Au jurat pe moaștele Sfântului Nicodim de la Tismana

Moda legămintelor politice

politica

Raportarea politicienilor la divinitate este o tactică abilă de acaparare a electoratului receptiv și care funcționează întotdeauna, indiferent că este în desfășurare o campanie electorală sau sunt pe tapet modificări importante legislative.

Românul care merge la biserică va fi mereu sensibilizat de imaginea oamenilor politici care se dau cu cele sfinte. În timp ce premierul Viorica Dăncilă face cărări între Zidul Plângerii din Ierusalim și Palatul Papal de la Vatican, bucurându-se de simpatia credincioșilor creștini ale celor două rituri principale, în țară, și alți decidenți politici „socializează cu biserica, fie la o slujbă de duminică, fie la slujba de sfințire specifică oricărei inaugurări.

Fostul președinte al Camerei Deputaților, pesedistul Valeriu Zgonea, este adeseori văzut la slujba de dezlegări de la o biserică importantă din centrul Capitalei. La fel și fostul purtător de cuvânt al PSD și secretar de stat Adrian Dobre, care dă mereu acatiste, după modelul lui Zgonea. Problemele apar însă când „cele sfinte nu sunt doar invocate în scopuri electorale, ci desființate de-a dreptul și târâte în noroiul politicii dâmbovițene.

Spovada întârziată a penelistului Grivei

11 liberali au făcut în urmă cu aproape 14 ani un legământ politic incredibil, jurând pe moaștele Sfântului Nicodim de la Tismana. Fostul președinte al PNL Gorj în 2004, actual vicepreședinte al aceleiași organizații, Gheorghe Grivei, a făcut o serie de declarații uimitoare la un post de radio local, Infinit. Grivei a povestit cum el și alți 10 colegi liberali de-ai săi au jurat în biserica mănăstirii Tismana, la iniţiativa lui Puiu Diaconescu. Potrivit vicelui liberal, colegii săi s-au jurat că o să-l susţină pe Grivei în lupta cu Dan Ilie Morega. La vremea respectivă, Morega dorea să preia conducerea PNL Gorj, imediat după ce PNL Câmpeanu fuzionase cu actuala formațiune politică liberală.

„Am mers acolo, atunci a avut loc un legământ. Nu ştiam nimic. Puiu Diaconescu a întrebat-o pe măicuţă cum putem face un legământ. A spus: «Luaţi o lumânare, o ţineţi în mâna dreaptă, puneţi mâna stângă pe moaştele Sf. Nicodim». Eu am fost surprins, nu voiam să jur. Îmi era teamă de un jurământ pentru că e greu, nu ştii dacă rezişti. Voiam să mă opun. Puiu Diaconescu cred că a observat şi a spus: «Jurăm numai noi, să ne susţinem preşedintele».

Preşedintele eram eu, a povestit Grivei în emisiunea radiofonică. Pe vicele liberal nu l-au cuprins mustrările de conștiință privind gestul prea puțin ortodox la care a fost părtaș, ci supărarea că unii dintre colegii săi nu s-au ținut de promisiunea făcută pe rămăsițele Sfântului Nicodim. „Cred că a venit timpul să vedem care au fost trădătorii, a mai spus Grivei, făcând referire la Nicolae Daviţoiu, care ar fi jurat și el la vremea respectivă. Daviţoiu a părăsit PNL între timp, ajungând preşedintele organizației PMP Gorj.

Davițoiu consideră „tardivă dezvăluirea

Preşedintele PMP Gorj, Nicolae Daviţoiu, spune că nu a existat un astfel de episod. „Sunt mărturisiri tardive şi ocoleşte adevărul. Eu nu am nicio treabă cu jurămintele lor pentru că eu nu sunt consilier judeţean. Erau doar ei patru sau cinci câţi au fost acolo. Eu l-am numit trădător pentru că el l-a înscăunat pe Călinoiu în fruntea Consiliului Judeţean la acea vreme, susține liderul PMP Gorj. În schimb, Puiu Diaconescu, unul dintre cei care au depus ciudatul jurământ, confirmă „spovedania liberalului Gheorghe Grivei de la radio.

„Tot ce a spus domnul Grivei este adevărat. În 2004, Partidul Naţional Liberal traversa o situaţie asemănătoare cu ce petrece astăzi la PNL Gorj. Nu a fost un plan să mergem la mânăstire. Ajunşi la Vila Ursu, eu am comandat grătarul şi mai dura. Atunci am zis să mergem să aprindem o lumânare, iar ce a zis Gheorghe Grivei este adevărat, dar ideea mi-a venit acolo. Nu a fost un jurământ, a fost un legământ, a explicat Puiu Diaconescu.

Jurământul are și un precedent strâmb

Potrivit liberalilor gorjeni cu state vechi în partid, mai există încă un alt jurământ care s-a dovedit strâmb. Dacă primul s-a desfășurat la Tismana, cel de-al doilea a avut loc la Mânăstirea Polovragi, unde consilierii judeţeni aleşi din partea PNL au jurat că nu îi vor da votul fostului președinte de Consiliu Județean, pesedistul Ion Călinoiu. Numai că și cel de-al doilea jurământ a fost încălcat rapid. Și actualul primar liberal de la Târgu Jiu, Marcel Romanescu, se „jură că nu pleacă la PSD, numai că socialiștii se înghesuie să-i deschidă ușile mai multor miniștri, astfel încât să-l convingă să candideze din partea lor în 2020.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Privesc paharele insirate pe masa. Unele sunt pentru apa, dar celelalte? La politicieni orice chiolhan trebuie inceput cu o rugaciune si o binecuvantare ca sa nu le stea rodul hotiilor in gat. Leprele astea uita ca Dumnezeu citeste direct in sufletele lor lacome si… fara Dumnezeu. incearca sa triseze de ochii lumii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.