Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că nu s-a confirmat prezenţa unor fragmente de dronă în altă zonă decât cele cercetate.
„În urma informaţiilor primite în după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 septembrie, de la reprezentanţii autorităţilor publice locale din Ceatalchioi, care semnalau posibila existenţă a unor fragmente de dronă într-o altă zonă decât cele cercetate până în prezent, aflată la aproximativ 3,5 kilometri vest de localitatea Plauru, militarii Regimentului de Infanterie Marină au executat, sâmbătă, 9 septembrie, în a doua parte a zilei, şi în dimineaţa zilei de duminică, 10 septembrie, misiuni de cercetare în teren, în urma cărora nu s-a confirmat existenţa elementelor semnalate. Forţele MApN rămân în continuare în alertă şi vor continua cercetările în zonele de pe teritoriul naţional aflate în proximitatea locaţiilor unde forţele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre”, transmite, duminică, MApN.
Conform sursei citate, în ultimele 48 de ore, forţe şi mijloace ale Ministerului Apărării Naţionale, din Forţele Navale, Forţele Terestre şi din alte structuri au acţionat cu echipe de cercetare în teren şi cu dispozitive de supraveghere aeriană pe o suprafaţă de peste 80 de kilometri pătraţi în zonele localităţilor Ceatalchioi, Plauru şi Chilia Veche din judeţul Tulcea, şi în judeţul Galaţi, pe malul românesc al Dunării, în proximitatea portului Reni din Ucraina. De asemenea, Forţele Navale execută cu nave fluviale, misiuni de patrulare şi monitorizare pe braţul Chilia al Dunării.
„Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar, fiind crime de război. De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real”, mai arată MApN.
Foto Arhivă
CONTINUARE @maxtor.
NU sunt MAI „Curvishtine” (PREA dur … ) decat este Nevoie de a ramane in TV-uri.
Adica NU mi se par ca despashind Conditzia … SPECIFICA femeiasca in Zilel NOASTRE, Capitalist ABUZIVE ..
A ! Ca mai SE scrie de CateUNA din Stiriste, ca e Una, ca e Alta, pan’se face de Ora Noua si Afara ploua, ploua …:)
Astea sunt Particularitati CE tzin de Starea Genetica a fiecarei Doamna …
CE treab ai TU ?
Ai incercat si NU au percutat ?
Asta-i Viata !
Malul romanesc al dunarii este la 100 de metri de cel ukrainean,deci este foarte simplu ca o drona lovita de artileria ukraineana sa devieze si sa ajunga pe teritoriul romanesc.Dupa care ukranii sa urle in gura mare ca rusii trimit drone in Romania !!Au incercat ukranii aceeasi poveste si cu polonezii,insa acolo nu sunt atatia doctori in stiinte militare care sa puna botul la astfel de tentative de atragere in kktul lor de razboi fascisto-sorosit !Noul ministru al apararii ukrainean face spume la gura si urla in gura mare ca are nevoie din partea occidentului de arme cat mai grele, arme cu raza lunga de actiune, arme cu uraniu,etc.! Asta pana cand sorosistul zelensky va primi un sut in cur din functia de presedinte iar cel care-i va urma se va face din nou frate cu rusul,iar sutele de miliarde oferite de prosti si cheltuite aiurea cu acest razboi se vor dovedi in zadar !
`„ și chiar dacă ar fi aripuțe și osii de drone rusești-de ce facem atâta gălăgie? RUȘII AU PROTESTAT ATÂT DE VEHEMENT CÎND AU LUAT PRIZONIERI SOLDAȚI UCRAINENI ECHIPAȚI CU CĂȘTI,UNIFORME,BOCANCI-MADE ÎN ROMANIA-,PRECUM ȘI RESTURI DE OBUZE DE 155 ȘI ALTELE??? ȘI DUPĂ CUM MÂȚA SCOATE GHEARELE DIN SAC-ȘI FĂCĂTURA CU DRONELE SE „DEZGOLEȘTE- ! OARE CHIAR SĂ LE FI ADUS UCRAINENII CU PLASA?
Dragi colegi de forum, repet ce am mai postat. Povestea asta cu dronele a fost scornita pentru a justifica EXERCITIILE MILILITARE in DELTA Dunariim care incep astazi, ale unei parti din NATO, adica Romania, SUA plus inca cateva tari.
Motivul este pentru Ca ecologistii sa stea linistiti, cum au stat si in cazul adancirii canalulul Bastroe si a bratului Chilia. Adica pentru „aparea” patriei…facem exercitii in Delta ca ne ‘ataca” rusii…
De fapt marea mea uimire NU este CACIALMAUA cu dronele, ci LINISTEA ecologistilor.
Va aduceti aminte ce circuri si marsuri au facut cu Rosia Montana cu toate ca aceeasi metoda de exploatare se folosea si la Certej? Ati vazut vreo manifestatie a ecologistilor impotriva exploatarii aururlui de la Certej?
Acum mas intreb unde sunt ecologistii nostri sa protesteze violent impotriva unor exercitii militare, care pot afecta dur ecologia Deltei?
Deci daca nu da bani nenea Soros NU avem tresariri ecologiste si duca-se alea de suflet natura Romaniei. Nimeni nu protesteaza. Putem sa facem ce vor alti cu Delta. Daca e dorinta americana se pot face si exercitii militare, adanci si bratul Chilia, iar in final putem sa acceptam si o baza militara americana in Delta….Putem distruge toata ecologia, economia, viata sociala daca asa vor americanii?
Repet – UMDE SUNT ECOLOGISTII care aparau cu atata insarjire Rosia Montana?
Oare Delta nu e mai pretioasa?
Până acum, UrKaKii n-au reușit să târască România în răZboi.
Doar asta conteaZă ! […RumBurKaK-trolaK UrKaK]
Emilia Șercan a sărit la gâtul generalilor „doctori în științe militare” spunând că, acest domeniu este o scamatorie și că în Occident nu există astfel de doctorate. In occident exista doctorate in domeniul tehnic militar nu în „datul din gura”, adică vorbărie multa fara sa spună ceva concret. Pai daca și Udrea și-a luat doctoratul „in securitate la „Ciornoe Moria”! Succesuri guys cu spor de 15% la „salar” și la pensia nesimțită.
Incredere in actiunile milotare atata timp cat exista doar PROBABILITATE? Armata nu are voie sa mearga pe probabilitati, certitudinea e baza existentei armatei, apararea obligatoriu functioneaza doar pe certitudine, punct ochit punct lovit, si NU PROBABIL A FOST SAU NU! Probabilitatea e baza pe care functioneaza politica si politicienii din orice tara!
Intre geran si shahed exista diferente. Geran nu cade dupa cum bate vantul. Ce s-a prezentat e o groapa sapata, nu “crater”.
Vai, vai. Pai dronele trebuiau interceptate in aer la cel putin 50-100 de km de granita Romaniei si puteau fi vazute, traiectoria aparea imediat pe radar si antiaeriana si bruiajul deja o loveau la intrarea in spatiul aerian romanesc. Ceea ce s-a intamplat, ne spune ca NU EXISTA PROTECTIE ANTIAERIANA PE 240KM SPATIU MARIN. De cate ori o drona s-ar indrepta spre partea ukra, cu traiectoria spre Romania, serviciul antiaerian romanesc ar trebui sa intre in alarma de lupta. Daca o drona scapa de antiaeriana ucraineana si intra fara control in spatiul romanesc? Or…tocmai asta se pare ca s-a intamplat. Noroc ca au fost tesuturi de drona. Oricum, nu suntem aparati asa cum credeam. Se pare ca Nato au un peste mai mare de fript si nu se complica, cu maruntisuri din colonia Romania.
Practic toata lumea cauta innebunita ceva ce nu ne-a deranjat, n-a provocat pagube si n-a fost vazut de nimeni!
Armata nu e de vina….Media si Politicul o trimit in balarii. Daca Armata nu se duce in balarii cade Guvernul…Media mai cere o escadrila de F16 in Delta.
„Vremea trece/Vremea vine/ Toate-s vechi si noua toate / Ce e rau si ce e bine/ Tu te’ntreaba si socoate/ Nu spera si nu ai teama / Ce e val ca valul trece/ De te-ndeamna de te cheama / Tu ramii la toate rece. „
Armata Romana a ajuns din pacate o caricatura de rusinea careia se rasucesc in morminte inaintasii lor. Sa ii vezi la A3 pe cei trei sefi de stat major ( includ aici si pe cei de la Aviatie si Marina ) luati in suturi de Radu T reprezinta un moment in aceeasi masura gretzos si ingrozitor de trist
Bă . ăia cu Contraofensiva ucronazistă , spuneți-i și Hannucăi Maliar că 80 Km. pătrați echivalează cu o parte din suprafața a 3 sate, nu cu 3 cotețe și 2 târle .
Pentru asemenea prostii plătim armata? Să caute cai verzi pe pereți prin smârcuri?
@maxtor,
Da’ DE CE le numesti Matale „CURVIHTINE” pe Stiriste, Vorbettes, pe Ftele de la TV-uri … :)
Esti suparat pe Femei ?
Și dacă cum a căzut la granița Indiei, zice Cotidianul, ce au văzut căzând localnici cu vedenii din zonă la granița României era un UFO?
Era pe vremuri bancul. Ițig dă telefon la Securitate: Ștrul are asuns aur în grămada de lemne din curte. După două zile Ițig îl sună pe Ștrul. Ițig: Or fost? Strul: Da. Ițig ți-au crăpat lemnele? Ștrul da. Îțig mâine îi sun ca să-ți sape grădina. Cam asta face jenantul MApN ajuns să se ia după prosteală de ziariști sau localnici cu delirium tremens că nu mai găsesc nici Mona românească nici Ana poloneză. Militarii Regimentului de Infanterie Marină au umblat că caraghioșii pe 80 km patrați printre gunoaiele rămase de când vine mare Dunărea ca să constate că că “nu s-a confirmat prezenţa unor fragmente de dronă în altă zonă decât cele cercetate.” Bizară formulare. Probabil că nu s-a confirmat prezenţa unor fragmente de dronă “în noua zonă cercetată.” Că despre altă zonă decât cea cercetată ce să afirmi?
Cu bicisnicii astia de politicieni si „generali” de o stea jumate o sa aflam pina la urma ca drona n-au gasit, in schimb au gasit un schelet de Tyrannosaurus Rex in spatele bufetului din comuna ! In urma analizelor cu Carbon14 si a celor genetice se va descoperi ca a murit din cauza de probleme de alcoolemie !
… un fel de Roswell al Romaniei ! Daca ar fi vorba de o farfurie zburatoare cu supa, cred ca toata saracimea din comuna ar pleca la „vinatoare” ! Iar „omuletii verzi” care vorbesc ruseste … ca in serialul copilariei mele, „Invadatorii” : „David Vincent i-a vazut ! Totul a inceput intr-o seara …”
„nu s-a confirmat existenţa elementelor semnalate”
Din serialul cu peste 555 de episoade pana acun, doar: „Sa orto dosim Ukraina” !
intereseamna e pronuntia din mass-media necinstitia,
„satul Plaurul”,
pronuntzat ca Planorul sau ca Balaurul……
(nu aveti decat sa va uitati in guritza curvishtinilor de la tembeliziunea B1TV )
Dovadă mai mare de prostie nu-i necesară.
În lipsa oricăror informații că ar fi fost vree-un atac, vre-o explozie, etc., „dăcît” pe baza boscorodelilor Kievului instigator, ghinărarii ‘lii îi pun pe soldați să caute acu’ în caru’ cu fîn! HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
Zilele alea puteau fi folosite mai util la INSTRUCȚIE, sau la CURĂȚENIE, bă, ‘lelor APeVizde cu iepooleți!
HAHAHA! Asta-i armata cu care vor să înfrunte Rusia… Iar Marele Lickurici se bazează pe astfel de slugi……[Rumburak]
„Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar.––––Nu zau,dar cind ukrainienii ataca la fel obiective civile in teritoriile rusesti ,asta nu se vede ? Conducta de gaze distrusa ,nu este obiectiv civil ,podul care leaga Crimeia de restul tarii nu este la fel obiectiv civil ,satele rusesti bombardate si distruse pe granita Ukrainei ,nu sint la fel obiective civile ?