Maia Sandu se bate cu pumnul în piept. După ce a fost aplaudată la îndemnul personal al lui Joe Biden, președinta Republicii Moldova pare că a prins curaj. La un eveniment prilejuit de aniversarea a 31 de ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat:
„Nimeni dintre noi nu și-a dorit acel război. El a venit peste noi ca o năpastă, ca un nor de furtună. Nu ni l-am dorit atunci și nu ne dorim război nici acum. Suntem un popor pașnic, construim un stat în care este loc pentru toată lumea. Eforturile noastre acum sunt îndreptate spre unitatea tuturor cetățenilor, indiferent pe ce parte a Nistrului trăim.
Mai avem de lucru ca să suturăm ruptura adâncită în luptele din 1992, dar în toți acești ani, am păstrat pacea în țara noastră. Noi vrem să trăim în pace: și cei de aici, de pe malul drept, și oamenii de pe malul stâng”, a mai spus președinta.
În timpul discursului, Maia Sandu a vorbit și despre războiul din Ucraina, accentuând că autoritățile Republicii Moldova fac totul pentru a preveni și a nu admite tensionarea situației la Nistru:
„De mai bine de un an, R. Moldova trăiește alături de un război cumplit și nedrept, pornit de Rusia împotriva Ucrainei. De mai bine de un an, vedem cum războiul distruge viețile oamenilor în țara vecină și prețuim cu atât mai mult pacea.
Nu am permis până acum capetelor înfierbântate să transforme regiunea transnistreană în scena unui nou conflict. Vom continua să depunem eforturi pentru a păstra pacea în țară. Autoritățile Republicii Moldova fac totul pentru a preveni și a nu admite tensionarea situației la Nistru.
Lecția războiului este grea. Ne forțează să-l privim drept în față. Lucrurile sunt clare. Este limpede că Rusia este agresorul și că Ucraina se apără. Înțelegem cu toții că e criminal să invadezi o țară, să ucizi oamenii ei, să anexezi ilegal teritorii ocupate.(…)
Oamenii de pe malul drept au ales calea europeană de dezvoltare, au ales să construiască o țară și o societate liberă, în care ei pot trăi în pace și prosperitate. Și eu sunt convinsă că și oamenii de pe malul stâng ar aprecia șansa de a-și trăi viața în prosperitate și libertate – șansă pe care nu au avut-o până acum.
Mai fata, de ce nu zici nimic despre faptul ca in 1992 rusii si ukranii erau umar linga umar in Transnistria si l-au sustinut pe Igor Smirnov si toata nebunia de acolo? Ukranii au fost elementul principal, pentru ca eu doreau frontiera pina la Nistru!!