Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că nu se teme de decizia definitivă pe care instanța supremă ar putea-o pronunța luni în cazul său, precizând că judecătorii sunt supuși unor presiuni inimaginabile. Liderul PSD a precizat că nu are bagajele făcute.
„Eu tot timpul am fost sincer. Ca să candidezi trebuie să ai și posibilitatea”, a declarat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă se teme de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), președintele PSD a replicat: „Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram ghiocel. Nu e vorba de teamă, dar completul de judecată dacă va rezista presiunilor inimaginabile vor da achitare, pentru că sunt complet nevinovat, dacă nu vor rezista vor da condamnare”.
Liviu Dragnea a fost întrebat dacă are „bagajele făcute”, cu referire la decizia așteptată luni de la instanța supremă, el precizând „nu am niciun bagaj făcut”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anunţat că va pronunţa verdictul în procesul preşedintelui PSD Liviu Dragnea pe 27 mai. Procurorul DNA a cerut majorarea pedepselor pentru liderul PSD, condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Procurorul DNA a anunţat, luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) că solicită pedepse mai aspre pentru inculpaţii din procesul lui Liviu Dragnea. „Solicităm aplicarea unor pedepse spre limita medie, nu spre minim, aşa cum a apreciat instanţa de fond”, a precizat procurorul.
Pe fond, Liviu Dragnea a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Liviu Dragnea speră în achitare
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că nu se teme de decizia definitivă pe care instanța supremă ar putea-o pronunța luni în cazul său, precizând că judecătorii sunt supuși unor presiuni inimaginabile. Liderul PSD a precizat că nu are bagajele făcute.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că nu se teme de decizia definitivă pe care instanța supremă ar putea-o pronunța luni în cazul său, precizând că judecătorii sunt supuși unor presiuni inimaginabile. Liderul PSD a precizat că nu are bagajele făcute.
Distribuie articolul pe:
6 comentarii
Lasă un răspuns
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Eu sper la condamnare, chiar cu suspendare, directia e Jilava!!
BRAVO, Romania!!!
Pentru mine a fost tot timpul evidennt ca Milioanele de Romania care NU voteaza cu PSD, adica 19 Miliaone cu drept de vot MINUS vreo 3,5 Miliaone MAXIM votanti ai PSD, inseamna MINIM 10 Milaione care ar putea VOTA MASIV Contra PSD, era atat de evident!!
NU cunosc pe nimeni dintre apropiati acre sa voteze cu PSD, NIMENI!
Pana si mama mea, batrana tare, a votat ANTI-PSD, la sugestia nepotilor ei(si ai mei, sunt copiii surorii mele!), pe care ea i-a crescut, nepoti super scoliti si care lucreaza la multinationale in Bucuresti!
Romanii sunt scarbiti de cei 2 Ani de mizerie, minciuna si propaganda PSDragnea, rezultatele guvernarii in astia 2 Ani si jumate sunt #NIMIC, vorba ieseanului care l-a infruntat pe Dragnea:
https://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/
https://www.youtube.com/watch?v=o16xlQCuWM8
Votul de ieri e REZULTATUL acesttei guvernari, BRAVO Romania!!!
NESIMTITULE, AROGANTULE, NEMERNICULE DICTATOR, PIEI LA LADA DE GUNOI A ISTORIEI. TI-AI PROMOVAT SIRENELE , BLONDELE TELEORMANUL CE A INVADAT BUCURESTIUL 2 MASINI DIN 3=TR.DEMISIA, NU BLAT , NU PSD INGENUCHEAT DE TINE-CAL TROIAN.
dracnea liviu nu fi prost , o sa-ti faci veacul la baia puscariei Rahova, te invita acolo toti „colegii” de puscarie , nu ai nevoie de alifie , au ei tot ce le trebuie ,
O alta mare greșeala a lui Dragnea sa o nominalizeze pe Firea ca si candidat la președenția Romaniei…Din greșeala în greșeala spre victoria finală ..!
LA PUSCARIE!
LA PUSCARIE!
LA PUSCARIE!
…fara coloana vertebrala.Gretos.Auzi ce candidat PSD: Gabriela Firea!Astia distrug si ce a mai ramas din PSD, foarte bine!