Marele test al experimentului american și al Vestului

Pe 6 noiembrie, la ora 6 dimineața, o mulțime de agenți FBI intrau în forță în locuința directorului ONG-ului Project Veritas, care a fost scos din casa în lenjerie intimă și încătușat. The New York Times a relatat cu lux de amănunte această operațiune ce a mobilizat un număr excesiv de agenți. Ce căuta FBI? Căuta jurnalul fiicei președintelui Joe Biden, din care Project Veritas publicase un singur fragment, pe 24 octombrie.

O mulțime de organizații americane au sărit în apărarea Project Veritas, un ONG considerat de extremă dreapta, care publică investigații și înregistrări făcute cu microfoane și camere ascunse, încercând să expună statul paralel. FBI a fost acuzat că nu respectă Primul Amendament al Constituției SUA, care garantează libertatea presei, libertatea de exprimare. La fel de multe organizații au sărit la beregata Project Veritas și a directorului James O’Keefe.

Da, în cazuri excepționale și cu o decizie judecătorească, legea americană permite instituțiilor de forță să facă asemenea raiduri, să confiște documente ale instituțiilor de presă. Însă legea nu permite ca asemenea anchete și operațiuni să fie făcute publice și cu atât mai puțin ca presa să fie ”invitată” și să publice materiale umilitoare despre cetățeni ce beneficiază de prezumția de nevinovăție, scoși din casă încătușați și în lenjerie intimă, la primele ore ale dimineții. Or, FBI a avut același modus operandi (parca văzut si pe la sediul DNA, cu televizuni anunțate din timp, cât să compromită imaginea unui politician, unui afacerist, unui funcționar audiat ca martor) când l-a arestat pe activistul pro-Trump Roger Stone, în ianuarie 2019, cu trupe speciale și o mulțime de agenți. Și atunci presa pro-democrată a fost înștiințată despre ce urma să se întâmple.

Un alt caz: Evan Neumann. Este un american din California care acum vrea să obțină drept la azil tocmai în Belarus. Se află pe lista persoanelor căutate de FBI pentru mai multe capete de acuzare în legătură cu asaltul din 6 ianuarie de la Capitoliu. Este acuzat mai ales de faptul că a atacat poliţia. Spune ca este persecutat de instituțiile de forță din SUA și a plecat în Ucraina, de unde a intrat ilegal în Belarusul lui Aleksandr Lukașesnko. Alți zeci de participanți la protestele de pe 6 ianuarie sunt și acum în detenție așteptând procesul și plimbați de-a lungul și de-a latul sistemului penitenciar american.

Poate că și ”extremistul” O’Keefe, și cei care au năvălit în clădirea Congresului la începutul acestui an merită să fie pedespiți. Însă, când această pedeapsă și umilințele la care sunt supuși sunt puse într-o perspectivă mai largă, totul se vede diferit.

Mai jos, un articol publicat de Taki’s Magazine, înființat de Panagiotis „Taki” Theodoracopulos, un jurnalist grec care, în 2002, a fondat împreună cu Pat Buchanan revista The American Conservative.

Autorul articolul dă o veste proastă pentru Estul Europei: ați sperat și ați murit pentru a primi la voi acasă America de acum 50 de ani, însă a venit o cu totul altă Americă. Avem și noi o veste proasta pentru el: regimul autoritar a căzut, însă libertatea de aici nu este cea pe care o vezi tu.

 

”Acum 50 de ani, dacă întrebai un american obișnuit despre diferențele dintre America și Rusia, ți-ar fi înșirat o mulțime de exemple. Ar fi pus că americanii sunt liberi să critice guvernul și să spună lucruri urâte despre liderii politici. Rușii trebuiau să se conformeze regulilor partidului despre exprimarea opiniilor. Americanii aveau libertate de exprimare, rușii nu aveau.

Dacă americanul acela de acum 50 de ani era mai cu școală, ar fi spus că America era o societate bazată pe piață, Exista o piață a opiniilor politice, o piața a comentariilor sociale și, firește, o piață economică. America era o societate bazată pe reguli, unde oamenii schimbau idei, politici și produse. Rusia era o societate arbitrară, unde ceea ce convenea partidului devenea regula.

URSS și țările pe care le ținea captive operau după regulile unui sistem capricios și arbitrar. Regulile erau aplicate atunci când era în beneficiul partidului. Regulile nescrise, cele care aveau cel mai mare impact asupra vieții cetățenilor, erau niște reguli ad-hoc și supuse unor schimbări bruște, atât în natura lor, cât și în ce privește modul de aplicare.

Haideți să ne întoarcem în prezent. Vom vedea o inversare a polilor. Acum, SUA sunt supuse unui sistem tot mai arbitrar si capricios de reguli aplicate de o cabală a ”fidelilor”. Instituțiile au fost confiscate de membrii a ceea ce putem numi un cult. Marxismul cultural este o religie seculară, Oamenii care i se alătură devin cei mai fideli dintre „fideli”.

Un exemplu este jurnalul lui Ashley Biden, fiica președintelui SUA. Jurnalul conține detalii despre familia Biden, care au fost publicate de un site independent numit National File. The New York Times a confirmat autenticitatea jurnalului. Cum a ajuns acest jurnal în spațiul public este un mister, însă nu este ceva neobișnuit. De ce? Pentru că presa americană primește asemenea materiale și le publică mereu. Este una dintre excepțiile nescrise ale legilor proprietății. Dacă presa intră în posesia documentelor tale private, ziariștii nu vor fi niciodată acuzați că dețin bunuri furate. Ba mai mult, ei post să și publice aceste documente. Un exemplu că așa stau lucrurile este chiar The New York Times, care a avut acces la registrele fiscale ale lui Donald Trump și a publicat tot ce a găsit acolo.

Jurnalul fiicei lui Biden a fost total neinteresant până când FBI a năvălit în birourile Project Veritas și în locuințele angajaților. FBI căuta jurnalul și probele care să arate că a fost furat. FBI susține că este vorba despre un bun furat și că cei asupra cărora este găsit sunt vinovați de trafic de bunuri furate. FBI a început să ofere informații jurnaliștilor de la The New York Times despre ce au găsit la Project Veritas.

Un alt mod de a relata aceste evenimente este următorul: poliția secretă a năvălit în casele opoziției și le-a confiscat bunurile. Presa regimului a folosit aceasta informație pentru o campanie de intimidare a opoziției. Un judecător federal a ordonat FBI-ului să nu mai ofere informații presei regimului, însă sunt șanse minime ca FBI să respecte acest ordin. De ce ar asculta de un judecător federal? Ei sunt CEKA. Fac tot ce vor.

În urmă cu 50 de ani, dacă un american ar fi auzit câteva detalii ale acestei povesti, ar fi presupus că se întâmplă în URSS. S-ar fi gândit că este un scenariu de film despre Rezistența din Franța regimului de la Vichy. Un American de acum 50 de ani ar fi spus că este ridicol să-ți imaginezi că așa ceva se poate întâmpla într-o țară liberă precum America. Există reguli care împiedică așa ceva!

Lucrul care face ca această poveste să semene atât de mult cu sistemele politice comuniste din trecut este impertinența și nerușinarea. The New York Times știe că sunt doar niște stenografi ai poliției politice și mai știe că noi știm asta. Nu fac nici cel mai mic efort să ascundă faptul că primesc informații de la poliția politică, iar FBI-ului nu-i pasă că noi știm că fac asta, De ce le-ar păsa? Ei sunt poliția secretă.

Comparația cu URSS poate părea exagerată, însă gândiți-vă că sunt acum americani care vor azil în fostul bloc sovietic. Evan Neumann cere acum azil în Belarus. Motivul este că se teme de persecuție pe motive politice. A fost la manifestația de pe 6 ianuarie, de la Washington. Poate că va împărți camera cu Edward Snowden, care este și el în exil.

Neumann nu este nebun. Temerile sale sunt justificate. Regimul are sute de deținuți politici. Infracțiunea comisă de ei este că au opinii greșite despre regim. În acest caz, a fugi în Europa de Est este o opțiune.

Dacă i-ai fi spus asta unui american de acum 50 de ani, ar fi spus că este o scenă dintr-o țară comunistă. În țări libere precum America, legea este limpede și se aplică uniform. Protestatarii de extremă dreapta au parte de același tratament ca și cei de extremă stânga. Americanul de acum 50 de ani ar fi râs de tine, dacă îi spuneai că asta va fi America în care vor trăi copiii lui.

Regimurile autoritare nu se bucură de legitimitate naturala și nu pot spune că au legitimitate populară. De aceea, asemenea regimuri se bazează pe frică pentru a se menține la putere. Statul autoritar recurge la spălarea de creiere, pentru a-i menține pe oameni într-o stare perpetuă de teama. Frica este dată de arbitrariul regulilor. Toți sunt cu sabia deasupra capului și nu pot avea încredere în nimeni și nimic.

Americanul de acum 50 de ani ar observa imediat arbitrariul din societatea de astăzi. NY Times poate face trafic cu bunuri furate, precum registrele fiscale ale președintelui Trump, însă Project Veritas este percheziționat pentru că avea jurnalul fiicei președintelui Biden. Protestatarii de extremă dreapta pot fi trimiși în gulag, în timp ce teroriștii violenți de extremă stânga care dau foc orașelor nu ajung acolo. Dacă astea nu sunt duble standarde, atunci înseamnă că în America nu mai sunt deloc standarde.

Oamenii care au trăit sub comunism au găsit o soluție pentru a supraviețui. Când revolta nu a mai fost posibilă, au menținut pâlpâind flacăra civilizației refugiindu-se în sfera privată. Normalitatea aceasta din intimitatea fiecăruia, ținută departe de ochii statului, i-a ținut pe oameni în viață, Cu timpul, regimul s-a stins, iar acum acei oameni sunt liberi.

Americanii trebuie să înfrunte o realitate asemănătoare celei de sub comunism. Oare vor urma îndemnul lui Jefferson și vor stropi cu sângele tiranilor copacul libertății? Oare vor trage de pârghiile democrației sperând că motorul va porni din nou? Sau americanii vor accepta pur și simplu că, atât timp cât burțile le sunt pline și televizoarele funcționează, nu e chiar atât de rău să trăiască într-un stat autoritar? Acesta este marele test al experimentului American și poate ultimul capitol al Vestului.”