Mai multe spitale din Capitală, fără căldură. Se reduce numărul de intervenţii chirurgicale

Ministrul admite că problemele nu au apărut nici în ultimele 6 luni, nici în ultimul an, ci sunt periodice, astfel că este necesar ”să privim strategic, spre dezvoltarea sistemului„

De L.V.
Mai multe spitale din Capitală, fără căldură. Se reduce numărul de intervenţii chirurgicale

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății FOTO Captură Medika TV

Ministrul admite că problemele nu au apărut nici în ultimele 6 luni, nici în ultimul an, ci sunt periodice, astfel că este necesar ”să privim strategic, spre dezvoltarea sistemului„

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete a declarat pentru News.ro că mai multe spitale aflate în subordinea instituţiei au probleme în acest moment cu asigurarea căldurii. Cea mai dificilă situaţie este la Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu din Capitală.

Internări temporizate

În unele zone ale spitalului, spune Dr. Alexandru Rogobete, sunt numai 16 grade celsius.

La acest institut s-au amânat deja intervenţiile chirurgicale care nu sunt urgenţe, iar internările au fost temporizate tot în funcţie de urgenţa acestora.

La Institutul Clinic Fundeni situaţia revine încet, încet la normal, spune ministrul. Acesta a afirmat şi că echipe tehnice din partea distribuitorului de energie electrică merg cu  în unităţile sanitare cu probleme.

Ei monitorizează consumul instalaţiilor care se folosesc pentru a suplini lipsa căldurii pentru a evita o eventuală  catastrofă.

O suprasarcină poate aduce o catastrofă

„Şi ieri am avut o serie de discuţii cu managerii spitalelor, discutăm despre Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Oncologie, Institutul CC Ililescu, pentru boli cardiovasculare.

Încercăm să acoperim această lipsă cu instalaţiile electrice de climatizare sau de încălzire portabile, calorifere şi aşa mai departe.

Ieri am avut o şedinţă, o discuţie la Ministerul Sănătăţii cu colegul meu, Ministrul Energiei.

Împreună am decis să trimitem de două ori pe zi în aceste spitale echipe tehnice din partea distribuitorului de energie electrică…  să verifice instalaţiile pentru a monitoriza consumul şi pentru a ne asigura că nu se produce o suprasarcină care apoi să ducă la o catastrofă.

Până în momentul de faţă, indicatorii electrici sunt în condiţii stabile, dar sigur că monitorizăm în continuare.

Aseară târziu am vorbit cu doamna manager de la Institutul Fundeni care mi-a spus că a început să revină căldura, situaţia începe să se remedieze, încă nu la capacitate maximă.

Este dificil pentru că sunt pacienţi cu diverse patologii pentru care temperatura este esenţială în recuperare, a explicat ministrul.

Intervenţii chirurgicale, amânate

„La CC Iliescu s-a decis să reducem numărul de intervenţii chirurgicale în special pentru cele care nu sunt urgenţe…

 Gândiţi-vă că la CC Iliescu sunt saloane, zone, unde temperaturile ajung la 16 grade… Se fac internări doar că sunt temporizate cele care pot fi amânate şi nu pun în pericol viaţa pacientului”, a spus Alexandru Rogobete.

Situaţia se repetă… Ce soluţii sunt?

„…cred că ar trebui pentru anumite spitale, în special pentru cele mari, de urgenţă, strategice, să realizăm investiţii astfel…să devină independente din punct de vedere termic.

Pentru spitalele mari să investim pentru a avea centrală proprie, de ce nu.

În urma crizei pe care am avut-o cu apa, de exemplu, în Prahova, am ajuns la concluzia că pentru aceste spitale strategice este important … să avem un bazin de apă potabil care să asigure funcţionarea spitalului cel puţin 24/48 de ore.

Învăţăm din erori

La Ministerul Sănătăţii încercăm să învăţăm din aceste erori repetitive care se văd de ani de zile… Cred că important este să privim strategic, spre dezvoltarea sistemului…

Voi pune pe masa discuţiilor în acest an. Spitalele mari, spitalele de urgenţă, clinice, cele strategice.. să investim să aibă propria centrală termică şi pe viitor să reducem aceste riscuri”, a explicat pentru news.ro Ministrul Săntăţii.

Contactat de News.ro, directorul ASSMB a precizat că spitalele din subordinea instituţiei nu au probleme cu căldura.

La Spitalul Colţea din Capitală, de exemplu, nu sunt probleme, unitatea sanitară având centrală proprie pe gaz,  iar activitatea se desfăşoară normal.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.