
Proiectul de lege privind sistemul public de pensii îi sancţionează pe cei care sunt încă activi şi le creează nişte orizonturi de aşteptare false, singurii beneficiari reali ai acestei legi fiind cei aflaţi la pensie, a susținut, miercuri, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).
„Este o lege care îi sancţionează pe cei care sunt încă activi şi le creează nişte orizonturi de aşteptare false. Singurii care vor fi, să zic aşa, beneficiari în mod real a prevederilor acestei legi sunt cei care astăzi sunt în pensie, dar atrag atenţia şi atragem atenţia asupra următorului element. Aceste creşteri prevăzute, unele pentru noi sunt absolut inexplicabile. Deci nu mai discutăm de procente de genul 13,8%, 5,6% şi aşa mai departe, ci discutăm de procente cuprinse în toamna anului viitor între 45% şi 89%, deci nişte creşteri de pensii „wow”. Toate astea în opinia noastră nu sunt decât elemente cu caracter electoral şi sincer nu ştim în ce măsură ele vor putea în anii care urmează să mai fie susţinute din punct de vedere financiar decât cu sacrificii pentru ceilalţi care vin pe mai departe în piaţa muncii, cei care au rămas şi cei care vin. Notificăm Comisia. Sperăm să avem un dialog eficient cu ei, pentru că, din păcate, în ţara noastră nu am găsit disponibilitate de dialog”, a afirmat Dumitru Costin, într-o conferinţă de presă.
Acesta a menţionat că organizaţia nu consideră că acesta ar putea să fie un jalon îndeplinit corect, ” în momentul în care bagi într-o lege de o astfel de importanţă, o sumedenie de vulnerabilităţi, de lucruri sau principii, mecanisme, instrumente care pot fi schimbate de la un an la altul”.
„Nu mai există absolut niciun fel de predictibilitate în sistemul public de pensii. Dimpotrivă, toate aceste instrumente vor deveni nişte instrumente electorale în mâna celor care ne vor conduce în anii care urmează şi, în funcţie de interesul de moment, vor şti cum să jongleze cu el. Nu pare să fie soluţia pe care o aşteptam noi şi nici măcar Comisia Europeană. Nu cred că aşa ceva era aşteptat”, a spus Dumitru Costin.
Potrivit sursei citate, BNS a notificat săptămâna trecută Comisia Europeană asupra procedurii de adoptare a proiectului.
„Blocul Naţional Sindical a notificat în scris Comisia Europeană în seara zilei de joi săptămâna trecută. L-am informat pe comisarul european Schmit (comisarul european responsabil de portofoliu pentru Muncă şi Drepturi Sociale, Nicolas Schmit – n.r.) asupra faptului că, din păcate, adoptarea acestui proiect de lege se face pe un mecanism prin care pur şi simplu ni se pune pumnul în gură, fără a ni se dea posibilitatea de a evalua, a propune corecţii pentru acest proiect de lege. Şi am promis comisarului european că vom reveni în cursul acestei săptămâni cu rezultatele analizei noastre tehnice asupra proiectului de lege”, a adăugat preşedintele BNS.
Dumitru Costin a prezentat în cadrul conferinţei de presă o analiză în aceste sens, atrăgând atenţia asupra 8 probleme pe care le ridică proiectul de lege.
Astfel, conform analizei, vârsta de pensionare pentru femei va creşte eşalonat la 65 de ani până în 2035.
În noua lege se introduce noţiunea de stagiu de cotizare contributiv, respectiv pentru stagiul minim şi stagiul complet sunt luate în calcul doar perioadele efectiv contributive. În document se arată că Legea noua deşi recunoaşte perioadele necontributive ca fiind asimilate, acestea nu mai sunt cuantificate în stagiul minim de cotizare, excepţie făcând concediul pentru creşterea copilului care este asimilat de lege stagiului contributiv. Prin aceasta prevedere în fapt Guvernul operează o creştere a stagiului de cotizare minim şi cel complet.
De asemenea, analiza menţionează faptul că „într-o formulare extrem de ambiguă se introduce în legea nouă posibilitatea de a creşte vârsta de pensionare, stagiul minim cât şi complet de cotizare, cu trimitere la un raport al Comisiei Europene referitor la speranţa de viaţă. Raportul invocat prevede deja o creştere accentuată a speranţei de viaţă, atât la femei, cât şi la bărbaţi începând cu 2030, însemnând că Guvernul pregăteşte terenul pentru o nouă creştere a vârstei de pensionare în perioada nu foarte îndepărtată, pentru că până în 2030 mai sunt doar 6 ani”.
Potrivit analizei BNS, sunt penalizaţi cei ce au lucrat în condiţii de muncă speciale sau deosebite mai mult de 21 de ani. Reducerea vârstei pentru cei ce au lucrat 30 de ani în condiţii deosebite este de 3 ani, iar pentru cei ce au lucrat în condiţii speciale 26 ani reducerea e de 2 ani.
„În mod absolut bizar legea nouă pare să stimuleze pensionarea anticipată. Pensia anticipată din legea actuală se acordă cu maxim 5 ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare pentru cei ce aveau peste 8 ani de stagiu peste stagiul complet de cotizare. În acest caz pensia nu era diminuată, iar cei pensionaţi astfel nu aveau dreptul să cumuleze pensia cu salariul. Legea nouă consideră că te poţi pensiona cu 5 ani înainte de vârstă dacă ai stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani peste stagiul complet de cotizare, caz în care pensia este considerată pensie pentru limita de vârstă şi se poate cumula pensia cu salariul. Chiar şi pentru pensionarea anticipată parţială devenită în legea nouă pensionare anticipată, penalizările sunt mai mici în nouă lege. În legea actuală se prevede o reducere de 0,5% pentru fiecare lună până la 1 an, până la 0,25% până la 5 ani, iar în legea nouă penalizările sunt între 0,4 şi 0,2%”, se spune în document.
Totodată, BNS atrage atenţia că în caz de accidente de muncă nu se mai poate primi pensie de invaliditate fără stagiu de cotizare. Accidentele de muncă au acelaşi tratament că accidentele obişnuite, nu se precizează în lege care este stagiul necesar pentru a beneficia de pensie de invaliditate, probabil se vor preciza aceste stagii prin normele de aplicare ale legii. Punctajele acordate pentru stagiul potenţial pentru persoanele pensionate pe caz de invaliditate se reduc semnificativ – pentru grupa 1 de la 0,7 la 0,25, pentru grupa 2 de la 0,55 la 0,2 şi la grupa 3 de la 0.35 la 0.1.
„Faţă de nivelul pensiilor din decembrie nouă lege înseamnă – o creştere a pensiilor în plata cu 13,8% de la 1 ianuarie şi o creştere între 40 şi 89% de la 1 septembrie 2024, dacă ea va fi aplicată. Pentru viitor însă creşterile de pensii sunt condiţionate de procentul de creştere al veniturilor din contribuţii. Formularea este una ambiguă, nu se precizează dacă vorbim de creştere nominală sau de creştere reală sau că % din PIB. Anual se va întocmi un raport referitor la respectarea regulilor de majorare a punctului de pensie. Practic se instituie un mecanism de creştere al pensiilor ce ar trebui să fie avizat de Consiliul Fiscal. Se precizează că în măsură în care raportul Consiliului Fiscal va indică abateri de la impactul financiar sau de la mecanismul de calcul din lege Guvernul se obligă să ia măsuri de corecţie (creşteri de vârstă de pensionare, creşteri de stagiu de cotizare, creşteri de contribuţii sociale, etc)”, se arată în document.
Nu în utimul rând, BNS susţine că mecanismul de stabilitate aşa cum este numit în proiectul de lege crează la rândul lui inechitate raportat la contributivitate – o persoană care a contribuit un număr mai mic de ani dar cu baza de calcul formată din salarii mai mari obţine astfel o pensie mai mică decât o persoană care a contribuit 35 de ani cu baza de calcul formată din salarii mici, deşi cumulat valoarea contribuţiilor plătite în primul caz este mai mare decât cea din al doilea caz.
Dumitru Costin susţine că intenţia este de a adopta proiectul de lege în perioada următoare.
„Acum, după cum putem constata, puterea politică a momentului merge cu o viteză uriaşă spre adoptarea acestui proiect de lege, pentru că ieri seară deja a trecut proiectul de lege de Senat, de acum intră în Cameră. Din informaţiile de care dispunem, vor să adopte acest proiect de lege până în data de 20 noiembrie. Deci în câteva zile, la începutul săptămânii viitoare, acest proiect de lege va fi adoptat, va intra în vigoare şi va produce efect. Din păcate, acest proiect de lege împarte, în opinia noastră, România, în două mari categorii: România pensionarilor, a beneficiarilor actuali de pensie, pentru care legea vine cu nişte reparaţii despre care o să vorbim, dar şi cu multe alte lucruri, care, în opinia noastră, nu vor putea să fie sustenabile din punct de vedere financiar, şi o Românie a celor care sunt lucrători activi şi pentru care această lege introduce în perioada imediat următoare, din anii care urmează, mai multe vulnerabilităţi, o instabilitate majoră în ceea ce priveşte vârsta de pensionare pentru cei care sunt activi astăzi, instabilitate în ceea ce priveşte stagiile lor de cotizare şi, nu în ultimul rând, instabilitate în ceea ce priveşte nivelul de contribuţii, cu cât să contribui la pensii”, a mai spus Dumitru Costin, preşedintele BNS.
Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă. S-au înregistrat 85 voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi 19 abţineri.
Potrivit proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.
Proiectul va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Dumitru Costi, un sindicalist, totdeauna, Gica Contra..
Nu-i nimic, urmeaza reforma pensiilor si eliminarea inechitatilor in 2024, 2025, 2026, 2027, 2028, 2029, 2030, 2031, 2032 ….2150, 2151, etc etc Dupa acelasi model si reforme anuale din 1990 incoace!
Legea asta e pe tapet de atâta vreme. Interesant ca acum a aflat si liderul lui peste prajit de ea !
Sa va povestesc o intamplare petrecuta acum cateva zile :
M-am dus la o macelarie din CATUNUL nostru , cu intentia de a-mi cumpara 0,5 kg de carne de porc pentru o ciorba , sa-mi ajunga pana la PENSIE !!! In fata mea 3 persoane . Vanzatoarea intreaba pe respectivii , ce doresc ??? La care barbatul ii raspunde :Vreau 2 kg de ceafa , fara os !!! este servit . Altceva . Vreau 2 kg de cotlet , fara os !!! Altceva .!kg de cotlet cu os si putina slanina deasupra !!! Mai doriti altceva ??? Vreo 3 kg de carne tocata !!! Vanzatoarea le face totalul si ii intreaba : cum platiti ??? la care intrebare i se raspunde promt : CU UAU CHERUL !!!Am ramas perplex !!!NU M-AM SIMTIT ASAUMILIT DE PE VREMEA CAND , DUPA O PERIOADA DE STAT LA RAND NI SE SPUNEA : S-A TERMINAT MARFA !!! Ce este umilitor , am o vechime zi la zi de 50 de ani !!! Pe un act de la casa de pensii ( act OFICIAL ) scrie : Perioadea de contributie 60 ani , 7 luni si 5 zile !!!TRAIASCA DEMOCRATIA in RRROMANICA ( CEI CU UAU CHERE )!!!
hop si marele lider de sindicat acum la spartul targului, prima lui fraza trebuia sa se refere la varsta de pensionare de 65 de ani, francezii pentru asta au iesit in strada! apoi din ce spune se vede ca nu prea are habar ca multe prevederi similare erau si in vechea lege. ar trebui sa vada ca de la 60 la 65 de ani e un calvar sa muncesti si riscul sa te imbolnavesti este foarte mare, cine munceste pana la 70-80 de ani freaca menta, in realitate muncesc altii pentru ei. Pot fi si exceptii dar sunt rare. Sa incerce ca idee sa-si faca un CV beton sa puna varsta 60 ani, apoi sa-l posteze pe siteurile de joburi sa vada daca il cauta cineva, asa ca idee!! Poate doar la paza sau manipulare marfa!
Cate discutii, care mai de care mai aiurea cu privire la aceste pensii ! De ani de zile se recunoaste ca pensiile din Romania sunt derizorii, iar cand se incearca majorari/recalculari, nu mai sunt bani ?! Oare cand va hotarati ce vreti de fapt ?! Liderii de sindicat sa se ocupe de problemele celor din activitate. Prea se pricep la toate ! Bani sunt destui, dar evaziunea si ,,optimizarea” fiscala fac ravagii. O stiu toti, dar trag tot pe tugulan !
A observat cineva vreodată că România este cel mai pensionar stat de pe întreaga planetă? În nicio țară de oameni normali sau anormali la cap nu se discută atât de mult despre pensii. Motivul este unul cât se poate de simplu: cei care fac lucrurile să se miște sunt populația activă, nicidecum cei retrași la pensie. Bravo lor pentru anii în care ei au fost cei care făceau lucrurile să se miște, dar de la pensionare nu mai ești activ în câmpul muncii (asta dacă nu ești un securist angajat pe post de consilier la vreo primărie, universitate, circ sau minister).În alte țări nu se discută nici 1% despre pensii față de cât se discută în România. Am ajuns cumva o republică de pensionari? Dacă s-ar discuta măcar 1% din cât se discută despre pensii, despre subiecte precum:
– analfabetismul ridicat,
– abandonul școlar,
– lipsa de oportunități reale pentru absolvenții de învățământ superior, care preferă să plece din țară, decât să rămână șomeri pentru că nu fac parte din nu știu ce clan sau nu știu ce gașcă sau să ajungă slugile unor baroni locali ai spitalelor sau instituțiilor,
– Codul Muncii care a transformat angajatul în sclav față de angajator, golindu-l pe primul de drepturi în avantajul celui de al doilea,
– interdicția de a înființa sindicate la multinaționale,
– încălcarea legii de către multinaționale,
– distrugerea sistematică a industriei, agriculturii și economiei.
Cred eu că nu ar mai fi nevoie să ne milogim și să numărăm fiecare leu din pensie, pentru că ele ar crește într-un mod natural și cinstit, nu pe împrumuturi falimentare luate la dobânzi exorbitante.
Am ajuns s-o vad si pe asta, un sindicat lupta impotriva pensionarilor.
Probabil Costin vrea banii pensionarilor ptr bugetarii lui.
…daca nu incep cu inceputul, nu fac nimic…trebuie separat fondul de pensii de celelalte-ajutoare sociale samd…se va constata ca sunt bani suficienti…
Mult zgomot pentru nimic. Nimic nou sub soare. Sunt două ziceri care ne arată realitatea crudă. Adică. O asemenea lege a mai existat și, Legea Vasileascăi, care a ajuns la coșul de gunoi, prin amânări, contestări, prin schimbarea de priorități, diverse motivări, cea precum că nu sunt bani a fost cea mai tare, și se aplică și acum. Așa se va întâmpla și acum. Atâta propagandă în jurul ei este determinată de apropiatele alegeri, ca și în cazul defunctei legi. Când se apropia sorocul aplicării ei, nu vor fi gata recalculările, softul este nepotrivit, nu sunt funcționari care să opereze datele pentru sistem, etc., etc. Deci nu se poate aplica, doar peste n luni, exact până românii își fac „datoria” la urne, apoi se constată că chiar nu sunt bani, se amână, până la Paștele Cailor. Nu trebuie amintit și un alt aspect al problemei. În lipsa unor subiecte serioase, care ar trebui să capteze atenția telespectatorilor, toate televiziunile, mai ales doua, România TV, specializată în domeniu si Realitatea Plus, mai nou venită pe subiect, sau aruncat cu mare avânt mediatic, asupra subiectului. Nu că subiecte nu ar fi. Numai că unele necesită un mare efort profesional pentru a le aduce pe post, altele, chiar cu mare potențial mediatic, starea economiei, războaiele din Ucraina și Palestina, marile schimbări geopolitice și economice mondiale, etc., dar dacă ar fi să fie abordate profesionist, deontologic, cum se spune, si-ar da foc la valiză, intră în mare contradicție cu atitudinea puterilor diriguitoare ale Bucureștiului și cu jupânii nu este bine să te contrezi. Înainte de a da într-un câine, află cine este stăpânul lui, ne învață un proverb, învățătură aplicată cu mare sârg de propagandiștii noștri.
ION CRISTOIU:Nu s-a pomenit in istorie ca pensiile sa fie marite cu 40%.Dar ca „nu s-a pomenit in istorie” ca milioane de oameni numiti abuziv „pensionari”, sa fie transformati in cersetori de catre un stat mafiot,p’aia n-o spune banditul batrin.
Legea pensiilor ii favorizeaza pe pensionari? ..Pai nu e normal? Nu ajunge ca legea pensiilor facuta de Bashinescu / Boc a furat cu 1/ 3 din pensie pe 3 milioane de pensionari vreme de 10 ani?…Trebuia ca Ciolacu sa recalculeze pensiile dupa ce mor toti pagubiti??…Ciolacu merita 4 milioane de voturi de la pensionari. Dar nu le va primi, oamenii au putina ratiune.