Majestatea Sa Margareta, ca un șef de stat, la Sibiu

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu au vizitat la Sibiu Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO.
Generalul-maior Cristian-Daniel Dan, comandantul marii unități, a întâmpinat oaspeții regali, alături de ofițeri superiori din conducerea Corpului Multinațional, reprezentând România, Canada și Grecia, potrivit unui comunicat al Familiei Regale a României.
Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au luat prânzul la popota marii unități, alături de militari. Ulterior, în Sala de conferințe a avut loc o prezentare a activității Corpului Multinațional. De asemenea, Custodele Coroanei și Principele Radu au purtat un dialog cu ofițerii prezenți la întâlnire. Corpul Multinațional de Sud-Est cuprinde militari din 17 țări-membre NATO: Bulgaria, Canada, Croația, Cehia, Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Turcia, se mai arată în comunicatul citat.
Parte integrantă a Structurii de Forță a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Corpul Multinațional Sud-Est contribuie la descurajarea acțiunilor ostile și, când primește ordin, exercită comandă și control la nivel de corp de armată pentru operațiuni terestre în timp de pace, criză și conflict armat.
Structura este desemnată pentru a facilita cooperarea operațională dintre planurile naționale de apărare și cele aliate și pentru o mai bună integrare a forțelor aliate în sprijinul arhitecturii de securitate pe flancul de est al NATO.
Corpul Multinațional este construit conform cu standardele NATO desemnate unui sediu central de corp de armată și se bazează pe personal militar și civil din diferite țări NATO. România asumă responsabilitatea de țară-cadru.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

33 de Comentarii

  1. majestate – formă a lui maiestate, derivat din franțuzescul majesté – este un titlu/apelativ folosit EXCLUSIV pentru suveran (rege); mergând mai departe, ajungem la latinescul maiestas care înseamnă „măreție”.
    Nu avem dubii că dna Margareta (fac sacrilegiul să folosesc acest apelativ, pentru că nu-i cunosc numele) – la fel ca orice altă persoană – are o măreție a dumisale, însă doar suveranul unui regat (regele, nu prinții, ducii or alte titluri inferioare) poate primi titlul de „majestate” sau suveranul mai multor regate (împăratul).

  2. Ca sa fim sinceri, totul e un carghioslac, o joaca de copii mari.

  3. Ar fi fost macar informativ, daca nu chiar si educativ, daca sub acest articol ziarul Cotidianul ar fi publicat si actul de abdicare al regelui Mihai. Si atunci lumea ar fi fost in cunostinta de cauza cu apelativul” majestate”.

  4. E adevarat ca le sta bine, „da” bine la public, la imagine; dar a conduce o tara nu inseamna numai a-ti face poze.
    Toata aceasta poveste cu regii nepamanteni are ceva ne-natural, e o mezalianta care nu poate sa dureze decat pana la un anumit punct.
    Maiestatile-lor sa faca bine sa ia masa cu dezmostenitii soartei si ai tranzitiei, nu cu generali simandicosi la o popota de 5 stele.

  5. de frica Rusiei,pana si Casa Regala de Romania s-a integrat in NATO si isi creste bugetul de aparare

  6. ICS: comentariul dv. ar trebui citit și de cel care a scris articolul. poate așa se va vindeca de „casa regală”, „maiestăți” și „principi”

  7. In „regatul” lui Cioaba si fiind plecat putin a vizitat garnizoana…

  8. …”În consecință,pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român, ABDIC pentru mine și pentru urmașii mei la tron,renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.”-un fragment din Actul de Abdicare,dat la București în 30 decembrie 1947; afară de acest act și de faptul că,totuși,România nu este „regat” de ceva vreme,ce (vă) îndreptățește să folosiți „majestate”,”majestățile lor”etc?ne luminați și pe noi?

  9. @dan, subscriu!
    Băi i.r. vezi ca în Constitutia României scrie ca suntem REPUBLICA, asa ca mai terminați-o cu caraghioslacurile de genul majestatea sa și alte limbi.

  10. De luat in seama, nu se tine de mana cu dl., are tinnta sobra, eleganta, nu are nici mini, nici perdele transparente scurte.Diferenta de nivel..rege si ordonanta…Nu faraonismul da valoarea ..dimpotriva..dar trebuie sa stii.

  11. Ca omagiu si respect fata de prea dezmostenitul si prigonitul pe nedrept Regele Mihai, Custodele Coroanei din Romania, principesa Margareta, merita cu prisosinta aceste gesturi.
    Sunt convins ca sunt destui cei care regreta ca nu i-am facut si ei ceea ce i-am facut lui Nicolae si Elenei Ceausescu in Dec 1989.
    Acestora le reamintesc ca daca Romania este in granitele actuale, aceasta se datoreaza actului curajos si inteligent al Regelui Mihai de la 23 Aug 1944. Fara acest act, azi am fi avut vecina o republica Socialista Sovietica Moldova cu capitala la Iasi si o Ungarie cu Transilvania romaneasca.
    Celor cu intelegerea mai precara le spun ca suntem republica, dar acest mic respect fatza de fostul nostru monarh ne-a ridicat in ochii intregii lumi de la stadiul neanderthalianul iesit din mina in 1990 cu coada de lopata in mana, la oamenii Europei civilizate. Cu atat mai mult cu cat femeia respecta legile noastre, are fundatii de ajutor ptr romanii cu probleme si ptr cei dotati mintal si talentati si face totul ptr intarirea prestigiului Romaniei.
    Oricat am fi de republicani, ea merita tot respectul nostru……[Rumburak]

  12. @Rumvurak: Caraghios esti tu, pentru ca spui numai caraghioslicuri.

  13. Au ei grijă de “coroana” pentru 25mil euro pe an? Au
    Se plimbă peste tot și sunt băgați in seamă? Sunt
    Le merge prosteala cu invenția titlului “Custodele Coroanei”? Le merge

    Bravo lor, dacă nu suntem în stare să punem stop.

  14. Caraghiosi sunt prostovanii care habar n-au de istoria Romaniei. La capitolul acesta esti varza si nu esti singurul……[Rumburak]

  15. Saracii (??), se bat de musca toata ziua ! Grea si viata asta de „alteta regala” (sanchi !) …

  16. @Rumburak:

    Prostovanul care nu are habar de istorie esti chiar tu. 23 august nu mai e demult fetisizat, decit prin prisma corectitudinii politice, care, de prea multe ori, a pus minciuna in frunte.

  17. „Ca un șef de stat”… mi se pare normal. Din punct de vedere al legitimității, istoric și de jure (lucru diferit, din păcate, de starea de fapt), asta și este!

  18. @ De peste 100 de ani consumă și n-au cucerit , n-au adus nimic, îi înving toți care îi observă, nu se mai găsește nici iarbă verde pentru ăștia, au devenit principalii dăunători ?

  19. @ De peste 100 de ani ostășeii sunt pe consum și pagubă, de unde să completeze și cu ce să completeze, ?

  20. Am fragmentat mesajul pentru ca versiunea initiala este respinsa auto ma t, in ‘buna practica’ instaurata de la un timp. Orice argumentatie consistenta este respinsa din oficiu. In schimb, sint accepate fara rezerve rataciri pe cimpi, precum cele ale ipochimenului caruia m-am adresat inainte.

  21. @Ioana:

    Desfiintarea monarhiei a fost raul cel mai mic. Pierderile teritoriale, instaurarea comu nis mului de rit s tal in ist-comi nt ernist sint consecinte mult mai grave.

  22. @Ioana:

    Monarhia a fost o casatorie de convenienta, incheiata in anumite imprejurari si desfacuta in altele. Ea fost reusita in unele aspecte dar dezastruoasa in altele, intre care includ si 23 august, care i-a grabit sfirsitul.

  23. @Ioana:

    Mihai nu mai este de drept si de fapt sef de stat in virtutea actului de abdicare si prin instaurarea republicii, fapte recunoscute international ca atare.

  24. Toate mesajele adresate Ioanei faceau parte dintr-un text inchegat, care a fost respins fara a fi supus moderarii. Si fragmentele au avut parte de acelasi tratament, fiindcsi ele fragmentate la rindullor.

    Disfunctionalitatile sistemului de verificare au t o ma ta au fost sezizate si de altii, fara ca redactia sa ia vreo masura. Se direste deci eliminarea mesajelor consistente.

  25. Regele nu e numai Seful Statului.
    Este si Intaiul Statator al Bisericii Nationale, crestine, doar ortodoxa fiind Episcop itinerant, netasat unei juridisctii anume episcopale.
    Fiind „uns al lui Dumnezeu”, la incoronare dobandeste o noua calitate duhovniceasca, un altfel de botez, ca o fiinta innoita.
    Este purtator al suveranitatii si atunci cand comanda statului se afla – incredintata sau obtinuta ilegitim prin frauda – santajj si amenintare.
    Este si incredintat cu pastrarea unitatii supusilor (autoritatii Sale divine) dar si cu apararea si pastrarea credintei religioase.
    Este ingaduit oamenilor fiindca asta au cerut oamenii, ca Dumnezeu sa Isi faca vointa printr-un om si li s-a dat!asigura continuitatea Casei Regale pana cand noi, romanii vom fi destui „desteptati” si vom aseza Monarhia la locul sau si un barbat ca Monarh.
    Acela va fi desemnat ca succesor de catre Custodele Curoanei – titlul aratand rolul Sau, de pastrator si nu purtator al Coroanei.

    Franc-masonii, vrajmasi ai lui Dumnezeu au inventat secularismul = ateism disimulat si Presedintele.
    Asa ca se vede cine „face ascultare” si este credincios lui Dumnezeu dar si cine slujeste Satanei opunand-se si sustinand Statul secularizat, creatie Franc-masonica.
    Custodele Coroanei, Margareta I

  26. @gheorghe:

    Mihai nu a fost niciodata uns in biserica, cu atit mai putin Margareta. Titlul pe care ea si-l aroga este al unei asociatii familiale, fara nici o legatura cu Statul roman.

  27. ISPIRESCU , sunt si eu de acord ca este vorba despre o copilarie ! Insa este vorba de bani foarte multi , lipsa de transparenta , bani publici ! Si de o lipsa crasa de temei legal real ! Nu stiu cum priveste CURTEA DE CONTURI , legalitatea cheltuirii acestor bani pt. functionarea Casei regale ?

  28. @darius:

    Dar oare ANAF ce are de spus?

    Baza legala probabil ca nici nu exista. Probabil ca nu exista nici inainte de 1990, cind Statul roman platea renta viagera fostului suveran, probabil in urma unor promisiuni facute la abdicare.

    Nu imi este clar de ce aceste subsidii trebuie sa continue si dupa ce Mihai a raposat, cu atit mai mult cu cit se vorbeste ca renta i-a fost retrasa dupa ce acesta, ‘intelept’ cum il stim, a aprobat perfidul document cunoscut sub numele de Declaratia de la Budapesta.

    Cunoscut fiind faptul ca familia Duda nu are descendenti, oare cine va prelua stafeta subbsidiilor?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.