Mircea Geoană a comis-o în direct

Mircea Geoană a făcut o greșeală incredibilă în cadrul interviului pe care îl dădea în direct la Pro Tv, în emisiunea Andreei Esca. Referindu-se la Regele Mihai care a murit în 2017, Geoană i-a urat sănătate.

„Mă întorc la ceea ce a spus Regele Mihai în 2011, când a împlinit 90 de ani – Dumnezeu să-i dea sănătate. Am fost în Senat când a avut ultimul discurs, unul foarte important, în care a spus că țara are nevoie de cârmuitori drepți și pricepuți. Astăzi, România nu are cârmuitori nici drepți, nici pricepuți”, a spus Mircea Geoană.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, Geoană și-a exprimat regretul pentru gafa comisă.

„În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret.
Regele Mihai este unul dintre reperele națiunii române și va rămâne veșnic în memoria noastră pentru exemplul de decență, de sacrificiu și iubire de țară.
Odihnească-se în pace!”, a scris, pe Facebook, Mircea Geoană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

18 Comentarii

  1. Nu mai e la prima ”dragostea mea , e la a doua tinerețe cu Raluka Turcana . Aia era cu sibianul ei Brukenthal- La mulți ani ! , Frankenstein e cu ”Umbra lui Fonfea la Senat .

  2. Mihai a fost un exemplu viu de cum poti sa vinzi o tara si un popor, pentru un tren cu tablouri. Actualii politicieni se straduiesc din rasputeri sa-i urmeze exemplul.

  3. a fost, geonel Dăbulean a rămas…
    IliciEscu știe de ce, măR🤣g …
    ● mElena PoMpa 1 – CraMpa ●

  4. cineva spune ca i plesneste obrazul cand se gandeste ca Rumunia importa usturoi de nu stiu cate milioane…de euroi desigur…nu trebe sa si faca mustrari…paoi stii care i comisionul legal la suma asta ???;poti calcula …comisionul legal ar fi sde 5^%dar se ;poate merge ..pw langa legalitate pana la 10%

  5. El fiind copilul unui securist ce pretenții să avem??…NATO o ladă de gunoi cu un prostănac în fosta conducere

  6. Daca era fiu de securist asa cum mint cu tupeu baietii lui Azstalosh, Geoana ar fi fost presedinte in locul lui Petrov.

  7. Nu a fost fiu de securist ci fiu de general de armată. Actul de bravură al generalului Geoană a fost să închidă ușa buncărului din CC pe dinăuntru să nu poată să se mai refugieze dictatorul și odioasa sa soție. Pentru această bravură occidentul colectiv i-a premiat progenitura.

  8. Viorica Bălteanu spune:
    11 sept. 2024 la 22:53
    Dumneata de unde ai mai scos stirea asta falsa ? Din pacate glumeti din astia ca dumneata care lanseaza tot felul de povesti ,sint crezute de oameni si asta nu prea ieste bine !

  9. Se mai intampla. Sa ridice mana cei care n-au comis vreo greseala de exprimare. Nu aceasta este problema. Important este ce viziune are, ce program și mai ales daca-l va respecta (dacă va fi ales). Toți foștii președinți ai PSD-ului, au plecat din partid devenind rivali. Știți foarte bine atacurile reciproce. Ce va face domnul Geoana? Va fi echidistant sau ranchiuna îl va poseda? Una este o gafa de exprimare și alta e sa „gafeze” cu intenție.

  10. Geoana, Prostanac-Prostanac, însa, de data asta, n-a gresit decât atuncea când s-a scuzat fiindca spusese un adevar. Ceea ce-l descalifica pentru functia de presedinte al tarii: românii n-au nevoie de unul care nu stie pe ce lume se afla. Ca sa fi fost doctor (adica presedinte al tarii), Prostovanu’ ar fi trebuit sa fie si curajos.

  11. Dl. Geoana este sapte trepte peste toti candidatii, un om cu scoala si cu dictionarul limbii romane la el, in ce priveste fraza comentata de toti, poate fi un tic verbal sau poate in subconstient chiar crede ca regele e inca in viata.

  12. D-le Gioana,cu asemenea greseli emotive de exprimare ma tem ca daca ai sa ajungi presedinte o sa declari razboi Chinei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.