Ministerul Finanţelor se împrumută iar

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 201 milioane lei, sub nivelul planificat, într-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 milioane lei, scadentă în octombrie 2030, la o dobândă anuală de 3,96%.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 334 mil. lei, din care ofertele competitive au totalizat 273 mil. lei, iar cele necompetitive 61 mil. lei.

Din valoarea nominală adjudecată de 201 mil. lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 110 milioane lei, iar în contul clienţilor la 30 mil. lei

Ofertele necompetitive au fost de 61 mil. lei.

Ministerul a respins toate ofertele de cumpărare de obligaţiuni transmise cu un nivel al preţului mai mic de 101,5213%.

Știrea inițială

Românii pot subscrie începând de luni pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, anunță Ministerul Finanțelor.

Perioada de subscriere se va încheia pe data de 31 august 2020. Veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.

Rata dobanzii este de 3,5% – 1 an, 4% – 2 ani, 4,25% – 3 ani, 4,75% – 5 ani, fără plafon individual de subscriere.

Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 10-31 august 2020 și de la unitățile C.N. Poșta Română în perioada 10-28 august în mediul urban și în perioada 10-27 august în mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. no, trebuie sa fi ceacanau rau sa increzi statului banii tai, mai ales sub catzu burduja & company.
    precedentul ii dat de pensiile pt care s-o „extras” zeci de ani din punga plebeilor sau a servilor luati cu arcanu’ la canale si alte lucrari de industrie „privatizate”. nimic nu s-o mai dat inapoi la „retraite” statul.
    sedeti bland, ca prostia s-o plati scump rau.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.