Media e mesajul. Sau despre magia manipulării

Dacă într-un film horror s-ar face trecerea la secvenţele unei comedii, ai sesiza că e în neregulă ceva.

În realitatea cea reală nu se miră nimeni, iată, că am cotit-o peste noapte de la secvenţe de îngrijorare pandemică la euforia şi furia unor aglomerări protestatare? Pare-se că nu. În orice caz, nu media mainstream e mirată.

Un filosof al mijloacelor de informare în masă, Marshall McLuhan, spunea că, în acest domeniu, mesajul numărul 1 nu ar fi ceea ce comunică media, ci chiar media ar constitui acest mesaj. Adică, una ar fi pentru minte să citească ceva scris pe hârtie şi cu totul alta ar fi să citească ceva pe un suport electronic, cum ar fi televizorul. Pe vremea lui McLuhan nu apăruseră smartphone-urile, dar existau calculatoare, şi teza filosofului era că o combinaţie scris-imagine va contribui la retribalizarea minţilor.

După flerul meu, exact asta am trăit sub pandemia COVID 19. Iată ce firesc nişte imagini noi (aglomeraţii protestatare) au înlocuit grijile cotidianului pandemic şi au schimbat agenda distanţare-măşti-vaccin într-o altă agendă: antirasism-Trump-alegeri. Hocus-pocus… Noile mijloace de informare în masă sunt magice. Acesta e mesajul lor cel mai adânc. Cel de la suprafaţă trece uşor de la horror la comedie, fără ca mintea retribalizată să aibă crampe logice. Păi, nu vă temeţi că formaţi aglomerări care vor răspândi noul virus? Reporterii mainstream nu pun întrebarea aceasta, ca nu cumva să afle că aglomeraţii vor să demonstreze ceva nasol despre această răspândire. Ei, reporterii, dau de înţeles că un act rasist nu putea rămâne fără urmări chiar dacă protestele ar deveni focarele unui nou val de infectări. Dar nici linia antirasistă a aglomeraţiilor nu le stă mult la suflet.

Hocus-pocus şi iată cum ies din pălărie interpretări politice ale evenimentelor! SARS-CoV 2 nu a putut fi legat decisiv de şansele lui Trump la următoarele alegeri prezidenţiale. Aceste proteste antirasiste, da. Păi, cine a avut atitudini rasiste în campania sa electorală? Cine a încurajat discriminările rasiale? Aşadar, sub genunchiul lui Derek Chauvin era mutra lui Donald Trump.

Mesajul de la suprafaţă acesta este acum. În adâncuri, magia lui „Dă-o încolo de pandemie, nu vedeţi ce se întâmplă?!”. Au murit 100.000 de americani sub SARS-CoV 2, dar numai decesul lui George Floyd serveşte bine cauza pentru care se agită minţile noastre retribalizate şi, brusc, netemătoare de coronavirusul secolului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioan Buduca 1110 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Coronavirusul …o uriasa manipulare. A cui ? Suspectez China (sa nu cumva sa o subestimam!) la intelegere cu marii miliardari. Vom vedea in max. un an de ce ?

  2. Aduce a un „tit for tat” din partea Chinei dupa incidentele cu protestele in masa din Hong Kong
    Plus afrontul suferit prin legitimarea presedintei Taiwanului de Trump..
    US Big business vrea in continuare multilateralism economic desantat cu China. Trump,nu…

  3. In sfarsit autorul a fost capabil de o logica prin care sa spuna mai multe lucruri fara sa se angajeze, un fapt ce ne demonstreaza ca are totusi talent analitic! Imaginea propusa de Dansul cu politistul Chauvin(in franceza) apasand poza
    lui Trump e putem spune…Mitica(magica)!Media americana marxizata de vreo 170 de ani a pus cap compas pe justificarea
    masurilor de distantare pentru a se reusi atingerea scopului principal al declansarii celui de-al 3-lea macel bolsevic
    mondial, biologic, paralizarea pe toate planurile a superputerilor pe langa decimarea populatiilor acestora, dupa care
    „cu toate panzele sus” a aprobat ANARHIA cetatenilor de elita, nemaicontand tot ceea ce invocase cu marsavie anterior
    si aceasta, cum bine a spus autorul, pt ca virusul bolsevic chinez nu reusise prin victime/paralizare sa-i zdruncine
    decisiv pozitia lui Trump! Pe fondul isteriei mondiale si confirmand coniventa cu China, seful Comintern Rasputin a impus o lege inexistenta pe vremea sefilor sai din KGB, autorizarea ripostei nucleare la atac cu arme conventionale!

  4. Un experiment, interesant, al unei persoane. Poarta aceeasi masca de l-anceputul starii de alerta, fara a fi fost spalata sau dezinfectata, fara a fi atacat de covidutul dictaturii mondiale. E hotarat s-o poarte atat timp cat slugile din GSC o cer. Sunt curios sa vad daca se prinde Covidul de smecherie.

  5. Buduca
    McLuhan nu a folosit pluralul media, ci singularul, adica medium: „The medium is the message”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.