Luptele din AUR ajung la DNA

Bistrița

Deputatul Ringo Dămureanu, care a fost exclus din AUR, a anunţat, luni, în plen, că a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva liderului partidului, George Simion.

„Vă informez că astăzi am depus la Direcţia Naţională Anticorupţie o sesizare pe tema bani contra candidaturi şi devalizarea AUR, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, constituit din (…) George Nicolae Simion, preşedinte, Marius Dorin Lulea, prim-vicepreşedinte şi Păunescu Silviu Titus, secretar general, pentru a se cerceta comiterea a următoarelor posibile infracţiuni: împiedicarea exercitării drepturilor electorale şi şantaj, dare şi luare de mită, trafic şi cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, delapidare şi folosirea influenţei şi autorităţii în funcţiile de conducere din partid, în scopul obţinerii de bani şi alte foloase necuvenite. Am încredere că autorităţile statului român îşi vor face datoria”, a declarat Dămureanu, în plen.

În 21 octombrie, Ringo Dămureanu a fost exclus din grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaţilor. Acesta nu s-a mai regăsit pe listele partidului pentru alegerile parlamentare.

Dămureanu a cerut atunci, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia preşedintelui AUR, George Simion, susţinând că s-au cerut 60.000 de euro pentru candidaturi pentru locurile eligibile.

„Nu mi se pare normal ca şeful de partid să spună că dacă nu ai bani şi nu ai de unde să te împrumuţi, nu ai valoare socială şi, dacă totuşi ai nevoie, îţi spune el unde să te împrumuţi, probabil de la ce cămătari. Nu mi se pare normal ca discuţiile să se facă noaptea ca hoţii şi să se stabilească listele fără nicio consultare. (…) Iată ceea ce am dezvăluit public – faptul că s-a cerut 60.000 de euro pentru candidaturi pentru locurile eligibile. (…) Nu mi se pare normal ca persoanele care candidează la Parlament să doneze sume pentru cel care candidează la Preşedinţie să se plimbe cu elicopterul mai ceva ca Ceauşescu”, a susţinut Ringo Dămureanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. „Luptele din AUR ajung la DNA”

    Nu sunt lupte, este o lucrare de care Obraznicia Sa, paravan la chelari, nu scapa. Competitorii Terhes, Georgescu si Predoiu nu vin de la AUR, ei raspund la ordine, decat.

  2. Ceva ce nu se vrea știut de către cetățeni: toți vizibil infractorii și toți care nu au avut loc pe liste la celelalte partide, au intrat la aur, inclusiv cautatii prin interpol pedepsiți peste Prut. Sa nu uitam că, pe primele locuri la aur sunt plasați PSD-isti.

  3. unui politician care nu se multumeste cu un mandat si o pensie speciala la 65 de ani. Un profesor in 40 de ani de activitate nu va avea o pensie de aprox, 5000 de lei cat vei avea pt ca ai stat patru ani in Parlament. esti asa de neputincios incat nu vei putea sa-ti castigi painea? Razbunarea e arma…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.