Lider NATO: rușii trebuie reeducați, istoria lor rescrisă

În timpul Conferinței de Securitate de la Munchen, premierul estonian Kaja Kallas a susținut că liderii ruși vor trebui judecați într-un tribunal precum cel de la Nurnberg, că, după încheierea războiului din Ucraina, în Rusia ar trebui să aibă loc un vast proces de ”deputinizare”, un program care să-i reeduce pe ruși, să le rescrie cărțile de istorie și să le vorbească despre crimele comise de țara lor. Kallas sugerează că singura modalitate de a avea pace în Europa este de a-i reeduca pe ruși și de a-i schimba.

Tot Kaja Kallas (fiica lui Siim Kallas, fost premier al Estoniei, fost comisar european, dar, înainte de asta, fost redactor-șef adjunct al oficiosului Partidului Comunist din Estonia și membru al Sovietului Suprem al URSS) a sugerat la Munchen că lumii occidentale nu ar trebui să-i fie teamă de arsenalul nuclear al Rusiei. Ea a arătat că țările ce dețin arme nucleare nu pot fi deasupra legii.

”Este o nebunie. Cum se poate comporta în acest fel cineva care se află într-o poziție atât de importantă precum Kaja Kalla, liderul unei țări membre NATO? Pentru a ajunge acolo unde dorește ea, ar trebui cucerita integral o țară – Rusia. Kallas cere un război total împotriva Rusiei. Ea spune că nu se poate ca țările nucleare să fie deasupra legii și sugerează că, din acest motiv, Occidentul ar trebuie să se comporte ca și cum Rusia nu ar deține arme nucleare și nu ar putea să incinereze orașele Europei printr-o apăsare pe buton”, scrie Rod Dreher, pentru The American Conservative.

”Și asta este o nebunie. Firește că statele ce au arme nucleare sunt deasupra legii. Nu ar trebui să fie, dar sunt. SUA, Marea Britanie, Franța, China, Rusia, India, Pakistan și alte state nucleare din lume nu vor accepta niciodată înfrângerea totală și ocupația, astfel încât puterea ocupantă să recurgă la ”reeducarea” cetățenilor. Asta pentru că aceste state au arme nucleare și vor face ca ocuparea lor să aibă un preț prea mare pentru potențialul învingător. De ce credeți că pentru liderii nord-coreeni este atât de important să aibă arma nucleară? Ei au văzut ce s-a întâmplat în Libia și în Irak. Trebuie să fii nebun ca să nu înțelegi că așa funcționează lumea. Dacă Hitler ar fi avut rachete nucleare nu ar mai fi nost niciun Proces de la Nurnberg și nicio campanie de denazificare.

Premierul Estoniei spune ceva foarte periculos. Ar trebui să înțelegem de ce cei din țările baltice se tem de ruși și-i urăsc pe ruși. Însă imaginați-vă că sunteți ruși și că auziți cum un lider al unei țări NATO face apel la reeducarea țării tale potrivit standardelor occidentale. Pentru a face asta, Occidentul trebuie să-ți invadeze țara, să o învingă și să o ocupe. Ce poți gândi după cele spuse de Kallas, dacă ești rus? Kallas i-a făcut un cadoul lui Vladimir Putin și propagandiștilor lui. Ea a arătat limpede că rușii poartă cu adevărat un război existențial, așa cum susține Putin.

Kaja Kallas nu greșește în totalitate. Cu câțiva ani în urmă, un prieten din Ucraina mi-a prezentat o emisiune de la o televiziune rusă care relata în mod favorabil despre reapariția statuilor lui Stalin în Rusia. Mi-a explicat, iar un prieten din Rusia mi-a confirmat – că Putin renaște cultul puterii ruse dincolo de orice altceva. Așa încearcă Putin să rămână la putere. Nu o pot contrazice pe Kallas când spune că propaganda internă din Rusia este o amenințare la adresa păcii.

Însă care este soluția care vine din Vest? Ceea ce propune Kallas nu se poate pune în practică fără un război total, un război în care Rusia ar supune Vestul unui baraj nuclear înainte de a se preda (iar americanii ar face exact același lucru dacă ar fi amenințați în mod similar). Remarcile lui Kallas sunt aiuritoare și nimeni din cei care au ascultat-o nu i-a cerut să se gândească la implicațiile declarațiilor pe care le face. Încontro ne duc liderii nostril?

Kallas nu pare să priceapă ca reprezintă o clasă a elitelor care, chiar în secunda în care ea vorbea, își impuneau propriile ideologii în propriile tari și în țările aflate sub influența lor. Locuiesc în Ungaria, o democrație europeană care este criticată în Europa pentru că mai crede încă că aleșii trebuie să aibă mai multa suveranitate în afacerile interne decât Bruxellesul. Ungurii nu vor să trăiască într-o țară în care minorii să fie supuși unor discuții la școală despre orientarea sexulală și identitatea de gen. Poate că ungurii nu au dreptate, Însă cred că trebuie să aibă dreptul suveran de a nu avea dreptate. Dacă olandezii vor să urmeze un model diferit de educare a copiilor, foarte bine. Însă să-i lăsăm pe olandezi să fie olandezi si pe unguri să fie unguri.

Însă UE nu vede lucrurile în acest fel. Și nici Washingtonul nu vede altfel lucrurile în ce privește Ungaria. Washingtonul a trimis-o recent la Budapesta pe șefa USAID, Samantha Power, pentru a-i încuraja pe adepții revoluției colorate din aceasta țară, totul sub masca ajutoarelor pentru instituțiile democratice. Este o farsă. Aș vrea ca premierul Kallas să-mi răspunda la următoarea întrebare: ”Oare poporul rus va fi liber și în Europa va fi pacea doar după ce copiii ruși vor învăța la școala că Mașa are doua mame?

Glumesc, însă doar puțin. Dacă aș fi rus, chiar dacă  l-aș urî pe Putin și aș urî războiul acesta, nu as vrea absolut deloc ca țara mea să fie dominată de valorile occidentale. Comentarii precum cele ale lui Kallas fac ca războiul să continue, pentru că aceste comentarii îi ajuta pe propagandiștii de la Moscova să le spună rușilor că, dacă nu vor învinge în Ucraina, Vestul le va ocupa teritoriile, sufletele și mințile”.

 

Recomanda [votes_up id=664137]

79 de Comentarii

  1. Trebuiesc mai degraba reeducati americanii si khazarii care in lacomia lor au invadat intreaga lume cu bazele lor militare si pretind acum ca intrega planeta le apartine si restul omenirii trebuie ucisa prin razboaie sau injectare fortata. Rusia si china sunt singurele state cu potential militar care pot ajuat alte state captive ale cabalei sa se inarmeze si sa rapuna pe vecie acest rau amoericano-khazar, aceasta cabala iudeo-masonica khazara.

  2. Doamne, cât de nesimțit să fii?! Fetiță de bani gata cu tătic vu privilegii de la nomenclatură, acum mușcă mâna ce-a hrănit-o! Premierul județului estonia, țară care i-a rușinat și pe nemți cu privire la sălbăticia cu care ucidea evreii, dă lecții! Mi-este o nemăsurată scârbă!

  3. @ nutipopa Las ca Maia Sandu -soros jr pe care tu ca secu#ga o pupi toata ziua, pe toti obrajii, nu are sange nemtesc si a propus un proiect de lege ( tacere totala in presa securista romana!) ca toti rusii sa …poarte insemne pe strada!!! Ca evreii ,pe vremea lu Hitler ! Si din acest motiv AU IESIT OAMENII IN STRADA la Chisinau ( si nu doar rusi!) contra acestei tute, sora geamana cu scabia sorosista estoniana PS Informatie transmisa chiar de un basarabean roman, venit in Romania!

  4. Mărețule general Patton, vă propun la excepțional. Câte stele mai vreți atâtea vă dau. M-am râs de numa numa! Pe timpurile ăstea glorioase comentariile haioase ale multor forumiști ne salvează de tot felul de sindroame pencă se lasă cu un râs sănătos. Brava români.

  5. Au dreptate rusii sa fie supărați. Doar Rusia are drept exclusiv de utilizare a „brandului” REEDUCARE.

  6. Ghiță (să investim în educație,extremismul va fi mai puțin atrăgător) spune:

    Mai degrabă trolii ruși trebuie reeducați.Unsi cu păcură și tăvăliți in pene, plimbați pe strada să-i vadă lumea.Parerea mea.Pentru ruși urmează ceva mult mai cumplit.

  7. Cucoana bate câmpii. Ce să-i faci, ăștia cu ceva sămânță germană au uneori idei bizare. Rușii însă trebuie să se reeduce ei singuri așa cum au făcut și nemții. Motivul pentru care încep războaiele e că unii își supraestimează forțele. Se pare că de data aceasta ei au făcut asta.

  8. Daca stranuta Putin toanta asta face „bîldîbîc !” direct in Marea Baltica ! (Doamne, iti jur ca nu sint misogin, dar de ce ai admis ca in multe state sa avem „la butoane” tot felul de matracuci care citeva zile pe luna au „probleme femeiesti” iar principala lor preocupare e schimbarea tampaxului ? …)

  9. Cât de cretina poate fi aceasta persoana! Estonia in plan mondial e inexistentă, iar titlul articoluluie este de cacao: ” Un lider NATO …”. Un pekinez latră la urs și vrea să-l educe.

  10. POLONIA impreuna cu Ukraina si Turica ar fi fost bariera ideala in „DRUMUL MATASII” …
    unii cica-s curiosi ce va hotara Xi ajutat de Putin …acum la
    SPARTUL TARGULUI !
    [multi vad putini pricep … de ce Rusia-(Germania)-China …nu pot pierde ! pentru ca yankeii dupa ce-au pierdut pan-acum vor pierde si reduta insatalata de Neuland … Ukraina renascand insa din cenusa …pe … DRUMUL MATASII 😛 ]

  11. dupa ce-au pierdut …”drumului matasii” …Turcia ( din plictiseal-o-uitasem cum uitat-am Bielorussia 😉 )

  12. Daca recapitulez …yankei au incercat bariere (revolutiopnar-democratice) pe tot DRUMUL MATASII vezim istoria ultimilor 15 ani
    dupa ce-au pierdut Afghanistanul … Georgia … Armenia
    rusii au ajuns la concluzia ca sub presiune vor pierde si ultima zona-n DRUMUL MATASII = Ukraina ce se intarea yankeu tacit 😀 !
    MDA !
    Nu toate subterane-s cum se canta OFICIAL ! = N-ai putea duce cat la nivel de expert trebuie sa suporte mental … Dr Q !
    PUP !

  13. Cum spunea (incomplet) rusnacul
    Problema Ukrainei controlate de yankei e ca … e taman pe „DRUMUL MATASII” din care win-win-win
    doar rusii, chinezii si nemti ar castiga …caimacul !
    Dar asta …in barfele „expertilor” SE TACE !
    Crezi ca o CHINA ca viitoare vioara-ntai mondiala va accepta ca USA sa controleze bariera-geografic-ukrana ?
    EU NU ! 😉 (dar eu am un IQ>145 …deci oricum gandesc ciudat-altfel ! Da-v-ar Domnul MINTEA DE PE URMA …acum ! 😀 )

  14. cand mai vorbesti de democratiile moderne din tarile europene si esti mirat ca toate trag CEA cand rusi trag HAIS
    gandeste la casele monarhice …incuscrite si de sange si de faceri si de religii … intre ele !
    Poate-ti mai cad niste solzi de pe ochi … si vezi macar …alb-negru daca nu-n nuante de gri !

    Exista dedesupturi si dedesupturi !
    Xi va discuta cu Putin problema Ukrainei ca … o bariera intre chinezio rusi si nemti …controlata de yankei !
    E de necesitate vitala … pentru toate trei imperiile de-a scoate yankeul din Ukraina !
    PS: Germnaia nu mai atre casa monarhica …asa ca n-are interese comune celorlalte „famiglii” 😉
    IQ=?
    😉

  15. „Sti de ce-a fost invadat Afghanistanul ? Pentru a bloca „drumul matasii” in UE …si sti de ce dupa rusi(!) noasa infrangere a USA yankeii s-au regrupat in Ukraina ?
    – din aceleasi motive !
    Intelegi acum de ce chinezii TREBUIE sa elibereze DRUMUL MATASII ?
    Pentru ca c-o Ukraina altfel decat si-o vor si RUSII si CHINEZII si (subteran) NEMTII
    DRUMUL MATASII va avea GEGRAFIC o vama pe care si GAZPROM-ul si-a dorit-o evitata-n N1+N2 !
    PS: Nu dau nicio sansa de reusita americanilor … in ecuatia ruso-nemteasco-chinezeasca !
    Sper ca „istoria” sa ne spune ne-scrisa ce-a fost …intamplat in prezent ! ?”

  16. Am zis că nu mai comentez pe aici, că n-are rost, nu schimb eu lumea asta prost tocmită … dar după ce-am citit ce i-a debitat mintea ăsteia am rămas uluit. Și cînd te gîndești că tuta e mare sef de stat ! Dacă ea e asa, antunci cum sunt supușii de rînd oare ? Tot asta chiar cerd și ei ? Atunci avem chiar o problemă mare și se pune serios problema reeducării lor sau să-i lăsăm drak în treaba lor. Bine că nu-i plătesc eu salaru’ tutei !

  17. @tibi1 Correct tibilescu … mai bine la ale noastre, de ce hetero ca rusancii cand homosexual ca americanii e mai placut ?
    BRAVO!

  18. @tibi1 Iata un subiect interesant de discutie: valorile. Ca sa fiu clar de la bun inceput nu imi plac deloc rusii si agresiunea lor in Ucraina este agresiune, dincolo de ce mai poate discuta pe tema. INSA…
    Minciuna, betia si hotia sunt prezente si in Rusia si in Romania si in tarile vestice. A afirma ca nu este asa va duce imediat pe teritoriul derizoriului. Ce v-as ruga sa imi spuneti este sa imi definiti concret care sunt „valorile occidentale” si cum sunt ele implementate, cultivate si protejate. Va intreb acest lucru deoarece desi liderii occidentali trancanesc intr-una despre „valori” niciunul din ei/ele nu are bunavointa sa ne lumineze, cu subiect si predicat, care sunt concret aceste valori. Va multumesc anticipat.

  19. Cu aceste exemplare de femei ,Maia Sandu,Ursula von Der Leyen ,Kaja Kallas si lista ar fi inca destul de lunga ,nu va mai fi pace niciodata.

  20. @Bugetarul,
    O țară care nu este în stare să-și plătească pensiile și salariile funcționarilor nu este nici independentă, nici suverană ci este servitorul ascultător al creditorilor așa că mai ușor cu marota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.