Lavrov, întâlnire secretă cu foşti oficiali americani

Au fost abordate unele dintre cele mai dificile probleme de rezolvat în războiul din Ucraina, cum ar fi soarta teritoriilor ocupate de Moscova

De (R.C.)
Lavrov, întâlnire secretă cu foşti oficiali americani

Au fost abordate unele dintre cele mai dificile probleme de rezolvat în războiul din Ucraina, cum ar fi soarta teritoriilor ocupate de Moscova

Foşti oficiali americani au purtat discuţii secrete cu cetăţeni ruşi apropiaţi Kremlinului, inclusiv cu ministrul de externe Serghei Lavrov, pentru a discuta despre viitorul Ucrainei, a relatat joi NBC, transmite EFE.

Potrivit postului american, întâlnirea cu Lavrov a avut loc la New York în aprilie şi a durat câteva ore.

La reuniunea cu şeful diplomaţiei ruse a participat Richard Haass, un diplomat veteran care în iunie a demisionat din funcţia de preşedinte al Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relaţii Externe), un important think tank din Washington specializat în politică externă, a precizat NBC, citând patru foşti oficiali americani şi doi oficiali activi.

La întâlnire au mai luat parte expertul în Europa Charles Kupchan şi expertul în Rusia Thomas Graham, ambii foşti oficiali de la Casa Albă, care lucrează în prezent la Council on Foreign Relations, potrivit NBC.

Au fost abordate unele dintre cele mai dificile probleme de rezolvat în războiul din Ucraina, cum ar fi soarta teritoriilor ocupate de Moscova şi pe care Kievul s-ar putea să nu le elibereze vreodată, precum şi căutarea unei soluţii diplomatice care să fie acceptată de ambele părţi.

Reţeaua americană susţine că administraţia lui Joe Biden ştia despre acele discuţii, însă acestea nu au avut loc la ordinul său, potrivit a două dintre sursele NBC.

De asemenea, foştii oficiali americani care s-au întâlnit cu Lavrov au raportat ulterior conţinutul întâlnirii către Consiliul de Securitate Naţională de la Casa Albă, care se ocupă de politica externă, a precizat NBC.

Casa Albă a refuzat să comenteze cu privire la aceste întâlniri şi le-a spus reporterilor să îi întrebe pe foştii oficiali implicaţi.

În plus, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, Andrew Bates, a declarat presei că obiectivul lui Biden rămâne acela de a ajuta Ucraina să câştige teren pe câmpul de luptă, astfel încât să poată negocia cu Rusia „de pe o poziţie de forţă maximă” pentru a obţine pacea în condiţiile sale.

Bates a reiterat, totodată, că deviza administraţiei Biden este „nimic despre Ucraina fără Ucraina”, astfel că guvernul de la Kiev trebuie să fie implicat în orice discuţie a SUA privind Ucraina.

O sursă din biroul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru NBC că poziţia sa rămâne aceeaşi şi că Ucraina trebuie să fie parte a oricăror discuţii privind viitorul său, dar a refuzat să comenteze în mod specific discuţiile secrete raportate de canalul american.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Va dati seama ce putinisti sunt astia daca s-au intalnit cu Lavrov! Asta in timp ce jucatoarele de tenis sunt hartuite ca nu-i acuza public pe Putin si Lukasenko! Iar noi dam afara jumate din ambasada rusa aiurea in tramvai doar ca sa ne aratam supunerea neconditionata fata de libertate si democratie !

  2. Americanii Haass si Kupchan au discutat despre soarta ucrainenilor Maliar, Smihal si Zelenski. Sunt ingrijorati, e normal.

  3. @tomlin. Am vrut sa spun ca intalnirea unor „fosti” oficiali americani cu ministrul Lavrov in timpul vizitei la New York nu avea cum sa aiba loc fara cunostinta si aprobarea administratiei actuale americane. La vizita unui personaj important este regula ca serviciile sa asigure securitatea celui in vizita pentru a preveni un incident de orice fel care ar conduce automat la un dezastru diplomatic cu consecinte grave. Deci oamenii serviciilor sunt cu ochii pe obiectivul lor pana le decolarea spre casa. De asemenea intalnirea a fost planificata din timp pentru ca nu poti sa bati la usa inopinat sa ceri o convorbire cu ministrul de externe al Rusiei. Despre chestiunea cine pe cine supravegheaza atent cred ca suntem intr-un consens ca si unii si ceilalti. Nu faceti bine ca incercati sa batjocoriti pe americani si tara SUA. Chiar si rusii sunt mai retinuti in aprecierile lor

  4. 1) MĂ REPET:RUSIA ȘI-A ATINS OBIECTIVUL PRINCIPAL – DE A REÎNGLOBA ȚINUTURILE RUSEȘTI,CU POPULAȚIE MAJORITAR RUSEASCĂ:CRIMEIA,ZAPOROJIE,DONBAS ȘI LUGANSCZONE CARE DACĂ VOR FI RECUCERITE DE JELENSKY -USA NATO PRIN OFENSIVA CENTIMETRICĂ-VOR FI EFECTIV PĂȘUNE DE BOMBE-POPULAȚIA STRĂMUTÂNDU-SE DE BUNĂ VOIE ÎN RUSIA! MAJORITATEA ȚĂRILOR NATO ,CHIAR ȘI USA ȘI CANADA ÎNCEP SĂ PRICEAPĂ ASTA NUMAI LUPTAREȚUL „FDR” NU!ÎI PASĂ LUI DEROMÂNI? NU! UN CEH SAU SLOVAC A SCRIS O CARTE :”PO NAS POTOPA=”DUPĂ NOI POTOPUL”-E BIBLIA ADUSULUI DE AMERICANI LA „SLUGARNICA OBLĂDUIRE” A PROTECTORATULUI DEVESELU! -MAI astept până pe vremea adevăratului țar!

  5. „europenii au ajuns pe marginea budei dupa doar un an de sanctiuni impotriva Rusiei” – au aflat ce iarna vine !

    ‘Fiecare secunda din timpul petrecut de ministrul rus pe teritoriul american a fost bineanteles supravegheata atent” – Inafara sa supravegheze atent si sa omoare criminal mai stiu ceva iubitii tai ? Nu vezi ca americanii n-au curaj sa faca ceva cu mana lor, decat ONA-NI, ONa-NA ? Coordonatele Pentagonului si a Colibei Albe sunt inscrise pe toate rachetele intercontinentale de pe toate submarinele rusilor. Cine pe cine „supravegheaza atent” ?

  6. Este absolut normal ca ocaziile oferite sa fie exploatate la maximum asa cum a fost deplasarea ministrului Lavrov la New York. Cred ca administratia americana era informata de aceasta intalnire si a fost de acord. Fiecare secunda din timpul petrecut de ministrul rus pe teritoriul american a fost bineanteles supravegheata atent. Faptul ca „fosti” inalti oficiali au participat la aceste discutii ne spune ca SUA nu este doar actuala administratie, care este vremelnica asa cum si domnia presedintelui Putin este vremelnica dar problemele dintre cele doua tari trebuie rezolvate cumva in timp intr-un fel sau altul. Sper ca rezolvarea sa fie pasnica.

  7. Unde s-au intalnit pensionarii, la coltul microbistilor din Cismigiu ? Lavrov face politica, nu o comenteaza.

  8. Toti cei enumerati din articol sunt iudeo-americani care au facut din Council on Foreign Relations pepinierea de cadre halal a iudeo-diplomatiei americane
    Richard Haass e cel mai tare,evreu nascut in Brooklyn,foarte pregatit dar aziinactiv
    Charles Kupchan e inca tzutzer ii duce servieta rabinului Haass
    Thomas Graham e tot un fost ,are cca 90 de ani ,ce sa mai faci cu el,e bun de impaiat
    Dar se dau preocupati, probabil pusi de Kahal,care dirijeaza din umbra razboiul

  9. Se poate anticipa ca un eventual acord de pace va fi cel facut dupa dictarea lui Putin. Cei care au pupat ghiulul lui Zelinsky nu vor avea obiectii.

  10. Rade lumea : obiectivul lui Biden rămâne acela de a ajuta Ucraina să câştige teren pe câmpul de luptă, astfel încât să poată negocia cu Rusia „de pe o poziţie de forţă maximă” pentru a obţine pacea în condiţiile sale.

  11. Eu nu pricep o treabă. Ori faci război, ori te chinuiești, stai crăcănat și zici că ai ”operațiune specială de denazificare”.. Păi rusia are potențialul de a trece prin ukraina in 48 de ore,.. și asta o zice americanul,..iar ei se zbenguie in tranșee ca la Verdun.. E de neințeles. De ai ajuns la gurile dunării, apoi poți trece la denazificare bre ..cât vrei . Asta e clar pentru oricine cu bagheta de mareșal doar in rucsac..

  12. „nimic despre Ucraina fără Ucraina” până când Ucraina va înceta să mai existe zice belicosul președintele Biden.

  13. Cu cine mama dracu sa discute Lavrov decat cu Americanii? Eu doar Americani am vazut ca pot lua pozitii corecte in acest Confluct creat de NATO…Europenii sunt varza, cei din Vest sunt speriati cu bataia de la Biden iar cei din Est sunt semianalfabeti rusofobi, niste slugoaie amerloce care tin cu dintii de functiile care ii umplu de bani….Ce sa discute Lavrov cu semianalfabetii Ciuca si Ciolacu? Astia stiu Istorie de la bodega….o stiu p – aia cu rusii ne – au furat Tezaurul!!! Nu l – au furat, romanii nu vor sa il castige, stiu ca pierd Procesul in justitie cu rusii chiar si in conditiile ultrafavorabile de azi..

  14. „Adevăr sau legendă” În timpul războiului dintre Germania și URSS Molotov și Ribentrop s-ar fi întâlnit cel puțin o dată.

  15. Ajutatorii (vine vorba) ai Ucrainei au inceput sa vorbeasca de pace. Cel putin europenii au ajuns pe marginea budei dupa doar un an de sanctiuni impotriva Rusiei. Absolut toate s-au spart in capul lor. Iar sperantele ca vor imparti Rusia intre ei s-au spulberat. Doar Johanis si guvernantii sai viseaza razboi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.