Marine Le Pen dă în judecată France Press şi pe jurnalistul Guillaume Daudin, cel care se ocupă de partidul de extremă dreapta în cadrul agenţiei, scrie 20minutes.fr.
Preşedinta şi deputata Frontului Naţional a anunţat marţi pe Twitter că „această agenţie a devenit o uzină de bârfă defăimătoare”. Un mesaj care a fost transmis la câteva ore după ce AFP a scris „La FN (Frontul Naţional, n.r), refondare sub ameninţare judiciară”.
Jurnalistul Guillaume Daudin a scos în evidenţă neîncrederea anumitor membrii FN faţă de cazuri în justiţie care au ţintit FN, în special cele legate de finanţarea campaniilor electorale”.
„Vor fi acolo uniforme bleu-marine la toate etajele, dar în versiunea poliţiei, şi conducerea va fi decimată”, a amenințat un susţinător al fostei deputate Marion Maréchal-Le Pen.
„Judecătorii de instrucţie anchetează un eventual sistem al FN de a remunera prin fonduri publice asistenţi permanenţi la Parlamentul European”, potrivit aceluiaşi articol. Prejudiciul a fost evaluat la aproape 5 milioane de euro din 2012.
Marine Le Pen a fost inculpată pe 30 iunie de „abuz de încredere” şi „complicitate de abuz de încredere” în ancheta care vizează asistenţii parlamentari de eurodeputaţi din partidul ei, potrivit AFP, care cita surse judiciare.
„Conform cu angajamentele luate în timpul campaniei prezidenţiale, Marine Le Pen s-a înfăţişat astăzi (vineri) la cererea judecătorilor care au pus-o sub acuzare”, a declarat avocatul ei Rodolphe Bosselut, adăugând că La Pen va contesta inculparea care încalcă, în opinia sa, principiul separării puterilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.