Lovitură de stat? Da, dar nu în România!

O simandicoasă masă rotundă, un marş în ritm alert-viril şi un vociferant miting au consemnat suita de comemorări dedicate momentului referendumului pentru suspendarea şi demiterea preşedintelui Traian Băsescu din vara anului 2012. Momentul teoretic-ştiinţific al acestei bizare comemorări (termenul le aparţine organizatorilor, adică Partidului Mişcarea Populară şi braţului veşnic justiţiar al preşedintei PMP, Elena Udrea) a fost, evident, conferinţa susţinută de Traian Băsescu. După emoţionanta luare de cuvînt de la London School of Economics a fost, după opinia noastră, cea mai cuprinzătoare trecere în revistă a problemelor societăţii (id estale Justiţiei, căci asta furnică mereu glanda etică a preşedintelui) româneşti. Trecem peste multele acuze aduse unora şi altora şi ne vom opri asupra unei afirmaţii, repetate ulterior şi de emulii gîndirii prezidenţiale.

Este vorba despre lovitura de stat care a avut loc în 2012. Presupusă sau reală, după cum a fost trîmbiţată în multe capitale europene. Mai ales de către fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, la sediul de la Bruxelles al Uniunii Europene, unde s-a clamat fraudarea referendumului pentru demiterea preşedintelui cu 1,5-2 mi­lioane de voturi. Cifrele, halucinante prin dimensiunea lor – să nu uităm amploarea verificărilor şi descinderile procurorilor prin diverse cătune care au băgat spaima în urmaşii lui Ştefan cel Mare şi Nicolae Ceauşescu –, nu au fost confirmate şi nu au dovedit, pînă la urmă, mai nimic! O simplă manevră de intimidare a populaţiei care a votat masiv împotriva preşedintelui. Poate e bine că uităm repede totul. Poate e bine că încrîncenările ţin la noi trei zile. A rămas însă o nedumerire care în aceste zile a fost readusă în actualitate. A fost sau nu „lovitură de stat“ în 2012, cum au clamat iar preşedintele Traian Băsescu şi apoi ciracii săi, de la Elena Udrea şi Monica Macovei pînă la foştii miniştri Predoiu şi Vasile Blaga? Deci, a fost sau nu lovitură de stat?

Capitalele străine au preluat formularea neaoşă. Adevărată au ba, nu contează.

Bruxellesul şi Washigtonul au trimis mesaje de nemulţumire şi de susţinere a Preşedintelui care a suportat lovitura de stat. Efectul direct al acestei susţineri a fost coroborat cu activitatea intensă a Curţii Supreme de Justiţie – îi mai ţinem minte pe alde Zăgrean & Aspasia, figuri inubliabile ale Justiţiei şi gîndirii juridice într-o ţară care a avut chiar minţi luminate în această zonă – astfel că preşedintele Traian Băsescu a rămas în funcţie. Şi acum comemorează lovitura de stat. A fost sau nu a fost?

http://www.observatorcultural.ro/Lovitura-de-stat-Da-dar-nu-in-Romania*articleID_30479-articles_details.html

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.