Ministrul Justiției: SIIJ poate fi desființată până în martie

„Încă de la preluarea acestui mandat, am discutat în cadrul Direcţiei de elaborare acte normative, în sensul de a face unele corecturi proiectului de lege referitor la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie şi a trimite acest proiect către Consiliul Superior al Magistraturii în vederea obţinerii unui aviz. Am făcut acest lucru, iar în cursul zilei de astăzi vom trimite către CSM proiectul. Vreau să vă fac precizarea că, din proiectul iniţial de lege, am păstrat doar partea referitoare la desfiinţarea SIIJ, eliminând celelalte articole care se refereau la aşa-zisele super-imunităţi ale judecătorilor şi procurorilor, pe care nici aceştia nu le ceruseră şi care, din punctul meu de vedere, nu îşi aveau locul în acest proiect de lege. Am avut o colaborare bună cu CSM până în prezent, am obţinut acele avize şi sunt optimist că şi pe viitor se va întâmpla acelaşi lucru şi vom obţine un aviz din partea CSM pe acest proiect de lege”, a declarat Stelian Ion, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Ministrul Justiţiei a explicat că acest proiect trebuie să primească mai întâi un aviz din partea CSM, după care el va fi aprobat de către Guvern şi apoi va fi depus în Parlament.

„Ca interval de timp, este greu să estimezi cu exactitate, dar îmi doresc ca până la sfârşitul lunii martie, cel târziu, să avem adoptat un astfel de proiect şi să intrăm în normalitate. Este un termen pe care îl consider rezonabil şi care poate fi îndeplinit, dar nu ţine numai de instituţia noastră. Noi ne vom face treaba cu celeritate să spun aşa, va ţine şi de Parlament, însă vă pot spune că avem o colaborare bună cu Parlamentul şi sunt convins că lucrurile vor merge accelerat şi acolo”, a spus Stelian Ion.

El a adăugat că, tot joi, va trimite către GRECO un răspuns, în care se va menţiona faptul că în programul de guvernare este stabilită ca prioritate desfiinţarea SIIJ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

42 de Comentarii

  1. nu poate fi desfiintata cum vrea handicapatu(are certificat)usrist
    de noul an acestui iuda a justitiei ii doresc covid linistit si placut

  2. Un idiot neomarxist, cu garsonieră de defavorizat intelectual, mancator de rahat securist cu politicul. Cam la atat se reduce profesionalismul!! Unuia care consideră ca a demola constructii de valoare e o virtute si a călca in picioare referendumul pe justitie e o dovada de bărbăție fără organ bărbătesc.

  3. Probabil ca multi mai mult de atat nu pot intelege vremurile. Sa nu mai credeti ca cei ce nu ati fost la vot ne vom mai solidariza cu voi. Sa luati bastoane de la jandarmi ,nu ne mai impresioneaza. Si la ordonanta 13 si pe 10 august am iesit si pentru voi cei care ati absentat. Si pana la urma votul a fst despre Romania, nu despre frustrarile voastre. Voi traiti vremelnic azi,Romania are nevoie de un viitor pentru copii si nepoti. Asa-i ca nu v-a interesat decat egoismul vostru si orgoliul vostru. Ca voi sunteti cineva, ce pana voastra.

    • Puiul asta de securist sorosist mizeaza pe securistii impostori din CSM. Sunt cei care nu scos o vorbulita atunci cand aplicau cu sfintenie in munca lor directivele tractoristului analfabet Coldea inscrise in acele protocoale toxice. Justitia securista a distrus poate mii de cariere si vieti ale unor nevinovati. Cine plateste?

  4. Ultima frază lămurește, pentru cei care mai aveau oarece dubii, cine ne ‘păstorește’ cu adevărat, astăzi se vorbește despre justiție, mâine, probabil, despre alte domenii.

  5. @marius, jignesti un om curajos si curat, nepatat.
    PNL a castigat alegerile parlamentare si impreuna cu USR a facut guvernul pe care il asteapta toti romanii. Se vor construi spitale noi, moderne, dotate cu tot ce trebuie, se vor construi autostrazile pe care le asteptam cu totii. Presedintele nostru a obtinut fonduri de la UE, 80 de miliarde si totul va fi bine. A venit si Rares Bogdan

  6. continuare ..
    PSD-ul tau a fost la conducere atata amar de timp. Ce au realizat? Dar de cele 8 spitale regionale la fel, iar nu spui nimic? Si la giulesti, si la Colectiv ,si la Neamt,culmea, tot PSD-ul tau este la conducere. Alte argumente ce mai vrei? Esti vinovata si tu ca le ascunzi vinovatia. Cand niste Serbani nicolae,Ciolaci,Dancile si Dragnea sunt la conducerea unui partid, pun la conducerea institutiilor tot serbani, dancileni ,dragnieni, olgute,mitraliere si buzati.Stii ce anume ma deranjeaza? Nesimtirea, impostura, indolenta si lipsa empatiei. Voi ati votat cu ura PSD, sa ne dati una peste bot noua, celor care ne dorim altceva,care ne dorim schimbare, progres, occident. Mereu ne-ati facut sorosisti, rezistenti globalisti. Fara sa va ganditi ca noi muncim cate 10 sau 16 ore pe zi sa ne platim taxele si impozitele catre stat ,dar sa ne ramana si ceva sa ne intretinem familiile. Voi, in mare majoritate bugetari si asistati sociali, v-ati vandut votul pentru cativa bani in plus fara sa va ganditi ca tara asta se duce de rapa. Si tu urli aici ca PSD nu e de vina?

  7. Sunt in aceiasi barca cu dl care posteaza sub pseudonimul Zmeul! Pana pe 25 ale lunii, raportarile la ANAF plata TVA-ului, plata furnizorilor, sunat neincasatii, duba in service, cauciucuri de iarna, nu merge aerul conditionat, simt ca inebunesc…..Imi vine sa imi iau campii…Si la altii o viata asa dulce dar dulce de tot…Daca ma duc pt ceva la spital, platesc de ma usuc… De ce dracu mai dau taxe la statul asta mafiot, nu stiu…Si Serban Nicolae mai vrea o data dupa 30 de ani de frecat tiparul si somn pana la doispe!

  8. Sa dea ordonanta de urgenta si s-o desfiinteze mai repede.
    PSD Partid de golani care de la FSN-eaua lui Iliescu si-a tot schimbat blana ( PCR-FSN-FDSN-PDSR-PSD ) , convingandu-i pe hoti si prosti sa ii tot voteze ! Nici popoarele migratoare , nici turcii , nici comunismul lui Ceausescu , nu a facut atat rau romanilor cat a facut strigoiul clocit de Ion Iliescu ! Atata distrugere nu s-a produs in Romania niciodata ! Tot au distrus : economie , cultura , sanatate , cinste , buna cuviinta , respect , onoare , ierahia valorilor , empatie , … ! Au promovat toti golanii , hotii , escrocii , mincinosii , secaturile , analfabetii , curvele , bagaboantele , …. ! Nici Dumnezeu nu mai repara de au distrus derbedeii lui Iliescu !

  9. wasp O zici cu naduf. Sper sa inteleaga toti romanii, s-a terminat cu pesedeaua. Asa este precum scrii.

  10. ba puiu zmeului – ce parlit fomist esti daca lingi incontinuu stapanii si faci mereu sluj pt o amarata de ciosvarta dela masa pndl-usr

  11. Mai baietas ! Ma refer la flacaul justitiar Stelian ! Pune mana si fa o singura lege pe care o treci prin asumare…Ce mai pierzi timpul….Experienta exista, slava domnului…Bagati acolo desfiintarea constitutiei, desfiintarea CSM-ului, desfiintarea tuturor structurilor statului (scapati de toti bugetarii). Sprijin exterior aveti suficient: El Greco, Venetia, S(oros)UA…..

  12. Singura structura de parchet in care implicarea politicului a fost eliminata si se cere……desfiintarea ?! Prezentati argumente clare ca sa fiti credibili.

  13. SIIJul are vreo doi ani de cand se screme sa descopere ceva si n-a facut nimic…pentru ce sa fie mentzinuta?? in ultimii 10 ani vreo 30-40 de magistrati au fost trimisi in juecata si condamnati de alte parchete…SIIJ a frecat menta…

  14. marius stii cine a fost Marius in imperiul Roman? Un limbut care se credea ca este peste imparati doar pentru ca avea o oarecare influienta.A murit ucis ca un caine tocmai pentru ca latra.Sa fiu pe limba ta.De nu era NATO si Deveselu ne mancau rusii.Ma doare in pix de atitudinea ta anti SUA,oamenii din acea tara sunt mai liberi decat in Rusia crede-ma.Ca mai fac greseli e normal,vor sa isi impuna suprematia.Dar au adus cu ei civilizatie.Spui de statele arabe? Pai uita-te ce fac in Europa si iti dai seama de ce se ivesc conflicte.Folosesti in exprimare o mistocareala ,asta inseamna ca esti vulnerabil si needucat.Macar fii ironic si te voi aprecia.Ai glume de mujic,urli,Postand aici mai schimb balanta ca prea lingeti Rusia si comunismul.Va mai descretesc mintile sa vedeti ca mai este si o alta lume decat in cea in care traiesti tu.

  15. Deputatul USR, Stelian Ion, prins cu minciuna! Cum a obținut o locuință în Constanța? Legături stranse cu primarul PSD Mazare

  16. Deputatul USR Stelian Ion a dat marti seara drumul la maxim la muzica inParlament in plina sedinta a Comisiei speciale pt legile justitiei

  17. Da , aia cu camasi albe si gulerele negre ! Aia care se uscheau tiptil in timp ce Dragnea manca cacat ! Aia care au lasat in urma munti de gunoaie ! Si aia s-a saturat de covrigii din coada PSD-ului ! P.S.: Esti bolnav rau de tot la nervii capului ! Tu ai impresia ca ma afecteaza cu ceva injuraturile unui golan ? Atat te duce mintea ! Ai grija unde te duce … ! La capatul drumului vei da cu siguranta de dracu’ … !

  18. Mai Zmeule habar nu ai de nimic.Pune mana si citeste .
    Aceasta sectie a fost infiintata prin lege .Seful sectiei si procurorii participa la concurs si sunt
    numiti de CSM si sunt in subordinea Parchetului General.E singura sectie la care procurorii nu sunt numiti politic.
    Acest individ ;noul ministru al justitiei desfiinteaza sectia dar nu spune ce pune in loc.
    Liber la abuzuri.Daca judecatorii nu vor da o solutie convenabila DNA ,li se va face dosar asa cum a fost pana acum,cand sectia era in subordinea DNA(Cum adica mai Zmeule un judecator da solutie de achitare iar eu colegul din DNA sa nu fac un dosar acelui judecator !)
    Mai Zmeule ai un exemplu de magistrat care a platit ptr abuzuri ?Poate nu stii toate condamnarile la CEDO,
    chiar eventualele despagubiri ptr abuzuri TOT NOI LE PLATIM .Pune Mana si citeste .
    AICI NU E VORBA DE PSD;PNL;USR.

  19. Bai jigodie, cum iti permiti sa dai ordine CSM-ului? Esti pe mosia lu` tac-tu?

    • Si el si unele otrepe din CSM primesc ordinele de la acelasi stapan: securitatea. Securistul asta mic respecta ordinele. Sau crezi ca o face de capul sau?????? Tocmai de-aia l-a pus securitatea ministru.

  20. Nici PCR nu facea ce fac astia. DE CE DESFIINTEAZA SIIJ?!? Care este LOGICA?

  21. Sa te duci tu la origini, oligrofenule! Ce bagi in locul acestei sectii? Iar ii bagi pe ordinarii de la DNA? Astia nu produc nimic de circa doua decenii! Ca sa le justificati salariile nesimtite, impotenta si impostura ati impus „infractiunile asimilate faptelor de coruptie” si a inceput „Cantarea Romaniei”! Sa se ocupe numai de fapte de coruptie adevarata, chiar daca vin cu un dosar la 5 ani, dar sa fie adevarat! Unde sunt condamnatii pentru fapte de coruptie, unde sunt multinationalelele, unde sunr…? Vai de mama voastra de tradatori de tara, nu v-ar mai muri multi inainte, voua si neamurilor voastre!

  22. Sunt convins ca papagalul asta sodomit, habar nu are care este structura normei juridice penale. Tampitzel, mai vorbim prin martie – aprilie 2021…?! Da „Zmaule” si toti cei asemanatori tie. Ti-am/v-am facut cateva recomandari in cel de-al doilea comentariu la articolul lui C.Nistorescu „Iarna la tara”. Hai, la picior prin Bucuresti si prin tara sa vedeti si voi ce a facut „ciuma rosie”. Plecati de la Palatul Parlamentului in toate zarile sa vedeti una din cele mai frumoase, bogate si aglomerate asezari urbane din lume. „Ciuma Rosie” care „te-a bagat” in NATO si UE, ciumete, si a avut in 2019, cea mai reusita Presdintie de succes a UE. Stiu ca nu va convine insa Romania a stat si va sta neclintita pe umerii „ciumei rosii” altfel cu voi ne paste primejdia de moarte a secesiunilor teritoriale. Asa cum s-a mai intamplat dementilor. Ce incredere sa aiba romanii in voi mai papagalilor care nu sunteti buni de nimic…?!

  23. In functie de tematici fiecare gasca securista, de „stanga” si de „dreapta” pune stapanire in haita pe forum de nu mai pot
    romanii normali sa respire fara masca de gaze!!!Nenorocitilor, va sta SIIJ in gat in frunte cu Secu-iul din Deal care cand
    apare cu recitalul citit cu intonatii false de creti noid imi vine sa sparg televizorul!!! „Tica” dupa cateva comentarii ce promiteau ca s-a vindecat total de…virusul bolsevic a recidivat, motiv pt care il renumesc de azi incolo „Tica”-losul
    asa cum a facut valuri pana sa apara cretinoidul de rotatie a cadrelor de Securitate legendat tot pe „dreapta”, „Zmeu”…
    Ticalosilor, nesimtitilor, cand Matracuca KoeveSSy, Infractoarea Internationala a infiintat-o ILEGAL si ANTICONSTITUTIONAL
    in cadrul DnA nu erati inca FATATZI in cocina, iar numirea unor infractori fara concurs era in regula? Ocuparea functiilor
    din cadrul SIIJ prin concurs sever va sta in ochii bulbucati, vreti numiri ale Natzistului precum la CSm? Va place doar de
    ALOGENI la justitie, infama Birjhall si acum putzoiul asta infect provenit dintr-o bunica terorist-aromana refugiata in Dobrogea dupa Razboiul civil din Grecia de dupa 1945 la care au participat insurgenti bolsevici din Romania, Bulgaria si din Iugoslavia – sectia terorista marxista macedonean-aromana…De aceea, acest „Stelica” are si un corespondent mare sef
    legionar si astfel se incadreaza perfect in organizatia terorist-neomarxist-fascist-neonazista Sabotati Romania…

  24. Citez un comentariu facut de WASP !
    „Tu ai impresia ca ma afecteaza cu ceva injuraturile unui golan ? Atat te duce mintea ! Ai grija unde te duce … ! La capatul drumului vei da cu siguranta de dracu’ … !”
    Ia spune-ne WASP ce ne asteapta la capatul drumului ? Cumva NOUA PROSPERITATE ? Probabil…. Vad ca esti destul de sigur pe tine…O sa ne inchideti pe toti….Poate ca din praful si pulberea ce s-a ales din aceasta tara se va naste vreun erou care sa ne indice CALEA DE URMAT…

  25. Dobitocul de zmeul s-a dat de gol ca e jardan durais, mai bine zis durex jagardel, prin comentariul tampit despre spitale si autostrazi. Pana romanii nu or sa iasa in strada si sa ii traga in tzepe la propriu pe toti slugoii strainatatii in frunte cu fuhrerul si toti peneleii usereii plushii ungurii ciolacii etc, Romania nu isi va reveni. La opresiune se raspunde cu violenta. Incit la violenta? DA!

  26. PANA IN MARTIE SPER SA NU MAI EXISTATI, VOI, TRADATORII DE NEAM SI DE TARA ! LUATI LABELE DE PE ROMANIA SI ROMANI ORDINARI VANDUTI! LUATI LABELE DE PE JUSTITIE ! LUATI LABELE DE PE CONSTITUTIE SI DREPTURILE NOASTRE ! ROMANIA TREZESTE-TE!

  27. După ce or să o desființeze, vor veni alții să o reinființeze.
    Unde mai poți întâlni așa ceva dacă nu la inculți, incompetenți, retardați fizic și intelectual.
    Pe seama cui, faceți voi toate astea, nenorociților?

  28. Stelian si gasca lui vor desfiintarea tuturor institutiilor care tin de un stat democratic ( vezi cum se prezinta in toate statel civilizate) si inlocuirea lor cu slugile lor.Sectia infiintata cu toate avizele legale 9nclusiv CSM si ICCJsi CCR
    nu o poate desfiinta un nemernic de avocat corupt sper sa nu se dezica insitutiile care au dat aviz favorabil infiintarii de frica lui Stelian !! Predoiu alta javra a facut tot posibilul ca sectia sa nu functioneze (din 15 procurori a angajat numai 7
    tar dosarele pregatite de cei 7 procurori numai unul a primit aviz de la procurorul general de a fi deferit justitiei In
    aceste conditii um sa cerem sa functioneze sectia ?Sa mu uitamdedosarul lui Kovesi care zace la secrtie din lipsa semnaturii procurorului general

  29. @zmeul psihopat
    O jigodie neo-bolsevica ne tine predici comuniste despre viitorul luminos – in numele caruia tampitei formatati au chipurile dreptul sa-i extermine pe ‘ceilalti’.
    Stelu e (i-auzi ia) ‘nepatat’ – un ticalos care s-a dat handicapat CU INSOTITOR, ca sa-i sufle unei familii cu copii o garsoniera anl. Acest escroc de duzina e MINISTRU AL JUSTITIEI – un MODEL USR pentru noua elita politica.
    De hoata ordinara clotilde nu spune nimic – cea care a furat de la bechtel cu 10 maini, oferind expertiza FICTIVA pentru lucrari CARE NU S-AU FACUT.
    Acestia sunt ‘homines novi’ ale caror singure calitati sunt tupeul si minciuna, gata sa conduca prin teroare si lichelism extern.

  30. Bai jigodie ordinara, nu pot decat sa-ti transmit: JOS LABELE DE PE SIIJ!!!! Voi de la ciuma cacanie, va jucati cu focul!

    • El ar vrea poate, dar nu vor superiorii sai. Chiar ca nu pricepi nimic.

  31. Sa nu permitem ca aceste jeguri sa-si faca de cap si sa desfinteze SIIJ!

  32. Opozitia parlamentara are obligatia de a cere dezbaterea publica a motivelor pentru care SIIJ trebuie sa fie lasata sa lucreze fara sabotaj si amenintare cu desfiintarea. In acest fel, si UDMR va fi obligat sa se explice cu alegatorii sai.
    Daca dorim dreptate in justitie trebuie sa fim gata sa iesim in strada pentru aceasta!

  33. Bai IOANE esti avocat si stii bine cate spagarii si nedreptati se fac in justitie. Procurori care tin dosare la sertar cu anii,judecatori spagari care dau termene peste termene ,ani si ani pana la prescriere sau achitare nedreapta,necinstita. Si nimeni nu-i deranjeaza! Pentru ei independenta inseamna ,fac ce vreau ca doar spaga iau!
    Sigur ca SIIJ poate fi nedreapta ,dar fara e si mai rau.

  34. băieţii ăştia joacă pentru altă ligă, mai precit asigură imunitate corporaţiilor, băncilor şi favoriţilor soartei…
    ps: cei care spun că guvernul cioloş era de zero se înşeală… numai abrogarea legii offsetului ne-a „scutit” de deranjamente la achiziţiile de 2% din pib de la americani

  35. de cand Ministerul justitiei al Romaniei tara suverana si independenta ( pe care a jurat boul de Stelian sa o respecte )
    este subordonat unei agentii obscure GRECO Dragi Romani iata unde vrea sa duca aceasta tara Stelian si gasca lui
    Ce aveti de gand ,ii lasati in pace ? Doamna Garbovan si inca alti magistrati -i-au facut praf pe cei de GRECO iata
    ca Stelin dezavuiaza opinia compatriotilor sai . Ce sanctiuni ar primi tara noastra daca nu e de acord cu GRECO PRAFUL DE pE TOBA oamneni buni

  36. In timp ce noi ne tot dam cu parerea despre SIIJ aflu ca fraudatorii sau mai exact reteaua de fraudatori usr au si impuscat o ordonanta de urgenta pe justitie, clocita bineinteles in cotloanele sorosiste, publicata deja in Monitorul Oficial ! Sa-mi confirme cineva daca asa este !

  37. SIIJ a fost infiintata de Parlamentul Romaniei, cu acordul CCR, CSM si al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Pentru cei care nu vor sa stie, activitatea SIIJ a fost serios subminata de ministrul Justitiei – lipsa spatii, personal etc. Care este motivul pentru care se doreste desfiintarea acestei sectii? Doar pentru ca asa a cerut GRECO? Serios? Pana acum PNL nu a facut nimic. Absolut nimic. Este campion la promisiuni, dar cate din aceste promisiuni au fost respectate? Unde sunt tabletele promise din primavara? Sunteti multumiti de felul in care PNL a gestionat pandemia? A scos din functii oameni acuzati ca ar fi PSD-isti si in loc sa puna profesionisti a pus ospatari, administratori de pompe funebre si alte „genii” a caror singura calitate era „calitatea” de membru PNL. Cu ce s-au deosebit de PSD-isti?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.