni, nevrind, au trebuit sa-si duca existenta. Sa fi fost oare totul, absolut totul, numai negru?
Ceausescu repeta istoria anticului Mithridate, regele Pontului. Acesta, dupa succese rasunatoare contra Imperiului Roman, supraputerea lumii de atunci, isi pierde controlul. Incepe sa-si persecute generalii capabili, carora, cel putin in parte, le datora succesul. Dezastrul nu intirzie sa apara. Dupa pierderea ultimei lupte, cere sa fie ucis de servitorul sau credincios, pentru a nu cadea in miinile dusmanului. Ceausescu nu a avut acest privilegiu…
tanti Betea, cea care ne oboseste despre cate stie de familia Ceau, ea cine e?
era cumva o securistoida care urmarea cuplul in delegatii?
era cumva o fosta servitoare in casa lui Ceau?
ce facea ea, statea numai de Ceausesti toata ziua?
cat suntem de prosti, e o alarma falsa, un fals orice reportaj cu femeia asta, care parca infiereaza si zice de rau tot ce era pe vremea comunismului. ea trebuie boicotata.
Beatrice Lungu:
Studiile au demonstrat că pesoanele care îndrăgesc și folosesc ironia în mod frecvent, sunt inteligenți.
Si, Anonim, fara ironie, nu as fi polemizat cu tine daca m-as fi indoit de inteligenta ta.
Mirela Popa:
Prin 1986, aveam vreo 14 ani si, inainte de sarbatorile de iarna, se formau cozi uriase la magazinele alimentare si macelarii, inca de la … 4 dimineata. Pentru a lua mai multe pachete de carne, fiindca si la „liber” alimentele erau „rationalizate”, un pachet/kilogram pentru fiecare cumparator, parintii m-au luat si pe mine la coada, de la ora 4 dimineata! Dupa ce am inghetat 2 ore asteptand deschiderea magazinului, in sfarsit acesta s-a deschis si, fiindca s-a auzit ca nu e marfa suficienta pentru toti cei de la rand, oamenii au inceput sa se impinga cu furie ca sa ajunga in fata. Fiindca oamenii din jurul meu ma striveau si nu mai puteam sa respir, am inceput sa strig ingrozita: „sunteti animale, sunteti animale”. In asa ceva ne transformase comunismul, „visul de aur al omenirii”, in animale infometate, care se calcau in picioare si se sfasiau pentru o ciosvarta de carne!
@istorie: Nu este cazul sa fii ironic, pentru ca evoci circul. Nu am contestat cele evocate de distinsul farmacolog ci doar extrapolarea lor.
@istorie:
Te repeti. Ma rog, acum contezi pe persuasiune.
Cu parere de rau, dar acel distins profesor ori bate cimpii, ori nu este suficient de clar, omitind perioada la care se refera. De la de Gaulle citire, batrinetea este un naufragiu, asta numai daca este vorba de o omisiune involuntara. Poate ca acele nume rusesti sa fi fost necesare prin anii ’50, situatie oarecum evocata si in textul dat de Citat, nu insa si mai tirziu. Pentru cei de azi, stau marturie articolele din excelenta revista Stiinta si Tehnica, precum si cartile de specialitate publicate atunci.
Ar fi totusi de mentionat ca literatura ruseasca de specialitate nu era de lepadat. Aceasta, pe linga faptul ca era accesibila (editura Mir publica si in alte limbi decit rusa), consta in traduceri din literatura occidentala, in special din cea germana, sau lucrari proprii bazate pe aceasta bibliografie.
Romania nu era izolata in anii ’60-’70. Din contra, revista Prisma, a ambasadei RFG, ajungea si la licee. Romanii, datorita deschiderii de atunci, erau primiti peste tot cu bratele deschise. Am relatarea unui profesor universitar dintr-un domeniu de virf, astazi practic desfiintat ca activitate de cercetare. Grupul de studenti pe care acesta il conducea intr-o vizita in Germania a fost itimpinat cu scandari de ‘Romania’ si ‘Ceausescu’.
Greu de crezut azi, cel putin pentru unii, dar perfect adevarat! Negarea vehementa a unei realitati incomode tot prejudecata este, daca nu cumva brainwashing.
Dedicatie pentru Anonim, cu drag:
Profesorul de Farmacologie Ostin Mungiu, preşedintele Asociaţiei de Algeziologie din România, își aduce aminte perfect de acel concurs „cumplit și stupid” pe care l-a dat în 1958. Erau 11 candidați pe loc și se dădeau patru teze scrise și cinci probe orale. „S-au organizat două examene, unul pentru cei așa ziși cu origine sănătoasă, fiii de activiști, pentru care media de intrare a fost de 4.25 și cea mai mare medie a fost 5.25 sau 5.50 și era un examen separat pentru noi, ceilalți, care concuram 11 pe un loc. Erau 60 de locuri și 660 de candidați. Ce era cumplit și stupid – aveam patru teze și nu se anunța ordinea tezelor, și să ne vezi cum stăteam pe marginea bazinului de broaște – cam pe unde e astăzi fântâna arteziană, și unul citea fizică, unul citea anatomie, unul chimie și altul biologie. Încă am fost norocoși, într-un fel, pentru că cei cu un an înainte dăduseră examen și la limba rusă și la limba română, și au fost mulți care au intrat pe baza notelor de la rusă și română, cu 1 la anatomie și 5 la rusă. Era o brambureală examenul.
Duminică, 19 ianuarie 2020, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Prof. Dr. Dinu Antonescu a susținut conferința Impactul comunismului asupra medicinii românești
Comunismul a adus şi în medicină, ca şi în toate celelalte aspecte ale vieţii sociale, o totală răsturnare de valori! Era admisă o singură ideologie, cea marxistă, era dezavuată şi interzisă orice altă optică asupra fenomenelor sociale, istorice, politice. S-au ideologizat toate disciplinele medicale, în special cele care se pretau la interpretări, ca biologia de exemplu, introducându-se noţiuni şi teorii pseudo-ştiinţifice. Era aproape obligatoriu ca orice nume de savant occidental să fie premers de un nume rusesc, precum era obligatorie şi preamărirea ştiinţei medicale sovietice. S-a înlocuit selectarea pe baza valorii cu criteriul politic și al originii sociale, ajungând în funcţii medicale de conducere persoane impuse de forurile comuniste, fără pregătirea corespunzătoare şi fără autoritate morală şi profesională. S-au utilizat minciuna, delaţiunea, şantajul, teroarea, pentru a intimida şi a obliga pe profesori şi pe medici să se alăture doctrinei comuniste şi pentru a le anihila personalitatea şi a-i îndepărta din funcţie pe cei care nu acceptau compromisul. S-a impus o izolare completă în spatele „cortinei de fier”, contactele cu lumea medicală occidentală fiind permise numai elitelor comuniste. Decalajul dintre medicina românească şi cea occidentală s-a accentuat progresiv în tot cursul perioadei comuniste.
Redau un comentariu semnat Sorin Costina de pe Republica. :
2020-01-28 15:30:25
Pentru D-na Maria Elena.Nu știu ce vârsta aveți,dar sunteți greșit informata.Pana in anul 1957 cei cu origine “nesănătoasă” NU erau primiți la examen, nu li se primeau actele. Dupa revoluția maghiare din ‘56 a fost inventat alt sistem. Erau burse se Sfat Popular. Asta însemna omul și locul. Intrau fii de muncitori, țărani colectiviști, țărani mijlocași,fii de militari, milițieni, securiști, fii de ÎNVĂȚĂTORI. Pentru cei cu “origine nesănătoasă” se dădea concursul general (erau 9-10 pe un loc.). Dar asta nu era totul. Erau DOUA comisii: una de examinare și una de ADMITERE (compusă din șeful cadrelor de partid și secretarul de partid ). Listele mergeau la București, la minister! Verificările continuau și erau exmatriculați și din anii 2-3. Sistemul a durat pana in anul 1962 când bursele se sfat au fost desființate (se ajunsese la situații aberante, la conservator au intrat “pe sfat” antitalente). In anii de crunta teroare (pana in ‘62) burghezii erau admiși doar la Institutul Maxim Gorki și la agronomie. Dupa ‘64 a urmat o perioada de “deschidere”, nu se mai ținea cont de originea socială, se desființase NOTA SOCIALAL-POLITICA.
DE LA ÎNCEPUTUL ANILOR ‘80 a fost reIntrodus DOSARUL la admiterea la Istorie, Drept, Filosofie. Cine nu avea “recomandare” de la “ organe” NU erau inscrisi la examen!
Și încă o Adăugare. In ‘64,’65,’ 66 la sfârșitul facultății băieții făceau un stagiu militar de patru luni. Erau scoli de ofițeri de rezerva la Focșani, Bacău, Botoșani, etc. In mod curios câțiva colegi au făcut cele patru luni lângă București, la BANEASA ( nu știam in acei ani ce era acolo). Si sa vezi minune, Toți aia cu Băneasa au ajuns cadre universitare! Sigur, o simpla coincidenta!
@istorie:
Citezi articole partizane. Trebuia spus si perioada cind au activat acei oameni. Acele matrasiri de care vorbesti sint mai mult consecinta rivalitatilor personale decit ale ideologiei. Exista un roman si un film cu subiect din lumea medicala, respectiv Biblioteca din Alexandria si Orgolii.
Exact un medic, intr-un interviu de pe la inceputul anilor 2000, a spus ca tot ceea ce trebuia ca sa intri la faculate in 1964 era sa stii carte. Insusi profesorul pe care il citezi a studiat, profesat, realizat, inainte de 1990. Prin ceea ce spune se denigreaza pe el insusi.
Ca regimul comunist nu a distrus medicina romaneasca, din contra, o arata faptul ca acei profesionisti s-au realizat acolo unde au ajuns. O arata si numerosii studenti care studiau si studiaza in Romania. O arata si medicii romani cautati in strainatate. O arata si realizarile trecute dar si cele de azi, de care uneori se aude in presa, de exemplu transplanturi de organe. Realizarile de azi nu puteau apare, asa peste noapte, incepind cu 1990, daca inainte ar fi fost doar neantul.
Inca o pasienta care nu iti iese. Ce mai urmeaza deci?
„La Medicină veneau în general tineri din Germania şi Israel,multi ai căror părinţi şi bunici emigraseră din România.. Ca şi unii dintre studenţii greci care frecventau, în număr mare, studii de istorie. La facultăţile şi instituţiile de învăţământ superior cu profil tehnic sau agrar erau mulţi veniţi cu burse oferite de statul român Africii şi Americii Latine.”In anii ‘80, Romania era pe locul trei in Europa in ceea ce priveste numarul de studenti straini din universitati”, a mai precizat I.Ciuca director ME(sep 2009)
Pt propagandistul care semneaza ” Prof. Dr. Dinu Antonescu”
Impactul comunismului asupra medicinei românești:
In 80 de ani, din 1859 până în 1940, medicina românească a cunoscut o devoltare impetuoasă, care a plasat-o în contextul medicinei europene.
Comunismul a adus şi în medicină, ca şi în toate celelalte aspecte ale vieţii sociale, o totală răsturnare de valori! Era admisă o singură ideologie, cea marxistă, era dezavuată şi interzisă orice altă optică asupra fenomenelor sociale, istorice, politice.
S-au ideologizat toate disciplinele medicale.
S-a înlocuit selectarea pe baza valorii cu criteriul politic și al originii sociale, ajungând în funcţii medicale de conducere persoane impuse de forurile comuniste, fără pregătirea corespunzătoare şi fără autoritate morală şi profesională.
S-au utilizat minciuna, delaţiunea, şantajul, teroarea, pentru a intimida şi a obliga pe profesori şi pe medici să se alăture doctrinei comuniste şi pentru a le anihila personalitatea şi a-i îndepărta din funcţie pe cei care nu acceptau compromisul.
Comunismul a distrus medicina românească iar urmările se fac resimțite până astăzi! Prof. Dr. Dinu Antonescu
Romania libera, august 2005
dr. Emil Gherman nu a reusit sa urce dincolo de treapta de sef de lucrari din ratiuni de „origine sociala”.
Si exemplele ar putea continua cu multe alte nume din toate centrele universitare ale tarii. S-ar putea adauga numele celor care, in plina ascensiune profesionala, au fost obligati, din motive politice, sa paraseasca clinicile in care ar fi avut un viitor deosebit si care au devenit medici in diferite spitale din provincie, in care au dat dovada intregii lor capacitati. Ar fi de asemenea de pomenit cei care din MOTIVE DE ORIGINE SOCIALA nu au fost primiti la facultatile de medicina pe care doreau sa le urmeze sau cei care, studenti fiind, au fost arestati si/ sau indepartati din universitate pentru diferite motive politice.
Dupa furtuna initiala… nu s-a renuntat la teroare, ci doar era mai mascata, mai putin evidenta. Orice incercare de abatere de la linia oficiala impusa de regimul comunist era brutal sanctionata si delictul de opinie era pedepsit pe baza unei inventate culpe penale. Se pretindea ca in Romania comunista, a ultimilor ani, nu existau detinuti politici! Desi poate usor atenuata, promovarea pe criterii politice, care primau asupra celor profesionale, a ramas pana astazi o mostenire a primilor ani de comunism, la care s-au adaugat apoi interesele materiale, personale sau de grup.
@istorie
-EI au numarat p-aia 3’8 milioane de membri,
e ca petrolu la arapi;
acu 2-3 ani un recensamint oficial gasea ca in Izrael erau „5’92 milioane”,
azi s-a dus spre sau peste 9 milioane…..
(nu toti membri erau egali).
@istorie:
Este un argument doar prin prisma exagerarilor tale, ca sa nu le numesc totusi fantasmagorii.
Invoci un text perfect ca limba de limba de lemn. Nimeni nu dadea doi bani pe astfel de discursuri. Nici macar nu se spune acolo ca muncitorii trebuie favorizati. Este doar adaugarea ta, cu de la tine putere, adica o insinuare.
Majoritatea de muncitori 55%, daca intr-adevar va fi fost asa tinind cont de practica manipularii cifrelor, nu este chiar una confortabila, pentru un partid care se voia al muncitorilor. Nici nu mai era posibil. Societatea nu mai era cea de pe timpul lui Marx si Lenin, clasa muncitoare, de care se face vorbire, cuprinzind totalitatea oamenilor muncii.
Mai mult de atit, functiile de conducere erau detinute, prin forta imprejurarilor adica distantarea de modelul cominternist, de oameni cu pregatire superioara, nu de muncitori, inclusiv in partid. Pentru informarea ta, acest aspect s-a discutat deschis. Am fost personal martorul unei discutii care a decurs cam asa: muncitorul propriu zis, in general, este un ins care a pierdut un tren, fie la admiterea la liceu, fie la facultate. Te asigur ca nimeni dintre participanti nu a fost ridicat de securitate, asa cum cineva neavizat s-ar fi asteptat.
Aceastea fiind conditiile, cum era posibil ca exact muncitorii sa fie, ca regula, favorizati? Favorizati erau cei cu ‘pile’, indiferent de studii…
Pentru Anonim, un argument. Se spunea clasa muncitoare, taranimea si intelectualitatea. In consens cu acest principiu, clasa muncitoare era favorizata la repartitia de locuinte, bilete de odihna, primirea in partid, inclusiv facilitati de admitere a copiilor lor in facultati…
Un fragment de la Congresul XIV (noiembrie 1989):
„Congresul (XIV) dă cea mai înaltă apreciere concepţiei revoluţionare, profund ştiinţifice, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu privire la locul şi rolul Partidului Comunist Român – forţa politică conducătoare a întregii naţiuni – în procesul edificării socialismului şi comunismului. Congresul consideră că, sub conducerea secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, Partidul Comunist Român, identificîndu-se cu interesele vitale ale CLASEI MUNCITOARE, ale întregului nostru popor, îşi îndeplineşte cu cinste misiunea şi răspunderea istorică faţă de prezentul şi viitorul României. Partidul reprezintă centrul vital al naţiunii noastre, conştiinţa patriotică, revoluţionară a întregului popor;
…
Au crescut continuu rîndurile partidului. Numărînd peste 3,8 milioane de membri, din care peste 55 la sută muncitori, Partidul Comunist Român se prezintă astăzi ca un partid revoluţionar al clasei muncitoare, cu puternice organizaţii la toate locurile de muncă, în toate domeniile de activitate”…
@istorie:
La ultima intrebare ti-am raspuns deja. De altfel, nici nu era cazul sa o pui.
O scalzi cu criterii aparte pentru facultatile cu 7 pe un loc. In centrele universitare, puteai cunoaste tot felul de studenti de la tot felul de faculatati. Nu se auzea de asa ceva. Ma tem ca iar evoci o realitate mult mai veche, pe care o intinzi mult peste limita ei.
Motive exagereaza si el. Locuintele se dadeau dupa criterii sociale, fara a exclude insa ‘pilele’. Mai mult de atit, incepind de prin 1965, se construiau blocuri de apartamente proprietate personala, achizitionate in rate, cu credit cu dobinda decenta. Cu timpul, acestea au devenit majoritare, fiind de dorit sa ai propria locuinta intr-un sistem in care, cel putin teoretic, te puteai pensiona de la aceeasi intreprindere in care intrai ca stagiar. Te inscriai in partid pentru a fi ‘in rind cu lumea’. Nu prea existau avantaje speciale din asta. In Polonia, de exemplu, existau, poate si in altele. Era insa de dorit sa fii de fata cind se discutau varii probleme ale intreprinderii.
Cu lasatul copiilor sa mearga la facultate, era cazul s-o lase jos ca macane saraca de isi da duhul. Am explicat asta deja si nu ma repet.
Epoca respectiva a avut destule umbre ca sa le mai intetim si noi acum. Valabil in special pentru autoare.
Dragos intreaba „cui prodest”?
Se zice ca daca nu invatam din greselile istoriei riscam sa le repetam.
Se mai observa ca oameni care au trait aceleasi vremuri, au amintiri, credinte deosebite. Deci ar folosi unei istorii corecte.
Adevarul il cunosc foarte bine vechii activisti de partid dar lor le-a fost bine, au fost beneficiarii, favoritii acelor vremuri si… tac din tot felul de motive.
Anonim, te inteleg foarte bine. Ti se pare imposibil. Eu nu mint, citeste „Motive” : „… La oraş, se înscriau pentru că numai aşa primeau un apartament mai mare sau pentru că era singurul mod prin care copiii erau lăsaţi să meargă la facultate”, explică el” Erau facultati si facultati. La cele cu 7 candidati pe loc… interveneau si alte criterii.
Una peste alta, exista un regim perfect? Cum ar fi fost daca cei doi ceausesti ar fi avut mai mult decat scoala de partid si scoala vietii?
Scuze pentru repetarea textului de la 13:36. A fost o eroare de operare.
@istorie: Exagerezi, ca sa nu spun totusi ca minti, in cazul cind intr-adevar ai fost contemporan matur al acelor timpuri. Mizezi pe faptul ca noile generatii, din ce in ce mai indepartate, nu au cum sti direct sau macar din sursa directa ce a fost atunci.
Ceea ce spui tu corespunde cu situatia anterioara distantarii treptate de linia moscovita, inceputa de Dej odata cu inscaunarea lui Hrusciov. Nu am auzit niciodata, dar niciodata!, de cineva respins la admitere pe criteriile pe care le evoci tu cu atita patos sau macar sa fi fost sicanat pe motiv de religie, nationalitate sau sex. De altfel, religia nici nu avea trecerea pe care o are azi, cind, in multe situatii, numai Dumnezeu mai poate face ceva. Nu prea era nevoie de asta atunci. Nu exclud insa micile mari rautati colegiale dar ele nu erau parte a politicii PCRiste.
Lozinca respectiva nu fusese uitata dar nici nu se (mai) facea caz de ea. Ea insa este grozav de in plina forta azi dar nimeni nu cricneste pentru ca rigorile corectitudinii politice sint inca si mai drastice.
Criteriul respectiv, daca intr-adevar va fi fost asa cum insistent sustii tu, devenise demult desuet, chiar inaplicabil. Cum putea fi el respectat intr-o scoala, fie si primara, ca sa nu vorbim de universitate sau intr-un insitut de cercetari, unde majoritatea erau intelectuali?
Nu sustine nimeni ca atunci a fost nemaipomenit de bine dar tu insisti cu incapatinare intr-o pasienta care nu poate sa-ti iasa decit fata de ignoranti.
Au trecut atâția ani ….
Cui prodest?
@istorie: Exagerezi, ca sa nu spun totusi ca minti, in cazul cind intr-adevar ai fost contemporan matur al acelor timpuri. Mizezi pe faptul ca noile generatii, din ce in ce mai indepartate, nu au cum sti direct sau macar din sursa directa ce a fost atunci.
Ceea ce spui tu corespunde cu situatia anterioara distantarii treptate de linia moscovita, inceputa de Dej odata cu inscaunarea lui Hrusciov. Nu am auzit niciodata, dar niciodata!, de cineva respins la admitere pe criteriile pe care le evoci tu cu atita patos sau macar sa fi fost sicanat pe motiv de religie, nationalitate sau sex. De altfel, religia nici nu avea trecerea pe care o are azi, cind, in multe situatii, numai Dumnezeu mai poate face ceva. Nu prea era nevoie de asta atunci. Nu exclud insa micile mari rautati colegiale dar ele nu erau parte a politicii PCRiste.
Lozinca respectiva nu fusese uitata dar nici nu se (mai) facea caz de ea. Ea insa este grozav de in plina forta azi dar nimeni nu cricneste, pentru ca rigorile corectitudinii politice sint inca si mai drastice.
Criteriul respectiv, daca intr-adevar va fi fost asa cum insistent sustii tu, devenise demult desuet, chiar inaplicabil. Cum putea fi el respectat intr-o scoala, fie si primara, ca sa nu vorbim de universitate sau intr-un insitut de cercetari, unde majoritatea erau intelectuali?
Nu sustine nimeni ca atunci a fost nemaipomenit de bine dar tu insisti cu incapatinare intr-o pasienta care nu poate sa-ti iasa decit fata de ignoranti.
Beata= CV
1987 – 1989: Editor at newspaper “Flacăra Roşie”, Arad;
• 1982 – 1987: History profesor in Reghin (Mureş) and Pecica (Arad),
secretary for the City Hall of Păuliş (Arad);
• 1976 – 1978: Methodist teacher, School aplication at Pedagogic
Highschool of Arad
„Corneliu Coposu a vorbit despre o statistică în 1994, în cadrul unui discurs susţinut la Paris, la simpozionul ”Exilul românesc – identitate şi conştiinţă istorică”. El spune că, din 600 de subiecţi cu care a discutat, doar doi se înscriseseră în partid din motive ideologice. Ceilalţi au invocat motive ce ţin de ”păstrarea situaţiei (materiale, profesionale – n.a.), avansarea, protejarea copiilor”. Corneliu Coposu susţinea că aceştia din urmă nu au fost ”comunişti, au fost cotizanţi”. Seniorul făcea această delimitare în încercarea de a-i identifica pe adevăraţii comunişti şi pe ”criminalii care, prin actele lor personale, au contribuit la dezastrul ţării, la chinuirea şi asasinarea deţinuţilor politici”.
Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, motivele care au stat la baza înscrierii oamenilor simpli în PCR au fost, de multe ori, hilare, şi aveau legătură cu supravieţuirea în condiţiile acelor vremuri. ”La ţară, spre exemplu, erau persoane care se înscriau în partid pentru că li se promitea că vor da cu un porc mai puţin la stat. La oraş, se înscriau pentru că numai aşa primeau un apartament mai mare sau pentru că era singurul mod prin care copiii erau lăsaţi să meargă la facultate”, explică el”
dizidentii lui peste: balndiana, betea etc – care inainte lingeau ce scuipa acum
Odă lui Lenin de A. Blandiana
Slavă neamului acesta
Vremurilor noastre slavă!
Slavă erei ce se naşte
Duşmănită şi grozavă;
Slavă robului de veacuri
Care n-o să fie rob;
Slavă ţării ce înalţă
O şesime de pe glob;
Slavă!
Slavă fericirii
Vremii viitoare slavă;
Slavă lumii ce se naşte
În aceasta oră gravă;
Slavă anului acesta
Ce-a ucis în colb milenii;
Şi de flăcări, ca drapelul,
Slavă veşnica lui Lenin!
Ana Blandiana, în Almanahul «Luceafărul», 1983
Da, si mai era o conditie, in PCR trebuiau sa fie muncitorii in procent majoritar iar intelectualii intr-un procent mult mai mic.
Anonim, stii ca pentru admiterea in facultate se facea un mic studiu al candidatilor privind „originea sanatoasa”, tata, mama, membri PCR, nationalitate, religie?
Stii ca in PCR nu era primit oricine, ca erau anumite conditii de origine „sanatoasa”, nationalitate…?
Nu-mi amintesc exact lozinca aceea atat de generoasa „fara deosebire de gen, nationalitate…” care fusese uitata.
„Cine-i mic şi dă din mînă
Şi-are patru la română?
Cine-i mică şi zglobie
Şi-are patru la chimie?
Cine-i mic şi va fi mare
Şi-are patru la purtare?
Cine ştie sau ghiceşte
Douăzeci de ani primeşte…” XON-XOFF 2011,
glume? Adevarul adevarat!
Postarii de la orele 9.08. Prietene, esti confuzat,infuzat sau prea tanar ca sa stii despre ce vorbesti. Personajul real Lucretiu Patrascanu a cuvantat in sensul pomenit de dta, in public, la o adunare populara din teritoriu, cu sute sau poate mii de oameni de fata, in chestiunea nationalitatilor, se pare. Zisa suna cam asa ‘Eu mai intai sunt roman, mai apoi sunt crestin si abia pe urma sunt comunist!’.Sigur ca asa un mesaj politic deranja ocupantul sovietic ,deranja j’danimea de partid si chiar pe cei saraci cu duhul,de ieri si de azi, aka ”Istorie” si ”Grupa Rosie”. De ce ? Pentru simplul fapt ca trebuie prezentati comunistii fie ca niste satrapi sangerosi,fie ca niste analfabeti penibili,fie ca niste anti-romani,ceea ce nu era cazul intotdeauna, mai degraba se potrivea hoardelor de alogeni care populau PCR,imediat dupa razboi ,din care multi erau cei taiati imprejur, veniti din Transnistria calare pe tancurile rusesti ….
Cultul personalitatii:
„Este fiica prea iubita (n.r. Elena Ceaușescu) / A acestui brav popor / De luceferi străjuită / Si de steagul Tricolor” (Corneliu Vadim Tudor – 1984)
„Eu sunt un şoim al patriei în zbor / Şi tu (n.r. PCR) mi-ai dat aripile acestea / Viteaz să mă înalţ spre viitor / Spre luminoase, comuniste creste”. (strofă dintr-o poezie a Șoimilor Patriei)
„Soimii Patriei/ Soimii Patriei / spre lumina ne îndreptăm” (strofă din Imnul Șoimilor Patriei)
Ca sursa suplimentara de lumina, înafară de cele consacrate – SOARE, FLĂCĂRI, VĂPĂI, SCÂNTEI, și LUCEFERI -,, e folosit inclusiv TRAZNETUL
„Parcă trăiam exilul himeric în pustiu (n.r. inainte de comunism) / Şi fapta dumneavoastră (nr.r una din faptele lui Nicolae Ceausescu) avu deodată-n mine / Efectul formidabil al unui trăznet viu / Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine”. (Adrian Păunescu – 1986)”…
@istorie: Sub unele aspecte, memoria te-a tradat. La admiterea in faculate, nu avea cum sa ti se ceara carnetul de partid, pentru simplu fapt ca abia se iesea din adolescenta, mai ales ca, pina prin 1967, liceul era cu 11 clase, deci se dadea admiterea inainte de virsta majoratului. Carnetul de PCR, daca vrei UTC, nu era un criteriu de admitere, nici macar la scolile militare. Cu accederea in treptele superioare ale profesiei, nu te contrazic, dar trebuie si nuantat. Promovarea, in general, se facea pe criterii de competenta. Carnetul de membru PCR nu iti garanta totusi nimic. La rigoare, celui caruia i se propunea promovarea profesionala i se propunea si intrarea in partid. Acesta nu avea de ce sa refuze, odata ce marea majoritate erau mebri PCR iar sedintele PCR, cam una pe luna, erau in fapt sedinte de productie, in care fiecare putea sa-si spuna oful, evident in limitele cunoscute. Ar fi de dorit ca si astazi conducerea intreprinderilor, ma rog managementul, sa mai plece urechea si la cea ce spun oamenii de rind.
12.11, te contrazici. Inteleg ca ti-a placut ce ti-au adus „cei taiati imprejur veniti din Transnistria calare pe tancurile rusesti” dar gata, au adus comunismul, si-au facut treaba in istorie, sa plece, sa ne lase… Nu, nu se putea imediat pentru ca „tovarasii” erau fara scoala, intai trebuiau sa faca universitatile muncitoresti, sa obtina intr-un an cat altii in zece si dupa aia, se schimba calimera, tot raul l-au facut „aligenii”, noi nu!
Un criminal si o analfabeta au ajuns dupa 30 de ani sa provoace nostalgie in sclavii ramasi fara un ,,stapan de treaba”. Aveti idee cat de penibili sunteti si ca va meritati soarta oricat de cruda o sa fie?
Postarii de la orele 9.08. Prietene, esti confuzat,infuzat sau prea tanar ca sa stii despre ce vorbesti. Personajul real Lucretiu Patrascanu a cuvantat in sensul pomenit de dta, in pulic, la o adunare populara din teritoriu, cu sute sau poate mii de oameni de fata, in chestiounea nationalitatilor, se pare. Zisa suna cam asa ” Eu mai intai sunt roman, mai apoi sunt crestin si abia pe urma sunt comunist!’. Sigur ca asa un mesaj politic deranja ocupantul sovietic , deranja j’danimea de partid si chiar pe cei saraci cu duhul, de ieri si de azi, ca ”Istorie” si ”Grupa Rosie”. De ce ? Pentru simplul fapt ca trebuiau prezentati comunistii fie ca niste satrapi sangerosi, fie ca niste analfabeti penibili, fie ca niste anti-romani, ceea ce nu era cazul intotdeauna, mai degraba s epotrivea hoardelor de alogeni care populau PCR , imediat dupa razboi , din care multi erau cei taiati imprejur veniti din Transnistria calare pe tancurile rusesti ….
Anonim, experienta mea personala argumenteaza afirmatiile mele.
Toate afirmatiile tale cu invatamantul… sunt corecte dar faptul ca pe anumite criterii, de ex. lipsa carnetului de partid nu puteai accede in treptele superioare profesionale sau faptul ca pe alte criterii sau poate aceleasi, puteai sa pierzi concursul la anumite facultati, este real…
Se pierduse din lozinca generoasa fara deosebire de rasa, religie… si asta se pare ca se confunda cu nationalismul.
„Opera” Laviniei Betea, este egala cu cea a Elenei Ceausescu! Deosebirea este ca pentru Elena Ceausescu scriau/cercetau altii/altele, Lavinia Betea „compileaza” si comenteaza, cu un singur scop: denigrarea! Aproape la fel ca toate „scrierile” ei istorice despre epoca Ceausescu! Ce va scrie nepoata dnei Lavinia despre epoca pe care o traim noi dupa 90. cind am distrus tot ce a fost productiv in aceasta tara? Dar despre cum ne-am lasat cumparati pe nimic de altii? PS. Un prieten mi-a atras atentia ca documentarul/film despre Ceausesti, facut de Andrei Ujica, este unul corect!
Cultul personalității caracterizează de obicei statele totalitare.
Numele unui singur lider, deseori caracterizat drept „salvator” al poporului, ridică conducătorul la un nivel aproape divin. Portretul conducătorului apare peste tot, la fel ca și statuile sau monumentele dedicate măreției și înțelepciunii liderului. Lozincile și citatele din opera șefului acoperă pancarte uriașe, zidurile, iar cărțile cuprinzând discursurile și scrierile lui umplu librăriile și rafturile bibliotecilor. Nivelul lingușelii poate ajunge la cote absurde.
Cultul personalității tinde să prezinte liderul și statul ca fiind contopiți, devenind imposibil să înțelegi viața unuia fără celălalt.
De asemenea, ajută să justifice conducerea dură dictatorială, iar propaganda îi face pe cetățeni să creadă că acționează ca cei mai drepți conducători. În plus, cultul personalității mai urmărește deseori să zădărnicească orice fel de opoziție din interiorul elitei conducatoare, fiind folosit pentru a strivi oponentii politici. (wiki)
La noi, a fost vorba de un real cult al personalitatii celor doi.
@core: Desigur ca nu fac aceasta identificare. Quislingul Iliescu insa a facut-o in propriul beneficiu. Demonizarea insa a lui Ceausescu este insa la fel de neavenita ca si desantatul cult al personalitatii din timpul regimului sau. La aceasta demonizare recurge acum si autoarea, de la inaltimea pozitiei sale academice.
,,Tovarasa”savanta de renume mondial, sau scroafa urcata in copac.
Am mai avut noi o ,,doamna” von Pleskoi de data aceasta, care si ea s-a suit in copacul lui Petrov, ajungand al II-lea Cabinet-2. Si ea tot atat de savanta, dar s-a limitat numai la un doctorat la care a renuntat ulterior dupa ce n-a stiut sa spuna titlul lucrarii.
Vorba aia: istoria este repetabila.
„Finantistu’ de renume mondial – Biografia lu’ florin citzu, urmașul bratienilor”
@istorie: Faci o confuzie, interesat sau din ignoranta. Accesul la educatie pe considerente de origine sociala a fost pina pe la mijlocul anilor ’50. Dupa aceea, tot ce trebuia ca sa intri la liceu si facultate, unde nu era nici o taxa de scolarizare, ba inca se dadeau si burse, era sa stii carte. Atunci, se facea si carte, caci scolile de toate gradele erau scoli, nu tiparnite de diplome contra cost. Idem cu lipsurile. Austeritatea din anii ’80, cu nimic justificabila, a fost o nimica toata fata de cea din anii ’40-’50, cind cartele erau la toate bunurile, alimente, imbracaminte, lemne de foc. Expresia ‘spatiu locativ’ era practic disparuta din limbajul comun dar acuta in anii de dupa razboi, pina la inceperea programului de constructie intensiva de locuinte. Toate acestea sint acum istorie, deloc amintita de vehementii critici ai comunismului. Astazi, se locuieste inca preponderent in blocurile construite de regimul comunist. Comparati acele blocuri, moderne dupa standardele timpului, cu ce a construit ANL dupa 1989.
Anonim, datorita consideratiei pe care o am pentru tine, te intreb daca identifici un regim politic cu doua persoane care „au intinat numele partidului comunist si memoria celor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara” Ion Iliescu TVR 22 dec 1989?
Fara indoiala, cultul desantat al personalitatii celor doi, trasatura ce caracterizeaza statele totalitare, a dus la zadarnicirea oricarei opozitii din interiorul elitei conducatoare.
Prea multă nostalgie pentru ofițerul sovietic Ceaușescu cu consoarta lui și prea puțină pentru cei care au luptat împotriva ciumei roșii și pentru victimele comuniștilor . Ca să vorbim despre soarta nației .
Istoria clipei: daca citeste cineva toata maculatura aparuta in cei 40 de ani de „domnie” a ceausestilor, va crede ca cei doi au fost niste modele de intelectuali. Odele care le erau inchinate, erau cu totul false iar un Adrian Paunescu dupa cum marturisea mai tarziu, incerca sa obtina buna-vointa celor doi cu intentia de a le putea cere ceva umanitar.
Faptul ca dintr-o miscare a mainii dispareau cartiere, este adevarat?
Cu idei generoase ca „romanism” si „nationalism” nu se poate acoperi realitatea, lipsurile indurate dupa anii ’70, foame, frig, disperare. Despre ce romanism sau nationalism vorbiti cand traiesc inca romani care fiind fii de … au fost impiedicati sa acceada la invatamantul superior sau in ierarhia profesionala? Nationalism era cand celor cu nume straine le erau interzise anumite cai in dezvoltarea personala?
Sigur, mai traiesc inca profitorii acelui regim care datorita carnetului de partid si relatiilor aveau acces la ce le trebuia, se simteau privilegiati si acum se simt datori pentru statutul pe care l-au avut atunci.
Asta e … „literatura” stipendiata de stapanii tarii.
Vedeti si subiectele filmelor „premiate”, ale emisiunilor tv, programelor scolare…
Toate spre a se demonstra „înapoierea istorica, economica, educationala etc” in care ne-am aflat / ne aflam si din care nu vom iesi decat sub conducere externa.
Sigur ca Elena Ceausescu nu a fost o savanta. Cu toate marile sale pacate, regimul comunist a fost singurul regim, cu exceptia efemerei domnii a lui Cuza, care a avut un program consistent si consecvent de dezvoltare a tarii. Ma refer la perioada Dej-Ceausescu, care indura aproape exclusiv criticile adresate comunismului in general. Consecinta acelei politici, care inerent a avut si esecuri, tributara fiind unui model cu multe hibe, a fost crearea unei clase de profesionisti de toate gradele in toate domeniile de activitate ale unei societati moderne, de la muncitori, la cercetatori in domenii de virf. Institutul acela, la fel ca multe altele, a fost locul unde si-au implinit aspiratiile multi oameni care, altminteri, ar fi luat calea strainatatii, fara insa a putea lua si tara pe virful pantofilor, dupa cum spunea un revolutionar francez, sau s-ar fi pierdut intr-o viata sub posibilitatile lor. Date fiind toate acestea, dar mai ales prin comparatie cu situatia de azi, cind libertatea mult visata a devenit degringolada ‘multilateral dezvoltata’, regimul comunist merita o alta judecata din partea istoriei, sine ira et studio. Se poate oare? Intrebarea nu este retorica. Ea este adresata in primul rind autoarei.
8.41, 9.08, ati citit cartea sau articolul la care comentati?
„Beția puterii s-a alcătuit prin complicitate și lingușeală.” este o afirmatie universal valabila.
Ce este gresit in „Puterea politica a clădit un instrumentar mincinos, lăsând moștenire ”compromisuri și duplicități”; au rezultat politicieni ahtiați de glorie și hămesiți de averi abuzive, prin furt, minciună, corupție și fățărnicii financiare. Numeroase compromisuri politice au fost preluate și folosite ca instrumente machiavelice pentru ascensiunea spre putere, fiind moșteniri ale comunismului transmise decidenților contemporani, politicieni goi de moralitate și de voința devotamentului pentru binelui public.”?
Sustineti cumva ca doamna-tovarasa a fost un „savant”?
Dacă Elena Ceaușescu era o semi analfabetă de unde scrierea fluviu a doamnei Lavinia Betea??? Despre nimic nimic spuneau romanii (Ex nihilo, nihil) atunci de unde 400 de pagini despre Tovarășa. Având vedere aprecierea de care s-a bucurat Nicolae Ceaușescu pe la curțile Europei și la președinții SUA, vezi caracterizarea care i-a facut-o lui Henry Kissinger. Tovarășa trebuit să facă față, cum se purta atunci, la convorbiri și vizite alături de consoartele președinților sau capetelor încoronate. Cu regret nu cred că actuala primă doamnă a țării, sau cea de dinainte ar fi mai titrate și distinse în asemenea situați. Sigur acum cu președinții pe care îi avem România e nimeni în UE și lume și primele doamne nu mai sunt obosite cu asemenea sarcini, se reduc poze la obiective turistice. Tovarășa și Tovarășul sunt trecut, un trecut urât din septembrie 1981 până în decembrie 1989, dar ascunderea adevărurilor prezente cu trecute vieți de UTeCiști și UTeCiste este ordinar. Pute democrația actuală din lume de nu mai unde fugi de putoare și atunci credem că o odorizăm cu trecutul? Cât despre ba o ”Fată frumoasă și la locul ei: cu talie suplă, ten măsliniu, ochi deschiși la culoare, păr arămiu și bogat” ba “ Slabă și uscată, semănând mai curând a băiețandru decât a femeie” “dedulcită cu nemți la băuturi fine” dovedește caracterul mizerabil al scriitoarei. Probabil dânsa în tinerețe admira nu băieți cei ofereau cogniac Courvoisier sau Lichior Charteuse ci pe acei care o tratau cu o Tescovină sau țuică slabă de corcodușe.
RC si LAVINIA BETEA <daca aveati ceva de spus trebuia sa o spuneti pina in 89 !,azi dezgropati mortii !,Elena Ceausescu n-a fost TUTANCAMON ca sa-i faceti nici necrologul nici biografia ,iar de castigat ceva nu vad din aceasta dezgropare !.
Putina decenta nu v-a ramas ,racaiti un vechi rahat ,va e dor de mirosul dealtadat ?
1.Putin respect fata de doi batrani asasinati de agentii cominternisti ai Moscovei in Sf Zi de Craciun
2.Asasinii nu sunt pedepsiti ,conform legilor sub care s-a comis asasinatul, acestia umbla inca liberi, o parte a acestei grupari porcine de spioni rusi se mandreste ca a participat la asasinat
3.Pe nimeni nu intereseaza balivernele babatiei „prof dr” cu „arome literare”, o cioara pe cadavrele Disparutilor
4.Matrioska asta prefacuta pe nume „Betea” chiar crede ca ii cumpara cineva gretoasa „lucrare”?
Prof univ dr. doc honoris menopausa Lavinia Beata arunca cu noroi, ca intotdeauna, in figuri vrem-nu vrem istorice, care nu se mai pot apara. Pentru distinsa doamna filosof, eseist, publicist si habarnist, orice detaliu legat de regimul Ceausescu trebuie, scuzati expresia dar alta pe romaneste nu e, manjit cu rahat.
De ce trebuie denigrat cu orice pret acel regim? Pentru ca in interiorul comunismului, partidul romanesc incepuse sa se…romanizeze! Iata principala problema, cheia Revolutiei: comunismul doar s-a revopsit, dar nationalismul a disparut!
Asta e problema nenumaratilor mancatori de Turkish Delight de 30 de ani incoace…Intr-un film de Sergiu Nicolaescu (menestrelul regimului), Personajul intruchipandu-l oe Lucretiu Patrascanu spunea : „Inainte de a fi comunist, sunt ROMAN.” Or, e clar ca mesajul venea de fapt de la centru, de la seful regimului, si reprezenta orientarea ideologica oficiala.
A disparut partea cu romanismul (niciun film istoric facut dupa ’89, record mondial de…bizarerie), dar a ramas Reset-ul, cei trei R s-au intors, carnea trebuie sa dispara, populatia trebuie sa indure din nou lipsuri, facturi mari care inseamna foame si frig.
Deci nu comunismul era problema…ci romanismul. Identitatea.Ca sa-i poti marca pe toti cu un numar, ca pe dobitoace, trebuie sa-i faci sa uite cine sunt…
oare ?
Lavinia Betea a iesit in evidenta propagandistilor globalisti prin ura impotriva lui N. CEAUSESCU.
Ulterior a trecut la deformarea si mistificarea literaturii Epocii Ceausiste astfel incit a reusit sa fie evidentiata si rasplatita cu o sinecura .
Intelectualii de azi castiga lingind , ideologic si mediatic , clantele Puterii .