Mesajul lui Joe Biden pentru aliaţii din Europa

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a evidenţiat, la reuniunea „Iniţiativa Bucureşti 9”, organizată de preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis şi Andrzej Duda, angajamentul de consolidare a relaţiilor transatlantice şi de intensificare a cooperării cu aliaţii din Europa Centrală şi de Est.

„Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu aliaţii de pe flancul estic al NATO, în cadrul unui summit virtual al ţărilor din cadrul Iniţiativei Bucureşti Nouă (B9), găzduit de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de cel al Poloniei, Andrzej Duda. Preşedintele Biden a evidenţat angajamentul său de reconstruire a alianţelor şi de consolidare a relaţiilor transatlantice. A transmis dorinţa unei colaborări mai strânse cu cei nouă aliaţi ai noştri din Europa Centrală şi din regiunile Mării Baltice şi Mării Negre asupra tuturor tipurilor de provocări, inclusiv în privinţa securităţii medicale globale, schimbărilor climatice, securităţii energetice şi relansării economice globale”, a anunţat luni Preşedinţia SUA.

„Preşedintele Biden a exprimat susţinere pentru consolidarea poziţiei pentru descurajare şi apărare a NATO, evidenţiind şi importanţa ca aliaţii să intensifice măsurile de rezilienţă faţă de acţiuni economice şi politice dăunătoare ale concurenţilor noştri strategici. În plus, preşedintele SUA a salutat oportunitatea interacţiunilor cu aceşti aliaţi, precum şi cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care a participat la reuniune, în legătură cu eforturile aliaţilor de a aborda viitoare ameninţări, teme care vor fi discutate la Summitul NATO din 14 iunie”, precizează Casa Albă.

„În final, preşedintele Biden a evidenţiat importanţa consolidării sistemelor democratice şi normelor statului de drept, atât pe plan intern, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi în întreaga lume”, subliniază Casa Albă.

„Iniţiativa Bucureşti 9” a fost lansată de România şi Polonia în anul 2014. La reuniune au participat liderii din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. De asemenea, au participat, prin videoconferinţă, Joseph Biden, preşedintele SUA, şi Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. „DACA ESTI VACCINAT….POTI SA-TI SCOTI MASCA!”
    -biden nu trump!

  2. „… Joseph Biden, a evidenţiat … angajamentul de consolidare a relaţiilor transatlantice şi de intensificare a cooperării cu aliaţii din Europa Centrală şi de Est.”
    „Preşedintele Biden a exprimat susţinere pentru consolidarea poziţiei pentru descurajare şi apărare a NATO …”
    „În final, preşedintele Biden a evidenţiat importanţa consolidării sistemelor democratice şi normelor statului de drept …”

    Ce a facut Biden ? Dupa texte a facut o flatulatie ! Deh, avantajul varstei.

  3. Joc de glezne! Să facă și americanii o paradă ca Putin ieri la Moscova și apoi mai vorbim!

  4. initiativa lui frantz sa convoace nato la bucuresti cu biden si blinken se face pe fundalul ca ultimii stiu ca frantz si alalti lingatori stiu de la mine ca am vorbit de mult timp plus ca pe situl dept de pompieri din nyc este dovada ca ancheta lor a 911 a descoperit probe ale israelului si aliati americani ai jidanilor ca au plasat exploziv n turnurile gemene si nr 7 inaintea asazisului atac terorist din 11 sept 2001 in care si au asasinat cu premeditare 3000 de concetateni…astia apara romania..de si ucid proprii cetateni…..biden si ai lui sa inrtreaba ce-i determina pe aliatii lui frantz si ciuca plus jidanu de la externe si sri sa ignore o asa crima facuta de americani….milogii nostri de milogi ce sint se considera probabil …proccidentali si cred ca increderea lor ii face speciali…da

  5. Vorbe goale pentru fraierii care pun botu, si cheltuiala inutila de bani pentru organizare.

  6. „Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu aliaţii de pe flancul estic al NATO” cu Rusia ….oh well….. si clopoteii suna clink clink clink…. ha!!

  7. bla … bla … bla … NATO … bla … bla … bla …

    bla … bla … bla … importanţa consolidării sistemelor DEMOCRATICE (fata de cine?) şi normelor STATULUI de DREPT (fata de ce?), atât pe plan INTERN (de ce/nu clauza V?), cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice (cum?) şi în întreaga LUME (de ce/cica NATO global?) … ha … ha … ha !!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.