Misterioasa ”dispariție subită”

Pana de curent, noi date. Operatorul spaniol Red Electrica a respins ideea că pana de curent care a lăsat luni fără electricitate o bună parte a Spaniei ar fi fost provocată de un incident de securitate cibernetică în instalațiile sale.

După ce a analizat întreruperea de curent care a avut loc luni în Peninsula Iberică și, conform concluziilor încă preliminare, Red Electrica a concluzionat că efectiv nu a existat niciun tip de intruziune în sistemele de control care ar fi putut provoca incidentul.

În plus, operatorul a detectat două pierderi în generare anterioare penei de curent ce a paralizat Spania.

Aprovizionarea cu energie electrică a fost restabilită pentru mai mult de 99% din Spania continentală după pana masivă care a lovit Peninsula Iberică, a anunțat marți firma spaniolă REE (operatorul de sistem Rețele Electrice), transmite AFP.

În jurul orei locale 06:00 (04:00 GMT), aprovizionarea cu energie electrică era asigurată în proporție de 99,16%, cu o producție de 21,26 megawați, a precizat REE, după pana masivă de curent electric care a început luni la 12:33 (10:33GMT).

În cazul Portugaliei, potrivit operatorului rețelei electrice, alimentarea cu curent electric a fost restabilită în cursul nopții de luni spre marți în aproximativ 6,2 milioane de locuințe dintr-un total de 6,5 milioane.

Revenirea curentului în Spania a permis reluarea traficului feroviar pe mai multe magistrale importante, precum Madrid-Sevilia și Madrid-Barcelona, potrivit companiei naționale Renfe. Totuși, traficul feroviar rămâne suspendat pe mai multe alte magistrale, în condițiile în care autoritățile au dat prioritate reluării circulației trenurilor suburbane.

Potrivit ministrului Transporturilor, Oscar Puente, trei trenuri, cu pasageri la bord, erau în continuare blocate marți dimineața în Spania.

De asemenea, la Madrid, circulația metrourilor este în continuare suspendată. ‘Facem în continuare eforturi pentru reluarea serviciului’, a anunțat pe rețeaua socială X regia de transport din Madrid, care a recomandat locuitorilor să ia autobuzul.

Conform agenției EFE, pana de curent s-a produs luni, la ora 12:33 (10:33 GMT), după ”dispariția subită” din rețea a 15 GW putere, care reprezentau 60% din furnizarea de electricitate din Spania, de la acea oră.

S-a produs o puternică oscilație a fluxului de energie, acompaniată de o pierdere ‘foarte importantă’ de generare, potrivit Red Electrica, dar deocamdată nu s-a putut determina ce a provocat asta.

Premierul spaniol Pedro Sanchez, a declarat că se analizează cauzele ‘potențiale’ care au provocat pana de curent, fără a fi exclusă nicio ipoteză.

Teritoriile insulare – Baleare, Canare și orașele autonome Ceuta și Melilla, în nordul Africii, nu au fost afectate de pana de curent.

Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. Aia 15GW au dispărut în cloud (nori). De acolo prin centrele de date Amazon, Microsoft, Oracle etc. au fost transferate pe alte continente, de unde vor fi vândute înapoi spaniolilor dacă se înțeleg la preț.

  2. O fi lovit din greseala vreun spaniol sau spanioloaica intrerupatoriul, cand dadea cu aspiratoriul……[R]

  3. „Cineva”, bunul Inexistent stie, a deconectat, brusc, consumatori de 15 GW ! In ce statie s-a petrecut, trebuie sa se stie. Cum s-a facut, se va afla. Disparitia brusca a unei sarcine asa de mari, a bagat sistemul in oscilatie si a provocat intrarea in functiune a tuturor „sigurantelor” de protectie. Repornirea a necesitat timp pentru reconectarea in sarcini mici a tuturor consumatorilor deconectati. Eh, a fost lo lectie buna, daca mai vor visul Ursulei, sa pui la pamant toata uniunea dintr-un click de mouse !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.