Lider USR. ”Vrem să vedem acele cifre”

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, a declarat, joi, că negociatorii din cele patru partide ce vor forma viitoarea guvernare așteaptă de la ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, execuția bugetară la zi, căci „trebuie să vezi că ai şi banii necesari să implementezi anumite reforme”.

Acesta a mai susținut că e nevoie de „un moment de sinceritate şi transparenţă între noi”, aluzie la faptul că PSD și PNL, încă parteneri în actualul Guvern, trebuie să fie sinceri în privința situației bugetare a Românie.

„Aşteptăm zilele astea să primim de la ministrul Finanţelor execuţia bugetară la zi. Trebuie să mai primim detalii legate de discuţiile cu Comisia Europeană, discuţii prin care statul român a agreat anumite reforme, astfel încât Comisia să accepte planul de scădere în paşi a deficitului. Vrem să vedem acele cifre, (…) trebuie să vezi că ai şi banii necesari să implementezi anumite reforme. Zilele astea vom avea toate detaliile de la Ministrul Finanţelor şi vom merge, până săptămâna viitoare, cu discuţiile pe program”, a declarat deputatul USR, potrivit B1Tv.

Acesta a mai afirmat că sunt 10 grupuri de lucru care discută pe fiecare domeniu pentru a armoniza programele de guvernare ale celor patru partide și că deocamdată „nu a fost nicio discuţie despre împărţirea ministerelor”.

„Avem cred că circa 10-11 zile în care să avem un nou guvern, acel guvern pro-european pe care îl aşteaptă toţi românii. (…)

E important să avem acum un moment T  zero , un moment de sinceritate şi transparenţă între noi, viitorii parteneri de guvernare, să înţelegem unde suntem cu execuţia bugetară, cu plăţile, pentru că există un obicei în guverne să se rostogolească plăţi pe anul viitor. Uneori se rostogolesc un miliard-două, alteori mult mai multe. Trebuie să înţelegem exact care e situaţia cu plăţile, care e înţelegerea cu Comisia. (…)

Apoi construim bugetul şi programul de guvernare realist, cu termene realiste, pentru 2025,2026 şi aşa mai departe”, a mai declarat Ionuț Moșteanu.

Recomanda

8 Comentarii

  1. una mia suta lei
    ia te rog pe cine vrei
    din gramada cu purcei

  2. fost parteneri cu PNL. Cu ce sunt mai buni astia din PSD???
    Sunteti cu totii aschiile FSN, sper sa dispareti, dimozaurilor.

  3. Credeam ca au trecut la momente intime…e o practică la USR…trebuie să fi bun în față cât și în spate…nu 😂😂😂

  4. Care sunt aia TOTI care astpta un guvern PRO-EUROPEAN? Ca romanii au nevoie de un guvern PRO-ROMANIA. Sau, guvernul asta a fost pus de altii, de dinafara Romaniei?!?

  5. sa fim seriosi, USRistii nu sunt niciodata interesati daca sunt bani, ei oricum sunt platiti de afara si in rest fura ce se poate… n-am vazut un USRist de la votant la politician care sa intrebe daca sunt bani la buget sa se asigure „tranzitia la energie verde”… ori solutii de productie care sa acopere capacitatile de productie inchise din pix

  6. ÎMPĂRȚEALA CIOLANULUI BĂ , ÎMBĂLOȘATULE ! Greu pe tușă 2 ani , acum nu mai e NOCIVI , PINALI , OȚI, psdicii ? / Psdicilor , plăcuțele alea suedoase sudate și asudate aveau gust de tablă galvanizată ? acuma le-ați oxidat și pararuginit și paralustruit .Ciucăă nu se bagă sau își ”ia glanda de Ignat . Era să zic ceva de ”onoare , bă Diputatu lu” Pește . Trimite-o bă , pe LASCOANA la servici la Mușețel( de unde-i intră salariile babane pe card), nu mai frecați Bulivaru și Centura capitalei , că s-a TERMENAT BĂ , NISIPUL DIN CLEPSIDRĂ (și p-ăsta l-ați furat , dar să vedeți cum o să v-o ”furați voi )

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.