Acţionarii centrului comercial Cocor au aprobat vânzarea fiecărui spaţiu comercial în parte din cadrul magazinului din Piaţa Unirii din Bucureşti, stabilind un preţ minim de 5.000 euro/metru pătrat, după ce în urmă cu peste două luni unitatea a fost scoasă la vânzare, potrivit Mediafax.
Acţionarii Cocor Bucureşti (COCR) au decis marţi elaborarea unui studiu privind posibilitatea dezmembrării clădirii centrului comercial şi vânzarea suprafeţelor comerciale utile către chiriaşi sau alte persoane fizice sau juridice interesate. Preţul minim nu trebuie să fie mai mic de 5.000 de euro/mp şi poate ajunge la peste 50.000 de euro/mp pentru suprafeţe mai mici, potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Spaţiul se află în proprietatea Cocor din 1994 şi era inclus în lista proprietăţilor scoase la vânzare în cadrul strategiei aprobate de acţionari în luna iulie şi care prevede restructurarea firmei.
Acţionarii au stabilit, la acea dată, un preţ de pornire de 50 milioane de euro, negociabil până la jumătate.
La finalul anului trecut, clădirea magazinului Cocor a fost reevaluată în scădere, de la 86,4 milioane de lei (20 milioane euro) la 45,1 milioane de lei (10,5 mil. euro).