Șefii statelor și guvernelor UE, precum și Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani participă joi la summitul de la Sibiu. Cancelarul german Angela Merkel a ajuns, joi, înainte de prânz, la Sibiu, la fel și președintele Franței, Emmanuel Macron.
Înainte de summit-ul UE, la Sibiu a avut loc joi dimineață și o reuniune a PPE, familie politică din care fac parte PNL și Klaus Iohannis. Iohannis, Ludovic Orban și liderii PPE au susținut discursuri comune, în care au vorbit despre „statul de drept” și s-au încurajat reciproc în perspectiva alegerilor europarlamentare.
Și Frans Timmermans, candidatul PES pentru șefia Comisiei Europene, se află de miercuri la Sibiu. Actualul prim-vicepreședinte al CE a participat joi dimineață la o întâlnire a socialiștilor europeni, zi în care urmează să aibă loc și Summitul liderilor UE.
Întrevederea între socialiștii europeni este una informală, o parte dintre aceștia venind cu ocazia Summitului de la Sibiu.
Liderii PSD nu au participat la această întrevedere a socialiștilor europeni.
Manfred Weber, candidatul la președinția Comisiei Europene din partea PPE, a declarat joi, la Sibiu, că este prioritară apărarea statului de drept și este convins că cetățenii europeni vor să trăiască în state în care este puternică lupta anticorupție.
„Părinții fondatori au UE ar fi mândri să ne vadă azi la Sibiu, sprijinind unitatea continentului nostru. Am 46 de ani. Fac parte din prima generație de pe acest continent care poate spune că a trăit în libertate și pace. E un rezultat istoric care ne face să fim mândri azi de Ziua Europei. Noi suntem unii dintre părinții fondatori ai UE, iar Europa înseamna Europa noastră. Avem tot ce ne trebuie. S-au întors niște voci egoiste, însă noi suntem viitorul Europei. Noi trebuie să construim viitorul acestei UE. În calitate de reprezentant al PPE trebuie să știți că avem o ofertă foarte clară pentru cei care vor merge la vot”, a spus Manfred Weber.
„Comparativ cu celelalte două partide de guvernământ din România, PPE e un partid puternic.Românii sunt asigurați că votând pentru PNL votează pentru România. În final vreau să vă spun că viitorul CE sub leadershipul meu va insista asupra principiilor statului de drept. Reprezint întregul mecanism care unește UE pentru că sunt sigur că oamenii vor să trăiască într-o Europă în care este o prioritate lupta anticorupției, apărarea statului de drept. Așa credem că trebuie să arate societatea. Comisia viitoare va face tot ce îi stă în putere pentru a garanta aceste valori peste tot în UE”, a mai declarat Weber.
Omul asta de 46 de ani nu a aflat cum traduce romanul „Statul de Drept” din limbajul european? daca ar sti, nu s-ar mai strofoca atat sa il invoce intr-un discurs electoral.
Penibila agitatie si gargara electotrala.Cui foloseste asta? „Mosafirilor” nu prea mult.
https://evz.ro/filosof-marxist-sugrumat-sotia.html
“cu toate astea, Althusser era nebun cu acte. Suferea de schizofrenie și tulburare bipolară și era nevoit să-și ia des concedii pentru a se intena pentru tratament”…
Fost presedinte al Uniunii Europene, Herman Von Rompuy :
”Timpul statului national omogen a trecut.Fiecare tara europeana trebuie sa fie deschisa diferitelor culturi.“
Fost presedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, a spus:
„Nu este filosofia UE ca multimea sa poata decide destinul sau”.
Monnet : “OAMENII NU ACCEPTA SCHIMBAREA DECAT IN NECESITATE SI VAD NECESITATEA
DOAR IN CONDITII DE CRIZA” -Jean Monnet
“NATIUNILE EUROPEI TREBUIE SA FIE GHIDATE CATRE UN SUPRASTAT FARA CA POPOARELE LOR SA INTELEAGA CE LI SE INTAMPLA . ACEASTA SE POATE INDEPLINI PRIN PASI SUCCESIVI , FIECARE PAS FIIND DEGHIZAT CA AVAND UN SCOP ECONOMIC , DAR CARE VA DUCE IN CELE DIN URMA IREVERSIBIL LA O FEDERATIE”
Marele patriot nationalist Mihai Eminescu ne-a avertizat inca din sec. 19 cu privire la pericolul “valorilor” occidentale iesite din capul unor indivizi care nu erau in toate mintile :
-“caci acest tineret s-au fost dus într-o tara bolnava în privirea vietii sociale”… ” -“astfel vin patura dupa patura în tara noastra, cu ideile cele mai ciudate, scoase din cafenelele frantuzesti sau din scrierile lui Saint-Simon si alte altor scriitori ce nu erau în toate mintile, iar formele vietii noastre de astazi au iesit din aceste capete sucite care cred ca în lume poate exista adevar absolut si ca ce se potriveste în Franta se potriveste si la noi…”
Bal, bla si iarasi bla. Cam la tata se rezuma discursul unui suprponderal European. Sa dea Domnul sa nu mai bata grindina ca de batuti in cap avem excedent.
Au venit sa comemoreze ziua INFRANGERII, sa speram ca vor merge sa depuna flori la cimitirul eroilor si isi vor cere scuze pentru tragediile pe care le-au provocat pe trei continente, ar fi bine sa invete cuvantul lui Iisus Hristos:”Iubeste-ti aproapele ca pe tine insusi” „Adunati-va comori in ceruri nu unde pot fi distruse si furate”. Daca politica este mai presus decat o Zi Istorica, atunci sa culeaga ceea ce au semanat in 1 sept. 1939…
In Cotidianul, nici un cuvintel despre faptul ca la Reuniunea Socialistilor eurpeni, grup politic din care face parte si PSD, Dragnea si Dancila NU au fost invitati!
Ba, mai mult, cu toate insistentele dnei analfabete Dancila de a fi primita, Liderii PES au spus NU!
Rusine, ciuma rosie!
Dancila nu a fost invitata ca sa nu ii eclipseze. E clar, toata propaganda mincinoasa sa inecat in realizarile uimitoare din mandatul Vioricai.Ce pot sa mai spuna astia popoarelor? Socialisti, acestia?!
mhey după ce am văzut Parada de Ziua Victoriei de la Moscova, să mă uit la subumanii și troglodiții de popolari pidosnici e ca și cum ar trebui să mă mut din Europa în Africa.
Îl auzii pe cotrocenist și opoziție cum urlau sacadat „să nu mai fure psd-partidul la guvernare,să nu mai facă..nu știu ce cu justiția” și tot inainte! Vezi mesajul clar și corect indus de aceste câteva entități din opoziție plus cotrocenistul:”sa nu mai fure psd=venim noi și va arătăm ce înseamnă furat,și cu legile justiției=facem noi exact așa cum ne convine inclusiv neacceptarea de mitinguri sau poliția în forță pentru anihilare totală,vezi perioada „clanului” băsescu-boc-udrea-tuta care a numarat voturile 18.0si ceva in loc de 68 la pensii,videanu-macovei plus toată șleatha! Cred că vă mai amintiți de furaciunile prin tăierea salariilor,masura ilegală!
In Romanua, Johannis su populilarii lui vor lua mooie PSD. De prosti si ticalosi ce sunt, nu ca ar fu ceva de capul alora cu mmoia, de la PSD.