Mărirea pedepselor pentru „zădărnicirea combaterii bolilor” mi se pare una dintre puținele măsuri importante luate de guvernul Orban. Asta ar mai diminua din circulația repatriaților, reveniți în stoluri, grupuri, bande, clanuri și familii. Din păcate, nu are cine să le calce pe urme.
Posturile de poliție din comune sunt sub nivelul de dotare necesar. SRI-ul vînează umbre, iar SPP-ul se plimbă după președinte pînă la Sibiu și retur și după miniștrii mascați în cosmonauți. Cine îi caută pe cei iresponsabili, hoți și interlopi de nivel european care împrăștie coronavirușii ca pe niște promisiuni politice? SRI-ul se ține de învîrteli și apără ordinea constituțională, SPP-ul stă pe urmele politicienilor și a demnitarilor, iar polițiștii se învîrt printre. În vreme de epidemie, a rămas ca frica să păzească bostănăria! Drept pentru care, majorarea pedepselor pentru „zădărnicirea combaterii bolilor” trebuie trecută la „decizii cruciale”. De asemenea, instalarea unui spital militar de campanie în spațiul Institutului de Geriatrie „Ana Aslan“ este iarăși un lucru demn de apreciat. Cum au făcut chinezii un spital în 10 zile, iaca putem face și noi unul, în numai cinci! La fel de importantă mi se pare decizia Guvernului de a dezvolta o producție de material sanitar cu firme românești, rămase pe geantă din cauza epidemiei. Nu cu achitat salarii, ci cu redirecționat producția. De mirare cum fabrica de cămăși de la Brăila (Braiconf) n-a trecut imediat pe producția de măști și combinezoane sanitare. Avea ocazia să lase în urmă concurentele sale din China, India și Indonezia! Pînă soseau comenzile din sud-estul Asiei, românii făceau bani buni prin toată Europa contaminată. De ce firmele romanești n-au virat rapid după nevoile piețelor europene? Pentru că economia românească funcționează după „libertatea de a crăpa”. ”Supraviețuiești sau crăpi și, dacă nu cotizezi, te cercetăm și te închidem!”. Ministerele și atașații comerciali de la ambasade cu prea puține excepții fac numai figurație și sinecură pentru odraslele politicienilor și generalilor din serviciile secrete.
Să revenim asupra măsurilor economice luate într-o ședință electronică de 9 ore de membrii unui guvern condus de un șomer și băgător de seamă la o firmă de avocați. Și premierul și ceilalți miniștri au treabă cu economia cît au și Cîțu, și Turcan și Violeta Alexandru cu zborul în cosmos. Singura lor preocupare s-a redus la împărțirea banilor de la buget. Cui să dea și sub ce formă?
Nu se putea să avem parte de redirecționări economice precum cea legată de producția de măști și combinezoane? Lanțurile mari de restaurante să fie implicate în catering pentru românii strînși în cleștele carantinei? Hotelurile, la fel. Nu ar fi fost mai inteligent ca Guvernul să sprijine reorientări economice? Întîi, sănătatea și protejarea ei, apoi hrana și instituțiile statului. Nu este deloc complicat. Măsurile pentru salavarea României încap pe cel mult 2-3 pagini. Dar, pentru asta, este nevoie de puțină experiență și de mai multă minte și de o inimă de conducător. Din gîndirea
unor flecari politici nu pot ieși niciodată idei de mare salvator de țară!
Restituirile de TVA sunt șmecherii contabile practicate de toate guvernele. Înțeleg că Orban și Cîțu s-au aruncat pe ele așa cum s-au aruncat pe restituirea banilor către Frații Micula. N-ar fi fost mai înțelept să aflăm lista de priorități a guvernului Orban? Prima, cu sănătatea, cu medicamentele și cu echipamentele necesare. Și, tot la primul punct, amenajarea spațiilor de carantină și asigurarea lor cu hrană și pază. ”Cruciale” (un cuvînt umflat, folosit de toți ziariștii împiedecați) ar fi protejarea și stimularea producției agricole și alimentare. Criza generată de epidemia coronavirus ne va atinge și mai serios spre toamnă cînd vom vedea rezultatele recoltei și producția alimentară. De ce să dăm banii împrumutați de Florin Vasile Cîțu (cîți mai sunt din cei împrumutați!) la marile lanțuri internaționale de magazine? Nu era mai deștept să stimulăm producția alimentară autohtonă? Nu era normal ca programele lui Petre Daea cu tomatele și cu oaia să fie extinse și de două ori mai susținute? Și cele cu subvenții pentru irigații și pentru distribuirea produselor românești în rețele care să absoarbă populația întoarsă de la muncile de „lux” de prin Europa de Vest.
De bună seamă că, mai la coadă, ar fi încăput și restanțele de TVA, mai ales cele pentru clienții politici. Nu sunt economist și nici profet. Dar o procedură de celeritate în desfășurarea dosarelor de zădărnicire a a combaterii bolilor și a celor civile cu specific economic n-ar fi stricat. De asemenea, ar trebui mărit numărul de procurori din Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție! Și o Ordonanță de Urgență pentru răspunderea magistraților ar fi binevenită!
E vreme de restriște iar nu de ifose, aranjamente și învârteli!
Și pensiile speciale ar trebui să devină pensii normale! Oricum se va produce un restart la nivelul societății! Ăia fără venituri de subzistență îi vor beli pe cei cu venituri speciale! Să nu creadă specialii că sunt protejați!
Stimate maestre, asa cum ma asteptam, nimic despre sprijinirea producatorilor romani ( fermieri, crescatori de animale, cultivatori, procesatori de carne, producatori de lactate ). Guwernerul n-a incurajat decat importul de alimente, import care se va subtia in urmatoarele luni. Pe Sica nu-l intereseaza decat HORECA, el fiind un stalp de cafenele. Cat despre fondurile alocate, a dat 42 ml la sanatate si 100 la MAI. Deci, se sustine aparatul represiv. Mi-a placut si stirea ca MApN a..inceput constructia unui spital de campanie. Pana la anul, e gata! Iar pana atunci ne protejam cu tricolorul si cu lozinci. Deja, generalu` Gaby Izmana ne-a asigurat ca vegheaza la interesul national. Vai de noi!
C. Nistorescu , ma asteptam sa scrii un editorial despre plafonarea salariilor nesimtite , pensiilor nesimtite , de care beneficiaza o sleahta groasa de bugetari ! Crede-ma , era mult mai important ! Pai daca nu se face nici acum , cind tara este cu sufletul la gura , atunci cind se va face ?
Ieri, CCR in cardasie cu avocada pensionarilor de lux, impostoarea traseista Webber si pesedistii cu lancea Ciordache au declarat constitutional Codul administrativ punand in spatele cetatenilor majoritari ai tarii, cetateni care traiesc din salariul minim desi muncesc cel mai mult dintre europeni alte noi pensii speciale si nesimtite pentru alesii locali primari si sefi de Consilii Judetene, impostori si hoti responsabili de starea jalnica a spitalelor judetene, orasenesti si comunale pe care le au in administrare!Citu si guvernul Orban sa impoziteze cu 100% toate pensiile speciale, de serviciu si cum se mai numesc si vor fi bani si pentru programul tomata. Noi, cetatenii, nu vom uita de nepasarea, ticalosia fara margini a CCR care ieri in plina pandemie, in a doua cea mai saraca tara din UE au acordat noi privilegii privelegiatilor si cand vom iesi din aceasta pandemie ii vom trimite prin referendum direct la brutarie si pe ei, si pe Renate nesatula si pe Dancila care a adoptat Codul administrativ ca hoata noaptea prin OUG!
@mihnea
Sunteți sigur că ieri a fost declarat constituțional Codul Administativ ( OUG 57 / 2019 ) ?
http://www.ccr.ro/comunicate/
( „Comunicat De Presa, 13 Februarie 2020” )
Nu uitati masurile pentru sicrie.
Ce e interesant e ca nimeni nu mai spune nimic despre cele 135 tone aur din tezaurul romanesc care nu sunt acum in tara.
Nu mai pot fi aduse în țară, că sunt infectate!
Prima si cea mai importanta masura in vreme de criza: intoarcerea romanilor cu fata la Dumnezeu. Luati, bai adormitilor, cu asalt bisericile! Spovediti-va! Rugati-va pentru iertarea pacatelor! Impartasati-va cu Sangele si Trupul Domnului, ca e VIATA!
Nu virusul va ucide, ci prostia, ca ati uitat de Caile Domnului si rataciti ca bezmeticii. La gunoi cu toate ideologiile si filosofiile moderne care va prostesc si intariti-va in credinta prin citirea Bibliei Ortodoxe si a Sfintilor Parinti.
Desteptati-va, bai ratacitilor, ca lumea geme de prostie!
am si eu o intrebare:cat este PIB-ul Greciei sau al Ungariei ? nu era mai simplu sa se copieze masurile bune luate de tari care au resurse apropiate de noi ? am inteles ca sunt prosti dar prin masurile luate, demonstreaza inca o data ca sunt ticalosi. nu reprezinta interesele poporului Roman.
@OM
Conform FMI / 2019 ( PIB – milioane $ ) :
– Romania = poziția 46 ( 239.851 ) ;
– Grecia = poziția 50 ( 219.097 ) ;
– Ungaria = poziția 55 ( 155.703 ) .
ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_%C3%AEn_func%C8%9Bie_de_PIB_(nominal)
sunt inconstienti. au intrat in tara 1 milion de diasporeni care nu au resurse pe termen lung si nici nu vor mai putea pleca inapoi. la acestia se adauga cel putin 1 milion de someri rezultati din prabusirea economiei interne. ce vor face cand vor iesii in strada acesti oameni ? nu exista inchisori pt acest numar si nici sa-i impusti nu poti. nu mai sunt taranii de la 1907 sa sparie, sunt tinerii”frumosi si liberi” si „Romanii mei” ai lui iohanis.
Cine a ridicat problema repatrierii aurului, zace acum în închisoare.
Prostia ingroapa Romania – Cum sa se intoarca cu fata spre Dumenzeu, cand , tocmai, au reusit sa-l scoată pe Iisus din biserica.
– De ce nu impoziteaza , toate, pensiile care trec de 7-8.000 lei cu 100% si sa redistribuie banii spre agricultura?Sanatatea alimentara a unei natii e mai importanta decat generalii, procurorii, judecatorii, etc fostului si actualului regim nedemocratic.
ps. De ce nu se tai din bugetul serviciilor?
ps. De la zerodocti și semidocti nu te poti astepta decat la semimasuri economice.
„Cand se ia cate-o masura,
Lumea-njura
Pe agentul sanitar
Si-l intreaba fara noima:
– Ce-ai cu noi, ma?
Pentru ce sa dam cu var?…”(Viata la tara-G.Toparceanu)
In concluzie,nu merge nicicum. Adică defel. Adică deloc(Jurnalul unei fete greu de mulţumit-Jeni Actarian)
Cum era aia, ‘ dă doamne mintea romănului, a de pe urmă … ‘ și nici atunci, plata șomajului tehnic integral de către stat, doar amănarea ratelor bancare fără renunțarea la dobânda (aferentă perioadei de grație) de către bancă, trecerea în plan secund a segmentului bolilor cronice sunt numai o parte a acestui tip de măsuri.
Din toată șleahta de politruci dâmbovițeni doar în Dragnea a urlat un picuț patriotismul! Să-i dea Dumnezeu sănătate, oriunde s-ar afla!
@ Murphy
Q E D .deci ne putem permite, chiar mai mult.
Cine sa faca ce scrieti in editorial? Credeti ca ministrii astia au habar de ceva? Toti,in frunte cu Orban,sunt niste politruci pusi acolo de partid sau de forte interesate. Asa s-au facut guvernele de 30 de ani.
Apoi lucru foarte ciudat ca peneleii nu mai sufla un cuvant de impozitarea pensiilor speciale. E ceva strigator la cer! O masa de oameni amarati le da pensii speciale unor inalti functionari care in perioade grele sunt primii care se ascund. Ca sobolanii. Magistrati,securisti-inteligenti,procurori,politisti,politicieni sunt caste privilegiate intr-o tara amarata si furata tot de ei de 30 de ani. Acum si madam Webber este o speciala,propusa de Iordache,broker-ul Psd in justitia sublima din RO.
Problema e ca nenorocitii astia nu-si dau sema ca seamana germenii nemultumirilor populare.
Ca o concluzie,guvernul lui Orban in afara de spectacol de gargara pt.prostime nu face nimic. Din nepricepere si din lipsa de bani. Iar ii intreb pe penelei si pe Iohannis: ce v-a trebuit guvernare? De 30 de ani dupa Psd a ramas totul pustiit in buget. Astia nu invata nimic din trecut. Exact ca niste nebuni innebuniti de flacara puterii.
@om
@murphy
va dati mari specialisti dar sunteti habarnisti
aruncati o privire sa vedeti pib pe cap de locuitor
ungaria are aproape dublu fata de romania
Atata ne mai trebuie ca ciuma bruna sa dea ordonante pe Justitie! In rest ciumatii au intelegere pentru poporanii care sunt planificati sa se infecteze cu virusul bolsevic al Armatei Rosii chineze prin care razboiul biologic purificator al raselor se globalizeaza, asa cum s-a globalizat dupa 1848 ideologia genocidara marxista!!!Astia nu stiu sa guverneze decat cu catuse, apropo, si p-astea le fabrica flacaii cu ochii albastri si oblici? Daca-i faceam pe plac Securitatii, de care Dl Nistorescu continua sa nu-si reaminteasca, cu legea big brother, in loc de catuse ar fi dat din aripi vreo cateva mii de drone care cu ochi de vultur plesuv ne-ar descoperit pe strazi alergand bezmetici si cu un croncanit radio-amplificat ne-ar fi gonit pe la casele noastre, fara militieni, procurori stalinisti si stari de urgenta, ca in orice zi normala in bolsevism. Patronul flacailor bruneti cu ochi albastri a anuntat azi cu o voce grava, parca era Stalin anuntand invazia hitlerista a Maicii Rusia,tot dupa o luna,ca sa fiarba mujicii in suc propriu, ca-i roaga si pe „dragii romani” diasporeni
sa fie uniti si sa ramana, la naiba acolo unde sunt, de Sfintele Pasti!? Ii ruga cu vreo saptamana inainte, dar inca nu-si
inchisesera granitele ceilalti colhoznici si pe urma, nu era pacat sa nu-i lase sa aduca tot ce au contractat acolo? Dar sa las gluma amara la o parte, indiferent cine sunt, ce au muncit sau daca au dat spargeri si au trait si muncit ilegal,
indiferent cu cine au votat si ce taxe au platit in Romania, toti acesti compatrioti izgoniti de „servicii” din tara sau plecati sa haiduceasca, manipulati si chinuiti AU DREPTUL SA REVINA IN TARA si numai niste fiare cu chip de om, care mai
pun de-o manipulare marsava, pot cere sa li se refuze acest drept inalienabil…
Toti aceia care au protestat aici demascand ura sadita de Securitate intre romani sub toti presedintii bolsevici, dar mai ales sub Teutonul dusman al Romaniei sa inteleaga ca prin toate denigrarile si vorbele de ocara adresate diasporenilor nu fac decat sa sadeasca si ei ura!!! Poate asa vor intelege si se vor opri…Nu oferiti ciumei brune argumente ca voi saditi ura si nu uitati ca multi ciumati bruni-rosietici au postat comentarii injurioase la adresa diasporenilor ca sa va tina isonul in autoculpabilizarea inconstienta…Diasporezii, unii dintre ei, au fost manipulati ca PSD vrea sa-i scoata din Colhozul Bolsevic, ceea ce era o minciuna, doar revenea cine dorea, nimeni nefiind fortat si, acum camarazii chinezi ai ciumatilor au rezolvat problema aducandu-i cu forta virusului bolsevic ucigas acasa! Daca Dragnea ar fi stiut deatunci, nu mai pleca in Israel la „niste evrei”, ci in China sa urgenteze procesul de fabricatie…
Toata lumea se plange ca nu sunt, sau nu vor fi bani. Fals, de trei ori fals!!! Pun ramasag cu oricine ca pana in vara, Romania (de fapt, guwernerul Klaus-Orban) va contracta un imprumut zdravan de la FMI. Abia ne asteapta aia la „cotitura”, de-asta stau jupanii nostri atat de linistiti, ascunsi prin palate si vile de protocol. Stati linistiti si voi, totul este aranjat! Pai, ce credeati?
Scuze, daca Dragnea vizita China in loc de Israel era acuzat ca e un ciumat rosu,bineinteles nu de Ala cu „niste evrei” pt
ca poporul bolsevic-frate-chinez i-a spalat sutele de milioane „CIORDITE prin meditatii trancendental-bancare”, obligand unitatile socialiste si ale Armatei Rosii sa-i cumpere „operele instimabile”, cu ziceri taraganat-impleticit intonate precum un scolar in clasa I-a care invata sa citeasca ce a scris tovarasa…consiliera invatatoare.
@haha
Dacă se „citeşte” atent se observă că eu am prezentat o situație la nivel de țară şi cel puțin am indicat o sursă pentru informații . Dacă am greşit …. nu a fost cu intenție .
tradingeconomics.com/hungary/gdp
tradingeconomics.com/romania/gdp
Pentru D-voastră , care sigur nu sunteți „habarnist” ci specialist şi bine informat , v-a fost greu să depuneți un pic de „efort fizic şi mai ales intelectual” ca să prezentați o sursă ?
„List of countries by GDP ( nominal ) per capita” ( altă mâncare de peşte pentru specialişti ) .
Corect ….. aici Ungaria „stă” mai bine decât România .
– poziția 47 ( Ungaria ) = 17.463 ;
– poziția 57 ( Romania ) = 12.482 .
„ungaria are aproape dublu fata de romania” …. Cu tot respectul cuvenit , dar ….. uneori aritmnetica este grea .
en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_GDP_(nominal)_per_capita
@haha
Apropo ….. întrebarea a fost : „am si eu o intrebare:cat este PIB-ul Greciei sau al Ungariei ?”
Charlie- In rest ciumatii au intelegere pentru poporanii care sunt planificati sa se infecteze cu virusul bolsevic al Armatei Rosii chineze prin care razboiul biologic purificator al raselor se globalizeaza, asa cum s-a globalizat dupa 1848 ideologia genocidara marxista! Corect.
Charlie cum iti explici ca numai de la PNL s-au infestat si numai in Romania avem un Guvern de coronavirusati? Mie , sincer, imi miroase a manipulare si inregimentare planificata.
@OM
Oricum o iei nu prea ai de unde sa dai cat ei sau mai mult.
Noi ca populatie suntem cat Grecia si Ungaria la un loc.Amandoua tarile, impreuna, au un PIB de 155 miliarde HUN + 219 miliarde GR = 374 miliarde la o populatie cat a nostra. Noi avem 239 miliarde. Cam mare diferenta la aceeasi populatie, nu crezi.
Plus de asta astia nu au aruncat cu banii in vant cum am facut noi in ultimii ani.
-Trump a reactivat Defense Production Act ce permite guvernului american să ofere stimulente, dar mai cu seamă îi permite să oblige companiile private să producă bunuri de mare necesitate la nivel național în perioada de criză sau război.Este mare deosebire fata de guvernul astronautic Orban L,care asa cum spune dl.Nistorescu nici prin gand nu i-a trecut sa dispuna redirecționări economice sau reorientarieconomice prioritare sănătatea și protejarea ei, apoi hrana și instituțiile statului sau productia autohtona,desi avem materii prime date degeaba !Marile lanțuri internaționale de magazine au avut si au profituri uriase,invizibile pt.tara si buget .Somajul tehnic este obligatia companiilor angajatoare sa-l suporte, deci Statul roman plateste si pentru companiile private? Se indeasa bugete pe gat lui Vela,Costache si la Muncii,nu se stie cu ce destinatie, toti „investitorii strategici”se alimenteaza la imprumuturile lui Citu ,acum este ora de ceatza si invalmaseala sa jupoaie si sa-si adjudece jaful .Nimic autohton,nimic pentru productie ,pt.agricultura si hrana noastra .S-a distrus tot si am ramas dependenti si de ace de gamalie,o tara traind din importuri si consumerism de import desantate este condamnata!Bussines Magazin-„Jumătate din cifra de afaceri de 290 de miliarde de euro din economia locală stă sub steag străin,iar potrivit studiului „Capitalul privat românesc”, realizat de ZF împreună cu PIAROM, firmele străine deţin peste 80% din fabricarea produselor de tutun, prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de autovehicule şi echipamente electrice, telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi fabricarea de maşini şi echipamente.”Profituri de miliarde care zboara invizibile din Ro,acum sub regimul neoliberal-nazi!Achizitii in plina epidemie, cu bani grei de la rechinii lacomi!Exploatat,Ro le plateste lor „pagube”,nu poporul roman sa fie salvat in primul rand !
Sa vedeti cand se vor uni sa iasa in strada sau la furat, sa te tii bine!
cat o fi de prost acest guvern, mai prost decat o echipa dancila-orlando-darius-olguta+atrei nu poate fi…
unu-brainconf si altii din cuca macaii nu fac masti ca nu au material,materialul nu se produce in europa ci in Asia.
degeaba s-a dat subventie la rosie,nu produce nimeni rosie,ia doar hartie.Rosiile sint mai scumpe ca cele din italia.
Rambursarea TVA nu e smecherie e un drept al firmelor care sint cu platile catre stat la zi.
Daca nu rambursa miculilor in ceasul al 13,pierdeam procesul 2 de 4 miliarde euro ,ca PARTE IN PROCES care da dovada de rea credinta
Porcul a fost pus pe butuci de cormoran care a fost dispus sa acorde despagubiri la mortsalitati ambigue
Postacii iohaniști plătiți gras de o societate foarte deschisă au invadat netul. Trebuie să te ții de nas ca să nu pierzi, Doamne-ferește, conținutul stomacului.
Bun , bun , Bun editorial . de l-ar citi si intelege cine decide in tara asta .
in alta ordine de idei despre italia : sunt camine de batrani cu cate cinci etaje pline ochi de aparatura medicala. sunt batrani care de peste 20 de ani nu se scoala din pat . romance care au grija de acesti batrani : o adevarata industrie sinistra . iata de unde atatia decedati .
Doamne , si cand te gandesti ca cu un Livache prezident si o Veorică prim ministru am fi avut acum masuri obereconomice si oberdestepte ! Da’ n-a fost sa fie … !
@Smarandache, adanca și inteligenta grija te preocupa acum, probabil ca și tu o freci prin șomerie. Nu ai fi mai bun de prim ministru?
@Cap limpede cu minte tulbure, asemenea femeii cu barba de la circ.
judecati cu cap penelist nu cu kr pesedist
„marius”, o varianta ar fi caKapo n-a apucat sa-l puna la curent pe co-alogenul Örbany cu ce i-a ordonat in clipa cand l-a prins la Cotroceni pe agentul Seku, cartitza in PSD, Ciuciuolacu,votarea anticonstitutionala,anterior ofiterul coordonator
al cartitzei nereusind sa o prelucreze.Intelegerea initiala fusese ca Örbany sa se autoizoleze pe o pretinsa infectare, el fiind deja infectat din starea de fetus cu un virus nevindecabil corona-stalinist,contractat de tac-su in URSS ca dezertor
la mujicii camarazi ideologici! „Martirizarea” la pachet a lui Örbany si a colegilor sai, urma sa-i ofere lui Ciuciuolacu o justificare marsava a incalcarii Constitutiei si Deciziilor CCR, ca si a propriei actiuni de demitere printr-o motiune de cenzura a shogorului! „Martiriul” ciumatilor brun-rosietici trebuia perceput ca o jertfa pe treptele patriei care l-a asimilat pe tac-su, ei „infectandu-se” in greaua lupta cu coronavirusul salvator al regimului… Politizarea pandemiei inainte de a atinge efectiv populatia, „infectandu-i” pe soldatii cei mai credinciosi Cauzei…
Urmează punerea în aplicare a măsurilor luate de către „ai noştri guvernanți” . E de bine ? E de rău ce au decis ? De ce nu aplică măsuri asemănătoare altor state ? Asta e …… guvernanții au judecat că aşa este mai bine pentru economia Patriei Mamă .
Cu siguranță pentru „unii este mumă şi pentru alții ciumă” …… fapt remarcat de mulți dintre D-voastră , cei care ați comentat . Oricum „ne-am suci” niciodată nu va fi bine pentru toată lumea .
Doar câteva aspecte . Poate voi greşi …… poate nu . „Errare humanum est.”
De ce 100 de milioane pentru MAI şi numai 42 de milioane de lei pentru Ministerul Sănătăţii ?
– avem răspuns clar şi concis „….pentru a putea susţine activitatea Ministerului şi pentru a asigura sumele pentru achiziţiile necesare pentru protejarea diferitelor structuri din MAI.” ;
– nu se putea invers ? Mai mult la Sănătate .;
– dacă nu se’ntâmpla acest necaz nu era nevoie de măsurile pentru care se alocă bani acum ?
– poate că acum se achiziționează mai repede ? Nu „dați cu parul” ….. întreb şi eu .
„Plata şomajului tehnic va fi acoperită de stat, din bugetul Ministerului Muncii. Suma pentru fiecare angajat va fi de 75 la sută din salariul mediu brut…..”
– Corect (sunt 2 situații ….. le găsiți pe ’Net) . Deja citim despre probleme în industria auto .
„Am asigurat capital de lucru pentru UNIFARM, pentru a fi mai eficientă în derularea tuturor achizițiilor necesare la nivelul spitalelor sau a diverselor structuri.”
– Eu spun că este bine .
Cind saracii nu vor mai avea ce mînca îi vor mînca pe cei bogati !
Unde este problema ca mâine să apară pe ulița lor una bucată căruță acoperită cu prelată .
Se roagă primul „artist” să tragă jos prelata că trebuie descărcată făina , zahărul şi țigările …. dar va fi o surpriză ….. de sub prelată apar 2 „austrieci” cu câte un M249 . Dacă va fi cazul , începe „dansul” .
Urmează punerea în aplicare a măsurilor luate de către „ai noştri guvernanți” . E de bine ? E de rău ce au decis ? De ce nu aplică măsuri asemănătoare altor state ? Asta e …… guvernanții au judecat că aşa este mai bine pentru economia Patriei Mamă .
Cu siguranță pentru „unii este mumă şi pentru alții ciumă” …… fapt remarcat de mulți dintre D-voastră , cei care ați comentat . Oricum „ne-am suci” niciodată nu va fi bine pentru toată lumea .
Doar câteva aspecte . Poate voi greşi …… poate nu . „Errare humanum est.”
De ce 100 de milioane pentru MAI şi numai 42 de milioane de lei pentru Ministerul Sănătăţii ?
– avem răspuns clar şi concis „….pentru a putea susţine activitatea Ministerului şi pentru a asigura sumele pentru achiziţiile necesare pentru protejarea diferitelor structuri din MAI.” ;
– nu se putea invers ? Mai mult la Sănătate .;
– dacă nu se’ntâmpla acest necaz nu era nevoie de măsurile pentru care se alocă bani acum ?
– poate că acum se achiziționează mai repede ? Nu „dați cu parul” ….. întreb şi eu .
„Plata şomajului tehnic va fi acoperită de stat, din bugetul Ministerului Muncii. Suma pentru fiecare angajat va fi de 75 la sută din salariul mediu brut…..”
– Corect (sunt 2 situații ….. le găsiți pe ’Net) . Deja citim despre probleme în industria auto .
„Am asigurat capital de lucru pentru UNIFARM, pentru a fi mai eficientă în derularea tuturor achizițiilor necesare la nivelul spitalelor sau a diverselor structuri.”
– Eu spun că este bine .
„Plata şomajului tehnic va fi acoperită de stat, din bugetul Ministerului Muncii. Suma pentru fiecare angajat va fi de 75 la sută din salariul mediu brut…..”
– Corect (sunt 2 situații ….. le găsiți pe ’Net) . Deja citim despre probleme în industria auto .
„Am asigurat capital de lucru pentru UNIFARM, pentru a fi mai eficientă în derularea tuturor achizițiilor necesare la nivelul spitalelor sau a diverselor structuri.”
– Eu spun că este bine .
„….majorăm plafonul de garantare a fondurilor pentru IMM-uri….” „….Practic garantăm credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru.”
– nu e rău . Sunt doar curios câte firme „de’ale noastre” vor lua credit pentru investiții şi capital de lucru ;
– bun …. ştim deja avem firme care’şi extind capacitățile de producție (ex. Farmec / Cluj) şi poate au nevoie de un credit;
– ipotetic ….. dacă nu „se consumă’’ mult din banii alocați ….. s-a dat dar nu s-a consumat .
Agricultura ar trebui să fie mereu un sector prioritar pentru noi . Trebuie găsite toate „portițele legale” care permit sprijinirea fermierilor / crescătorilor de animale / procesatorilor ( respectând legislația europeană ). Nu aş vrea să „torn gaz peste foc” , dar ştiu un lucru …… din banii primiți ( Guvern / UE ) supraviețuiesc mulți dintre cei din sectorul agricol . Sunt sau nu mai bune produsele autohtone ? Personal , până acum , nu pot să mă „plâng” de nimic .
În rest … s’auzim numai de bine şi să nu uităm că „O teorie este susţinută atâta timp cât sunt asigurate fondurile.” ( Legea cercetăriia alui Alan )
PS. @OM
Scuze că nu am observat „din timp” şi a doua D-voastră postare . Nu este „chiar OK” . Sunt multe aspecte , nu numai PIB-ul în sine . Aveți un răspuns bun de la @tetea .
O parte din postare nu are legătură cu articolul de aici .
Am citit o ştire ( în altă parte ) şi nu m-am „mai răbdat” . Toate au o limită . Toate . Mai ales când suntem luați de fraieri de unii care sunt ….. încerc să fiu blând ….. „miserupişti” .
Scuze .
Sa fim seriosi, dar in afara cadrelor medicale care-si fac corespunzator meseria, restul celor cu raspunderi sunt depasiti. Care dotari insuficiente pentru militienii din comune?! Chiar si zece insi presupusi ipotetic ca s-ar fi reintors intr-o comuna, ei sunt arhicunoscuti din momentul venirii de toti cei ai locului inclusiv de militianul care este in multe cazuri prietenul lor. Nu acolo este problema, li se stie orice pas pe care-l fac. Sunt miile de romani care odata ajunsi la vama romaneasca se imprastie ca potarnichile in toata tara. Autoritatile au fost incapabile sa le verifice corespunzator. Si a fost vorba de mii de persoane nu de milioane de refugiati veniti buluc in Turcia unde cei in masura i-a retinut si cazat din start. Vom vedea in urmatoarele zile si saptamani efectele acestei lipse crase organizari. Sa speram totusi ca Romania va ramane la limita de jos a unui posibil viitor nedorit.
M-am „luminat” si acum am inteles ca nu-i bun si nu intalege nimic Catu absolvent, cu masterat si doctorat la „ricani”, dar e foarte bun „discotecarul-ofilit”, absolvent la distanta si dupa apelul bocancilor, la fel nici Sica nu se ridica la nivelul analfabetei de renume mondial! Ce masuri ar fi luat guvernul ala plin de „academicieni” absolventi de „fabrici de diplome” si numai „danutzele” cand apareau se speria virusul de pleca la polul sud!
Pentru cei câţiva de aici care mai au aşteptări de la alogenii care ne conduc :
Se întâlnes două blonfe şi una îi spune celeilalte :
– În sfârşit dragă, după şase ani, am vorbit cu iubitul meu şi despre căsătorie !
– În sfârşit, dragă… Şi ce ţi-a zis ?
– Păi, mi-a zis că-i căsătorit şi că are doi copii …..
P.S.
Al vostru v-a spus că n-are copii, deşi i-au trecut prin şi din viaţă câţiva , dar în schimb are vreo şase case şi o pereche pentru care de şase ani face săptămânal naveta Vucureşto – Sibiu şi retur, pe banii voştri, dar şi ai noştri din păcate, iar cel puţin trimestrial, dacă nu lunar, excursii în cele mai scumpe locuri din lume, pentru banii voştri/noştri, că doar nu-i dă el din chiriile încasate de la nişte bănci !
Nu ştiu ce-o fi făcut blonda, dar din păcate ştiu ce-o să facem noi :
voi o să continuaţi să-l pupaţi în tuhăs, noi vom continua să-l înjurăm; cu alte cuvinte, mai NIMIC !
Mai astia de ne conduceti!: Presedinte, Guvern, Parlament, luati seama ca de urmeaza un colaps economic dupa aceasta criza, va fi vai de toti, dar indeosebi de voi, mai ales daca lumea va constata ca voi sunteti cei vinovati, asa ca luati masuri adecvate acestei perioade in sprijinul firmelor romanesti. Daca nu va duce capul, luati exemplul altora mai breji , ca ungurul Orban, nu asta-l nostru „destept”, sau elinul Mitsotakis.
TVA ul va fi restituit în proporție de 70% către firme cu capital străin. Ghiciți ce se va intampla:vor schimba leii în euro (deci cursul o ia razna) și vor transfera banii la firmele mama.Așa Cum în 2010 am susținut băncile cu imprumutul de la FMI, acum vom susține economia vestica.
Întunecați la minte ce sunteți, cei mai mulți dintre politruci. Ce?; oare Dumnezeu nu știe de vâlva cu molima? sau asta vine pentru că suntem prea aproape de El? Vedeți ce faceți să nu ne mai dea și un cutremur de pământ pe deasupra! Lăsați bisericile cu ușile deschise, umpleți-le, rugați-vă, țineți post că acum e vremea, spovediți-vă, întoarceți-vă spre Dumnezeu, ca să nu-și întoarcă fața de la voi. De veți face zece pași spre El, El va face mii de pași spre voi și veți vedea binecuvântarea care urmează. De nu, urmează mult mai rău; așa că luați aminte!
guvernul meu al treilea ,a gestionat fooarrtee biiine ! ceata de iresponsabili !!!
MUNCA , NU KILIARDE LS CLIENTELA POLITICA, FUFE, FUSTE SI CANTARETI.1.RESTRUCTURARI =50% DIN APARATULPARLAMRENTULUI format din nepoate, lipitoare., amante soate de suspusi, trepadusi adusi din toata tara ca functionari parlamentari cu salarii de 8-10-12 Mii si cu pensiide functionari parlamentari după 14 ani de chiul, postari internet, masă de 3 ore la cantinele senatului si camerei dep.
2. institutii ca CNSAS, CNA, CCR, AVOCATUL POPORULUI CU 6 ADJUNCTI SI O AVOCATA CE-SI DORESTE SALARIU +PENSIE DE JUDECATOR LA CURTEA SUPREMĂ??SOMERA ALDE AJUTATA de fosta colega de alde, catraniciu si-a depus un proiect de lege dupa ceea n-a fost o zi avocata, ci consiliera lui basescu, europarlamentara vreo 12 ani, acum alungandu-l pe v ciorbea cu ajutorul sorosistilor, taricenilor,??ce-a facut avocata poporului pt drepturile omului, galagie la tv , in tPmp ce adoptiiile in frunte cu sorina, fetele de la caracal, traficul de persoane , 200 mii de copii ce se culca nemancati??afara, demiterea. A DEMIS-O pe cea mai veche si serioasa adjunctp aducad-ope consiliera lui ciolacu??ce arudine, ce abuxz, ce nesimtire renatooooo!!!!
3. ANRP cu acoperitul baesu si balea stau ascunsi dupa dreptul de preemtiune pt sponsori si clientela de partid a la vrancea?
4, protectia datelor cu oprea ce are dodosr penal de cnd era la ANRP?SA SE ABROGE LEGEA 102/2005 SI SA REVINA CA DEPARTAMENT LA AVP!
5. CNSAS- CU 9 MEMBRI DE ACOPERIRE NU DE DESCOPERIRE ?
6. CCR CU 9 MAGISTRATI CE CUMULEAZA PENSIE +SALARII BABANE SI 2-3 NORME A LA PENALA STANCIU CE INCASEAZA 600-800 MIL LUNAR??
ASTA-I ROMANIA NORMALA, CU PENALI LA MAI TOATE INSTITUTIILE CENTRALE SI MILIARDE?
7. CAZARE, DECONRURI AVION, MASĂ, PLIMBARI CU MASINA, AVIONUL,SECRETARE??
ASA SE FAC ECONOMII DE+10 MILIARDE LEI LUNAR!HAI CATULE, HSI ORBANE, HAI IOHSNIS, CA AU TRECUT ALEGERILE??jos penalii miliardari si aroganti, incompetenti si parsivi impostori!
@ nasti CORECTA ,dar cu gauri,cu fisuri. Mult mai POTIVRITA ierea bancila
de care radeau si copiii de la gradinita, ca acuma razand isi ridicau moralu.
Guvernul cred ca se roagă sa nu se întoarcă toată diaspora in țara, ar fi prăpăd, trebuie sa le asigure locuri de munca, hrana, asistenta sanitara, scoli, Grădinițe,cireșe. Sa le asigure democrație adevarata, curată. Guvernul sa stopeze hoția, mita, aranjamentele, privilegiile pentru baronii locali, pentru aleși. Prea multe limuzine, secretare, consilieri care nu fac nimic, stau prin birouri și trag sfori, la munca “tovarăși” și mai răsfirați!
Domnii baroni locali cu ce contribuie financiar, din ce au furat , la efortul național împotriva pandemiei. Toți ciocoii noi sa golească buzunarele, poate mai aduc și din conturile de prin străinătățuri. Aceasta înseamnă unitate naționala, restul sunt vorbe.
In fostele locații de lux comuniste s-au instalat aleșii, atunci de ce i-am mai dat jos pe comuniști, ca sa se îmbuiba ei?
Ai mulțumesc domnului Nistorescu pentru Observațiile pertinente.
Care sicrie ? Cnd vom murii ne vor arde pe toti .Asa cum ne au ars si cit am fost in viata .
Culmea , in loc sa se ocupe de problemele actuale ale romanilor regimul lui iohanis fabrica in continuare dosare penale si recompenseaza prin masuri financiare ” sustinatorii ” inclusiv masuri facile pentru diaspora carora nu le convin masurile restrictive din acele tari si tabarasc peste noi !!!!
ma panarama diasporenii ce i-ai vazuu erau muncitori pe santiere si spalatori de vase careau fost dati afara cas-au inchis locatiile.
Diasporenii carev l-au votat pe IOHANNIS, milionul,nu va veni in cloaca asta ca sunt intelectuali,specialisti.medici.biologi, liberali care castica 10 mii de euroi/lunar.
Pentru ca economia sa functioneze, rambursarea TVA este o necesitate. Din pacate procedura aplicata este ticaloasa, discriminatorie pentru firmele romanesti. Firmele straine, prezumate „cinstite”, isi primesc TVA-ul la cerere, doar pe baza decontului. Cele romanesi, prezumate „corupte”, nu-i asa, trebuie sa astepte controlul fiscal, efectuat la sange, uneori cu anii, iar rambursarea la „Sfantul asteapta”. In schimb trebuie sa-si achite toate obligatiile fiscale,la zi, spre deosebire de „onorabilii” investitori straini, care-si exporta profiturile nefiscalizate.
Au venit o parte dintre romanii plecati . Au venit cersetori , proxeneti, suti , prostituate . Dar au venit si oameni necajiti-majoritatea care AU LUCRAT la negru si n-au nici un fel de economii . Ar trebui sa le cerem sa se inregistreze , si sa le oferim o masa calda pe zi , fiindca oamenii acestia n-au nici o sursa de venit . Armata ar putea sa-i instaleze in corturi si sa mobilizeze bucatariile de campanie . Am vazut oameni normali , cu privirea pierduta . Acum nu se poate lucra nimic. ONG urile se ocupa doar de Vierpfoten , de Zweipfoten nu se ocupa nimeni .
Astia cataiau pe vremuri normale,dar acum!
Cu cine? Cu ce?
Ce avem in fruncea tarii: cati, bisisici, lucovizi ….
Ce vreti sa iasa!
Ne trebuie un Victor! Nu Ponta! Orban!
Lucovid s-a autlizolat in dulapul sasesc!
Dumnezeu cu mila!
In completarea titlului se adauga si editorialele semi-tampite de la un anume ziar rosu.