
Rusia este dispusă să negocieze ‘garanții de securitate’ pentru Ucraina, dar prioritatea sa în viitoare negocieri cu SUA va fi crearea unei noi arhitecturi de securitate în tot spațiul eurasiatic, a declarat marți ministru rus de externe Serghei Lavrov, care a subliniat că așteaptă din partea președintelui ales al SUA, Donald Trump, ‘inițiative concrete’ pentru soluționarea conflictului din Ucraina, relatează agențiile Reuters și EFE, preluate de Agerpres.
‘Suntem dispuși să abordăm garanții de securitate pentru țara care acum se numește Ucraina’, a spus Serghei Lavrov la o conferință de presă în care a făcut o sinteză a activității diplomației ruse în 2024 și a prezentat provocările pentru anul care a început.
El a susținut că ‘o parte a acestei țări’ a luat deja o decizie de alipire la Rusia, referindu-se la teritoriile Ucrainei ocupate de Rusia, menționând explicit peninsula Crimeea și provinciile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.
Dar, în primul rând, vor trebui ‘lichidate’ amenințările la adresa securității Federației Ruse pe flancul vestic, a subliniat Lavrov, făcând aluzie la extinderea NATO.
De asemenea, va trebui stabilit rolul Rusiei în viitorul sistem de securitate european, după ce puterile occidentale au folosit în ultimii ani Ucraina ca instrument ‘pentru a slăbi Rusia’, a continuat Lavrov în enumerarea priorităților Rusiei la negocierile pe care le așteaptă cu Occidentul, în special cu Donald Trump.
‘Dar contextul eurasiatic va fi dominant’ în aceste negocieri, întrucât partea occidentală a continentului european nu poate ignora ‘giganți precum China, India și Rusia’ și nici țările din Golful Persic și din sudul Asiei, a explicat el viziunea geopolitică a Moscovei.
Ministrul rus de externe a asigurat, în acest context, că Rusia nu intenționează să renunțe la implicarea în politica Orientului Mijlociu, deși a suferit în Siria o înfrângere strategică prin înlăturarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad, și a susținut că parteneriatul strategic al Rusiei cu Iranul nu este îndreptat împotriva nimănui.
Lavrov a cerut, de asemenea, NATO să renunțe la tentația de a se amesteca în regiuni departe de zona sa tradițională de influență, cum ar fi Caucazul, peninsula coreeană ori strâmtoarea Taiwan.
Rusia așteaptă acum ‘inițiative concrete’ din partea viitorului președinte al SUA, Donald Trump, cu care președintele rus Vladimir Putin dorește să se întâlnească, ‘dar, până în prezent, nu am primit o propunere’ de întrevedere, a indicat ministrul rus de externe.
Pentru o pace negociată cu Ucraina, președintele Putin a cerut în principal retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson), precum și renunțarea de către Ucraina la aspirația de aderare la NATO, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra acestei aderări.
Lavrov a salutat faptul că Trump și echipa sa, spre deosebire de administrația președintelui american în exercițiu Joe Biden, au ‘început să facă referire la realitățile de pe teren’ pe frontul din Ucraina, adică la controlul a aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei de către trupele ruse, care continuă să înainteze pe frontul de est.
Șeful diplomației ruse s-a referit astfel mai ales la un comentariu al consilierului pentru securitate națională al lui Trump, Mike Waltz, care a considerat nerealist obiectivul ‘de a expulza toți rușii de pe fiecare centimetru de teritoriu ucrainean, inclusiv din Crimeea’. ‘Președintele Trump a recunoscut această realitate, și cred că este un mare pas înainte că întreaga lume recunoaște această realitate. Acum, să mergem mai departe!’, a punctat Waltz.
Pe de altă parte, Lavrov a estimat că pagubele suferite de SUA în incendiile devastatoare din California echivalează cu suma ‘injectată’ de administrația Biden în Ucraina pentru a susține această țară în conflictul cu Rusia.
De asemenea, ministrul rus a acuzat administrația Biden că se află în spatele atacului ucrainean cu drone care a țintit sâmbătă pe teritoriul rus o stație de comprimare a gazoductului TurkStream, prin care Rusia furnizează gaz Turciei și Europei și a devenit esențial după ce Ucraina a oprit, de la 1 ianuarie, tranzitului gazului rusesc către Europa. Potrivit lui Lavrov, Washingtonul încearcă să împiedice livrările de gaz rusesc către Europa pentru ca SUA să profite exportându-și gazele naturale lichefiate (GNL), în opinia sa din acest plan făcând parte și scoaterea din funcțiune a gazoductelor Nord Stream printr-un sabotaj.
Ministrul rus de externe a fost întrebat la conferința de presă și despre dorința mărturisită de Trump ca SUA să anexeze Groenlanda. ‘Înainte de toate, trebuie să ascultăm ce spun groenlandezii’, a răspuns Serghei Lavrov, cu referire la cetățenii insulei arctice semi-autonome aflată în componența Danemarcei și a căror opțiune înclină spre separarea de această țară.
În acest timp, Nikolai Patrușev, un consilier radical anti-occidental al președintelui rus Vladimir Putin, a apreciat că numai Rusia și SUA ar trebui să fie implicate în orice negociere de soluționare a conflictului din Ucraina, fără nicio implicare a țărilor europene.
‘Cred că negocierile asupra Ucrainei trebuie să se desfășoare între Rusia și SUA, fără participarea altor țări occidentale. Nu este nimic de discutat despre aceasta cu Londra și Bruxelles-ul’, a spus Patrușev pentru ziarul Komsomolskaia Pravda.
@Rusia : Pai sa faca si Italia ce face Rusia ! P.S. Lae , sa vorbesti despre PIB fara sa iei in discutie datoria externeadenota incultura economica crasa ! Daca nu chiar prostie ! In 2024 , trim. III , datoria externa a Italiei era de cca. 3200 miliarde dolari , adica cca. 140 % din PIB ) . Tot in 2024 datoria externa a Rusiei era de 293 miliarde dolari , adica cca. 15 % din PIB !
Sa nu uitam : rusii vor „fara arme NATO in Romania si Bulgaria”…. Nasol !
Băi ordinar ule @17:32, semeni din ce în ce mai mult cu un footbalist la modă , lgbt-ist adică, care întrebat de un reporter care ar fi întâmplarea care să-l facă cel mai fericit om din lume a zis :
– Visez ca într-un meci cu miză mare, cu zeci de mii de spectatori în tribună, să interceptez de la un adversar o minge la mijlocul terenului, să înaintez cu ea driblând toți adversarii, să ajung la un metru de poarta goală, părăsită de portarul care plonjase în cealaltă parte și să trag năprasnic… peste bară !!! 😎
Vîzând mutra mirată a reporterului se gr-bește să continue :
– Și să aud din pieptul a zeci de mii de spectatori:
– utute-n coor de ratangiu !!
Cum să ratezi o asemenea ocazie ?!
Cam așa faci și tu pe aici exhibându-ți toate idioțeniile în vederea obținerii unor satisfacții asemănătoare ! 😉
Sictir !
Rezolvarea este foarte simpla .Rusia isi ia ce este a ei istoric,tarile cu teritorii ocupate abuziv de Stalin ce este a lor,Ucraina ramane dreptunghiul ala initial de sub Kiev pe malul Donului,iar cei care se dau ucrainieni nemultumiti dusi in Ucraina Siberiana ca acolo e si aer proaspat.Daca nu se rezolva asa europenii vor duce dorul atentatetor nebunilor cu fecioarele fata de ucranii inarmati pana in dinti.
Ordinea Strategică postbelică care este reflectată la ONU în Consiliul permanent de Securitate a fost distrusa după 1990 prin extinderea NATO. Rusia o va restabili prin Război. Se opune cineva? Cine se opune să meargă pe Front… Noua ordine e in sarcina SUA, Rusiei, Chinei, Indiei. Cei mici nu contează, sunt niste sklaveti. Asta cum cei săraci nu contează în fața celor bogați. Asa e in Capitalism. Cine are ceva de zis sa se înscrie în audiență la Palatului lui Gigi Becali.
avea PIB ul Italiei, acum ce o mai fi pe la ei?? Tot cu varza murata?
Tare , Lavrov.Discurs cu adevarat global. O obsevatie..tarilecdin sudul Asiei pot fi micii tigrii unde se duc mai nou banii gri.Si /sau ceva arabi cu petrol, tradiții in comert si negociere si puternice sentimente „amicale” față de Accidentul Colectiv ce le a băgat ” capra” in casă.
Lavrov e si condescendent mistocar dar transmite si mesaje.
Sa va explic, tefelistului si peceristului întârziat.
Ucranii pot sa se retraga sau sa moara.Aluzia e la comisarii ce ii executa pe cei ce vor sa SE retragă. Ideea ar fi ca si ofiterimea sa fie de acord cu retragerea = sa ii dea o lovitură de stat lui Cersinski.
Iata de unde isi preia Dej jectiile antiromanesti doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE…
Rolul Rusie în sistemul european de securitate va fi zero. Poate doar rușii să-l mai creadă pe Lavrov. Cât despre garanțiile de securitate date Ucrainei, am văzut cam cât valorează ele.
E bun Latrov asta: garanteaza securitatea teritoriilor din care se retrag ukranii, hahaha ! Latrov preseinte !
‘garantii de securitate’:))praf in ochii poolimii
Asta e politica : cei mari stau la masa, cei mici sunt in meniu – vezi Ialta,vezi Malta