Senatorul PSD Miron Mitrea a acuzat luni, în cadrul dezbaterilor din plen la moţiunea simplă a USL „Căldura care îngheaţă România: regimul Băsescu-Boc”, că actualul Guvern se foloseşte de o lege pentru a racola primarii Opoziţiei.
„Este un act politic prin care partidele de la guvernare încearcă să pună un nou obstacol în faţa USL. (…) USL înţelege care este mişcarea politică şi n-o aprobă”, a declarat Mitrea, referindu-se la Ordonanţa privind eliminarea subvenţiei la încălzire.
El a apreciat că actualul Guvern este „cel mai slab din câte guverne a avut România vreodată”, deşi are miniştri care ştiu ce trebuie să facă.
„Măsura pe care a luat-o fostul ministru (Sebastian Lăzăroiu – n.r.) şi pe care văd o sprijiniţi cu atâta ardoare (…) este un act politic prin care vreţi să puneţi primarii noştri într-o situaţie delicată şi, pe partea cealaltă, au plecat hăitaşii, haideţi, că ştim! Deci dvs. de la Guvern îi goniţi, bateţi tufele cu beţele ca să iasă că nu le daţi bani, îi puneţi să cheltuiască bani pentru subvenţii şi, pe partea cealaltă, diferite partide din arcul guvernamental stau la vânătoare şi ne vânează primarii. (…) Primarii pleacă pentru că nu mai au bani să-ţi ţină postul şi le e teamă că vin alegerile anul viitor. Este o vânătoare clasică de primari”, a spus Mitrea, citat de Agerpres.