Ludovic al XIV-lea străjuit de „parantezele” lui Bernar Venet

Artistul francez Bernar Venet a populat parcul Palatului Versailles şi domeniul Marly cu şapte sculpturi monumentale din oţel.

Înalte de câţiva metri (cea mai impozantă are 8 metri) şi cântărind mai multe tone, fiecare dintre ele este o adevărată provocare tehnică. De luna aceasta până la 1 noiembrie, statuia ecvestră a regelului Ludovic al XIV-lea este dominată de „parantezele” lui Bernard Venet.

Cu doi ani în urmă, Curtea Versailles-ului a fost gazda maşinii futuriste a sculptorului francez Xavier Veihan. Anul trecut, cele mai frumoase săli ale palatului au fost locuite de personajele „manga” ale japonezului Takashi Murakami. Respectând alternanţa semnăturilor franceze şi străine, anul acesta a venit rândul lui Bernar Venet să dialogheze cu minunata clădire patrimonială a Franţei. De la „Place d’Armes” la „Bazinul lui Apollo” şi la Grand Canal, cele şapte sculpturi ale artistului strălucesc în lumina soarelui.

Ideea i-a venit lui Venet, care a expus sculpturi de dimensiuni considerabile şi pe Champs-de-Mars, în 1994, şi la Tuileries, în 2000, de mai mulţi ani. În timp, a fotografiat locul, şi a făcut montaje fotografice. A venit apoi invitaţia fostului ministru francez al Culturii şi actualului Preşedinte al Muzeului şi al Domeniului Versailles, Jean-Jacques Aillagon.

„Versailles înseamnă largi spaţii deschise şi perspective care se întind la infinit. Este un spaţiu perfect pentru sculpturile mele şi o adevărată provocare plasarea lor într-un loc grandios ca acesta… Curbele operelor mele contrastează cu geometria unghiulară a grădinilor şi se mariază cu marginile circulare ale bazinului lui Apollo şi ale Marelui Canal”, explica Bernar Venet.

Scenariul expoziţiei s-a născut pe computerul unuia dintre asistenţii sculptorului, care are un atelier cu 10 artişti, ca pe vremea lui Tizian sau Rubens. Pe ecran, două volute monumentale încadrau statuia lui Ludovic al XIV-lea. S-au construit apoi machete în oţel, la 70 de kilometri de Budapesta, la uzinele Nagykorös, unde Venet obişnuieşte să-şi realizeze, cu ajutorul unei echipe de 18 persoane, „Liniile nedeterminate”, „Arcele” şi „Unghiurile” care formează creaţia sa,. Au fost decupate plăci de oţel de 30×30 de centimetri. Ele au fost sudate pe un soclu şi trimise inginerilor din Liège, de la studioul Greisch, cel mai sofisticat din Europa, care a conceput şi viaductul Millau. Aici au fost făcute calculele şi studiile necesare determinării tipului de material ideal pentru sculpturi şi amplasării lucrării finite.

Cele 150 de tone de oţel corten (un aliaj de aramă, nichel şi crom) care, la corodare, capătă o culoare mai roşie decât cea a oţelului obişnuit, comandate la „Arcelor Mittal”, au fost transformate în riguroase linii conceptuale la Jupille-sur-Meuse, în Belgia. Curbarea lor s-a făcut la rece, cu ajutorul maşinilor. Au fost răsucite, pliate, până când au căpătat forma dorită de artist. Operaţie delicată, pentru că în pofida masivităţii lor, barele se pot rupe. Rezultatul, grinzile sculptate, care au nevoie apoi de să fie cizelate, să li se îndulcească unghiurile, să se îndepăteze eventualele defecte. Pentru a ajunge la culoarea ruginii, atât de dragă autorului lor, se recurge la o sablare în apă. Numai realizarea arcurilor a durat 3 luni.

„Dacă egiptenii au făcut piramidele, eu pot să fac orice”

„Mă gândisem să instalez aceste sculpturi în grădini, dar constrângerile tehnice era prea dificile” mărturisea sculptorul.

Solul grădinilor lui Le Nôtre, construite pe un vechi ţinut mlăştinos, a fost el însuşi o provocare. Era practic imposibil să fixezi în el bazele menite să susţină o asemenea sculptură. Chiar inginerii de la viaductul Millau, care îl ajută să-şi amplaseze lucrările pe tot globul, au dat înapoi în faţa celor 55 de tone ale monumentului, explicând că ar fi fost nevoie de o structură subterană de 10 tone pentru a o fixa.

S-a decis atunci amplasarea ei în Palce dArmes (Piaţa Armelor), chiar în faţa castelului.

„Dacă egiptenii au făcut piramidele, eu pot să fac orice!”, a afirmat Venet în legătură cu şantierul de la Versailles. Născut la Chateau-Arnoux, cu studii la Nisa, sculptorul trăieşte şi lucrează la New York şi în Ungaria. Sculpturile lui sunt expuse în mari oraşe din întreaga lume, de la New York la Shanghai şi Bordeaux. A debutat în 1961cu o piesă compusă dintr-o grămadă de cărbuni şi a fost apreciat de artiştii iubitori ai avangardelor, Arman, César, Jacques Villeglé… Câţiva ani mai târziu, a descoperit la New York arta minimalistă, expunându-şi piesele alături de personalităţi importante ale domeniului, ca Sol LeWitt, Donald Judd, Carl Andre, Dan Flavin… în galeriile Dwan şi Paula Cooper.

Artistul a finanţat el însuşi, în proporţie de 80% proiectul acestei expoziţii, care a costat 2,5 milioane de euro. Plasate în containere, sculpturile au fost transportate de la uzina belgiană la Versailles, pe remorci special fabricate. Un convoi lung de 27 de metri s-a deplasat, flancat în faţă şi în spate de maşini cu girofar, pe o distanţă de 500 de kilometri. Pentru cele 6 drumuri dus-întors necesare, aprobările au trebuit cerute cu două luni înainte. Totul a fost strâns la Versailles la sfârşitul lunii mai. Pentru a susţine zecile de tone ale celor două arce, au fost introdusă în sol o construcţie de grinzi metalice.

Văzute dinspre oraş, cele 16 linii curbe se înscriu în perspective castelului, pe care par să-l îmbrăţişeze.

Linii verticale, combinate cu inele, aceste „capricii” spectaculoase din oţel „ruginit” cu arcele lor aplecate, verticale, frânte contrastează cu geometria ambientului.

Organizatorii estimează că vor fi anul acesta în jur de cinci milioane de vizitatori. După expoziţia de la Versailles, marile arce vor fi cumpărate de oraşul Sun Cheon din Coreea de Sud care şi-a anunţat deja această intenţie.