Ce nu vor rușii. Rusia nu ia în considerare să accepte trimiterea unor trupe europene de menținere a păcii în Ucraina și această idee este o ”înșelăciune” menită să permită reînarmarea Kievului, a declarat miercuri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, transmit Reuters și AFP.
Conform șefului diplomației ruse, prezența unor forțe europene de menținere a păcii ar însemna atragerea Ucrainei în interiorul NATO și distrugerea totală a drepturilor comunității rusofone din Ucraina.
Pe de altă parte, Lavrov a spus că problema folosirii activelor rusești înghețate pentru reconstrucția post-conflict a Ucrainei nu va dispărea odată cu încheierea unui viitor acord de pace.
Luni, președintele american Donald Trump a afirmat că el și omologul rus Vladimir Putin au acceptat ideea prezenței de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina dacă s-ar ajunge la un acord pentru încheierea războiului. ”Da, va accepta asta. L-am întrebat specific despre acest lucru. Nu are nicio problemă cu asta”, a declarat Trump, referindu-se la discuția telefonică avută recent cu liderul de la Kremlin.
Pe de altă parte, Serghei Lavrov a anunțat că joi va avea loc la Istanbul o nouă reuniune între diplomați americani și ruși, după primele discuții purtate de SUA și Rusia în 18 februarie la Riad.
”Experții și diplomații noștri la nivel înalt se vor reuni și vor aborda problemele sistemice care s-au acumulat”, a spus el într-o conferință de presă în Qatar.
Referitor la situația din Fâșia Gaza, Lavrov a calificat drept o ”bombă cu ceas” pentru Orientul Mijlociu ideea strămutării celor aproximativ 2 milioane de palestinieni către alte țări arabe.
Donald Trump propusese pe 4 februarie ca SUA să preia controlul asupra Fâșiei Gaza, iar palestinienii să fie strămutați în alte țări, inclusiv în Egipt și Iordania, o sugestie care a stârnit proteste la nivel internațional.
REAGIA de la CASA ALBA a fost de NOTA 10 !
PLANUL B vizavi de Calin Georgescu e de nota 9 !
MISHTEUAX e „cineva” care are expertiza de-a da note pe theme de-„astea” !
❤️🦋❤️
„cuiva” o sa-i para rau ca nu „TURUL 2” doar dupa „alegerile din Germnaia”
UE e fara USA (se stia!) pe cont propriu -> NASOL e ca RO va aveqa acum in 2026 in nou T. fara „puteri protectoare” :( acum !
(candva veti intelge de ce USR e … sunt … tradatori de neam ! :( )
IQ=?
nimic deosebit doar ereditar GENELE juma’tii MATERNE si scoala de la RAND Corpo.
!
S-ai zici PROPHETULUI MSIHTEAUX ca e INFAILIBIL:
USa a deja pus azi o TAXA de 25% pe COSHCIUGUL UE … si nu la UE nici la ciolanul din resturile ramase din cadavrul ukrna (dupa momeala sub BORIS JOHNSON a bancherilor din CITY-ul LONDONEZ)
… de unde ante-stia mishteaux atatea … inclusive POGROMUL la iuddei ?
Oricine mai nimereste adevarul ina la tine (🤫”SALVATI-VA OMUL!”🤫) e deja straniu … epigonilor ruinei „FABRICII DE MURATURI” … :(
IQ=?
„„@mishteaux spune:
16 dec. 2024 la 13:04
[…]
NIMIC din ce misca-n RO acum , unde-s mii de soldati yankei si „servicii secrete specializate”
nu se intampla fara pre-acordul american ! NU UITATI ASTA ! (insa nu uitati ca si NULANDIERII au fost inselati de „a treia echipa” din CUPOLA ! 😐
[…]”!”
_______________________
_______________________
NUN UITATI ca si NULANDIERII au fost inselati de „a treia echipa” din CUPOLA ! :(
„@mishteaux spune:
16 dec. 2024 la 13:04
„Va pot spune acum: cei discret avertizati de mine (personal aici) si-au deja salvat omul !”
(am bely to !)
e asta grav, a politic, „spre binele cuiva” …sau … CE ?
______________
S-a dat ordin ca GEORGESCU sa nu fie eliminat de partida-pro-UE … partida-pro-USA prin militarii stationati la noi A DEJA CASTIGAT !
V-ati lamurit ca „legionar”-ul POTRA e de facto … asset CIA ? 😐
_______________
NIMIC din ce misca-n RO acum , unde-s mii de soldati yankei si „servicii secrete specializate”
nu se intampla fara pre-acordul american ! NU UITATI ASTA ! (insa nu uitati ca NULANDIERII au fost inselati de „a treia echipa” din CUPOLA ! 😐
Mishteaux e mereu straniu …cica 😛 „SALVATI-VA OMUL!” … straniu n-asa ? 😉”
PUTIN are SHAMAN-SIBERIAN, TRUMP are QANON, „voi” il aveti pe prophetul MISHTEAUX-KABBALIST ->
fara „magie” nu functioneaza antropomorphic … lumea ! (CG va fi PRESEDINTE !)
„@123 spune:
16 dec. 2024 la 16:22
„GEORGESCU” e alesul americanilor care-si asteapta pozitia de start politic in USA !
… de aceea serviciile secrete americane FOARTE 😐 prezente in RO (din cauza BAZELOR USA de aici)
au fost de acord cu participarea lui la prima inscenare de „prezidentiale” 😉 !
STIU CE ANTE-SPUN ! 🙂
DA ! GEORGESCU nu doar ca va fi pe lista ci va fi „alesul” ! E anti-UE insa e pro-USA !
USA se va bate intr-un razboi economic cu UE dupa … „pacea ukrana” … USA a pierdut Corea de Sud in lupta contra chinezilor pentru TAIWAN …
NULANDIERII au doar stricat … au facut praf americanismul pe glob (:( prea LACOMI pre optimizata exploatarea „sanselor” !)
PS: (DOAR) IN VREMI DE REALA CRIZA ECONOMICA … se schimba … PARADIGMELE ideologice (remeber caderea URSS si motivele economice … 😉 !”
„@123 spune:
16 dec. 2024 la 15:21
Razboiul economic USA-UE dus in ROMANIA chiar acum
e deja pierdut de bancherii „europeni” …dispararea e mare -> nimic(!) nu mai poate fi salvat ! 😐”
________________________
De unde ante stia MISHTEUAX inca din … „16 dec. 2024 ”
daca nu e „STAPANUL PAIANJENILOR DIN RETEA” ? :( (tristilor 🤐🤫🦋)
Cine s-a ars odată cu Minsk 1 și Minsk 2 este firesc să sufle și in iaurt ! Oricine ar proceda la fel !
Trump este dus cu pluta rau daca are incredere in cuvantul rusilor. Niciun fel de acord cu rusii nu va fi respectat de acestia.
Ei nu vor trupe de mentinere a pacii din cauza ca nu vor sa mentina pacea si vor ataca din nou Ucraina dupa ce se vor reface militar.
Trupele de mentinere a pacii i-ar incurca……[Rumburak]
Il joaca pe degete pe Trump. spune:
26 feb. 2025 la 17:47 [Rumburak]
Nota 4 domnule inginer la aceasta opinie a dumitale !
Nota 10 dle ? pentru consecventza cu care sunteti in continuare acelasi admirator sincer al rusilor……[Rumburak]
Foarte bine ca nu vor accepta ac trupe.
Nici romanii nu vor acest abuz, de a se trimite romani acolo fara voia poporului.
@Senillux :))) aveti dreptate,cei 3 milioane de palestinieni pot imbogati cultura,arta,stiinta si curatenia in New York; posibil ca Israel sa bombardeze si acolo Hamasul,spre satisfactia lui Trump care e atat de trist ca rusii pierd oameni,dar de zecile de mii de palestinieni ucisi,chiar nici o lacrima,se stapaneste
De ce nu se face fasie si ingheat tot ca in Coreea și ai lumea veche respectiv Rusia și lumea noua restul Europei ? Trupe ruse si ucraine la fâșii, fasia de 400-500 m. Nu poti sa aduci trupe Australe sau Japone?! Dar acordul sa fie ferm mai ataci vreodat o tara. Ai imbulinat-o faci asta patesti asta…
Despre Gaza, o soluție posibil acceptata cu bucurie si de amărâții de palestinieni ar fi strămutarea celor doua, trei milioane de locuitori la New York! Asta daca nu vrea si Franța, Germania niște felii, tranșe din aceste milioane de emigranți. Nu e bine asa?
Absolut de acord cu rusul..
„Trupe europene” ? Da, din Andorra, Liechtenstein si San Marino, de exemplu ! Tari europene, nu ? Sinr sigur ca la asta s-a referit Lavrov.
Se pare că Donald Trump nu e decât un bufon. Ar putea să-l angajeze la circul de stat din Moscova.
Elena Popa 1 spune:
26 feb. 2025 la 15:13
De ce nu vrei dumneata sa imi asculti sfatul si sa mergi la un medic psihiatru pt. un control medical ?
Nicio reconstructie, pe lungimea de 1.500 de km, Ukraina a ajuns No Man’s Land, nici cartitele nu mai umbla pe acolo.
Ukraina și republica moldova, obligatoriu trebuie sa fie neutre, sa fie un paravan sau un bloc neutru care distanțează vestul de est. Așa cum s-a întâmplat până la invadarea ukrainei. Asta se vrea, asta se dorește.