Lumea în imagini

La “Galeria Cercului Militar” este deschisă, până în 28 februarie, expoziţia “Dialog între generaţii: Vasile Grigore şi studenţii săi”, organizată de Muzeul de Artă “Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, cu lucrări proprii sau din colecţii particulare.

Ideea de a pune faţă în faţă creaţia unui maestru şi moştenirea sa artistică, întrupată în lucrările emulilor, este inspirată, demersul aducând sub ochii privitorului atât o operă devenităun punct ferm şi distinctiv în plastica românească, cum este cea a lui Vasile Grigore, cât şi evoluţia elevilor săi, modul în care fiecare dintre ei dezvoltă, pornind de la aceleaşi repere pedagogice, o formulă proprie, mai apropiată sau mai îndepărtată de cea a profesorului.

Vasile Grigore, reprezentat în expoziţie cu câteva lucrări menite să ofere imaginea demersului său plastic, a făcut parte din tagma coloriştilor înnăscuţi, a celor pentru care lumina şi culoarea sunt materia însăşi a vieţii şi a creaţiei.

Vasile Grigore, Natură statică cu fructe şi stea de mare

Flori, naturi statice, incandescente trupuri de femei aproape fără chip, arlechini înveşmântaţi somptuos, dar emanând de multe ori tristeţe, aproape toate elementele componente ale lumii şi-au găsit loc pe pânzele sale, în simfonii ce îmbină savant contrapunctul cu armonia, fantezia cromatică a artei româneşti interbelice cu spiritual fovilor şi, mai aproape de noi, cu nevoia continuă de sinceritate, de expresie liberă a propriei sensibilităţi.

“Natură sttică cu scoică şi garoafe” şi “Natură statică cu fructe şi stea de mare” dau seama în expoziţie de exuberanţa cromatică a pictorului, dar şi de construcţia solidă a operei. Iar “Trandafiri roşii” şi “Nud cu flori” introduc vizitatorul în laboratorul artistului, în sintetismul conceperii unei lucrări, în rigoarea plasării petelor de culoare şi raportul lor cu albul, într-o construcţie riguros gândită. Exuberanţa trăirii, revărsarea emotivă, rigoarea meşteşugului.

Vasile Grigore, Trandafiri roşii

Formele lui sintetice, atât de simple aparent, tuşele largi, ritmate de liniile constructive ale formei închegate în culoare fac din fiecare subiect, natură statică, florile atotstăpânitoare, nuduri, obiecte încărcate de-a lungul istoriei artelor de simboluri, cum ar fi scoicile sau stelele de mare, un regal pentru ochi, suficient el însuşi pentru a-i aprecia arta.

Ce anume din gândirea şi creaţia profesorului s-a transmis emulilor? Răspunsul dat de expoziţie este complex şi, uneori, derutant.

Câteodată, cromatica lucrărior o evocă pe a lui, ca în cazul lui Alexandru Cernat sau Simona Cada. Alteori, ecouri ale temelor lui preferate se regăsesc în compoziţii cu vizibilă marcă personală, cum ar fi “Flori pentru maestru” de Laurenţiu Jianu sau “Măştile” Roxanei Dumitrache.

Ştefan Dan Minea, Interpretări

Unele piese, ca “Interpretări”, de Ştefan Dan Minea, par un omagiu adus operei lui Vasile Grigore, fiecare pătrat al compoziţiei devenind, într-un fel, un comentariu la o latură sau alta a principiilor artistice ale profesorului. Aşa cum un omagiu declarat este “Portretul Maestrului” semnat de Marilena Murariu.

Îmbinarea lirismului cu rigoarea intelectuală a construcţiei rămâne caracteristica, mai greu de desprins la prima vedere, cea mai importantă şi mai des întâlnită. Dublată sau nu de o simbolistică personală a mai tinerilor creatori. O descoperim în “Autoportret în stil olandez” al Dianei Dea sau în “City Light” de Maria Poiană, ca să dăm numai două exemple. Exuberanţa tristă a arlechinilor lui Vasile Grigore pare să-şi găsească un răspuns în “Dans spaniol” de Maria Oteteleşanu.

Diana Dea, Autoportret în stil olandez

În sfârşit, pornind de un alfabet plastic căruia Vasile Grigore îi acorda atâta însemnătate, o seamă de artişti îşi construiesc un univers aparent fără legătură cu opera maestrului, ca în cazul Alexandrei Tronaru, cu “Reinventare”, sau “Interioare V”, marcate de un “neo-suprarealism”, sau în dramaticele opere ale lui Ciprian Paleologu, cum ar fi “Death”, sintetică formă dramatică, un fel de “memento mori” închis în coconul în care roşul maestrului capătă valenţe tragice de sânge.

Pe aceeaşi linie cu ei, din punctul de vedere al ecourilor artei profesorului, se înscriu Emanoil Mazilu, cu neliniştitorul lui “Cal”, sau Val Nimigeanu, cu “Autoportretul” ca un răspuns dat celuilalt “Autoportet” din expoziţie, cel semnat de Vasile Grigore, Marius Turcitu, cu “Caleaşca” prizonieră în spaţiu. Gabriela Aniţei introduce în “Noi doi”, compoziţie ce pare desprinsă din epoca Art Nouveau, cu personajul acoperit parţial de flori, mai ales crini, şi cu pisica netulburată, un decorativism de care, desigur, o parte a creaţiei lui Vasile Grigore nu era lipsită.

Alexandra Tronaru, Reinventare I

Şi exemplele, în fiecare dintre aceste diecţii, ar putea continua, privind lucrările celor 26 de elevi etalate alături de cele câteva ale profesorului lor.

Diversitatea răspunsurilor la o aceeaşi pedagogie artistică relevă, dincolo de valoarea picturilor expuse, extraordinarele calităţi de profesor ale lui Vasile Grigore. Expoziţia găzduieşte elevi, dar nu epigoni, se pot decela din loc în loc ecouri, dar nu pastişe.

Maestrul pentru care creaţia înseamnă de fapt întreaga viaţă pare să fi reuşit să transmită elevilor una ditre profesiunile sale de credinţă: “Repet mereu alfabetul plastic, linia dreaptă, frântă, curbă, închis, deschis, neutru, galben, roşu, albastru. Este cel mai mic alfabet, dar el cuprinde imaginea permanenţei memoriei tuturor lucrurilor şi a gândurilor, este însăşi esenţa adevărului şi contemplării naturii şi omului – a spiritualului şi omenescului din ele”.

Ciprian Paleologu, Death

Iar acest alfabet a “scris” operele diverse ale urmaşilor săi, filtrat prin personalitatea fiecărui artist. Bucurie de a trăi, umor, tristeţe, simboluri, reflecţii asupra lumii, detactabile în portrete, peisaje sau metafore existenţiale, construiesc în expoziţia de la “Cercul Militar” ceea ce Vasile Grigore ar fi numit “o gândire în imagini”.

Pictor, meloman, colecţionar, creator al unui muzeu prin donaţiile sale, Vasile Grigore, pentru care arta era învestită cu menirea de a consemna perenitatea umanităţii, dincolo de epoci, de şcoli sau de mode, scria la un moment dar: “Gândirea prin imagini ocupă aproape trei sferturi din forţa creatoare a omului. Educaţia prin imagine este esenţială. Memoria, fantezia, conceptul sunt produsul imaginii”.

Iar discipolii se dovedeşte că au înţeles exact mesajul.