Licitaţie pentru modernizarea Aeroportului Suceava

Termenul de execuție prevăzut în documentația de atribuire pentru acest contract este de 24 de luni.

Licitaţie pentru modernizarea Aeroportului Suceava

Sursa foto: Facebook

Termenul de execuție prevăzut în documentația de atribuire pentru acest contract este de 24 de luni.

Consiliul Județean Suceava a lansat în SICAP procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Modernizare și extindere Aeroport Ștefan cel Mare Suceava”, un contract de 167 milioane lei.

Achiziția vizează servicii complete de proiectare și asistență tehnică, urmate de execuția lucrărilor de construcții și instalații.

După finalizarea investiției, infrastructura aeroportuară va permite deservirea unui trafic de peste 2 milioane de pasageri pe an, procesarea unui flux de minim 500 pasageri pe oră şi operarea unui număr crescut de aeronave și extinderea rețelei de destinații.

Proiectul urmărește creșterea capacității operaționale a aeroportului pentru a răspunde solicitărilor din turism și mediul de afaceri, asigurând infrastructura necesară pentru zboruri internaționale suplimentare.

Termenul de execuție prevăzut în documentația de atribuire pentru acest contract este de 24 de luni, din care proiectarea este de:

  • 6 luni (elaborarea proiectului tehnic și obținerea tuturor avizelor/autorizațiilor) iar
  •  execuția lucrărilor de 18 luni (realizarea efectivă a construcțiilor și instalațiilor).

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a încheiat anul 2025 cu un trafic total de 769.608 pasageri, în creștere cu 3,06% față de anul precedent, și cu 7.070 de mișcări de aeronave, mai mult cu 2,37% față de 2024.

În 2025, Wizz Air a transportat 646.018 pasageri, reprezentând aproximativ 84% din totalul traficului.

Gradul mediu de ocupare al aeronavelor a fost de aproximativ 90%, indicatori care arată că rutele operate de la Suceava sunt foarte solicitate.

În luna decembrie 2025 au fost introduse noi rute spre Italia, Germania, Belgia, Marea Britanie și Cipru.

Multe dintre acestea au avut grade de încărcare cuprinse între 70% și peste 90%, ceea ce arată interesul pentrui noi zboruri de pe Aeroportul Suceava.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.