Miruță atacă PSD pe tema cărbunelui: PSD se preface că se miră de ce este închis

Radu Miruță pune pe masa PSD o cronologie a închiderilor de la CE Oltenia și acuză partidul că încearcă acum să se dezică de deciziile luate la guvernare. În total, ministrul vorbește despre 1.635 MW scoși din funcțiune.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Miruță atacă PSD pe tema cărbunelui: PSD se preface că se miră de ce este închis

Radu Miruță pune pe masa PSD o cronologie a închiderilor de la CE Oltenia și acuză partidul că încearcă acum să se dezică de deciziile luate la guvernare. În total, ministrul vorbește despre 1.635 MW scoși din funcțiune.

Radu Miruță acuză PSD că a contribuit la oprirea a 1.635 MW de capacitate pe cărbune la Complexul Energetic Oltenia. El susține că social-democrații critică acum situația din Gorj și Dolj, deși deciziile privind închiderea sau trecerea în rezervă a mai multor grupuri energetice au fost luate în perioada în care PSD se afla la guvernare.

Miruță prezintă mai multe decizii privind grupurile energetice de la Turceni, Rovinari și Ișalnița. Ministrul acuză PSD și că a ignorat angajații din sectorul energetic.

„Cum a închis PSD cărbunele din Gorj și Dolj și cum acum se preface că se miră de ce este închis. 𝐍-𝐚𝐮 𝐦𝐢𝐬̦𝐜𝐚𝐭 𝐮𝐧 𝐝𝐞𝐠𝐞𝐭, 𝐧-𝐚𝐮 𝐨𝐩𝐫𝐢𝐭 𝐯𝐫𝐞𝐨 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞 (tot de ei votată), 𝐛𝐚 𝐝𝐢𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚̆: și-au îndesat oameni în funcții pentru a se îndestula pe spatele unei companii de stat tot de ei îmbolnăvită”, a transmis Radu Miruță.

Miruță: PSD a dispus oprirea grupului 4 de la Turceni

Ministrul susține că una dintre cele mai recente decizii a fost luată în martie 2026, în mandatul lui Bogdan Ivan la Ministerul Energiei.

„Pe 26 martie 2026, ministrul Energiei de la PSD, Bogdan Ivan, a solicitat ANRE retragerea licenței de funcționare a grupului 4 de la Turceni. Da, acum câteva luni, PSD a dispus oprirea unui grup cu o putere instalată de 330 MW, jumătate dintr-un reactor nuclear de la Cernavodă”, susține Miruță.

Potrivit ministrului, angajații din Gorj au protestat atunci și au mers inclusiv la biroul ministrului Energiei din București.

„Au ieșit oamenii în stradă la Gorj, au mers la biroul ministrului PSD de la București. Nici nu i-a băgat în seamă.”

Miruță enumeră apoi alte patru grupuri energetice, cu o capacitate totală de 1.305 MW, care au fost închise, trecute în conservare sau în rezervă.

„𝐌𝐞𝐫𝐠𝐞𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐨𝐩𝐫𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐚 𝟏.𝟑𝟎𝟓 𝐌𝐖 𝐥𝐚 𝐂𝐄 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚, 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐩𝐫𝐞𝐦𝐢𝐞𝐫 𝐞𝐫𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐜𝐞𝐥 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐚𝐜𝐮, 𝐭𝐨𝐭 𝐏𝐒𝐃:

  • 𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑: grupul 3 Rovinari, închis definitiv, 330 MW, împreună cu planul de închidere a carierei Tismana;
  • 𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑: grupul 7 Turceni, trecut în conservare, 330 MW, împreună cu planul de închidere a carierei Jilț Sud;
  • 𝟏 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒: grupul 7 Ișalnița, oprit și trecut în rezervă tehnică, 315 MW;
  • 𝟏 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒: grupul 4 Turceni, trecut în rezervă de capacitate, 330 MW.”

Miruță susține că PSD încearcă acum să se distanțeze de aceste decizii.

„Acum, când de 3 luni nu mai sunt la butoane, brusc se miră că nu mai e cărbunele, care a fost închis de ei când erau la decizie. Fără jenă încearcă să meargă printre oameni, dar pe bună dreptate, oamenii îi huiduie”, a mai scris acesta pe Facebook.

Disputa privind condițiile de muncă și Legea 197

Radu Miruță a vorbit și despre recunoașterea condițiilor speciale de muncă pentru angajații din sectorul energetic. El susține că, deși PSD a condus mai multe guverne, problema nu a fost rezolvată timp de ani de zile.

„Ani de zile, timp în care PSD a avut chiar premier din Gorj (Ponta), cu guverne peste guverne și majorități PSD, oamenilor nu le-au fost recunoscute grupele speciale de muncă.”

Miruță afirmă că Legea 197 a fost adoptată în urma demersurilor sale din opoziție. Potrivit acestuia, PSD s-ar fi opus inițial legii și ar fi blocat ulterior aplicarea sa.

„Din opoziție, eu am reușit Legea 197. PSD inițial s-a împotrivit, apoi a blocat apoi eliberarea adeverințelor și a pus piedici la casele de pensii.”

Vicepremierul mai spune că disputa a ajuns la ÎCCJ, iar angajații au obținut recunoașterea grupelor de muncă. El acuză PSD că, la finalul anului 2024, a decis eliminarea Legii 197.

„I-au umilit, plimbându-i prin instanțe, dar au câștigat. Când au văzut că nu mai au ce bloca, la finalul lui 2024, 𝐏𝐒𝐃 𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐬 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐞𝐳𝐞 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝟏𝟗𝟕. O lege care ajuta oameni pe principii corecte a fost anulată.”

Miruță, atac la PSD: Oamenii din țara asta nu sunt naivi

În finalul mesajului, Radu Miruță lansează un atac dur la adresa social-democraților și îi acuză că încearcă să schimbe percepția publică asupra propriilor decizii.

„Cu tot cu banii plătiți la presă, cu tot cu minciunile pe care le rostesc zilnic, poate, poate se transformă în adevăr, PSD trebuie să învețe că oamenii din țara asta nu sunt naivi. Și, chiar dacă mai târziu, își dau seama cine i-a dus cu preșul și cine chiar a luptat pentru interesul lor”.

CITEȘTE ȘI

Infuzie de capital american la Uzina Mecanică Sadu: Negocieri pentru producția de muniție

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Parcă -l văd pe Grindeanu-n ședință scrâșnind”Acu se trezi și ăsta să zică adevăru’! Nu putea să-si mai țină fleanca umpic? Ce, știa el c-o sa fie secetă?! I-a zis baba Vanga lui?” Iar Ciolacu cu fața lungă, cătrănit”Mi-a cerut-o partidu’ c-a zis Ursula c-așa trebuie, ce puteam io să fac!”. Grindeanu”Mai tăceți naibii, că toți suntem mânjiți! Toți ați luat! Făceți-va că plouă, plecați în vacanță, ceva!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.