Măsurile de criză pregătite de Guvern alertează sindicatele

Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică şi decidenţii, atrage atenţia Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA.

„Biroul Naţional al Confederaţiei Naţionale Sindicale ‘Cartel ALFA’ a luat act cu îngrijorare de proiectul de OUG privind măsuri fiscal bugetare pentru 2025 (aşa-numita ‘ordonanţă trenuleţ’), pregătit de Guvern şi publicat în mass-media pe surse. Astfel, Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA trage un semnal de alarmă asupra politicilor de austeritate şi a măsurilor economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri, care reprezintă soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată de evenimentele politice din ultima perioadă.
Constatăm încă o dată că decidenţii nu au înţeles mesajul cetăţenilor la alegerile parlamentare, prin care aceştia au sancţionat: lipsa de comunicare, lipsa de transparenţă, lipsa focalizării decidenţilor politici pe priorităţile cetăţenilor, şi nu pe priorităţile lor personale şi de grup, lipsa de respect a decidenţilor faţă de legile ţării, care în viziunea lor sunt făcute pentru cetăţenii de rând, nu şi pentru ei înşişi”, se arată în comunicat.

Potrivit Cartel ALFA, în caz de situaţie de criză, noul Guvern ar trebui să discute cu organizaţiile sindicale şi patronale astfel încât să se ajungă la măsuri echilibrate, iar orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică şi decidenţii.

„Dacă există o situaţie de criză, noul Guvern trebuie să convoace Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, să demonstreze şi să justifice situaţia şi să o dezbată cu partenerii sociali, ţinând cont de expertiza şi experienţa practică a organizaţiilor sindicale şi patronale. Rezultatul ar trebui să fie un acord care să cuprindă măsuri echilibrate, iar orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică şi decidenţii. Cu alte cuvinte, lista trebuie să înceapă cu: prorogarea decontărilor de campanii electorale până la 31 decembrie 2026; prorogarea finanţării partidelor până la 31 decembrie 2026; prorogarea aplicării pensiilor speciale pentru parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene până la 31 decembrie 2026”, este de părere confederaţia.

CNS Cartel ALFA subliniază că austeritatea este o politică riscantă, care adesea aduce mai multe probleme decât soluţii. Deşi reducerea cheltuielilor publice poate părea o soluţie rapidă pentru atingerea ţintei deficitului stabilite de Tratatul de la Maastricht, există riscuri majore asociate cu o astfel de abordare.

Mai exact, este vorba despre un impact social devastator, în condiţiile în care tăierea cheltuielilor dintr-un sistem social deja precar va împinge şi mai mulţi români în sărăcie şi va reduce accesul la servicii esenţiale, mai ales în comunităţile rurale sau dezavantajate, apoi erodarea încrederii în stat, întrucât subfinanţarea educaţiei, sănătăţii, asistenţei sociale şi ordinii publice distruge baza unei societăţi echitabile şi solidare, la care se adaugă continuarea exodului personalului calificat în alte ţări din Uniunea Europeană.

Cartel ALFA vine şi cu un plan bazat pe soluţii echilibrate, care să sprijine economia fără a sacrifica nevoile reale ale cetăţenilor: creşterea veniturilor bugetare prin colectare fiscală eficientă şi introducerea de taxe progresive pentru marile averi; investiţii în infrastructura socială – este imperativ să finanţăm educaţia, sănătatea şi asistenţa socială pentru a reduce decalajele sociale şi regionale; consolidarea parteneriatului social – politicile economice trebuie să fie rezultatul unui dialog real cu toate părţile implicate: sindicate, patronate şi societatea civilă.

Astfel, între măsurile din „ordonanţa trenuleţ” trebuie să se regăsească: stoparea inflaţiei galopante prin oprirea speculaţiilor din domeniul energiei, factor principal inflaţionist şi destabilizator al competitivităţii economiei româneşti, prin: repunerea în funcţie a grupurilor CEO şi a unităţilor nefinalizate (finalizarea grupurilor de la Tarniţa); urgentarea finalizării grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodă; stoparea vânzărilor pachetelor de acţiuni şi introducerea de mecanism de aport de capital; predictibilitate şi creşterea veniturilor nete prin realizarea unui Acord tripartit referitor la salariul minim garantat în plată pe perioada 2026-2028, declanşarea negocierii şi încheierii CCMNN (Contact Colectiv de Muncă la Nivel Naţional), redistribuirea sarcinii fiscale între angajator (capital) şi lucrători, prin transferarea treptată a 2/3 din contribuţii asigurări sociale (CASS+CAS), de la angajat la angajatori.

„Dacă se doreşte îngheţarea salariilor, trebuie imediat să se aplice un transfer de taxe sociale de la angajat către angajator, fără afectarea fondurilor pentru politici sociale”, se spune în comunicat.

Altă măsură propusă de sindicalişti se referă la recentralizarea investiţiilor în investiţii aducătoare de contribuţii la buget şi în anii următori finalizării acestora, respectiv: renunţarea la investiţiile de tip „borduri şi parcuri”; renunţarea la investiţiile în spitale mastodont, reorientarea banilor către unităţile sanitare existente în vederea modernizării şi eficientizării acestora; stimularea reindustrializării bazate pe număr locuri de muncă şi beneficii către economie.

CNS Cartel ALFA mai propune: reducerea cheltuielilor publice numai după o analiză cu partenerii sociali, nu pe baza unor reguli generale, aplicate otova, ci prin analize dedicate şi specifice; creşterea colectării prin introducerea unor mecanisme care nu necesită creşterea personalului bugetar sau investiţii materiale, ci prin mobilizarea cetăţeanului sau companiilor (ex.: cine îşi plăteşte taxele pentru un trimestru/an înainte are o reducere); măsuri eficiente de combatere a evaziunii fiscale (menţinerea voucherelor de vacanţă şi a tichetelor de masă, singurele mecanisme eficiente în domeniul HoReCa şi comerţ); aplicarea creşterii prevăzute în Legea pensiilor nr. 360/2023.

„Este timpul ca decidenţii să înţeleagă că economia nu este un scop în sine, ci un mijloc de a crea o societate mai bună pentru oameni. Reducerea cheltuielilor publice fără o strategie clară de creştere a veniturilor va amplifica inegalităţile, mărind discrepanţele, va fragiliza statul şi va împinge România pe o traiectorie periculoasă. CNS Cartel ALFA solicită liderilor politici să renunţe la măsurile care favorizează doar elitele economice şi să adopte politici economice bazate pe echitate, solidaritate şi dezvoltare sustenabilă. Neaplicarea acestor măsuri va conduce la conflicte sociale, care vor adăuga încă un efect negativ economiei, deci şi veniturilor la bugetul de stat”, se menţionează în comunicat.

Recomanda 2

15 Comentarii

  1. Sindicatele sunt controlate prin intermediul liderilor. Sunt curios câți din ei au grade. Cunoaștem lupta mimată și indignarea prefăcută a liderilor ce dau mâna pe sub masă cu soroșiștii de la putere.

  2. Tribut=pesches atribuit inaltilor demnitari americani.

    Schimbarea sistemului politic in Romania prin venirea unui om adevarat care nu-si doreste sa se imbogateasca pe spinarea romanilor este singura sansa de revenire la o crestere economica moderata.

  3. Măi românachilor…la alegerile parlamentare de ce i-ați votat tot pe ei ? Aaaa ? De ce ? De 35 de ani îi votați tot pe ei… Hai sictir

  4. Ha, ha! Ezact ca pi vremia Impușcatul’i: ș-o intrat în rol curelele de transmisie… Prima măsură: desfintaț’ “sindicatele” ș’ uaminilor le vor râmânia mai mulț’ bani di pită!…

  5. De ce se cere transparență? Știe poporul ce este bine pentru el? Știe Ciolacu care este atât de ocupat cu guvernarea țării încât n-are vreme să-și caute diploma de bacalaureat. Știe și Predoiu care e la fel de ocupat. Poporul nu trebuie să cunoască măsurile ci doar să simtă pe propria piele efectele acestor măsuri binefăcătoare. Izvorul înțelepciunii și al generozității este la guvernanți care nu pot dormi noaptea de grija poporului.
    Sindicatele exagerează. Adevărata austeritate profundă până la os va veni abia după investirea noului președinte rezultat în urma alegerilor. Asta de acum e doar o ușoară încălzire.

  6. Adica politicul a nenorocit tara, oamenii care într-adevăr muncesc suferă și tot aceiași politicieni sunt iar la putere.
    Meritam cu vârf și îndesat toate măririle de taxe și preturi. Nu exista o taxa prea mare pentru asa un popor neghiob.

  7. Acum câteva zile i-ați votat, acum îi contestați ?
    Mai mulți candidați si unele partide v-au spus ca vom ajunge în haos economic cu PSD si PNL dar tot l-ai votat pe Ciolacu, PSD si PNL.
    I-ati votat, acum pentru 4 ani CIOCU MIC !

  8. Păi, acu se pare că ”sindicalștii” vor fi nevoiți să-și vindă castelele pentru a plăti pe chiulangiii care urlă pe străzi,..In rest acu e atunci,.Cine-i prostu va lucra mai mult și va cotiza mai mult inspre a asigura un venit și dobitocului din altă parte a țării a cărui necaz e doar că nu mai are de unde fura ? Deci, ajungi la faza de regionalizare și autonomie,.dacă nu chiar la dezmembrare.

  9. Inca o masura pentru ordonanta „trenulet”: Sa se renunte la cumpararea de f35 pentru ukr si iasa bugetul de pe minus! A, nu e voie, tributul trebuie platit la inaltul partener strategic!

  10. …eu zic sa-i verificam pe liderii de sindicat la averi prima data…apoi sa vedem vum sunt impozitate cele doua capitaluri, adica al omului angajat si al angajatorului…dupa, sa vedem de unde si-au cladit bugetarii adevarate palate, cu ce bani si-au multiplicat averile ei si neamurile lor…si asa vom sti de unde tre sa vina banii pt dari!…

  11. Cu național liberal Bolojeni în frunte vor fi tăieri și înghețări multe. Cu un parlament pe slugi n-o să știi unde să fugi. Cu un CCR îmbuibat România-i la mezat. Când pe demolatorul de 65 spitale din zone locuite de români Atilla Cseke (avocat) care-și încheie jurămâtul sfidător în ungurește spre a evita partea cu loialitate patriei România, și pe Barna Tanczos alt șovin care și protector al intereselor Ungariei în Ardeal, premianții guvernului Cîțu, îi accepți din nou miniștrii esti ca popor de disprețuit.

  12. Sindicatele acum sunt varză…de unde sa ia guvernul ceva și să cea, daca are o gramada datorii? Bătaia apei in piuă..pot protesta pân la pastele calului…Economia germană e în liberă cădere…cei mai mici chica și așa…

  13. Sindicalistilor ati tot votat hotii care de 35 de ani tot se perinda la guvernare PSD+PML+USR+UDMR… si acum aveti ceea ce ati votat. Ceea ce a facut Basescusatan se pregateste sa faca din nou noul guvern satanic. O sa va taie pensiile si salariile. Ha, ha, ha..sindicalistii ploii lui peste prajit ce sunteti, va dau partidele pro-europene la placute suedeze in freza pana o sa va saturati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.