Lovitura-loviturilor pentru rasiștii din Ditrău

Brutăria din comuna Ditrău, județul Harghita, unde lucrează trei angajați din Sri Lanka va angaja încă patru brutari din Nepal, aceștia urmând să sosească în România peste o lună, a declarat patronul societății comerciale, pentru Mediafax.

Patronul brutăriei din Ditrău, Kollo Katalin, a spus că cei patru sunt angajați cu experiență, care au lucrat în domeniu.

„Vom angaja cam într-o lună alți patru cetățeni străini, de această dată din Nepal, conform contractului cu agenția care ne furnizează forță de muncă din străinătate. Ei se vor alătura celorlați trei angajați din Sri Lanka, din care doi lucrează în brutărie iar ultimul venit, la patiserie, este un patiser priceput. Cei patru nepalezi care vor veni au experiență, sunt calificați, și vor lucra în brutărie sau în patiserie, unde vom avea mai mare nevoie”, a spus Kollo.

Aceasta a spus că la brutărie nu s-a primit, încă, oficial, petiția semnată de peste 1800 de cetățeni din Ditrău, așteptând ca inițiatorii să facă și acest gest, pentru a putea primi un răspuns.

Brutăria din comuna Ditrău a fost recent în centrul unui scandal imens provocat de unii localnici și de preot, nemulțumiți de prezența primilor doi muncitori din Sri Lanka.

Vezi și (VIDEO) Al treilea muncitor din Sri Lanka la Ditrău

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

10 Comentarii

  1. Cererea de Paine de Ditrau creste exponential in UE si Federatia Rusa.
    Kollo Katalin va angaja inca 1 Milion de Blonzi din Bangladesh iar Estimarile Bancii Europene de Dezvoltare arata cit se poate de clar ca Patronul din Ditrau nu mai poate fi oprit pentru a deveni Miliardar inainte de Paste.
    Prapaditii Rasisti din Ditrau vor fi Relocati in Tara Vecina si Pretina Mongolia pe Banii Guvernului Meu Zombie.
    Va fi Belsug !

  2. crapa popa si enoriasii moghiori. Na ma, ati alungat romanii, va alegeti cu romii!!
    Sper sa ceara repejor Regiunea Autonoma Ceiloneza!!!

  3. Fugi bree,. și nu mă mai informa,. Köllö Katica vă ia de proști,.. iși bate joc de voi, devreme ce nici numele ei nu știți s-o scrieți,.Doar Nepal și Sri Lanka sunt vestite pentru holdele de grâu și painea celebră pe care o consumă,. Nu vezi că ăștia colorați acu văd prima dată o brutărie europeană. Au impresia că au apucat piciorul lui Budha,.cel din mijloc,.Acu invață limba surdomută, sau româna srilankeză,. spre a fi patrioți adevărați,. pictează tricolorul pe ceafă,. Deci clar presa e montată, e debilă, e evident romanească.

  4. Strainii „au experiență, sunt calificați”, nu ca noi in Romania, niste kkti fara nici o experienta de lucru. D’aia strainii sut platiti cu 1000Euro/luna cu cazare si masa asigurata si romanii cu 1200 de lei. Asta-i diferenta. Fa, patroano, n-ai ambitie de nu umpli HArcov-ul cu negrii, ca pe romani i-ati discriminat si i-ati alungat sa fiti numa voi intre voi. Importa fa toata africa sa vada si bozgorii tai cum lucreaza oamenii cu „experiență” care „sunt calificați”. Numai niste tembeli cumpara paine de HARCOV

    • Ai dreptate vor vedea cand se umplea toata romania de imigranți si o sa fie legea sharia nu ajunge ca sunteti afara sclavi veti fi si dominați de arabi

  5. Un nouă mod de trafic de persoane. Poate-poate se prind ungurii de „șjmecheria” românească și vor lăsa să treacă granița, (gardul de sârmă ghimpată), doar cei care pot dovedi că sunt unguri.

  6. bine face că aduce şi nişte nepalezi blânzi, prea aveau faţă de tigri tamili, băieţii din Sri Lanka. N-aţi văzut cu câtă sălbăticie atacau aluatul secuiec?

  7. mai ‘ziarist’ G.Z. stii ce inseamna ziarist? pai nu stii. Ce impresie ai? ca scrii la gazeta si speli oamenii pe creieri sa gandeasca stramt ca tine? la ce rasisti te referi ziaristu lu peste prajit? la aia care au muncit la scroafa asta de ‘patroana’ si au fost platiti cu nimic pe luna, care au muncit ore suplimentare si nu li s-a platit munca? fiind importati apoi straini dar nu adusi dun M==ue? Mai ziaristule, scroafa aia cu firma nu a adus bani de acasa sa isi faca afacerea, a primit bani publici ai romanilor, a primit fonduri din Romania si importa muncitori ‘calificati’ din africa. Da-ti-ar sa muncesti sa crapi si sa nu fii platit pe munca pe care o depui. Nu era bine sa prezinti stirea echidistant? asa am invatat io la facultatea aia de ziaristica, dar nu am aut loc in presa ca e plin de securici ca tine infiltrati in redactii

  8. Tot in asiatici ne este speranta sa ii termine pe asiaticii nostri!Muntii Altai sunt de o frumusete rara,abia ii asteapta pe copii sai plecati la furat acum 1000 de ani
    Felicitari Kollo Katalin,brutarii nu le plac,dar painea o mananca..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.