Mbappe la Real Madrid, o operațiune de jumătate de miliard de euro

Clubul Real Madrid va cheltuit în total 500 de milioane de euro în cadrul operaţiunii legate de recrutarea starului francez al fotbalului Kylian Mbappe, informează mass-media spaniolă.

Acordul dintre Real Madrid şi Kylian Mbappe este încheiat în acest moment, chiar dacă lipseşte deocamdată oficializarea sa, conform postului de radio Cadena Ser, care a prezentat marţi toate cifrele legate de această tranzacţie.

Astfel, Mbappe urmează să primească un salariu net de 14 milioane de euro la echipa spaniolă, plus un bonus de 30 de milioane de euro pentru fiecare dintre cei cinci ani ai contractului său cu Real Madrid. Negocierile dintre Mbappe şi Real Madrid au fost într-o direcţie pozitivă pentru ambele părţi, însă mai sunt unele probleme rămase de lămurit, legate în primul rând de împărţirea procentelor din drepturile de imagine între jucător şi club, valoarea bonusurilor şi plusurilor din contractul progresiv pe care Real Madrid i-l oferă lui Mbappe în aceşti cinci ani.

Operaţiunea este una dintre cele mai importante din punct de vedere financiar din istoria fotbalului european, iar valoarea sa totală se ridică la 500 de milioane de euro, luând în calcul toate laturile acestei afaceri, conform sursei citate.

Evenimente viitoare precum Jocurile Olimpice de la Paris, din această vară, la care Mbappe speră să participe cu selecţionata Franţei, sau momentul debutul său la Real Madrid sunt alte aspecte care nu au fost deocamdată lămurite. De asemenea, rămâne de rezolvat modul în care decurge despărţirea de actuala sa echipă, Paris Saint-Germain, la care Mbappe evoluează începând din 2017.

Presa spaniolă anunţă totodată că Mbappe ar urma să poarte tricoul „simbolic” cu numărul 10 la Real Madrid, în timp ce numărul 9 va fi rezervat noii „perle” a fotbalului brazilian Endrick, care va sosi la rândul său în această vară pe Santiago Bernabeu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.