VIDEO Medicul român care a adus în țară conceptul de wellbeing pentru doctori

Angajații din sistemul medical românesc sunt supuși stresului profesional.

VIDEO Medicul român care a adus în țară conceptul de wellbeing pentru doctori

Dr Ioana Gheonea, captura video Medika TV

Angajații din sistemul medical românesc sunt supuși stresului profesional.

Burnout-ul în rândul cadrelor medicale din România este o realitate, despre care se discută prea puțin în spațiul public. Medicul Ioana Gheonea, cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, face eforturi pentru a introduce în țară conceptul de wellbeing pentru doctori. Ea va reprezenta România în cadrul unei conferințe europene ce abordează această temă și care se va desfășura în noiembrie la Valencia, în Spania.

Despre wellbeing sau starea de bine, în limba română, se tot vorbește de prin a doua jumătate a anilor 60. Chiar dacă reprezintă categoria profesională cea mai expusă la epuizare profesională, despre starea de bine a cadrelor medicale nu s-a discutat niciodată în public până la începutul anilor 2000.

Datele arată că, în 2007, cea mai prestigioasă organizație medicală din lume, Mayo Clinic, desfășoară, în premieră mondială, un program dedicat prevenirii și controlului burnout-ului în rândul profesioniștilor din sistemul medical. Acesta este momentul în care conceptul de wellbeing pentru doctori începe să ia amploare.

Medicul român care revoluționează sistemul

Cadru didactic în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, medicul Ioana Gheonea este printre primii medici români care a prezentat acest concept și care vorbește public despre existența lui.

Ea a recunoscut faptul că, deși în Statele Unite ale Americii și chiar în Asia, există o preocupare pentru bunăstarea medicilor, în Europa dezbaterile sunt abia la început. Iar în România, subiectul aproape că nu există.

„Așa am aflat că există ofițer de wellbeing pentru medici și care se preocupă de starea de bine a medicilor și personalului medical în SUA sau Asia, dar mai puțin în Europa, Și atât Societatea Europeană de Radiologie, cât și noi cei din România ar trebui să fim implicați în astfel de proiecte”, susține dr. Ioana Gheonea, medic primar radiologie și imagistică medicală, cadru didactic al UMF Craiova.

Va reprezenta România la o conferință europeană

În toamna acestui an, mai exact în perioada 14 – 16 noiembrie 2026, la Valencia, în Spania, Europa organizează o conferință internațională dedicată bunăstării doctorilor unde se vor dezbate aspecte legate de conceptul de wellbeing pentru doctori.

Tema centrală nu vizează doar prevenirea burnout-ului în rândul personalului medical, ci și identificarea soluțiilor pentru a aduce bunăstare angajaților din sistemul medical.

România va fi la rândul său prezentă la acest eveniment, prin participarea medicului Ioana Gheonea.

„În ultima perioadă, în congresele europene, se discută foarte mult de partea de burnout al medicilor și este un adevăr. Totul din cauza activității intense și a resurselor umane tot mai limitate. Într-adevăr mă preocupă acest aspect și mă interesează conceptul de wellbeing pentru doctori. Sunt implicată în organizarea unei conferințe pe această temă care se va desfășura în perioada 14 – 16 noiembrie 2026, în Spania, la Valencia” mai spune dr. Ioana Gheonea.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Asteptam politicianul care sa aduca conceptul de CIORDELING, sa vazi atunci ce bine se vor semti alesii alesi ai neamului

  2. De ce nu postati comentariile negative adresate decent si realist la subiectul abordat de autor.
    Minoritatea de medici care au reusit sa isi construiasca o reputatie nu caracterizeaza sistemul, dimpotriva ei sint exceptia.
    Mult prea multi mediocri isi aleg aceasta profesie chiar pentru bunastarea care aproape ca se autogeneraza din relatia cu pacientul si nu se coreleaza cu performanta profesionala.

  3. Dragǎ doamnǎ Gheonea, burnout-ul se va rezolva curând fiindcǎ vine iute Inteligența Artificialǎ și 90% dintre medici vor fi puși pe liber, sǎ beneficieze de mult wellbeing lucrând la spații verzi (cei mai norocoși dintre ei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.