Mihai Gâdea, despre boicotul RCS-RDS: Astfel de trucuri nu ne vor face să tăcem

Mihai Gâdea ia atitudine şi îşi manifestă dezacordul privind practicile necomerciale ale RCS&RDS care a retras de pe platforma de satelit Digi, în mod abuziv, posturile INTACT Media Group. De 20 de ore, posturile Antena 1 şi Antena 3 nu mai pot fi recepţionate prin satelit de abonaţii RCS-RDS. Cele două posturi au fost scoase de pe platforma de satelit Digi fără a-şi informa în prealabil abonaţii şi fără a avea acordul CNA. Reprezentanţii INTACT Media Group consideră măsura RCS-RDS abuzivă şi necomercială. „Decizia de întrerupere este cu atât mai revoltătoare cu cât ea a fost luată chiar în mijlocul unor negocieri comerciale între compania de retransmisie şi instituţia noastră. Astăzi, la ora 11.00, erau programate discuţii pentru prelungirea contractului dar RCS&RDS întrerupesese deja cu multe ore înainte emiterea posturilor din Grupul INTACT. Prin astfel de practici, RCS&RDS dovedeşte dispreţ faţă de abonaţii care sunt telespectatori fideli ai Antena 1 şi Antena 3. Astfel de trucuri nu ne vor face să tăcem” a declarat directorul general Antena 3, Mihai Gâdea, într-un mesaj pentru toţi telespectatorii Antena Group. Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat la CNN International şi este parte a INTACT Media Group.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.