„Un grup de copii aflaţi pe biciclete intenţiona să traverseze calea ferată. În momentul în care s-au activat semnalele acustice, iar barierele au început să coboare, doi dintre copii s-au oprit chiar în imediata vecinătate a barierelor. Ceilalţi doi au ignorat însă avertizarea şi au trecut cu bicicletele printre barierele coborâte. Din fericire, aceştia au ajuns cu bine pe partea cealaltă, iar după numai câteva secunde trenul a trecut prin acel punct. Un moment de neatenţie, o decizie greşită sau dorinţa de a „câştiga” câteva secunde pot avea însă consecinţe ireversibile” potrivit reprezentanților Sucursalei Regionale CF Constanța.
Barierele, complet ignorate de copii
Oficialii instituției au explicat faptul că un tren aflat în circulație nu se poate opri imediat.
Deși mecanicul poate observa o persoană aflată pe linie, trenul poate fi oprit complet după o distanță de 800 – 1000 de metri.
Mai mult, nu pot fi efectuate viraje pentru a evita impactul.
În zona unde s-a petrecut incidentul, viteza trenurilor poate ajunge până la 140 km/h.
„În zona Valu lui Traian, trenurile de pe Magistrala 800 pot circula cu viteze de până la 140 km/h, motiv pentru care traversarea prin locuri neautorizate reprezintă un risc major. O barieră coborâtă nu este o invitaţie la traversare. Este un semnal de STOP. Un semnal acustic nu este un simplu zgomot. Este un avertisment. O linie de cale ferată nu este un loc de joacă” au mai explicat reprezentanții SNCFR Constanța.
Vinovați : părinții , părinții , și numai părinții.
Voi v-ați uitat la ce-ați postat? A trecut aproape un minut între momentul trecerii copiilor și sosirea trenului. Copiii traversează la 16:55:41 și trenul sosește la 16:56:31. Sunt 50 de secunde. Copiii nici nu au văzut trenul, probabil.
De ce exagerați în asemenea hal? Care e „șocul”?
@ Radu , as vrea sa fii intr-o masina si sa se blocheze in momentul coboririi barierelor. Sa re vad „voinicule”….!Exista reguli care trebuie respectate! Lupta-te cu „lomomotica” desteptule!