Regizorul francez Michel Hazanavicius (Artistul) revine pe ecrane cu o comedie pop despre Jean-Luc Godard, despre Dragoste, Cinema şi Revoluţie primită la lansare cu critici, dar şi cu laude şi apaluze.
Jean-Luc Godard. Era respectat în lumea întreagă. El era “Noul Val”: de nedefinit, sălbatic, fascinant, amuzant, imprevizibil, tulburător, politic, fermecător, impertinent, tânăr, liber. Îndrăgostit.
Paris 1967. Jean-Luc Godard cel mai relevant cineast al generaţiei sale, regizează La Chinoise, cu actriţa pe care o iubea, mai tânără cu 20 de ani decât el, Anne Wiazemsky. Sunt fericiţi, îndrăgostiţi, seducători şi se căsătoresc. Cuplul trăieşte la Paris, în luna mai a anului 1968, teatrul mişcării care îl pasionează pe cineastul maoist al peliculei La Chinoise şi o lasă indiferentă pe tânăra sa soţie.
Dar lansarea filmului declanşează la Godard o reevaluare profundă. Iar criza pe care o trăiește regizorul îl va schimba substanţial. Artist celebru, star al cinematografiei internaționale, Godard devine un artist maoist în afara sistemului, pe cât de greșit interpretat, pe atât de greu de înțeles. Evenimentele din mai 1968 amplifică această criză pe care o traversează regizorul.
Independența Film și Institutul Francez vă invită din 15 decembrie la vizionarea filmului Redutabil, o comedie a regizorului câștigător al Premiului Oscar, Michel Hazanavicius, pe un scenariu scris tot de el, bazat pe romanul Un An Après, de Anne Wiazemsky. Un film magnetic, lansat la Competiția Oficială, Cannes 2017, cu o distribuţie remarcabilă: Louis Garrel (în rolul lui Jean-Luc Godard), Stacy Martin (Anne Wiazemsky), Bérénice Bejo, Micha Lescot, Grégory Gadebois, Felix Kysyl.
La fel cu modul în care regizorul ia numele unui cineast drept cel al unui submarine, Le Redoutable (adjectiv care i se potriveşte de minune lui Godard), ezitând între pastişă şi drama sentimentală, între reglarea de conturi şi nostalgie, filmul nu este uşor de clasat. Fidel manierei care i-a adus întotdeauna succesul, Michel Hazanavicius se bazează pe un material prestabilit, pentru a-l demarca, contraface, stiliza. Romanul Un an après povesteşte inevitabila ruptură a cuplului recent reunit în atmosfera lunii mai a anului 1968.
Regizorul redă finalul agitat al anilor 60 cu o uşurinţă pop, împingând inspiraţia până la reproducerea unor aspecte ale stilului lui Godard în această punere în scenă a unei iubiri care se destramă şi a unei societăţi care se fisurează.
Filmul începe cu eşecul peliculei La Chinoise care marchează începutul radicalizării politice a lui Godard şi se termină cu filmările la Vent d’Est (1970), care marchează dispariţia sa deliberată ca autor în favoarea grupului Dziga Vertov, format împreună cu jurnalistul maoist Jean-Pierre Gorin.
Între aceste două momente se desfăşoară un vârtej de evenimente, prezentate de regizor cu distanţarea care îl caracterizează, evenimente care duc la eşecul simultan al cuplului şi al revoluţiei.
Louis Garrel, pe care Hazanavicius îl consideră “un continuator al Noului Val”, dă acestui rol dificil o tuşă infantilă şi burlescă, atenuând gravitatea portretului, cu un joc actoricesc excelent. Godard apare ca un artist care nu se iubeşte, un intelectual care renunţă la atributele sale. Nu ştii niciodată dacă glumeşte sau este serios, este dezagreabil şi emoţionant, muşcător şi visător. Face declaraţii docte şi glume de doi bani. Este un taciturn vorbăreţ, un pudic provocator, un iubit detaşat şi gelos, un nonconformist dogmatic.
Stacy Martin are mai puţine dificultăţi în portretizarea Annei Wiazemsky, care se mulţumeşte să suporte “fulgerele” partenerului său.
Filmul este o satiră cu dublu sens, care se serveşte de un personaj detestabil şi emoţionant pentru a satiriza o epocă lipsită de raţiune. Inconvenientul însă constă în faptul că Godard este o persoană reală şi un gigant al cinemaului totodată.
Pelicula prezintă un Godard insolent şi savuros. Regizorul reuşeşte să creeze abil ambiguităţi, cu un redutabil amestec de ironie şi de empatie.
Jurnaliştii de la Cannes au primit foarte prost acest portet al lui Jean-Luc Godard: “Filmul înseamnă pentru Godard exact ceea ce colecţia Mondrian de la Ikea înseamnă pentru creator şi pictor: un fel de erzaţ, de imitaţie, de contrafacere”, scria unul dintre ei.
Filmul însă nu este unul de Godard, ci despre Godard, cu ceva maliţios şi tandru, amuzant şi teribil de melacolic. Şi, mai ales, este unul dintre rarele filme în care se simte atmosfera lunii mai 1968, epoca în care Marin Karmitz realiza un documentar despre grevele dintr-o uzină, intitulat Coup pour coup, pe al cărui afiş se putea citit “un film colectiv de Marin Karmitz”.
Este, de asemenea, o plonjare în universal godardian cu ochii lui Hazanavicius.
Era nevoie de o oarecare doză de curaj – sau de inconştienţă – pentru a înfrunta reacţia criticii de la Cannes la o comedie despre Jean-Luc Godard, personalitatea cea mai de neatins printre cei mai de neatins. Dar Michel Hazanavicius are curaj. După triumful cu The Artist, pentru care Jean Dujardin a obţinut Premiul de Interpretare la Cannes, înaintea triumfurilor pe care le-a cunoscut la Premiile César şi apoi la Oscar, regizorul fusese vehement criticat pentru The Search, o melodrama “prăfuită” despre războiul din Cecenia.
În ceea ce priveşte Redutabil, regizorul îşi asumă atât riscurile unei priviri neconvenţionale asupra lui Godard, cât ale unei copioase citări din opera acestuia.
“Acest film conţine, pentru mine, cel mai frumos plan din toate filmele lui Godard. Secvenţa sublimă în care Anna Karina vede La passion de Jeanne d’Arc a lui Dreyer. Eu mă amuz cu ea în Redutabil. Chiar dacă filmul meu este color şi nu alb-negru. Chiar dacă eu nu joc pe interferarea figurilor aşa cum a făcut el cu cele ale Annei Karina şi a lui Renée Falconetti. Chiar dacă la el Anna Karina este singură în sala de cinema şi la mine sunt doi: Jean-Luc şi Anne, care plânge ca şi Jeanne d’Arc când înţelege că relaţia lor nu mai este aceeaşi.
De fapt, eu îmi însuşesc această scenă, aşa cum am făcut în La classe américaine, punându-i să dialogheze despre un film mut. Sunt conştient că sunt multe riscuri într-o citare atât de directă şi încă mai mult într-un proiect pe care unii îl vor considera blasfematoriu la adresa lui Godar”, mărturisea într-un interviu Michel Azanaviciu.
Dar, probabil că aceasta este marea reuşită a filmului Redutabil: prezentarea Zeului cinemaului ca un om ca toţi ceilalţi, uneori antipatic şi egoist, prezentare care dă spectatorului dorinţa de a revedea filmele acestuia devenite dintr-odată mai puţin intimidante. Este o peliculă îndrăzneaţă, care amestecă genurile şi încearcă să surprindă spectatorul.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.