Miniştrii lui Berlusconi îşi împart palatele Bisericii

Arhiepiscopul de Napoli, cardinalul Crescenzio Sepe, va fi investigat de parchetul din Perugia într-un caz de corupţie şi trafic de influenţă, implicând şi favoruri sexuale, un scandal în urma căruia un ministru al cabinetului Berlusconi şi-a dat demisia.

În 2005, când era şef al Congregaţiei pentru propovăduirea credinţei, cardinalul ar fi primir 2,5 milioane de euro pentru restaurarea palatului Congregaţiei de către o firmă a omului de afaceri Diego Anemone, însă lucrările nu au început niciodată. Acelaşi cardinal este acuzat că a vândut un imobil, în 2004, la un sfert din valoarea de piaţă, lui Pietro Lunardi, atunci ministru al Lucrărilor Publice în cabinetul Berlusconi. Imobilul a fost renovat de aceeaşi firmă a lui Diego Anemone, ceea ce justiţia consideră că este un act de corupţie, scrie „Le Figaro”. Totodată, şefului Protecţiei Civile, Guido Bertolaso, i s-a permis să locuiască fără a plăti chirie într-un palat al Congregaţiei situat în cea mai scumpă zonă a Romei. Claudio Scajola, ministru al Industriei în actualul guvern Berlusconi, a demsionat în mai, tot în urma unui scandal în care era implicată Congregaţia condusă de cardinalul Sepe. Scajola a cumpărat un imobil aparţinând Bisericii cu 900.000 de euro.

Suspiciunile care planează asupra cardinalului au fost întărite de decizia luată în 2006 de Papa Benedict al XVI-lea, care l-a schimbat pe Sepe de la conducerea Congregaţiei, „retrogradându-l” la calitatea de arhiepiscop de Napoli.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.