Fostul ministru al Transporturilor s-a prezentat, joi, la sediul DNA. Miron Mitrea le cere procurorilor DNA lămuriri cu privire la acuzaţiile care i se aduc. El s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Anticorupţie, şi a făcut o cerere în acest sens, potrivit realitatea.net.
Dosarul în care Mitrea este acuzat de corupţie a fost trimis în judecată de DNA, dar, în primăvara acestui an, magistraţii au decis restituirea cauzei la procurori.
Judecătorii au apreciat că există vicii de procedură şi au cerut refacerea dosarului. Mitrea susţine că a venit la DNA pentru ca procurorii să îi precizeze dacă există acuzaţii noi. El nu a fost audiat însă, a stat doar zece minute în sediul DNA şi a depus o cerere.