Mecanic premiat pentru că a evitat o tragedie

Mecanicul de locomotivă care a evitat impactul tragic dintre un tren și un convoi de autospeciale SMURD la data de 9 aprilie 2024 va fi premiat de CFR Călători.

Într-un comunicat remis cotidianul.ro, reprezentanții companiei anunță că  îl premiază pe Stan Sorin Ioan – mecanic de locomotivă în cadrul Depoului Brașov.

 Mecanicul conducea marți trenul IR 1734  pe ruta Cluj Napoca – Bucureşti Nord. Când garnitura se afla pe segmentul Câmpia Turzii – halta Călăraşi Turda, înainte de trecerea la nivel cu calea ferată, mecanicul a observat un convoi de autospeciale SMURD care intenţiona să traverseze pasajul. În consecință, a dat semnale repetate de alertă cu fluierul locomotivei.

O autospecială din convoi a ignorat însă total semnalele de alertă date de tren. Chiar şi în aceste condiţii, mecanicul sesizând că aceasta se apropie de trecerea la nivel a luat măsuri de frânare rapidă a trenului. Astfel, a reușit să evite producerea unei coliziuni tragice.

Autospeciala SMURD din convoi care a ignorat total semnalele de alertă date de tren, tot a forțat milimetric trecerea pasajului punând în pericol de moarte atât pe pompierii din mașină, cât și pe călătorii din tren.

Doar datorită profesionalismului mecanicului de locomotivă al CFR Călători, Stan Sorin Ioan, s-a evitat o tragedie iminentă.

Trenul IR 1734 şi-a continuat ulterior parcursul în condiții normale de siguranță a circulației.

Regulamentele rutiere prevăd că autospecialele de intervenție pot trece pe culoarea roșie a semafoarelor dacă au semnalele luminoase și acustice în funcțiune, însă acest lucru NU ESTE VALABIL LA TRECEREA CU NIVEL LA CALEA FERATĂ.

DIn aceste motive, șoferul autospecialei este cercetat disciplinar, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Avram Iancu” al județului Cluj.

„În urma vizualizării imaginilor, unitatea noastră a demarat în regim de urgență cercetarea disciplinară care se impune pentru analizarea celor întâmplate și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de această situație ce a pus în pericol viața echipajului care a încadrat autospeciala de intervenție.

O altă măsură dispusă a fost înlocuirea din serviciu a conducătorului auto al autospecialei de intervenție, iar până la finalizarea verificărilor acesta nu va mai fi planificat în serviciul operativ.

sursa video Turda News

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

19 Comentarii

  1. Ambele părți au procedat impecabil! De ce sa fie penalizați? Cfr-ul nu are legătură cu pompierii la urgenta?! Doar nu a oprit pentru câteva ore sau o zi, au fost câteva minute, 2-3-5 minute și putea recupera să ajungă la timp mai ales că era o casa în flăcări!

  2. Pompierii au avut mare noroc. Daca imi zice ca ala de la volan nu a vazut trenul atunci poate nu ar trebui sa fie sofer.

  3. Adevarul este ca soferul a fost destul de inconstient ca sa riste sa treaca la o diferenta de sutime de secunda de un impact catastrofal cu locomotiva.
    Cert este ca a riscat un carambol care s-ar fi putut solda cu multi morti si raniti atat din tren cat si din autospeciala.
    A fost o cascadorie riscanta……[Rumburak]

  4. Pentru ca nu s-a asigurat și nu a redus viteza din timp, șoferul camionului nu avea nicio șansă sa oprească in siguranță înainte de trecerea la nivel. Singura alternativă in acea situație a fost să accelereze și să elibereze calea ferată.

    Întrebarea este, de ce profesioniștii își asumă așa riscuri? Sau poate a trecut testul psihologic pe ochi frumoși. Așteptăm rezultatul anchetei.

  5. bestiile lu alrahat,
    „eroii nostri”
    -in Bucuresti circula NUMAI in regim de urgentza,
    cu sirena pusa!

  6. @…parere: parca ieri il injurai pe mecanicul de tren ca nu a oprit sa treaca tembelul cu autospeciala. Daca se intampla nenorocirea, mureau si pompierii si erau raniti si pasagerii din tren. Mai ai frati?

  7. @maxtor
    Smurzii sunt zeii pe pamant. La miezul noptii circula pe drum complet liber cu 15 la ora si sirenele la maxim. Chipurile sunt „salvatori in misiune” si imbolnavesc de inima alti 100. toti au aroganta grasa a bosului lor

  8. Este foarte frumos gestul pentru mecanic , dar asta arata dezastrul in automatizarea CFRului , care înainte era securizat , iar astăzi pnelizat și pesedizat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.