Marea resetare în contra imunităţii naturale

În 1918 eram 3 miliarde. Dacă ar fi murit 3 milioane de pe urma gripei spaniole, am fi avut o mortalitate pandemică de 0,1 la sută. Dar au murit aproximativ 50 de milioane. Am avut, aşadar, o mortalitate globală de 5 la sută.

În 2020 suntem 7 miliarde. Dacă ar fi murit 7 milioane, am fi avut o mortalitate globală de 0,1 la sută. Dar au murit de şapte ori mai puţini decât acest 0,1 la sută.

Aceste realităţi statistice au determinat un grup internaţional de experţi independenţi să organizeze un Nürnberg privat al pandemiei actuale.

Purtatul îndelung al măştii duce la slăbirea imunităţii noastre naturale, pentru că ne întâlnim cu cantităţi mai mici de bacterii şi virusuri, ceea ce are drept consecinţă o insuficientă producţie naturală de anticorpi. Dezinfectarea non-stop a mâinilor, la fel. Distanţarea fizică, la fel.

Neintegrarea imunologilor în celulele de criză ale guvernelor aflate în luptă cu pandemia a făcut să nu avem imaginea completă asupra riscurilor la care am supus sistemul imunitar al omenirii, în condiţiile în care panica răspândită pe glob a fost de zeci de ori mai puţin întemeiată decât în 1918, când ea fusese moderat răspândită.

Nürnbergul organizat de comunitatea experţilor independenţi nu are mediatizare, desigur. Între altele, avocaţii din cadrul acestui grup de justiţiari urmăresc să oprească autorizările ce au permis unor vaccinuri să-şi facă experimentele de Faza 4 direct pe populaţia globului. Ei susţin că ar putea exista un risc de infertilizare a bărbaţilor şi femeilor care trec prin vaccinare. Un asemenea risc, dacă ar fi real, nu ar putea fi demonstrat în doi-trei ani. Ar fi nevoie de statistici de natalitate pe perioade mai lungi, realizate doar prin testarea unor voluntari.

Acest Nürberg privat are la îndemână argumente foarte puternice şi are în contra sa media mainstream.

Cheia ieşirii din transa de panică a presei mainstream stă în puterea imunologilor independenţi de a-şi face auzite opiniile. Deocamdată, ele nu sunt audibile. Studii despre slăbirea frontului imunologic al omenirii nu sunt finanţate azi. Ceea ce spune multe despre onestitatea celor care pretind gălăgios că luptă cu pandemia, dar tac în privinţa bătăliilor naturale de pe frontul imunităţii noastre.

Prima lecţie de imunologie am primit-o cu toţii în copilărie, când ne-am mirat că puradeii familiilor de ţigani cresc în condiţii mai puţin igienice decât noi şi totuşi nu au probleme de sănătate ori au mai puţine. Apoi am uitat şi ne-am lăsat luaţi de valul normal al civilizaţiei săpunului şi apei calde. Şcoala nu a avut programe de educare menite să explice cum convieţuieşte natura din corpul nostru cu zecile de miliarde de bacterii prezente în noi. Din acest punct de vedere, am rămas analfabeţi. De aceea, nu ne-a trecut prin cap că imunologii şi virusologii ar fi trebuit să facă parte, împreună, din echipele de monitorizare a actualei pandemii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Pseudo stiinta naimitilor la ordinele Bigpharma este referinta guvernelor…

  2. fir’ar ea de artimetica!
    „Am avut, aşadar, o mortalitate globală de 5 la sută.”
    (50 de milioane / 3 miliarde) x 100 = 1,67 la suta

  3. Dl Buduca incepe sa-si revina…la tema actualitatii-VIRUSUL BOLSEVIC CHINEZ si AL TREILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL avand ca scop desavarsirea RESETARII MARXIST/BOLSEVICE a societatii umane! Indus in eroare, era sa zic „oroare” de „statisticieni”
    TRIPLEAZA numarul populatiei planetare care abia se apropiase inainte de 1914 de un miliard, ceea ce in 1918 cu sutele de
    milioane de victime pe toate fronturile se diminuase simtitor!!! A urmat VIRUSUL BOLSEVIC…”spaniol”, razboiul civil din Rusia sovietica, razboiul civil chinez ce nu s-a sfarsit nici azi, razboiul civil din Spania si AL DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL cu miliardul de chinezi asasinati de PC-Chinez/MAO si alte sute de milioane din macel si stim ca prin anii 1960
    Planeta era locuita de aproape DOUA MILIARDE de oameni, revenindu-si dupa aceste catastrofe ideologice intr-un ritm accelerat datorita bunastarii asigurate de capitalism, bunastare care a „indreptatit” macelurile marxist/bolsevice!!!

  4. Si uite asa, descoperim oarecum deductiv, logic o explicatie la blocarea oricaror tratamente cu medicatie la indemana, dovedita eficace, infinit mai ieftina, ca ea nu tine doar de lacomia companiilor producatoare de „vaccinuri”, de concurenta si profituri. Ci de un fapt simplu experimental, anume ca testarea in vivo, faza a lV-a, direct pe subiectii umani n-ar putea fi monitorizata efectiv, precis, irefutabil daca lumea ar avea acces la medicatie alternativa. Motiv pentru care, printre altele, au nevoie si de o monitorizare a populatiei privind efectul terapiei genice asupra diferitelor zone geografice, categorii de varsta si rase, persoane sanatoase sau cu varii comorbiditati, pe termen mediu si lung. De unde si nevoia unei centralizari a datelor la nivel global. Pierderile colaterale sunt irelevate se pare in marsul glorios al „stiintei”, dar importante din alte perspective de politici demografice. Curat criminal!
    Un proces gen Nurenberg ar fi in ordine, dar cu ce sorti cand stirile, informarea cetatenilor sunt blocate pretutindeni iar curajosii vor fi pusi pe „liste negre”, concediati si/sau inchisi?! Probabil ca nici acest post nu va fi publicat, ca multe altele pe care le-am facut aici in trecut.
    Iata doar un caz trist, o pierdere pt public si practica onesta a stiintei:
    https://childrenshealthdefense.org/defender/support-dr-paul-thomas/

  5. @doru:))) si nu e prima data (toti suntem „maestrii”,cu Bolborea in frunte),sunt semnele unei inevitabile intorceri la natura;totul pleaca de la teorema lui Pitagora (denumita impropriu „a lui Pitagora”, era cunoscuta de sumerieni)cine o intelege trece pe deasupra, cine nu o intelege, trece pe dedesupt..Epoca Bronzului, moncher, pardon, Epoca Alamei

  6. Cineva fara nume, ca asa-i in virtual, propune naiv un „Proces Nürnberg”, dar nu un „Nürnberg al COMUNISMULUI” cum ar fi fost normal cel mai tarziu din 1989 la nivel planetar, ci cui altora decat „lacomilor” cu vaccinurile! Ignorand cu buna stiinta dogmatic marxist/bolsevica, vezi sloganul anticapitalist, ca actul genocidar pe care-l descrie e comis de ILEGALI
    Comintern intr-o perfecta COORDONARE MONDIALA care ar fi fost imposibil de realizat cu mijloacele catorva…”satanisti”!!!
    Si sa nu uitam,ca sa se puna problema „vaccinarii”…a trebuit sa fie raspandit VIRUSUL BOLSEVIC CHINEZ ca sa moara oameni
    si Cominternul sa-si poata instala in sfarsit „guvernul lui mondial”!!!Visul criminalilor contra Umanitatii Marx, Lenin, Stalin, Mao, Brejnev, Gorbaciov, asta a inceput-o cu…”Vodka Gorbaciov”!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.