Ministrul Energiei, menținut la butoane

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. S-au înregistrat 98 voturi ‘pentru’ şi 190 ‘împotrivă’ şi 4 abţineri. PSD a anunțat inițial că nu va vota împotriva lui Popescu. Totuși, trei deputați PSD și unul de la PNL au votat pentru demiterea ministrului Energiei. E vorba de Dumitru Coarnă, Daniel Ghiță și Laurențiu Țepeluș (toți PSD) și Nicolae Laurențiu Cazan (PNL).

 

 

Moţiunea s-a intitulat „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul “săptămâna viitoare” Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României”.

Moţiunea, iniţiată de către 51 de deputaţi USR şi depusă săptămâna trecută, arată, în cuprinsul său, „dezastrul” de la Energie, sub comanda lui Ponescu, aşadar, acesta trebuie să plece din funcţia de ministru.

„Poate nu ştiaţi, dar domnul Popescu este cel mai longeviv ministru al Energiei. Deci a avut timp să ne arate ce poate şi să facă reforme. Dar să vedem ce a făcut Virgil Popescu la minister în ultimii ani. A continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenţi cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe ‘săptămâna viitoare’ decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică. Mai mult, acest ministru liberal a preluat cu succes de la Liviu Dragnea un discurs anti-companii private. Doar contra unora, pentru că pe altele le-a promovat până şi în PNRR”, se arată în moţiune.

Ministrul Energiei a transmis un punct de vedere în privinţa moţiunii simple depuse împotriva sa.

„Ar trebui să ne aflăm azi în faţa unei moţiuni simple, moţiune care ar trebui să fie un instrument de critică parlamentară, în schimb azi ne aflăm în faţa unei isterii politice ipocrite. Exact genul de produs pe care doar USR îl poate genera, mimând doar grija faţă de situaţia românilor. (…) Compunerea de azi a USR dovedeşte că nu şi-au făcut temele. Da, traversăm o perioadă complicată generată de creşterea preţurilor la energie la nivel mondial, criza provocată de „prietenii” noştri de la răsărit. Este o situaţie pe care nimeni nu şi-ar fi dorit-o şi pentru care niciun stat nu a fost mai bine pregătit decât altul. Iar dacă USR era atât de competent, de prevăzător şi de bine pus la punct cu politicile publice, ce i-a oprit să ne arate propunerile lor în domeniul combaterii preţurilor ridicate în perioada ianuarie-septembrie 2021?”, transmite Popescu, care spune că „la gaz, USR se pricepe ca baba şi mitraliera: cea mai mică producţie de gaz a Romgaz a fost în 2016, atunci când guvernarea era asigurată de dl Cioloş (4,2 miliarde de mc). (…) În 2021, Romgaz are o producţie mai mare cu 15% decât în 2020 adică de peste 5 miliarde de mc. În locul USR nu aş vorbi de funie…”.

Ședința Camerei Deputaților pentru dezbaterea moțiunii a fost programată inițial pentru luni, dar a fost suspendată după ce liderul AUR i-a întrerupt discursul ministrului Energiei, Virgil Popescu.

„Hoțule, hoțule”, striga în sala de ședințe a Camerei Deputaților George Simion, în timpul discursului ministrului Energiei, VirgilPopescu.

Popescu i-a cerut președintelui de ședință să intervină.

„Domnule președinte, pot să-i spun dlui Simion să se ducă la dl. Putin să ieftinească gazul, că văd că pe dl. Simion îl preocupă alte lucruri”, a continuat Popescu.

George Simion a venit la tribună, l-a atins pe Popescu și i-a întrerupt discursul „Ești un hoț”, a repetat liderul AUR.

„Hai, lovește-mă… Ești un prost”, i-a spus ministrul Energiei lui George Simion.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

23 de Comentarii

  1. la productia interna de gaz natural shmacatoria se invarte in jurul STOCURILOR OBLIGATORII,
    iarna extractzia nu face fatza.

  2. Sa cada dracului direct in bulau acest individ care are in comun actiuni vechi cu politia: arestare despre care nu s-a stiut la momentul candidaturii, alegerii ca ministru si nici cand a dwpus juramantul!

  3. Multumesc pentru ADEVAR – am vazut si eu aseara materialul Iosefine Pascal. Felicitari si multumesc tuturor celor CARE SUNT IN CAUTAREA SI SUSTINEREA ADEVARULUI.

  4. in direct si la o ora de maxima audienta am aflat ca

    GELU VISAN = SEKURIST .

  5. In timp ce agentii subminarii economiei romanesti,atat cat mai este, isi fac mendrele mimand parlamentarismul pe la Bucuresti, la nivel regional vedem cum tot felul de ”companii austriece” sau „occidentale” achiziționează, cu banii serviciului secret de la Budapesta – Informacios Hivatal- tot ce mai este de cumpărat prin Ardeal! În deplină înțelegere cu programul oficial de investiții în Transilvania al Guvernului de la Budapesta.In timp ce clanurile de haimanale politice se ciondansc prin salile Palatului Poporului, vecinii-parteneri desfasoara operațiuni care pur și simplu în ultimii ani dezmembreaza Transilvania, deci România. In presa se scrie ca Șeful ”SIE ungar” ( activ ca ofițer sub acoperire în Austria și Germania Federală in perioada CAER, agent de legătură al serviciilor comuniste maghiare cu KGB-ul rusesc) este acum o persoana f. capabila in relatia cu ”noul FSB”.
    https://www.national.ro/dezvaluiri/spionul-care-a-ingenuncheat-romania-751909.html

  6. Deci PSD vrea in continuare ca romanii sa fie saraciti de cresterea aberant a facturilor la electricitate si gaze naturale datorita liberalizarii mafiote a preturilor acestor produse energetice facute de Virgil Popescu. Ca multi romani se imbolnavesc de inima, cedeaza nervos sau chiar mor cand primesc facturile marite nu este o pidieca in cale conducerii securist a PSD. Securistii intotdeauna au fost omoratori de oameni nevinovati asa ca Tudose, Ciolacu, Grindeanu… fac ceea ce stiu sa faca securistii cu adevarat si de aceea PSD a votat pentru mentinerea hotului si criminalului Virgil Popescu in fruntea ME.

  7. Pai are sprijin, face ce trebuie pentru cine trebuie. Manole cum a obtinut inca un mandat de 5 ani la peste 70 de ani ai lui. Doar nu credeti ca pupi astfel de post fara sa dai rezultate pozitive pentru cei interesati. Prostii, suntem noi, votantii din 4 in 4 ani. In afara de vot ar trebui sa existe totusi si o pargie a societatii civile care sa aiba un cuvant de spus in toata aceasta nebunie de capitalism primitiv. Cu ce raspund nenorocitii astia dupa ce in urma lor ramane pustiu?

  8. Tampit este ala care crede ca politicianul ne-a facut vreun bine,de 32 de ani incoace!a facut bine pentru el si ai lui ca sa aibe de unde isi lua partea!!

  9. In ce țară trăim? Un slugoi care face experimente pe conaționalii săi, că așa îi dictează Ursula și Timermans , fără să țină cont de consecințe, fara gram de viziune, fără coaie, este susținut în continuare de restul trădătorilor PSD PNL usr ! Poi bă funcționarilor, pe cine dracu reprezentați voi? Cine va dat mandatul? Bruxelles-ul sau amărâții de români care v-au votat? V-ați lins pe bot! Trădători nemernici! Vă vine vremea!Jos trădătorii! Fraților mai stați în case? Avem un guvern de trădători ,de slugoi, ce dovezi mai vreți? Cu cât stau mai mult în fruntea țării cu atât mai mult rău vor face! Mai puteți? Mai răbdăm?

  10. Romania exporta gratis gaz si electricitate in Ucraina iar costul acestor exporturi este suportat de cetatenii romanii ce platesc practic si facturile ucrainienilor pentru gazele si curentul electric exportat gratis la ordinul amerlocilor din Romania.

  11. Ce-mi place cel mai mult din articol e ca pe usa din dreapta, din poza, se vede scris : TRAGE …

  12. Asta e prețul liberalizării pieței de energie…
    De la p(d) nl& usr citire…
    Iar PSD se uită și uita de pooolimea nefericita…
    E la guvernare asta e important.

  13. o rusine natională acest parlament plin de impostori, parveniti, corupti, nesimtiti , hoto si prosti cu diplome, carnete de partid, indemnizatii de 12 miix 2 =lunar, parlament ce trebuie aruncat la lada de gubnoi. de 2 luni o freaca cuvom analiza, vom face schme, vom , vom, vomăăăăă, vom vace propuneri, ne vom aseaza la masă, ….daca swra de la psd erau rezistentii in strada si luminau dar nu desteptau cu telefoanele?măi, voi sunteti sanatosi la cap de v-ascundeti zilnic după vorbe, tvcirc, panarama paralament, tradatorio de elrectorat, lege si tară???
    cât s-o mai scaldati dacă prin vot ati girat si deveniti complici cu cel mai incompetent ministru ce trebuie cercetat si anchetat penal cu peste 4 milioane de plângeri penale???an-ti-ci-pa-teeeeeeeeeeeee

  14. o rusine natională acest parlament plin de impostori, parveniti, corupti, nesimtiti , hoti si prosti cu diplome, carnete de partid, indemnizatii de 12 miix 2 =lunar, parlament ce trebuie aruncat la lada de gunoi. de 2 luni o freaca cu …….vom analiza, vom… face scheme, vom , vom, vomăăăăă, vom……. face propuneri, ne vom….. aseaza la masă, … vom anvelopa.daca era de la psd erau rezistentii in strada si luminau dar nu desteptau cu telefoanele?măi, voi sunteti sanatosi la cap de v-ascundeti zilnic după vorbe, tvcirc, panarama-paralament, tradatorio de elrectorat, lege si tară???
    cât s-o mai scaldati dacă prin vot ati girat si deveniti complici cu cel mai incompetent ministru ce trebuie cercetat si anchetat penal cu peste 4 milioane de plângeri penale???an-ti-ci-pa-teeeeeeeeeeeee

  15. Doar trei pesedisti au indraznit sa nu respecte ordinul dat de securistul Ciolacu devenit mai nou si lacheu al lui Johanis. Cinste celor trei pentru atitudinea lor verticala. Au votat cum le-a dictat propria constiinta.

  16. Se zice ca sotia astuia detine nu stiu cate benzinarii aranjate de pe timpul cand lucra la PETROM! Asa sa fie? Inseamna ca s-a „imbogatit cinstit” ca de altfel toti politrucii care conduc tara!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.