Mînzatu. Sprijinul UE pentru educaţia din România, ”fără precedent„

Vicepreşedintele Executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu a avut, luni, o întrevedere şi cu ministrul Educaţiei, Daniel David.

”La Bucureşti am avut o întrevedere oficială şi cu ministrul Educaţiei, Daniel David.

Sprijinul Uniunii Europene pentru educaţia din România este fără precedent, cu 3,5 miliarde de euro alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi Fondul Social European Plus. (FSE+)”, potrivit unui mesaj  pe Facebook.

Roxana Mînzatum  mai afirmă că Educaţia este o prioritate a portofoliului social complex pe care îl gestionează.

”Această experienţă unică poate fi realizată prin intermediul Alianţelor Universităţilor Europene, piatra de temelie a sistemului european de învăţământ superior. Mă bucur că România face parte din această iniţiativă strategică a Uniunii Europene.

De asemenea, îmi doresc să transform Erasmus + într-un program mai incluziv. Un program la care vor avea acces mai mulţi studenţi din zone vulnerabile şi care va spori pregătirea şi competitivitatea tinerilor europeni”,  mai spune Mînzatu.

Marţi se va întâlni cu Klaus Iohannis  şi va avea convorbiri cu Ilie Bolojan și Ciprian Constantin, preşedintele Camerei Deputaţilor, potrivit news.ro.

Recomanda

16 Comentarii

  1. Programe „incluzive” cu studenti din zone vulnerabile! Cucoana asta n-a aflat ca nu poti face bici din orice si, mai ales, sa si pocnesti din el. Dumnezeule, cand vom scapa de Sorosistii astia aiuritori? Si cu ce pret? Bine ar fi ca „pretul” a-l plateasaca ei, aiuritii sorosisti. Oare „astia” n-ar putea fi aruncati de pe zidirile cetatii in exterior? Pe bune, zau!

  2. Și cu bani o să înființați niște firme de diplomizat românii far de diploma ,eventual mai înființați câteva secții de dotori pe la Universitățile consacrate la care predau Marii Corifei ai nației postdecembriste gen Izmana Gabriel etc ,și cu asta ați papat tot și aveți un popor educat și doctorat . Bravas ba !

  3. programele scolare del română, istorie, geogrfie si educatie juridică pe primul plan, nu ignorate și inlocuite cu educ sexuală, autonomie de prost-gust, in românia educată și drogată????

  4. de aceea ministrul a eliminat Istoria si Geografia Romaniei pt ca pt dezradacinarea romanilor primeste trei miliarde in transe cu dovevirea scaderii capacitatii de intelegere a copiiilor evental pt trepanatii si schimbari de directie naturala ca la liceul Cosbuc…”te schimbi” obtii bursa…sau inscriere la o univ. straina….

  5. Ha, ha! Adică cum? To’ niajutoraț’ sîntem ș’ dupe 10 ani di “reforme” în învățământ făptuie sub oblăduiria Gânditoriului și la Agnita? Să-nțălieg că, încă, nu ne-ncadrăm în standardile ălor di la Nufăru’?…Di-aia trăbă suprimate giografia ș’ istoria dân programa școlară?…

  6. Diversitate, Echitate, Incluziune…
    Le mută din SUA, că pe-acolo le aruncă 🎃ul la tomberon, măR🤣g…
    ● guitZă- eduKKatZia e PERNICIOASĂ -guitZă ●

  7. Faci ce faci si tot la ai tai ajungi! N-ai inteles nimic din dedesupturile acestui nou ‘ajutor’ toxic.

  8. Vom trai si vom vedea.
    Nu de bani UE a dus tara lipsa, cel putin in ultimii ani, ci de minte cum sa-i atragi. In plus, pt. multi nici nu sunt inportanti deoarece ca nu se pot fura.

  9. Experimentul Romania pentru „educatie”. Reeducarea Pitesti – experiment reloaded. Astia stiu istoria noastra, mai mult decat astia de isi spun „istorici”. De asta dau bani slugilor nealese de popor. Pentru a fi eradicata definitiv. By vom mai avea nimic, habar n-avem cine suntem, deci, sigur, suntem fericiti. Iobagi pe plantatia m-uuu-ieeee.

  10. E atât de antipatica tipa de parca ar fi și ea vreo soroshista! O fi? Poate nu. În rest, pare inteligență.

  11. Concret, se face vreo scoala din astia 3.5 miliarde, se mareste un salariu de profesor sau se duc inapoi la UE pe diverse masterate sorosiste si diplome obtinute in doua saptamani?

  12. ” într-un program mai incluziv. Un program la care vor avea acces mai mulţi studenţi din zone vulnerabile ”

    -tzi’gani adică.
    (nu ne intrebam daca aia e femeie sau barbat:
    -de pe ce planeta e?)

  13. Duduia sorosista si ministrul sorosist evita sa precizeze ca maretul sprijin kolectivist este pentru educatia sorosista a copiilor Romaniei. Se face la ordin de 35 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.