Avarierea unei locuințe din România din cauza conflictului din Ucraina nu este recunoscută de polița obligatorie. Aceasta a fost creată strict pentru fenomene meteo și seismice. Sprijinul financiar lipsește complet în cazul unor explozii provocate de obiecte militare.
„Asigurarea obligatorie acoperă doar trei tipuri de evenimente: inundaţii, alunecări de teren şi cutremur”, a explicat Viorel Vasile, preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare (PRBAR), pentru News.ro. „Un incident de tipul celui în care o dronă avariază o locuinţă nu este prevăzut”, susţine el.
Pe de altă parte, părerile sunt împărțite când vine vorba despre polițele facultative. Șeful PRBAR crede că o poliță facultativă ar fi destul de utilă în acest moment.
„Populaţia ar trebui să-şi facă asigurări facultative, acestea acoperă şi acest tip de risc. Nu este necesar să fie specificat acest tip de incident atât timp cât noi nu suntem în război, ca ţară. Poliţa facultativă acoperă orice tip de risc”, afirmă Viorel Vasile. Tot el spune că pentru un imobil de 100.000 de euro, o astfel de poliță costă în jur de 20 de euro.
Clauza de război împarte piața în două
Alți reprezentanți ai breslei resping această soluție simplă. Ei atrag atenția că majoritatea companiilor își iau măsuri de siguranță când vine vorba despre conflicte armate.
„Este o întreagă discuţie, pentru că, în condiţiile de asigurare de la toate companiile de asigurare, este exclus războiul”, a declarat Dorel Duţă, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR).
Acesta solicită intervenția statului pentru a reglementa situația din orașele de la graniță.
„Chiar dacă incidentul de care vorbim acum nu este un act propriu-zis de război, ci o consecinţă a conflictului de la graniţă, trebuie lămurită cum va fi tratată o astfel de situaţie, pentru că războiul nu este un risc acoperit. Ar trebui o clarificare legislativă pentru astfel de situaţii, cel puţin în zonele expuse războiului”, consideră președintele UNSICAR.
Ce acoperă o asigurare facultativă și cât costă
Polița facultativă este un contract opțional pe care proprietarul îl semnează în completarea PAD. Spre deosebire de cea obligatorie, ea oferă o protecție mult mai mare pentru clădire și bunuri. O astfel de poliță despăgubește daunele produse de incendii, explozii urbane, furtuni, inundații de la vecini, defecțiuni la instalațiile de apă sau acte de vandalism.
Prețurile variază în funcție de suprafața imobilului și de materialele de construcție. Pentru un apartament standard, costul anual pleacă de la 150-200 de lei și poate ajunge la 700 de lei. La case, costurile pot depăși 1.000 de lei pe an. Românii rămân însă reticenți. Datele UNSAR arată că doar 30% dintre locuințele din București-Ilfov au o astfel de protecție, iar în restul țării procentele sunt și mai mici. La nivel național, 8 din 10 locuințe nu au nicio formă de asigurare completă.
PAD este un impozit mascat. Se iau banii la toti dar nu ti se ofera nimic.Doar o mica parte a populatiei RO poate avea evenimente asigurate prin PAD. Cum sunt aia care locuiesc sau isi construiesc (cateodata ilegal) case in zone inundabile. Aici prin PAD statul de fapt ia direct de la aia care nu vor avea niciodata evenimente si se da celor care in schimb prezinta risc.
Si inca ceva, PAD nu asigura evenimente izolate ci doar DEZASTRE naturale declarate zonal ca atare.